Președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali îl acuză pe șeful instituției de populism managerial periculos
A acuza de incompetență salariații de la Poșta Română în timp ce șefii instituției se laudă cu profit realizat prin munca grea a factorilor poștali este nu doar ipocrizie, ci o ofensă adusă bunului simț dar și o formă de populism managerial periculos pentru orice instituție a statului, consideră președintele Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR), Florin Daniel Gheorghiu.
'A spune, într-un spațiu public, că 'Am reușit să-i punem la treabă și pe puturoșii din sindicat' nu este doar o ieșire necontrolată și nedemnă de un conducător de instituție publică, ci și o insultă gravă adusă tuturor angajaților care, în ciuda subfinanțării cronice, a lipsei de personal și a haosului managerial generat tocmai de actuala conducere, își fac zilnic datoria în condiții de muncă adesea inumane (...) Care este 'puturosul' care, în ciuda salariului minim, duce în spate peste 20.000 de pași pe zi pentru a livra trimiteri poștale, pensii, decizii de recalculare, carduri de energie și notificări oficiale? Cine sunt 'puturoșii' care au rămas pe teren în pandemie, în viscol și în caniculă, când alții lucrau 'de la distanță' si erau considerați eroi? Sau poate considerați 'puturoși' liderii sindicali care au câștigat în instanță, prin hotărâri definitive, dreptul membrilor pe care dumneavoastră personal continuați să îl ignorați în mod ilegal? Domnule Valentin Ștefan (directorul general al Poștei Române, n.r.), vă informăm - deși ar fi trebuit să știți deja - că peste 50% din veniturile Poștei Române provin din contracte directe cu statul român (cât a câștigat CNPR SA din contractul cu MIPE?). A ne acuza de incompetență în timp ce vă lăudați cu un profit care stă pe umerii unor servicii sociale distribuite prin munca grea a factorilor poștali este nu doar un gest de ipocrizie managerială, ci și o ofensă adusă bunului simț', a arătat Gheorghiu, într-un punct de vedere transmis, joi, AGERPRES.
Potrivit sursei citate, 'în spatele limbajului vulgar și al autoaprecierii nejustificate se ascund fapte de o gravitate juridică la limita penalului', printre care: refuzul de a aplica hotărâri judecătorești definitive; nerespectarea Legii Dialogului social nr. 367/2022; desconsiderarea flagrantă a Contractului Colectiv de Muncă, transformat într-o simplă hârtie ignorată de conducere, prin refuzul sistematic și cinic de a acorda drepturi legale precum gratificația la pensionare; încheierea în perioada 2019 a unui contract în defavoarea Poștei Române, respectiv contractul de citiri contoare, încheiat în anul 2019 de către fostul director general al CNPR SA Mircea Tudosie, care, în prezent, este președinte de sindicat (lupul paznic la oi) la sindicatul directorilor (SNPC), agreat de actuala conducere a instituției.
Sindicaliștii amintesc faptul că, în anul 2019, Mircea Tudosie, director general al CNPR SA, a semnat către ANCOM o propunere financiară cu 0 (zero) lei pentru intervalul de timp 2020-2024, reprezentând compensații din partea ANCOM pentru Poșta Română ca prestator al serviciului universal.
'În acest interval de timp, 2020-2024, Mircea Tudosie nu a mai fost director general la conducerea CNPR SA, venind ca director general din luna iunie 2021, Florin Valentin Ștefan care nu a făcut nimic pentru CNPR SA, pentru a obține de la ANCOM compensațiile aferente serviciului universal rezervat în intervalul de timp 2021-2024. Precizare: CNPR SA a obținut de la ANCOM pentru anul 2018, în anul 2019, o compensare în valoare de 9 milioane lei, iar in anul 2020 pentru anul 2019 o compensare în valoare de 10 milioane lei. În acest context, înțelegem că tandemul Tudosie - Ștefan a creat în perioada 2020-2024 un prejudiciu CNPR SA prin managementul defectuos sau sabotaj de la nivelul funcțiilor ocupate, în valoare de 50 milioane de lei', se menționează în comunicatul SLPR.
Reprezentantul sindical invocă și alte probleme constatate în raport cu conducerea Poștei Române, cum ar fi refuzul constant de a reține cotizația sindicală pe statul de plată pentru membrii SLPR. De asemenea, acesta reclamă că sediul central al companiei pierde în fiecare lună bani stând gol și așteptând chiriași.
