VIDEO Alba: Jandarmii au ajutat un cuplu care a rămas cu mașina în zăpadă, pe un tronson al DN 67C închis circulației
Un cuplu din Hunedoara a solicitat ajutor, sâmbătă, după ce a rămas cu autoturismul înzăpezit pe Drumul Național 67C - Transalpina, pe un sector de drum închis circulației publice pe timpul iernii.
'Astăzi, în jurul orei 15:27, printr-un apel la SNUAU 112, un bărbat din județul Hunedoara a solicitat ajutor după ce a rămas înzăpezit cu autoturismul în zona Pasul Tărtărău, împreună cu soția sa, pe Drumul Național 67C, pe un sector de drum închis circulației publice pe timpul iernii. Bărbatul, în vârstă de 66 de ani, a precizat că frecventa acest drum în sezonul cald și intenționa să ajungă în zona Obârșia Lotrului, unde urma să se întâlnească cu mai mulți prieteni', se menționează într-un comunicat transmis, sâmbătă, AGERPRES, de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Alba.
În urma localizării apelantului de către dispeceratul IJJ Alba, în zonă a fost direcționat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montan Șugag.
'Ajunși la fața locului, jandarmii montani au procedat la tractarea autoturismului și au însoțit persoanele până în zona Barajului Oașa, de unde și-au continuat deplasarea în siguranță către municipiul Sebeș', au precizat reprezentanții IJJ Alba.
Cele două persoane nu au necesitat îngrijiri medicale.
'Recomandăm cetățenilor să respecte restricțiile de circulație instituite pe drumurile montane pe perioada sezonului rece și să se informeze cu privire la starea acestora înainte de a porni la drum', a mai arătat IJJ Alba. AGERPRES/(AS - redactor: Marinela Brumar, editor: Irina Poenaru, editor online: Alexandru Cojocaru)
Captură: IJJ Alba
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 3: Vaporașul 'Alexandru Ioan Cuza' revine pe lacul IOR
Vaporașul 'Alexandru Ioan Cuza' revine pe lacul IOR, începând de miercuri, îmbarcarea se face la debarcaderul din zona Direcției Administrarea Domeniului Public Sector 3, iar plimbările sunt gratuite. Reprezentanții Primăriei Sectorului 3 au scris, miercuri, pe Facebook, că plimbările care durează circa 25 de minute c
UPDATE Caraş-Severin: Incendiul de fond forestier de la Ilova-Slatina Timiş a fost lichidat; a apărut însă unul nou
Incendiul de fond forestier din zona Ilova - Slatina Timiș, care a afectat aproape 80 de hectare, a fost lichidat de pompierii militari în cursul zilei de miercuri, însă mai rămân active încă două, în zonele Teregova și Cornereva, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. În plus, în timp
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan: Este inacceptabil modul în care Ilie Bolojan s-a referit la Târgoviște
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan (PSD), califică drept inadmisibil modul în care premierul Ilie Bolojan s-a referit la Târgoviște, în discursul din Parlament de la moțiunea de cenzură, legat de cele două stadioane din municipiu și la faptul că echipa de fotbal este într-o ligă inferioară. Corneliu Ștefan spune că dezvolt
#AnulNadia/Hunedoara: Sute de copii au făcut sport la evenimentul 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră'
Sute de copii de la școlile și liceele din Deva au participat miercuri la Festivalul 'Nadia 10 - Perfecțiunea inspiră', dedicat evenimentelor prin care se celebrează împlinirea a 50 de ani de la momentul în care Nadia Comăneci reușea să obțină prima notă de 10 din istoria gimnasticii mondiale.
Constanța: Un tânăr de 19 ani a fost găsit mort pe linia de cale ferată; familia îi anunțase dispariția
Un tânăr în vârstă de 19 ani, din municipiul Constanța, a murit în noaptea de marți spre miercuri, cel mai probabil după ce a fost lovit de un tren. Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța, corpul acestuia a fost găsit, în timpul nopții, în zona Medeea din municipiu, iar polițiștii care au verificat sesi
Sibiu: 11 pui de Malinois s-au născut la Centrul Chinologic al Poliției Române
Unsprezece pui din rasa Malinois, posibil viitori câini polițiști, s-au născut, miercuri, la Centrul Chinologic al Poliției Române de la Sibiu, potrivit unui anunț publicat pe pagina oficială de Facebook.
