România trebuie să trateze tranziția climatică drept un proiect strategic național, nu doar ca reacție punctuală la fenomene extreme, iar adaptarea devine prioritară în sectoare-cheie, precum apă, agricultură, infrastructură și sănătate, sunt de părere specialiștii în sustenabilitate și politici climatice, într-un articol publicat, recent, de InfoClima România.

'Acordul de la Paris, adoptat la COP21 în decembrie 2015, este tratatul climatic global care stabilește cadrul juridic pentru limitarea încălzirii globale, reducerea emisiilor, adaptare și finanțare climatică. Peste 195 de state l-au semnat, devenind un reper istoric în diplomația climatică (...) România a semnat Acordul la New York în aprilie 2016 și l-a ratificat în 2017. De atunci, direcția națională în materie de climă a urmat în principal cadrul european: Pactul Verde European, PNIESC, Strategia pe termen lung pentru neutralitate climatică în 2050 și noua Strategie Națională de Adaptare. În România se resimt deja implicațiile: secete prelungite, fenomene extreme, presiune asupra resurselor de apă și vulnerabilitatea unei agriculturi dependente de climă. Orașele, infrastructura și sistemele publice nu sunt pregătite pentru frecvența și intensitatea noilor riscuri climatice (...) România trebuie să trateze tranziția climatică ca un proiect strategic național, nu doar ca reacție punctuală la fenomene extreme. Adaptarea devine prioritară în sectoare cheie: apă, agricultură, infrastructură și sănătate', se menționează în materialul de specialitate, semnat de Elena-Alexandra Miron și Ioana-Maria Vasiliu.

Potrivit sursei citate, pragul de 1,5 grade Celsius este, probabil, depășit temporar, iar limitarea riscurilor asociate apropiate de două grade Celsius depinde de deciziile din acest deceniu.

'Privind în urmă, Paris rămâne un punct de inflexiune. Pentru prima dată, toate statele lumii au acceptat explicit necesitatea unei economii globale cu emisii nete zero în a doua jumătate a secolului. La zece ani de la Paris, imaginea este una mixtă. Cadrul politic internațional este solid, dar cu tensiuni, tehnologiile care pot accelera tranziția există, iar interesul public a crescut. Totuși, evoluțiile climatice din ultimul deceniu arată că ritmul implementării nu este suficient pentru obiectivele stabilite inițial. Bilanțul ultimului deceniu evidențiază un paradox structural. Pe de o parte, tehnologiile cu emisii reduse au avansat rapid, iar politicile climatice s-au extins în multe regiuni ale lumii. Pe de altă parte, emisiile globale au continuat să crească, iar analiza UNEP Emissions Gap Report 2023 arată că, în condițiile politicilor actuale, lumea se îndreaptă spre o încălzire de 2,5 - 2,9 grade Celsius până în 2100. În acest context, depășirea permanentă a pragului de 1,5 grade Celsius nu este inevitabilă din punct de vedere geofizic, însă menținerea încălzirii sub acest prag presupune transformări accelerate și profunde ale sistemelor economice, energetice și industriale', atrag atenție cele două experte.

În context, din perspectivă științifică, comparativ cu 1,5 grade, o încălzire de două grade Celsius, la nivel planetar, ar duce la eliminarea recifurilor de corali, ar crește exponențial riscul valurilor de căldură, va intensifica frecvența și severitatea secetelor și precipitațiilor extreme, va amplifica riscurile la adresa securității alimentare și a resurselor de apă.

'Atenuarea rămâne esențială, iar renunțarea la ea ar echivala cu acceptarea unei traiectorii de încălzire care depășește două grade Celsius. În paralel, adaptarea devine tot mai urgentă, deoarece anumite impacturi sunt deja 'încorporate' în climatul următoarelor decenii. Sectoare precum apa, agricultura, infrastructura urbană și sănătatea publică sunt deja afectate (...) Menținerea încălzirii în apropierea pragului de 1,5 grade Celsius devine tot mai puțin realistă, iar nivelul de două grade Celsius apare ca un reper critic al evoluțiilor climatice din acest secol. Direcția viitoare depinde în mod substanțial de deciziile adoptate în perioada următoare. Pentru România, întrebarea esențială este dacă tranziția va fi tratată ca o componentă structurată a dezvoltării naționale, inclusiv în ceea ce privește securitatea națională sau ca o reacție discontinuă la presiuni și crize', se arată în articol.

Elena-Alexandra Miron activează în domeniul sustenabilității și politicilor climatice, cu experiență în guvernanță climatică, tranziție verde și diplomație climatică, inclusiv în sectorul de tineret. Ioana-Maria Vasiliu este Senior Researcher în cadrul Departamentului de Economie Curată al Energy Policy Group (EPG), cu experiență în politici climatice. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Badea, editor: Constantin Balaban, editor online: Andreea Lãzãroiu)