Harghita: Dronă performantă, achiziționată de Consiliul Județean, intrată în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență
O dronă performantă, achiziționată cu sprijinul Consiliului Județean Harghita, a intrat, în premieră, în dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), urmând să fie utilizată în misiunile specifice ale salvatorilor.
Potrivit datelor furnizate, joi, într-o conferință de presă, de Tiberiu Călușer, subofițer operativ principal în cadrul Centrului Operațional Județean, este vorba de o dronă DJI Matrice 30T, echipament de ultimă generație conceput special pentru intervenții profesionale.
Aceasta este robustă, rezistentă la vânt și ploaie, cu o autonomie de zbor de până la 35-40 de minute și o viteză maximă de aproximativ 75 km/h. Poate opera pe o rază de până la 7-8 kilometri, fiind dotată cu mai multe camere care transmit imaginile în timp real în centrul de comandă, pentru analiză și luarea unor decizii operative.
Noul șef al ISU Harghita, colonelul Vasile-Radu Monoranu, împuternicit la comanda unității, a vorbit despre importanța acestui echipament, care reprezintă un sprijin valoros în misiunile pompierilor.
Potrivit sursei citate, drona va fi folosită la misiuni de căutare-salvare a persoanelor dispărute în zone greu accesibile, cum ar fi păduri, terenuri accidentate sau zone montane, la intervenții la incendii de vegetație sau incendii de amploare, unde senzorul termic permite identificarea focarelor ascunse și direcționarea eficientă a forțelor, dar și la monitorizarea zonelor afectate de inundații, alunecări de teren sau accidente tehnologice, oferind o imagine de ansamblu rapidă, fără a expune personalul la riscuri inutile.
'În primul rând, este mai economic din punct de vedere al resurselor, pentru că mergem la punct fix și cu echipajele de care considerăm că avem nevoie. În al doilea rând, riscul la care se expune personalul nostru în mod curent este diminuat, pentru că drona poate cerceta din aer orice fel de zonă de risc, fără să trimitem noi o persoană care să se expună acolo. Și este foarte important ca oamenii noștri să fie în siguranță. Toate informațiile, toate imaginile pe care drona le transmite, noi le stocăm și le valorificăm în centrul de comandă și luăm deciziile în funcție de aceste informații pe care le deținem. De aceea, considerăm că va fi foarte utilă pentru intervențiile noastre', a declarat col. Monoranu.
De asemenea, echipamentul va fi folosit în misiuni preventive, de recunoaștere aeriană și de evaluare a riscurilor.
Sursa citată a menționat că patru cadre ale ISU Harghita se află în proces de certificare 'ca operatori pentru UAS/UAV de stat', ceea ce înseamnă că, în scurt timp, drona va putea fi utlizată, 'în conformitate cu toate reglementările legale privind zborurile aeronavelor fără pilot la bord'.
ISU Harghita a mai transmis că, în perspectivă, există intenția extinderii acestui tip de capabilități și instruirea unui număr mai mare de persoane, pentru pentru a asigura o utilizare eficientă și continuă.
'Tehnologia, atunci când este pusă în slujba siguranței cetățenilor, devine un aliat de nădejde. Iar această dronă este un exemplu concret al modului în care inovația poate salva vieți', a transmis ISU Harghita. AGERPRES/ (A, AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România
O nouă țintă aeriană a fost detectată în proximitatea frontierei cu România, context în care două avioane F-16 au decolat de la Baza 86 Aeriană Fetești, conform informațiilor postate pe Facebook de Ministerul Apărării Naționale.
Prahova: O turistă a fost grav rănită într-un accident cu ATV-ul
O turistă de 39 de ani din București a fost grav rănită, duminică, într-un accident cu ATV-ul produs în Munții Baiului. Femeia era pasageră pe ATV, precizează Salvamont Prahova într-o postare pe Facebook. Ea a suferit traumatisme grave (suspiciune fractură de bazin, traumatism membru inferior, amputare deget ma
Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone
Populația din nordul județului Tulcea a primit, duminică după-amiază, un nou mesaj RO-ALERT privind o posibilă incursiune de drone, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Tulcea. Locuitorii sunt îndemnați să își păstreze calmul și să se adăpostească în beciuri sau adăposturi de protecție civilă.
Sibiu: Accident la Nemșa - polițiștii au stabilit că motocicleta a fost acroșată de autobuz; motociclistul, preluat de elicopterul SMURD
Polițiștii au stabilit, în urma primelor verificări, că motocicleta implicată în accidentul produs duminică, în apropierea localității Nemșa, a fost acroșată de autobuz, împrejurările exacte urmând să fie clarificate în cadrul cercetărilor, conform informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.