Reconstituiri istorice, ceremonii solemne și momente de omagiu, pe 10 mai, la Arcul de Triumf
Primăria Municipiului București va organiza pe 10 mai, la Arcul de Triumf, o serie de reconstituiri istorico-militare, ceremonii solemne și momente de omagiu dedicate eroilor care au contribuit, cu prețul vieții, la istoria României. Evenimentul este organizat prin Centrul de Cultură 'Palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului', în parteneri
UPDATE Incendiu la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc din Capitală; O persoană - găsită inconștientă
Pompierii intervin, miercuri, pentru stingerea unui incendiu produs la un apartament aflat la ultimul etaj al unui bloc de pe bd. Dinicu Golescu din Capitală, a anunțat ISU București - Ilfov. 'După pătrunderea echipelor de salvatori în apartament, a fost identificată o persoana inconștientă (cu arsuri) și alte 3 victime conștiente, cărora li se acord
USR: Femeile însărcinate să aibă dreptul la însoțitor în maternitate pe durata nașterii (proiect)
Un proiect de lege care prevede că femeile însărcinate vor avea drept la însoțitor în maternitate pe durata nașterii a fost depus la Parlament de senatoarea USR Ruxandra Cibu Deaconu. Proiectul completează Legea drepturilor pacientului cu prevederi extrem de importante, care vor proteja femeile însărcinate pe perioada în care sunt
Primăria Capitalei: Au fost date jos boxele teraselor din Centrul Vechi
Primăria Capitalei anunță că boxele montate la exteriorul teraselor și restaurantelor din Centrul Vechi au fost îndepărtate, în urma unor controale efectuate de Poliția Locală. Peste 50 de localuri au fost verificate, iar acțiunile continuă, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a PMB. 'Am dat jos boxele din Centrul Vechi! Poliția
Alba: Sondaj de opinie privind organizarea jocurilor de noroc în Alba Iulia, lansat de Primărie
Primăria Alba Iulia a lansat, miercuri, un sondaj de opinie online privind activitatea localurilor cu jocuri de noroc din oraș. Alba Iulia este singurul oraș din județ în care nu s-a luat deocamdată o decizie referitoare la organizarea jocurilor de noroc. 'În acest an, cadrul legislativ a fost modificat, oferind
Bistrița-Năsăud: Start la drumeții pe Via Transilvanica, începând din 9 mai
Asociația Tășuleasa Social va da oficial startul drumețiilor pe Via Transilvanica sâmbătă, 9 mai, odată cu organizarea evenimentului tradițional de ecologizare și remarcare a acestui traseu, care străbate țara de la Putna la Drobeta-Turnu Severin. 'Ziua Bună pe Via Transilvanica' este prilejul cu care echipa Tășuleasa, 'părin
Bihor: Incendiul de la groapa de gunoi din Oradea a fost stins după miezul nopții
Pompierii orădeni au acționat până după miezul nopții pentru stingerea celui de-al doilea incendiu izbucnit la groapa de gunoi din Episcopia, a informat, miercuri dimineața, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. Potrivit sursei citate, operațiunea s-a desfășurat în cooperare cu operatorul depozitului, care a interve
Tulcea: Turele de birdwatching și fotografie în Deltă, tot mai căutate
Numărul turiștilor care au ajuns luna trecută în Delta Dunării pentru a observa păsările și a face fotografii a crescut cu până la 30% față de aceeași perioadă a anului trecut, în ciuda războiului din Ucraina și a mesajelor RO-ALERT. Situația poate fi considerată paradoxală, dar este explicată prin faptul că Rezervația Biosfe
Ceremonie solemnă de depunere a jurământului de credință față de România, organizată cu prilejul Zilei Europei
Autoritatea Națională pentru Cetățenie organizează miercuri ceremonia solemnă de depunere a jurământului de credință față de România, cu ocazia Zilei Europei. Evenimentul are loc, începând cu ora 11:00, în Aula Magna a Academiei de Studii Economice din București. Ziua Europei, celebrată anual la dat









