logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Universitatea Politehnica Timișoara

50 de companii și peste 3.000 de vizitatori la prima ediție a Timișoara Career Connect by ATU. Patru universități, un singur proiect pentru viitorul profesional al tinerilor

Timișoara, 11 noiembrie 2026 - Pentru prima dată, cele patru universități publice din Timișoara și-au unit eforturile pentru organizarea unui târg de cariere comun, deschis studenților din toate domeniile de studiu.

Prima ediție a Timișoara Career Connect by ATU, organizată miercuri, 11 noiembrie 2026, de Alianța Timișoara Universitară (ATU), a reunit la Centrul Regional de Afaceri Timișoara (CRAfT) 50 de companii și peste 3.000 de vizitatori. Dincolo de oportunitățile concrete de angajare, practică și internship, evenimentul a reprezentat un moment de afirmare a unității mediului universitar timișorean și a disponibilității acestuia de a construi, împreună cu mediul economic și instituțiile publice, răspunsuri la provocările actuale.

Evenimentul a fost deschis la ora 10:00, printr-o festivitate la care au participat reprezentanți ai conducerii celor patru universități, studenți și reprezentanți ai companiilor. Universitatea de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara (UMFT), Universitatea Politehnica Timișoara (UPT), Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara (USVT) au fost prezente și cu standuri proprii, unde studenții au putut afla mai multe despre serviciile și programele care le susțin dezvoltarea profesională, de la consiliere în carieră și mobilități internaționale până la inițiative de antreprenoriat.

Cele 50 de companii participante, active în domenii diverse, precum IT, automotive, inovație, sănătate, agricultură, industrie alimentară și servicii financiare, au oferit studenților și absolvenților ocazia unor discuții directe cu potențiali angajatori. Au fost prezentate oportunități de angajare, stagii de practică și internship, dar și competențele și abilitățile pe care companiile le caută în rândul viitorilor angajați.

'Exact acum 106 ani, pe 11 noiembrie 1920, regele Ferdinand semna decretul de înființare a Școlii Politehnice din Timișoara. Politehnica s-a născut atunci la cererea industriei bănățene și cu sprijinul administrației orașului. Astăzi, universitățile, mediul economic și instituțiile publice își dau din nou mâna, cu același scop: să formăm aici specialiștii de care Timișoara și regiunea au nevoie', a declarat conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara și președintele Alianței Timișoara Universitară.

'O universitate trebuie să privească dincolo de primul loc de muncă al absolvenților săi. Competențele cerute astăzi se vor schimba, iar responsabilitatea noastră este să formăm oameni care pot înțelege schimbarea, pot lua decizii și pot contribui la transformarea profesiilor lor. De aceea, întâlnirea cu angajatorii trebuie să fie și un dialog despre educația pe care o construim împreună. Prin Timișoara Career Connect by ATU, cele patru universități timișorene au adus acest dialog într-un proiect comun. Miza pentru oraș este clară: experiența și cunoașterea pe care absolvenții noștri le dobândesc, oriunde îi poartă parcursul profesional, să contribuie și la dezvoltarea comunității în care s-au format. Este responsabilitatea comună a universităților și a mediului economic să creeze oportunități prin care această legătură să se transforme în colaborări și proiecte pentru Timișoara', a declarat lect. univ. dr. Alexandru Popa, prorector al Universității de Vest din Timișoara.

'Pentru USVT, Timișoara Career Connect înseamnă un dialog necesar cu mediul socio-economic, care permite colaborări permanente pe mai multe paliere de la stagii de practică prin utilizarea unei platforme digitale care să faciliteze ulterior inserția studenților, dar și la adaptarea programelor de studii în acord cu dinamica pieței muncii, anticipând împreună profesia viitorului', a spus prof. univ. dr. Dorin Camen, prorector pentru relații internaționale și mediul de afaceri al Universității de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara.

'Faptul că universitățile timișorene au venit împreună în fața angajatorilor arată că putem oferi studenților un drum mai scurt de la sala de curs la prima slujbă. Pentru studenții noștri, întâlnirea cu companii din afara domeniului medical deschide perspective noi', a transmis prof. univ. dr. Claudia Borza, prorector responsabil cu relațiile internaționale al Universității de Medicină și Farmacie 'Victor Babeș' din Timișoara.

'Oportunitățile de acest fel sunt cu atât mai necesare cu cât situația de pe piața muncii devine tot mai complicată. Le recomand colegilor să profite de ele, dar și să se gândească la antreprenoriat: uneori, cel mai bun loc de muncă este cel pe care ți-l creezi singur', a spus Alis Cania, studenta la masteratul de Machine Learning, Universitatea Politehnica Timișoara.

'Discuțiile cu angajatori atât de diverși sunt un exercițiu de descoperire, dar și de autodescoperire. Afli ce se caută pe piață și, în același timp, îți dai seama ce ți se potrivește și în ce direcție vrei să mergi', a declarat Alexandru Butoi, student în anul II la Informatica, Universitatea de Vest din Timișoara.

'Am găsit aici oferte de practică foarte diverse, pentru aproape orice domeniu. La fel de valoroasă a fost însă și întâlnirea cu studenți de la celelalte universități: am schimbat idei și experiențe pe care altfel nu le-am fi avut', a spus Alin Minea, președintele Ligii Studenților din Universitatea de Științele Vieții 'Regele Mihai I' din Timișoara.

Importanța unei asemenea inițiative este cu atât mai mare în contextul socio-economic actual. Incertitudinea economică și măsurile de austeritate determină companiile să fie mai prudente în privința angajărilor, iar pentru tinerii aflați la început de drum profesional reperele și oportunitățile pot fi mai greu de identificat. În acest context, dialogul direct dintre universități, angajatori și studenți devine esențial pentru o mai bună corelare a pregătirii academice cu cerințele reale ale economiei. Totodată, întâlniri precum Timișoara Career Connect by ATU pot contribui la păstrarea în Timișoara și în regiune a resursei umane înalt calificate, oferind absolvenților motive și oportunități de a-și construi aici parcursul profesional.

Prima ediție a Timișoara Career Connect by ATU arată că, atunci când universitățile își reunesc competențele și deschid dialogul către mediul economic și instituțional, pot crea oportunități care depășesc beneficiile unui singur eveniment. Este un început care pune în valoare o resursă importantă a orașului: capacitatea comunității universitare de a lucra împreună pentru viitorul Timișoarei.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.