VIDEO Incendiu puternic la două case din Chiajna
Un incendiu a izbucnit la două locuințe cu un etaj situate pe strada Grigore Eremia din localitatea Chiajna, județul Ilfov. La sosirea primelor echipaje de intervenție, incendiul se manifesta cu flacără deschisă și degajări mari de fum, existând riscul propagării la imobilele învecinate.
Ministerul Apărării: Ținte aeriene detectate în zona Insulei Șerpilor
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană, duminică după-amiază, la aproximativ 30 de kilometri est de Insula Șerpilor, în spațiul aerian al Ucrainei. Conform Ministerului Apărării Naționale, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene Spaniole, aflate în serviciul de luptă Poliție Aer
Mai multe morminte dintr-un cimitir din Constanța, profanate de persoane necunoscute
Mai multe morminte dintr-un cimitir din municipiul Constanța au fost profanate de persoane necunoscute, au transmis, duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Constanța. Potrivit acestora, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați de către trei persoane cu privire la faptul că trei morminte
Caraș Severin: O tânără de 21 de ani a urcat băută la volan și a produs un accident rutier; un copil a fost rănit
O tânără de 21 de ani este cercetată penal, după ce în noaptea de sâmbătă spre duminică a urcat băută la volan și a produs un accident rutier, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Caraș Severin. Potrivit oficialilor IPJ, tânăra, care avea o concentrație alcoolică de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expi
Harghita: Minus 10,5 grade Celsius la Miercurea-Ciuc, cea mai scăzută temperatură din țară
Stația meteorologică Miercurea-Ciuc a înregistrat duminică dimineață cea mai scăzută temperatură din țară, de minus 10,5 grade Celsius, valoare situată sub media perioadei, dar care nu reprezintă un record pentru această dată, arată datele furnizate AGERPRES de Paul Cioban, meteorolog de serviciu la Centrul Meteorologic Regional Transilvania Sud Sibiu.
Caraș-Severin: 4.000 de anvelope și 800 de jante au ars în incendiul de la Caransebeș
Aproximativ 4.000 de anvelope au ars în incendiul izbucnit la depozitul din municipiul Caransebeș, a transmis, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Potrivit oficialilor ISU, în incendiul de la depozitul de anvelope, izbucnit sâmbătă seară, au mai ars 800 jante auto, o construcție metalică de
Hunedoara: Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe gheață în Retezat
Un turist și-a pierdut viața, după ce a alunecat pe o porțiune cu gheață din Masivul Retezat, bărbatul fiind căutat, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, de echipe ale Serviciului Salvamont Hunedoara, în cadrul unei acțiuni de salvare în care acestea s-au folosit de un câine de urmă și de o dronă cu termoviziune.
Vaslui: Un urs a fost văzut în orașul Negrești; cetățenii - avertizați prin RO-ALERT
Prezența unui urs a fost semnalată, sâmbătă seară, în zona Școlii din orașul Negrești, populația fiind avertizată prin mesaj RO-ALERT, au informat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Vaslui. Animalul a fost observat ulterior pe strada Gării, într-o zonă locuită, pentru gestionarea situației și prevenirea
Infotrafic: Transporturi agabaritice pe mai multe drumuri din țară
Centrul Infotrafic informează că, începând de duminică după-amiază, se vor deplasa patru transporturi agabaritice în țară. Traseele sunt: - PTF Agigea - DN 39A - DN 39 - A4 - DN 2A - DN 21A - DN 21 - DN 2B - DN 26 - Tulucești, Galați; un transport format dintr-un camion cu masa 120 tone; - PTF Nădlac II
Infotrafic: Circulație în condiții de ceață pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că vizibilitatea în trafic este redusă din cauza ceții la sub 200 metri, izolat la sub 50 de metri, duminică dimineață, pe mai multe artere rutiere din județele Dolj, Mehedinți și Olt. În funcție de condițiile locale, fenomenul poate favoriza formarea
Aproape 1,5 milioane de români - sărbătoriți de Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil
Aproape 1,5 milioane de români își sărbătoresc duminică onomastica, la praznicul Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. Potrivit datelor comunicate de Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor, este vorba despre 836.706 bărbați și 637.217 femei. Dintre bărbații sărbătoriți cei mai mulți














