logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

REPORTAJ/Olt: Primul club de șah deschis oficial, după 35 de ani, la Slatina funcționează în cadrul CSM

Image

Un club de șah care funcționează în cadrul Clubului Sportiv Municipal (CSM) a fost deschis oficial în această săptămână, la Slatina, fiind primul de acest fel după o absență de 35 de ani, primii înscriși fiind 30 de copii din municipiu și din județul Olt, potrivit antrenorului Dumitru Barbărasă.

Clubul de șah de la Slatina va fi deschis zilnic și funcționează într-un spațiu din zona centrală a orașului, în proximitatea Prefecturii Olt.

 



Directorul CSM Slatina, Octavian Smărănescu, a punctat că noul cub de șah este deschis atât pentru amatori, cât și pentru persoanele care vor să performeze în competiții de profil.

'După ce am demarat procedura pentru inițierea clubului de șah în cadrul CSM Slatina, s-au schimbat foarte multe lucruri în bine, iar atitudinea cu care dânșii au venit sunt sigur că ne va ajuta pe viitor. Șahul este sportul minții, pentru că un sportiv trebuie să aibă grijă și de corp, dar și de suflet și minte. Partea aceasta de minte noi am acoperit-o prin clubul de șah. Avem ușile deschise pentru absolut oricine dorește să joace șah, atât de agrement, cât și pentru performanță. Doamne ajută să putem să împlinim cât mai multe vârfuri de șah din Slatina și, odată cu aceste vârfuri, să inspirăm la șah cât mai mulți', a spus Smărăndescu.

 



Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a punctat că și-ar dori să existe un club de șah în fiecare școală, iar orașul să aibă un campion național.

'Încă de pe vremea când eram prefect mi-am dorit ca Slatina să aibă un club sportiv, iar visul meu este chiar mai mare: să existe un club de șah în fiecare școală din municipiu. Deja avem un prim pas important realizat - Slatina are un club oficial de șah, acreditat și înscris în Federația Română de Șah, prin Clubul Sportiv Municipal Slatina', a arătat De Mezzo.

Antrenori sunt profesorul pensionar Dumitru Barbărasă, care va îndruma în special începătorii, și Florin Rișă și Beni Cruceru pentru jucătorii de șah de nivel avansat.

'Mă bucur că am găsit în domnul Barbărasă un partener cu care pot să plec la acest drum. (...) Și a fost un vis comun al meu și al dumnealui să avem acest club de șah. Mă bucur să-l avem, avem profesori foarte buni. Adi Rișcă este unul dintre cei mai buni jucători de șah ai județului Olt din toate timpurile, (...) Beni Cruceru, de asemenea, este un antrenor foarte bun cu valori solide. Unul dintre motivele pentru care mi-am dorit acest club de șah este că m-am gândit că, dacă vom avea mai mulți oameni, copii care vor juca șah, acești oameni vor ști să facă alegeri înțelepte în toate aspectele vieții lor. Am văzut șahul dezvoltând creierul și dându-i o arhitectură aparte și îți dă anumite abilități pe care le folosești nu doar în jocul de șah, ci și în viața de zi cu zi. Îi îndemn pe copii să vină, sunt în siguranță la clubul de șah. Beneficiile sunt enorme, multiple, scot ochii din telefon, interacționează unii cu alții, învață ceva bun, util, își dezvoltă gândirea și își dezvoltă o arhitectură a creierului și o arhitectură interioară aparte și aștept cu nerăbdare momentul în care vom sta din nou de vorbă despre campionul național la șah, care va fi din Slatina', a adăugat edilul.



De la întâlnirile cu jucătorii de șah la bibliotecă până la un club de șah al municipiului a fost un parcurs de opt ani, despre care a vorbit Dumitru Barbărasă.

