logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

AȘEZÃRI ÎN AMURG/Varnița, satul părăsit 'de care te îndrăgostești' - o poveste de izolare, speranță și rezistență (GALERIE FOTO/VIDEO)

Image

Adâncit între dealuri și înconjurat de păduri, la capătul unui drum forestier aproape impracticabil, satul Varnița din județul Arad își întâmpină puținii vizitatori cu o promisiune enigmatică, bătută în cuie într-un trunchi de copac: 'Spre Varnița - un sat de care te îndrăgostești...'. O iubire amară, căci Varnița este astăzi cel mai depopulat sat al județului, o ruină a fostei sale glorii, locuită de doar doi frați pensionari, izolați de civilizație, fără energie electrică sau apă curentă.


Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

La mijlocul secolului trecut, Varnița avea aproximativ 120 de locuitori. Livezile sale de prune erau vestite și țuica produsă aici, apreciată în toată zona. Declinul a început însă în anii '80 și un deceniu mai târziu erau doar 27 de suflete. De șase ani, satul este cămin doar pentru doi frați pensionari care se agață de amintiri. Pentru un simplu semnal la telefon, ultimii doi locuitori trebuie să urce pe deal, în căutarea unei legături cu lumea.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Ioan Ianoș, la cei 78 de ani ai săi, refuză să-și părăsească locurile natale, chiar dacă deține o casă în orașul Lipova, la doar 20 de kilometri distanță.


Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

'Sunt născut și crescut în aceste locuri. E greu să trăiești izolat, doar cu un frate care locuiește ceva mai încolo pe uliță, dar nici nu m-a lăsat inima să îmi abandonez casa părintească. Ceilalți au plecat, rând pe rând, i-a atras viața de la oraș. Au plecat tinerii, apoi i-au luat cu ei și pe bătrâni și uite așa am rămas doi oameni', mărturisește Ioan Ianoș, pentru AGERPRES. El își amintește cu nostalgie de anii în care satul era plin, de copiii care se jucau pe străzi și de școala care funcționa aici, dar care a fost desființată pe măsură ce tinerii au plecat.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Cu un venit lunar modest, Ioan Ianoș se descurcă. 'Pensia e mică, o mie și ceva de lei, dar nici facturi nu am. Că dacă n-am curent, n-am apă, telefon, nici nu plătesc', spune el zâmbind. Se întreține cu ce are prin gospodărie: câteva animale, o grădină și câțiva stupi de albine. O dată pe lună, un prieten îl ajută să ajungă în Lipova pentru a-și face provizii, un drum anevoios, posibil doar cu o mașină de teren.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Izolarea extremă i-a adus soluții ingenioase. Până de curând, Ioan Ianoș își ținea alimentele la răcoare în fântână. Acum, datorită unui nepot care i-a instalat panouri fotovoltaice pe casă, se bucură de luxul unui frigider și de posibilitatea de a urmări știrile la televizor. 'Înainte aveam lumină de la lampa cu petrol sau lanterne. Acum pot să mai văd și eu ce se întâmplă în lume, mă uit la televizor sau ascult radioul', adaugă el.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Casele din Varnița sunt în mare parte prăbușite, curțile și grădinile invadate de vegetație, mărturii tăcute ale proprietarilor care nu au mai revenit. Un singur simbol rezistă, o cruce veche de lemn, instalată acum mai bine de un secol la intrarea în sat. 'Mă minunez că mai stă în picioare, că tare veche e. N-a mai venit nici preotul să o sfințească de zeci de ani, dacă nu mai sunt oameni pe aici. E simbolul satului nostru, un monument local care cred că ne protejează de necazuri', spune Ioan Ianoș.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Chiar și în fața acestei realități dure, pensionarul nutrește speranța că satul va renaște, că tineri se vor așeza în Varnița, atrași de peisajul său idilic. 'Nu e drum accesibil, că dacă era, sunt convins că veneau aici să-și facă măcar cabane de vacanță, că locuri așa frumoase nu sunt multe. E liniște și natură. Dar ca să aduci tineri, trebuie să le faci drum, să le aduci curent în sat', subliniază el.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Alexandru Damian, primarul comunei Șistarovăț, de care aparține Varnița, confirmă potențialul neexploatat al satului. Din cele 34 de numere de casă, niciuna nu a fost vândută, iar la anunțul recent al sistematizării, aproximativ 30 de moștenitori s-au arătat interesați de proprietățile lor. 'Unii sunt stabiliți la Lipova, alții sunt plecați din țară sau prin alte județe', declară edilul.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Primarul speră ca Varnița să calce pe urmele satului Labașinț, o altă localitate depopulată a comunei, care deși are sub 20 de locuitori, a început să atragă investitori în turism.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