Pe de altă parte, Gheorghiu acuză presiuni administrative pentru reprimarea activității sindicale și angajarea de consultanță externă și cheltuirea a milioane de lei pe campanii de imagine, software și 'strategie digitală', în timp ce condițiile reale de muncă ale salariaților rămân mizere, iar dotările lipsesc. Ignorarea cronică a problemelor structurale din companie - lipsa de personal, îmbătrânirea forței de muncă, digitalizare incoerentă - în favoarea unor proiecte de PR și achiziții ratate, precum celebrele cutii poștale digitale, din care s-au livrat două din 3.000 promise, sunt alte nemulțumiri ale liderului de sindicat.
'Toate acestea nu arată forță de conducere, ci abuz de putere. Iar faptul că alegeți să jigniți o întreagă categorie profesională chiar în momentul în care anunțați 'profit record făcut cu sprijinul puturoșilor membri de sindicat' este o dovadă a unei rupturi totale de realitate, dar și o formă de populism managerial periculos pentru orice instituție a statului', se arată în finalul declarației.
Directorul general al Companiei Naționale 'Poșta Română' (CNPR), Valentin Ștefan, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că reducerea aparatului administrativ, a cheltuielilor de activitate și faptul că a reușit să-i pună la treabă pe puturoșii din sindicat au reprezentat un mare câștig, iar la ora actuală Poșta Română nu se mai chinuie să supraviețuiască.
'Nu există o soluție magică și am observat asta și în companie. Anul (financiar, n.r.) 2024 este rezultatul deciziilor luate în 2022, chiar și în 2023. Este o perioadă acum în care să reformezi companii sau să reformezi instituții ale statului este la modă. Toată lumea vorbește despre tăieri. În 2022, 2023 și chiar în 2024, au fost ani în care noi, în mod constant, am luat decizii foarte neplăcute și eram contra curentului. Rar se întâmpla ca cineva să zică 'Faceți un lucru bun la Poșta Română'... Din contră, tot timpul se spune că nu e ceea ce trebuie făcut, că e nevoie de liniște, că nu vrem să deranjăm salariații sau societatea cu deciziile pe care le-am luat. În cazul Poștei Române, am redus personalul cu 5.000 de oameni. Imaginați-vă ce ar fi însemnat să avem 5.000 de oameni pe statele de plată acum... Reducerea aparatului administrativ, reducerea cheltuielilor de activitate, până și faptul că am reușit să-i punem la treabă pe puturoșii din sindicat a reprezentat un mare câștig pentru noi, la Poșta Română', a spus Ștefan.
Acesta a adăugat că, în prezent, Poșta Română este un exemplu de 'cum să pui pe picioare o companie a statului român'.
Conform datelor oficiale, operatorul național de servicii poștale și de curierat a încheiat anul 2024 cu un profit brut record de 85,3 milioane lei și o cifră de afaceri de 1,72 miliarde de lei.
CNPR este operatorul național din domeniul serviciilor poștale și deține, în prezent, o rețea de peste 5.000 de subunități poștale la nivel național. Dintre acestea, 676 sunt oficii poștale și 1.054 ghișee poștale. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Badea, editor: Andreea Marinescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPORTAJ/Vrancea: Peste 100 de iubitori de animale au protestat împotriva redeschiderii adăpostului de câini de la Suraia și au cerut explicații autorităților
Peste 100 de iubitori de animale și reprezentanți ai unor organizații pentru protecția animalelor, unii veniți din alte județe sau chiar din Germania, au protestat, vineri, la Focșani și Suraia, față de redeschiderea adăpostului privat de câini închis în februarie în contextul unei anchete penale privind uciderea fără drept și schingiuirea animalelor.
