Tulcea: Unitățile de cazare din sudul Deltei, tot mai solicitate, în ciuda mesajelor RO-ALERT
Unitățile de cazare din sudul Deltei Dunării, cele în care se poate ajunge terestru, au avut, în ultimii patru ani, un număr tot mai mare de turiști, în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a numărului tot mai mare de mesaje RO-ALERT.
La Murighiol, de exemplu, potrivit reprezentantului unei unități de cazare, Gabriel Țigănuș, numărul alertelor extreme primite anul acesta, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a fost de doar trei.
'Noi am deschis unitatea în anul 2022. Au fost situații în care turiștii ne întrebau dacă sunt avioane, bombe și ce se întâmplă de fapt aici. Le-am spus că singurele lucruri care se întâmplă la noi în zonă sunt doar survolarea cu acele avioane F16 care sunt destul de dese. RO-ALERT cred că am primit anul acesta doar trei maximum, la începutul anului, și cumva turiștii sunt protejați', a declarat, pentru AGERPRES, Gabriel Țigănuș.
Întrebat fiind despre evoluția fenomenului turistic în unitatea de la marginea Deltei, el a menționat că anul acesta se simte un 'bum'.
'De la an la an se simte o creștere. Anul acesta a fost un mare bum, la propriu. Chiar am fost fericiți să avem pensiunea plină, cel puțin în lunile de vară', a mai spus Țigănuș.
În ultimii patru ani, operatorii turistici care dețin unități de cazare în localitățile înconjurate de ape din Delta Dunării s-au arătat nemulțumiți, din cauza numărului mare de mesaje RO-ALERT, și au reclamat scăderea numărului vizitatorilor și reacțiile negative ale celor care se aflau în rezervație pentru a-și petrece vacanța.
Pe fondul escaladării conflictului declanșat de Rusia în Ucraina, populația din nordul județului Tulcea a primit anul acesta mai multe mesaje de alertă extremă decât cele transmise din februarie 2022 până la începutul anului în curs, ultimul fiind transmis de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) în noaptea de duminică spre luni, la ora 4:13.
'Mesajul RO-ALERT transmis de IGSU la solicitarea a fost emis pe tot județul Tulcea. La numărul de urgență 112 au fost înregistrate două apeluri, unul de la o persoană care transmitea faptul că aude și vede avioane care zboară la joasă înălțime și un al doilea de la o persoană care cerea informații despre mesajul RO-ALERT. În urma alertei aeriene, nu au fost înregistrate evenimente care să necesite intervenția pompierilor tulceni', a anunțat, luni dimineața, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Delta, Daniel Năstase.
Potrivit acestuia, alerta aeriană a încetat la ora 5:26.
În urma mesajului RO-ALERT din noaptea de duminică spre luni, unele persoane au postat pe rețele sociale scurte clipuri în care se văd explozii în plină noapte și se aud zgomotele avioanelor.
Vâlkovo este o localitate aflată în regiunea ucraineană Odessa despărțită doar de Dunăre de satul românesc Periprava, județul Tulcea. AGERPRES/(A, AS - redactor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei
Compania Iluminat Public anunță pe SEAP licitație pentru decorațiuni destinate iluminatului festiv în valoare de 1.996.600 lei. Contractul vizează achiziționarea a 745 de echipamente electrice tip perdea cu LED-uri pentru uz exterior, interconectabile, inclusiv cablurile de alimentare cu rectificator de tensiune. Echipamen
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit săptămâna trecută din cauza unei avarii - repus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit pe 27 octombrie din cauza unei avarii, a fost repus în paralel în Sistemul Energetic Național duminică, au declarat luni, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni a fost retras din exploata
Vreme rece și ploioasă în București, până spre jumătatea acestei săptămâni (meteorologi)
Vremea va continua să fie rece și ploioasă în municipiul București, până spre jumătatea acestei săptămâni, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00 - 3 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi
Ploi moderate cantitativ în majoritatea regiunilor, până miercuri seara; ninsori și viscol la altitudini de peste 1.700 de metri
Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, respectiv de precipitații mai ales sub formă ninsoare, strat de zăpadă și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1.700 de metri, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 2 noiembrie, ora 10
Cod portocaliu și Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineața; ninsori în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona montană de ninsori, valabile până miercuri dimineața, în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00
Gorj: Au ajuns în județ 25.000 de vaccinuri împotriva variolei ovine; numărul necesar este de 155.000 de doze
Județul Gorj a primit, gratuit, 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine, însă numărul necesar este de 155.000, urmând să fie demarată o procedură de achiziție pentru completare, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ștefăn
UPDATE Braşov: Încă o persoană a decedat după impactul dintre un autoturism şi o cisternă produs pe DN 1
Încă o persoană implicată în accidentul rutier care s-a produs luni dimineaţă pe DN 1, în zona localităţii Ucea de Jos, a decedat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. UPDATE ORA 11.54 Braşov: Încă o persoană a decedat după impactul dintre un autoturism şi o
UPDATE Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost raportată o explozie
O degajare masivă de abur a avut loc, luni dimineață, în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale 'Alexandru Popescu' din Telega Vale, unde inițial a fost raportată o explozie neurmată de incendiu. UPDATE ORA 10.30 Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost rapo
Aeroportul Arad a preluat zborurile de la Timișoara pentru trei săptămâni
Aeroportul Arad a preluat, de luni dimineață, zborurile operate de companii la Timișoara, unde în următoarele trei săptămâni vor avea loc lucrări la baza aeriană, perioadă în care aproximativ 50.000 de pasageri vor ajunge în orașul de pe Mureș. Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat, pentru
Bihor: Aquaparkul Nymphaea din Oradea se închide temporar, trei săptămâni, pentru lucrări de mentenanță
Aquaparkul Nymphaea din Oradea va fi închis în perioada 2-20 noiembrie, pentru lucrări de mentenanță tehnică, reparații și igienizare, complexul acvatic urmând să își reia activitatea în regim normal începând din 21 noiembrie. Potrivit unui comunicat al Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, &i
MApN: Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, au fost ridicate de la sol aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană de la Fetești și Câmpia Turzii, precum și un
ALEG ROMÂNIA/Timiș: Valentin Pupăză - tânărul care a renunțat la gastronomia experimentată pe vase de croazieră pentru Timișoara
S-a născut la Focșani, iar după liceu a lucrat în Germania, Italia și pe vase de croazieră, unde a învățat meseria de bucătar, dar a preferat să revină în țară, la Timișoara, unde acum administrează două restaurante.
VIDEO UPDATE Incendiu la un salon de evenimente din Sectorul 4: Cinci corpuri de clădiri cuprinse de flăcări
Incendiul de la un salon de evenimente de pe Calea Piscului din Sectorul 4 a cuprins cinci clădiri dintre cele opt care fac parte din complexul afectat.
UPDATE Sibiu: Patru persoane, între care o minoră de 16 ani, rănite în accidentul de la Boiţa
Patru persoane, între care o adolescentă de 16 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma accidentului rutier produs duminică seara pe DN 7, la ieșirea din localitatea Boița spre județul Vâlcea, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Coliziunea dintre cele două autoturisme s-ar fi produs după ce













