Vremea se va răci accentuat în jumătatea de sud a țării, luni
Vremea se va răci accentuat în jumătatea de sud a țării, luni, iar în rest valorile termice vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, potrivit prognozei pentru următoarele 7 zile publicate de Administrația Națională de Meteorologie.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în cursul zilei pe arii restrânse în estul și sud-estul teritoriului, cu viteze la rafală de 40...45 km/h, dar și pe crestele montane, în special cele ale Carpaților Orientali și Meridionali, unde vor fi rafale de 60...70 km/h.
Temperaturile maxime se vor încadra între 11 și 19 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 și 9 grade. Noaptea se va forma brumă local în nord și în centru, dar pe suprafețe restrânse și în zonele depresionare și subcarpatice din restul teritoriului.
Marți, valorile termice diurne vor fi în creștere față de ziua anterioară și se vor apropia de normele perioadei în majoritatea regiunilor, exceptând nordul și nord-estul teritoriului, unde se vor menține sub mediile climatologice.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza și seara în zonele montane și submontane ale Carpaților Meridionali și Orientali, unde izolat vor fi posibile averse slabe. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de sud a țării și pe areale restrânse va ploua slab, iar în zonele montane aferente la peste 2000 m vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări în zona montană înaltă și trecător în sud-estul țării.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 14 și 22 de grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -1 și 9 grade.
De miercuri, valorile de temperatură vor scădea în toată țara, astfel încât se vor situa sub mediile multianuale specifice perioadei. Cerul va avea înnorări temporare în vest și nord-vest și va fi mai mult noros în rest. Va ploua în sudul și estul țării, local în centru și cu totul izolat în rest. La munte, iar spre sfârșitul intervalului posibil și în depresiunile din estul Transilvaniei vor fi precipitații mixte.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane, precum și în nord-vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 18 grade, iar cele minime în general între 0 și 9 grade.
Joi va continua să se răcească, cerul va avea înnorări și local va ploua în centrul, sudul și estul țării și cu totul izolat posibil și în rest. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, local și temporar cu intensificări. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 17 grade, iar cele minime între -4 și 6 grade.
În minivacanța de 1 mai, valorile termice se vor situa în general sub mediile multianuale. Temporar vor fi averse mai ales în regiunile extracarpatice, iar la munte vor fi precipitații mixte, precizează ANM. AGERPRES/(AS - editor: Andreea Marinescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO IGSU: Pompierii români din Franța intervin în Departamentul Var - incendiu major de vegetație
Modulul național specializat în stingerea incendiilor de pădure intervine în Departamentul Var, Franța, la un incendiu major de vegetație, care se manifestă în zona Ponteves.
Cod galben de viituri și posibile inundații locale în cinci județe din nordul țării
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare Cod galben de viituri și posibile inundații locale în județele Maramureș, Satu Mare, Bistrița-Năsăud, Cluj și Sălaj, valabilă de luni, ora 10:00, până marți, ora 8:00. Ca urmare a precipitațiilor prognozate și a propagării, se pot produce scurger
Vreme caldă, cu scurte episoade de ploi și descărcări electrice, în București, luni și marți (meteorologi)
Locuitorii Bucureștiului vor avea parte de o vreme în general caldă pe parcursul zilelor de luni și marți, cu episoade scurte de ploi și descărcări electrice ce se vor semnala în special după orele amiezii și spre seară, conform prognozei de specialitate, publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Estimările meteor
Atenționări Cod galben de vreme instabilă și vânt puternic în mai multe zone, până marți seara
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi atenționări Cod galben de vreme instabilă și intensificări ale vântului, valabile până marți seara în mai multe zone din țară. Astfel, pe parcursul zilei de luni, între orele 12:00 - 23:00, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică, intensifi
Bistrița-Năsăud: Incendiul de la fabrica de prelucrare a lemnului din Susenii Bârgăului a fost lichidat