Pandele: Localitatea Voluntari se poate transforma în municipiu pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor
Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, susține că localitatea pe care o administrează se poate transforma în municipiu 'pentru bunăstarea locuitorilor săi, nu în defavoarea lor' și a menționat că a citit 'cu uimire și mâhnire' comunicatul Administrației Prezidențiale privind sesizarea Curții Constituționale. 'Loca
Vrancea: Primăria Focșani pregătește reluarea capturării câinilor fără stăpân; adăpostul municipal - în curs de reautorizare
Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din municipiul Focșani se află în procedură de reautorizare, urmând ca activitatea de capturare a animalelor să fie reluată după finalizarea lucrărilor necesare la adăpostul municipal, în contextul numeroaselor sesizări primite de la cetățeni privind prezența câinilor pe străzile orașului, a i
Bihor: Primăria Oradea și operatorul de salubritate, cu 34 de utilaje și 600 de tone de sare, pregătiți pentru iarnă
Primăria Oradea și operatorul de salubritate RER Vest au pregătit 34 de utilaje, stocuri de materiale antiderapante de peste 600 de tone și un nou plan de intervenție pentru sezonul rece 2026-2027. Strategia introduce o nouă categorie de urgență pentru poduri și intersecții. Măsurile de deszăpezire au fost prezentate, vineri, în cadrul unei conferințe de
Ziua Armatei Române, marcată duminică prin ceremonii militare și religioase
Ceremonii militare și religioase vor fi organizate, duminică, de Ziua Armatei, în principalele garnizoane din țară, în bazele în care sunt dislocați militarii români și în teatrele de operații, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezent
VIDEO Incident pe mare/Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei, aduși în Portul Constanța
Cei nouă marinari recuperați din apă după scufundarea navei 'Khoryv' au fost aduși în Portul Constanța cu o navă de salvare și sunt preluați de echipajele de pe ambulanțe SMURD și de polițiști
Sector 1: Piață volantă, în weekend, pe Calea Floreasca
O piață volantă va fi organizată, de vineri până duminică, pe Calea Floreasca, în fața Parcului Automatica, de unde cei interesați pot achiziționa produse de sezon direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că pot fi cumpărate fructe și legume proaspete, brânzeturi proaspete și maturate,
CSM Sighișoara: O singură cursă o mai desparte pe Mădălina Florea de al doilea titlu consecutiv în GTWS
Clubul Sportiv Municipal (CSM) Sighișoara i-a transmis atletei Mădălina Florea că un întreg oraș o susține în cursa de sâmbătă, din Coreea de Sud, unde aleargă pentru al doilea titlu mondial consecutiv în circuitul Golden Trail World Series. 'Sâmbătă, o sighișoreancă aleargă pentru un nou titlu. Un oraș întreg o susține
Bihor/Oenologul Dorin Popa: Ziua Mondială a Șampaniei celebrează un simbol al sărbătorii și eleganței, o expresie a bucuriei de a trăi
Șampania nu este doar o băutură asociată sărbătorilor și momentelor speciale, ci un reper al eleganței, al culturii vinului și al rafinamentului gastronomic, a declarat vineri, pentru AGERPRES, cu prilejul Zilei Mondiale a Șampaniei, degustătorul expert de vinuri Dorin Popa, președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului 'Millesime'.
Primarul George Scripcaru propune crearea la Brașov a unui centru național pentru sportul paralimpic
Primarul Brașovului, George Scripcaru, a lansat, vineri, propunerea creării unui centru național care să devină un reper pentru sportul paralimpic. Anunțul a fost făcut în deschiderea lucrărilor 'Parasport Forum - De la primul pas la performanță', un eveniment organizat de Comitetul Național Paralimpic (CNP), dedicat dezvoltării sportului paralim
Curățenia în parcările Municipalității, asigurată de operatorii de salubrizare de la sectoare
Curățenia parcărilor aflate în concesiunea Companiei Parking va fi asigurată de operatorii de salubritate care au contracte cu primăriile de sector. Un proiect de hotărâre în acest sens urmează să fie dezbătut în ședința de marți a Consiliului General al Capitalei. Compania Parking urmează să salubrizeze și să deszăpezeas
REPORTAJ/Covasna: 'Libertatea, un lux capitalist' - incursiune în noul Muzeu al Comunismului din Sfântu Gheorghe
Octombrie așterne frunze arămii pe străzile din Sfântu Gheorghe. Orașul își vede liniștit de viață: cafenele, mașini, rețele de socializare, vitrine pline, reclame la spa, bănci și vacanțe în străinătate. Lucruri normale, nu-i așa? Dar, dacă tocmai ai ieșit din Muzeul Comunismului, deschis recent la Sfântu Gheorghe, parcă simți altfel aerul
Incident pe mare/ Nava lovită de dronă s-a răsturnat, există risc de scufundare
Structurile Ministerului Afacerilor Interne (MAI) participă, vineri, la operațiunea de căutare și salvare a persoanelor dispărute de la bordul unei nave comerciale, sub pavilionul Insulelor Comore, aflată în afara apelor teritoriale în Marea Neagră, care a fost lovită de o dronă.
Ministrul Apărării, despre situația de la Constanța: Garda de Coastă face intervenția, suntem în comunicare tot timpul
Ministrul Apărării Naționale, Ștefan-Radu Oprea, a declarat vineri că se află în contact permanent cu Garda de Coastă, care participă la operațiunea de căutare și salvare a echipajului unei nave aflată în dificultate la 13 mile marine travers de Constanța, în afara apelor teritoriale ale României. Potrivit autorităților
Sibiu/Rectorul Academiei Forțelor Terestre: O greșeală de comandant poate naște un nou cimitir al eroilor
Rectorul-comandant al Academiei Forțelor Terestre 'Nicolae Bălcescu' din Sibiu, colonelul Dumitru Todosiuc, le-a transmis studenților, vineri, cu prilejul ceremoniei de depunere a jurământului militar, că fiecare oră de pregătire contează, întrucât deciziile pe care le vor lua ca ofițeri vor influența viețile militarilor pe care îi vor










