Hunedoara: Văcuță căzută într-o prăpastie de 15 metri, salvată după șase ore de pompierii din Brad
O văcuță care a căzut, joi, într-o prăpastie adâncă de 15 metri a fost salvată de pompierii militari din Brad, la capătul unei acțiuni care s-a încheiat după mai bine de șase ore, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.
Acțiunea de salvare a început la primele ore ale dimineții, după ce animalul a căzut într-o prăpastie, până în albia unui pârâu care trece printr-o zonă împădurită din apropierea satului Merișor, comuna Bucureșci.

Sursa foto: ISU Hunedoara
'Ajunși la fața locului, pompierii și-au dat seama imediat că misiunea va fi extrem de dificilă, din cauza terenului abrupt, a diferenței mare de nivel și implicit a accesului limitat până la bovină. În sprijinul colegilor noștri, primăria comunei Bucureșci a pus la dispoziție un excavator și astfel, după ore întregi de efort susținut și o mobilizare exemplară, văcuța a fost adusă la suprafață, în siguranță, spre bucuria proprietarului și a tuturor celor implicați', a precizat sursa citată.

Sursa foto: ISU Hunedoara
De la începutul acestui an și până în prezent, pompierii hunedoreni au salvat zeci animale aflate în pericol. AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Blada, editor: Karina Olteanu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit săptămâna trecută din cauza unei avarii - repus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit pe 27 octombrie din cauza unei avarii, a fost repus în paralel în Sistemul Energetic Național duminică, au declarat luni, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni a fost retras din exploata
Cod portocaliu și Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineața; ninsori în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona montană de ninsori, valabile până miercuri dimineața, în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00
Gorj: Au ajuns în județ 25.000 de vaccinuri împotriva variolei ovine; numărul necesar este de 155.000 de doze
Județul Gorj a primit, gratuit, 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine, însă numărul necesar este de 155.000, urmând să fie demarată o procedură de achiziție pentru completare, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ștefăn
Brașov: O persoană a murit, iar alta e grav rănită după impactul dintre un autoturism și o cisternă
O persoană a decedat, iar o alta a fost grav rănită în urma unui accident rutier care s-a produs luni dimineață pe DN 1, în apropierea localității Ucea de Jos din județul Brașov. În eveniment au fost implicate un autoturism și o autocisternă, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Brașov. 'Primele dat
UPDATE Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost raportată o explozie
O degajare masivă de abur a avut loc, luni dimineață, în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale 'Alexandru Popescu' din Telega Vale, unde inițial a fost raportată o explozie neurmată de incendiu. UPDATE ORA 10.30 Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost rapo
Aeroportul Arad a preluat zborurile de la Timișoara pentru trei săptămâni
Aeroportul Arad a preluat, de luni dimineață, zborurile operate de companii la Timișoara, unde în următoarele trei săptămâni vor avea loc lucrări la baza aeriană, perioadă în care aproximativ 50.000 de pasageri vor ajunge în orașul de pe Mureș. Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat, pentru
Bihor: Aquaparkul Nymphaea din Oradea se închide temporar, trei săptămâni, pentru lucrări de mentenanță
Aquaparkul Nymphaea din Oradea va fi închis în perioada 2-20 noiembrie, pentru lucrări de mentenanță tehnică, reparații și igienizare, complexul acvatic urmând să își reia activitatea în regim normal începând din 21 noiembrie. Potrivit unui comunicat al Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, &i
Tulcea: Unitățile de cazare din sudul Deltei, tot mai solicitate, în ciuda mesajelor RO-ALERT
Unitățile de cazare din sudul Deltei Dunării, cele în care se poate ajunge terestru, au avut, în ultimii patru ani, un număr tot mai mare de turiști, în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a numărului tot mai mare de mesaje RO-ALERT. La Murighiol, de exemplu, potrivit reprezentantului unei unități de cazar
MApN: Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, au fost ridicate de la sol aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană de la Fetești și Câmpia Turzii, precum și un
ALEG ROMÂNIA/Timiș: Valentin Pupăză - tânărul care a renunțat la gastronomia experimentată pe vase de croazieră pentru Timișoara
S-a născut la Focșani, iar după liceu a lucrat în Germania, Italia și pe vase de croazieră, unde a învățat meseria de bucătar, dar a preferat să revină în țară, la Timișoara, unde acum administrează două restaurante.
VIDEO UPDATE Incendiu la un salon de evenimente din Sectorul 4: Cinci corpuri de clădiri cuprinse de flăcări
Incendiul de la un salon de evenimente de pe Calea Piscului din Sectorul 4 a cuprins cinci clădiri dintre cele opt care fac parte din complexul afectat.
UPDATE Sibiu: Patru persoane, între care o minoră de 16 ani, rănite în accidentul de la Boiţa
Patru persoane, între care o adolescentă de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma accidentului rutier produs duminică seara pe DN 7, la ieșirea din localitatea Boița spre județul Vâlcea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Coliziunea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs după ce
Dâmbovița: Trei persoane rănite după ce o mașină condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un autovehicul, pe DN72
Trei persoane au fost rănite duminică seara într-un accident pe DN 72, în localitatea dâmbovițeană Șuța Olteni, după ce mașina condusă de un șofer de 18 ani a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, informează IPJ Dâmbovița. 'Din cercetările preliminare, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 18
VIDEO LIVE UPDATE Iaşi: Planul Roşu de Intervenţie-dezactivat după accidentul de la Ţigănaşi soldat cu nouă victime, dintre care una intubată
Planul Roșu de Intervenție, activat duminică seara în urma accidentului rutier produs în localitatea Țigănași, județul Iași, unde un microbuz s-a răsturnat într-o curbă, a fost dezactivat la ora 20:59, bilanțul final fiind de nouă victime, dintre care o tânără de 27 de ani, inconștientă, a fost intubată, potrivit informațiilor transmise de Min
Timiș: Copil de trei ani, rănit de un monument funerar care s-a desprins, într-un cimitir
Un copil de trei ani a fost rănit, duminică, de un monument funerar dintr-un cimitir din municipiul Timișoara care s-a desprins, minorul fiind transportat la spital. Polițiștii Secției 3 Poliție Urbană Timișoara au fost sesizați prin apelul unic de urgență 112 de un bărbat că în cimitirul de pe Calea Șagului, un monument funerar s-ar fi desprins și l-ar