Incendiul izbucnit, luni dimineața, la o fabrică de prelucrare a lemnului din localitatea Susenii Bârgăului, a fost lichidat după aproape trei ore, fiind afectate hala de producție, utilaje, material lemnos, precum și un siloz aflat în apropiere, pe o suprafață de peste 500 de metri pătrați, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistri
Maramureș: Incendiu într-un bloc din Baia Mare; peste 30 de persoane evacuate
Peste 30 de persoane au fost evacuate, luni dimineață, dintr-un bloc de locuințe din municipiul Baia Mare, după ce un incendiu a izbucnit la etajul al șaptelea al imobilului, a informat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. Conform sursei citate, n-au fost înregistrate vi
MApN: Dronă intrată în spațiul aerian al României; au fost ridicate de la sol două avioane de luptă
O dronă a fost detectată de sistemul de supraveghere radar al MApN când a intrat în spațiul aerian al României, la est de Sulina, două aeronave F-16 din cadrul Bazei 86 Aeriene Fetești fiind ridicate de la sol la ora 08:53 pentru monitorizarea situației. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, luni, AGERPRES, Centrul Națion
CORECTURĂ Tulcea: Mesaj RO-ALERT pentru nord-estul județului; posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian
În știrea cu titlul ''Tulcea: Mesaj RO-ALERT pentru sud-estul județului; posibilitatea căderii unor obiecte din spațiul aerian'', difuzată luni, la ora 9:47, pe fluxurile Justiție și Interne și Muntenia, în titlu se va citi corect ''nord-estul județului'', în loc de ''sud-estul județului'', iar î
Neamț: Cei doi frați care au murit înecați încercau să își salveze sora de 6 ani
Cei doi frați care au murit, duminică, înecați în râul Moldova, încercau să își salveze sora în vârstă de șase ani, au precizat surse din cadrul anchetei, care investighează tragedia. ''Fetița a fost luată de curent, iar un bărbat în vârstă de 38 de ani, concubinul mamei, a sărit &i
Sibiu: Ursul văzut în municipiu a fost prins în curtea unui colegiu și dus în pădure
Ursul semnalat luni dimineața în municipiul Sibiu, în zona Bulevardului Vasile Milea, a fost izolat și tranchilizat în curtea Colegiului Pedagogic de pe Aleea Turnu Roșu, după care a fost transportat într-un fond forestier, a declarat, pentru AGERPRES, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Municipiului Sibiu, Mirela Gligore.
Bistrița-Năsăud: Incendiu în incinta unei fabrici de prelucrare a lemnului, din Susenii Bârgăului (GALERIE FOTO)
Un incendiu a izbucnit, luni dimineața, în incinta unei fabrici de prelucrare a lemnului din localitatea Susenii Bârgăului, la nivelul acoperișului unui atelier, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Bistrița-Năsăud.
Buzău: Căutări pe o suprafață de 9 ha, după ce un trecător ar fi observat căzând un obiect luminos
Pompierii buzoieni au efectuat căutări, timp de mai multe ore, pe o suprafață de teren de aproximativ nouă hectare între Buzău și Maxenu, după ce un trecător a sunat la 112 pentru a sesiza că ar fi observat căzând un obiect luminos. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, la fața locului s-au deplasat mai m
Sibiu: Urs văzut pe unul dintre cele mai circulate bulevarde din municipiu
Un urs a fost văzut luni dimineața pe una dintre cele mai circulate străzi din municipiul Sibiu, bulevardul Vasile Milea, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență. Potrivit sursei citate, a fost transmis și un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea populației. În urma apelului primit la 112, în zonă au fost
Mureș: Ritmurile de percuție și magia focului cu Mercenarii din Asserculis, coloana vertebrală a 'Sighișoarei Medievale'
Show-urile explozive de percuție medievală cu toboșari live, ritmurile hibride inspirate din Evul Mediu și muzica braziliană, jongleriile spectaculoase cu foc, luptătorii de elită, vrăjitoarele, călăul și domnițele trupei 'Mercenarii din Asserculis' au constituit coloana vertebrală a celei de-a XXXI-a ediții a Festivalului 'Sighișoara Medievală'.
Mureș: Cavalerii din Debrețin, atracția ediției a XXXI-a a Festivalului 'Sighișoara Medievală'
Trupa de reconstituire istorică din Ungaria, Debreceni Történelmi Korok Hagyományőrző Egyesület, a participat în premieră la Festivalul 'Sighișoara Medievală', a cărui ediție a XXXI-a se încheie duminică seara, impresionând publicul prin perspectiva sa unică asupra abordării tehnicilor autentice de luptă medievală.