'Jucam șah de vreo opt ani de zile cu copiii, la bibliotecă. Am făcut turnee, dar minore. De fiecare dată, cei care voiau să joace prin federații, trebuia să se înscrie prin alții, cluburi de la Craiova, de la Pitești... Acum avem clubul nostru. Toți cei care s-au înscris, dacă vor rămâne înscriși acolo, dacă nu, vin în Slatina și formăm aici o pepinieră, pentru că asta dorim. (...) Anul trecut a fost cel mai mare festival pe care l-a cunoscut Slatina, deși n-a fost clasic, s-a jucat numai șah rapid și șah blitz și amatori. Anul ăsta jucăm clasic, blitz și amatori, clasicul este cel mai important. (...) Eu sunt la clasa începătorilor. Îi inițiez și îi duc până la un anumit nivel, apoi îi preia domnul profesor Rișcă. Și când membrii clubului nostru se vor înmulți, vom mai aduce un profesor. Clubul este deschis pentru toată lumea, toată lumea este binevenită. Vârsta optimă pentru a începe practicarea șahului este cinci ani!', a spus Barbărasă.

Clubul îi va antrena pe jucători pentru competiții, una dintre acestea urmând să aibă loc la Slatina la finalul lunii noiembrie.

'Deja clubul este afiliat la Federația Română de Șah și avem mulți pasionați de șah, copii care vin și joacă, învață anumite lucruri despre șah, cum să progreseze. O să vedem acum, o să-și măsoare cumva forțele la turneul care va avea loc la sfârșitul lunii noiembrie, unde vor fi premii destul de însemnate în bani și cupe, medalii, diplome, trofee pentru câștigători', a spus Florin Rișcă, unul dintre antrenori.

O jucătoare în vârstă de 12 ani, Ilinca, a arătat că îi place șahul pentru că 'seamă foarte mult cu viața noastră, pentru că, atunci când muți, înveți să gândești înainte de a acționa'.

Mama Ilincăi și a lui Codrin, doi dintre copii care activează în clubul de la Slatina, și-a arătat susținerea pentru pasiunea micuților și a aminitit că, la început, copiii mergeau la bibliotecă sau în parc pentru a juca șah în lipsa unui club dedicat.

'Noi ne-am mutat în Slatina acum șapte ani și de atunci am avut norocul să-l cunoaștem pe domnul profesor, pe domnul Barbărasă, și pe unde era dânsul, acolo eram și noi, copiii. Dumnealui i-a inițiat, adică în parc, la dumnealui acasă, la bibliotecă, pe unde găseam un loc. Iar acum chiar ne bucurăm foarte mult că există și un cadru organizat unde să se poată întâlni și să fie un program, să joace cu alți copii de vârsta lor și să crească. Îi ajută foarte mult șahul, și intelectual și ca o disciplină, învață o strategie', a spus Corina, mama Ilincăi și a lui Codrin, doi copii care sunt pasionați și de muzică, respectiv de pian și vioară.

 



La club i-am întâlnit și pe Laurențiu Cazangiu, un băiat în vârstă de 12 ani, din comuna Seaca, și pe tatăl acestuia, ambii jucători de șah pasionați, dovadă fiind că în vacanță și vin de la aproximativ 50 de kilometri la Slatina doar pentru a juca sportul minții.

'Vin de la țară, de la 50 de kilometri, îi place, l-am mutat aici și cu școala, și cu șahul. (...) Dacă nu investim în copii, (...) în ce mai investim? Viitorul nostru care e? Să vedem mai târziu un mare șahist, eu asta-mi doresc. Venim de câte ori e nevoie, am fost la Vâlcea, am fost la Craiova, Drobeta Turnu Severin. Eu l-am învățat, la școală, acolo n-am mai avut pe cine să batem, decât pe profesorul de sport', a spus tatăl lui Laurențiu, care a menționat că joacă frecvent șah și online.

Smărăndescu a anunțat că în acest an va fi organizat la Slatina, la finalul lunii noiembrie, timp de patru zile, un campionat de șah.

'La finalul lunii noiembrie, anul acesta, inclusiv pe data de 1 decembrie, deci 28 noiembrie - 1 decembrie, va avea loc Festivalul Internațional de Șah Slatina. Este ediția a doua. După ce, anul trecut, domnul profesor ne-a mai ajutat cu organizarea unei ediții, anul acesta putem să facem un adevărat turneu, am numit competiția 'Trofeul Unirii', cu prilejul Zilei Naționale a României și așteptăm șahiști din toată România pentru o competiție care va avea încorporat și sistem de joc clasic și sistem de joc lins și va fi deschisă și amatorilor. Oricine se poate înscrie, vom avea ocazia să vedem șahiști buni din țară, vom avea ocazia să ne jucăm și noi și să experimentăm ce înseamnă să fim într-un turneu organizat profesionist', a spus Smărăndescu. AGERPRES/(A - redactor: Cristina Matei, editor: Anamaria Constantin, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 2752

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 11-11-2026 19:53

Sector 6: Reluarea funcționării normale a CET Vest este estimată pentru sfârșitul săptămânii viitoare

Reluarea funcționării normale a CET Vest este estimată pentru sfârșitul săptămânii viitoare, a anunțat miercuri primarul interimar al Sectorului 6, Paul Moldovan. 'În zilele următoare vor avea loc probele și verificările tehnice necesare pentru repornirea CET Vest în condiții de siguranță. Acestea sunt estimate să d

Social 11-11-2026 19:48

Dâmbovița: Nu se mai înregistrează scurgeri de gaze la Cornești; se poate interveni tehnic la rezervorul de GPL

Autoritățile au stabilit, miercuri seară, că nu se mai înregistrează scurgeri de gaze la stația GPL din Cornești, județul Dâmbovița, și se poate interveni tehnic asupra rezervorului respectiv. 'În urma măsurătorilor efectuate în zona afectată, nu se mai înregistrează scurgeri de gaze, ca urmare a golirii compl

Administratie 11-11-2026 19:31

Sector 4: Două trasee de autobuz pentru locuitorii din zona Metro Berceni

Locuitorii din zona Metro Berceni vor fi conectați, în maximum zece zile, la restul orașului, întrucât vor avea la dispoziție două trasee de autobuz pe care le vor putea folosi atât pentru a ajunge la stațiile de metrou de pe șoseaua Berceni, cât și în zonele de la ieșirea din oraș, către comuna Berceni, a anunțat primarul Sectorul

Social 11-11-2026 18:04

Dâmbovița: 50 de persoane - evacuate din cauza scurgerilor de gaze de la stația GPL din Cornești; trafic deviat

Un număr de 50 de persoane au fost evacuate, miercuri după-amiază, din cauza scurgerilor de gaze înregistrate la o stație GPL din Cornești, județul Dâmbovița, traficul fiind oprit pe DN 1A și deviat. 'Au fost evacuate un număr de 50 de persoane. Se va interveni cu o echipă specializată a operatorului economic pentru punerea &ic

Social 11-11-2026 17:33

Dâmbovița: Avarie la o stație GPL din Cornești; populația - evacuată pe o rază de 800 de metri

O avarie s-a produs, miercuri, la o stație GPL din localitatea Cornești, populația din zonă fiind evacuată pe o rază de 800 de metri, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Dâmbovița. Conform sursei citate, pompierii militari intervin la fața locului cu patru autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială CBRN

Administratie 11-11-2026 16:27

Hunedoara: Impozitul pe locuință ar urma să fie redus cu 33%, la Petroșani

Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, a anunțat, miercuri, că va propune Consiliului Local un proiect de hotărâre prin care impozitul pe locuințe să fie redus cu o treime, începând de anul viitor. 'Proiectul de hotărâre va fi pus în dezbatere publică în următoarele zile, astfel înc&

Social 11-11-2026 16:23

Harghita: 121 de elemente de muniție neexplodată, distruse controlat într-un poligon din Cârța

Un număr de 121 de elemente de muniție și componente de muniție, descoperite anterior pe teritoriul județului Harghita, au fost distruse controlat miercuri, într-un poligon special amenajat din localitatea Cârța, de către echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) 'Oltul' , se arată într-un comunicat transmis de in

Administratie 11-11-2026 16:12

Neamț: Finanțare nerambursabilă pentru construcția unui centru de zi pentru copii și vârstnici, în Piatra-Neamț

Municipiul Piatra-Neamț va beneficia de un centru destinat copiilor și vârstnicilor, ce va fi construit cu finanțare europeană nerambursabilă obținută de Grupul de Acțiune Locală, a anunțat primarul Adrian Niță. Centrul de zi 'Sfântul Stelian' va fi construit în cartierul Dărmănești și va oferi servicii pentru 350 de

Social 11-11-2026 15:47

Mureș: Sighișoara, inclusă de platforma Worldworthy în topul celor mai frumoase orașe europene

Municipiul Sighișoara se numără printre cele mai frumoase destinații urbane de pe continent, ocupând locul 70 în clasamentul 'Top 100 cele mai frumoase orașe din Europa' pentru anul 2026, realizat de platforma Worldworthy, a anunțat, miercuri, primarul orașului, Ioan-Iulian Sîrbu. Potrivit informațiilor transmise de e

Social 11-11-2026 15:29

Mureș: Ziua Veteranilor din teatrele de operații, marcată la Cimitirul Eroilor din municipiul reședință

Ziua Veteranilor din teatrele de operații a fost marcată, miercuri, la Târgu Mureș, printr-o ceremonie organizată la Cimitirul Eroilor, unde au fost depuse coroane de flori la mormântul maiorului post-mortem Tiberius-Marcel Petre. Ofițer al trupelor speciale din Armata României, în cadrul Batalionului 1 Operații Special

Social 11-11-2026 15:02

ActiveWatch: Președintele încalcă Constituția prin interzicerea accesului jurnalistului Ovidiu Vanghele la conferințele de presă

Zeci de asociații, organizații neguvernamentale și publicații media au semnat o scrisoare deschisă în care semnalează că președintele Nicușor Dan încalcă articolele din Constituție care garantează libertatea de exprimare și libertatea de informare, prin decizia de a interzice accesul jurnalistului Ovidiu Vanghele la conferințele de presă de la Palatul Cot

Social 11-11-2026 14:52

Vrancea/Cooperarea autorităților civile și militare în situațiile de criză, apreciată de un militar american prezent la 'CIMIC Victory'

Cooperarea dintre autoritățile civile, structurile militare și organizațiile umanitare din județul Vrancea reprezintă un punct forte în pregătirea pentru situații de criză, iar comunicarea permanentă între instituții și valorificarea experienței voluntarilor sunt esențiale pentru îmbunătățirea capacității de intervenție, a declarat, miercuri, sergen

Social 11-11-2026 14:44

Argeș: Exercițiu de gestionare a unei situații de urgență complexe în tunelul Momaia de pe autostrada A1

Un exercițiu de gestionare a unei situații de urgență complexe, generată de producerea unui accident rutier, a fost organizat miercuri în tunelul Momaia, parte a Secțiunii 4 de pe tronsonul Sibiu - Pitești al autostrăzii A1, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș. 'Scenariul exercițiului a presupus coliziunea

Social 11-11-2026 12:38

Hunedoara: Incendiul care a afectat o cabană din stațiunea Straja a fost lichidat

Incendiul violent care a izbucnit, miercuri, la o cabană cu două etaje din stațiunea montană Straja a fost lichidat în urma intervenției pompierilor militari din Petroșani și Lupeni. 'Incendiul de la Straja este lichidat. Un echipaj de pompieri rămâne în continuare pentru supravegherea zonei', a transmis Inspectoratul

Social 11-11-2026 12:10

Melanie Joy (psiholog): Oamenii devin tot mai conștienți de beneficiile alimentației bazate pe produse de origine vegetală

Dr. Melanie Joy, psiholog și doctor în științe, care va fi prezentă în România la acest sfârșit de săptămână pentru mai multe ateliere interactive, susține că tot mai mulți oameni devin conștienți de beneficiile unei alimentații bazate pe produse de origine vegetală, fie că este vorba despre motive etice legate de sănătate sau de protecț