'Labașințul devine o zonă de interes turistic, pentru că avem un investitor italian care a făcut pensiune și alte facilități. Eu cred că și Varnița poate deveni o atracție, locul este ideal pentru agroturism, case tradiționale, animale... Vestitele prune de Varnița ar putea fi exploatate din nou, dar pentru asta avem nevoie de ajutor, de bani pentru a realiza infrastructură', afirmă Alexandru Damian.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

Cu toate că recunoaște dificultatea atragerii de fonduri pentru un sat cu doar doi locuitori - un proiect PNRR va aduce fibră optică și semnal de telefon doar în Labașinț și Cuveșdia - primarul rămâne optimist. Populația comunei Șistarovăț a crescut recent de la 340 la 399 de locuitori, un semnal că interesul pentru zonele rurale este în creștere.

Foto: (c) Marian Buga/AGERPRES

'Ar putea fi un semnal că populația va crește treptat și, poate, chiar Varnița va fi locul în care se vor instala tineri în următorii ani', speră edilul. AGERPRES/(AS - redactor: Marian Buga, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 1125

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Administratie 29-09-2026 14:30

Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani

Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat

Social 29-09-2026 14:30

Sterică Fudulea: Consiliile Economice și Sociale din spațiul francofon - platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor

Consiliile Economice și Sociale și instituțiile similare din spațiul francofon reprezintă adevărate platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor, a declarat președintele CES România, Sterică Fudulea, marți, la Forumul Dialogului Social Francofon, dedicat temei ''Rolul partenerilor reprezentativi ai dialogului social și civic î

Administratie 29-09-2026 14:01

Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean

Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin

Administratie 29-09-2026 13:46

Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'

Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,

Social 29-09-2026 13:44

Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare

Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafața afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, intervenția pompierilor pentru localizare

Administratie 29-09-2026 13:22

Maramureș: Parcul Castanelor, gândit ca zonă relaxare, educație ecologică și cu rol în salvarea arborilor bolnavi

Dealul Crucii, situat în zona de nord a municipiului Baia Mare, va fi transformat în Parcul Castanelor, o zonă de agrement, relaxare și belvedere pentru locuitorii orașului și turiști, a anunțat, marți, primarul Doru Dăncuș. El a precizat, pentru AGERPRES, că pe Dealul Crucii nu va fi nicio zonă destinată construcțiilor rezidențial

Administratie 29-09-2026 12:46

Hunedoara: O echipă de experți va analiza situația de la telecabina de pe Cetatea Deva; instalația este oprită de un an

O echipă de experți va analiza starea actuală a telecabinei de la Cetatea Deva, în condițiile în care noul ascensor este oprit de aproape un an din cauza defecțiunilor apărute la diverse echipamente, a anunțat, marți, primarul municipiului Deva, Lucian Rus. Potrivit acestuia, specialiștii unei firme străine au acceptat ca în luna octombrie să

Administratie 29-09-2026 11:53

Prahova: Centura Comarnic va fi deschisă joi traficului rutier

Centura Comarnic va fi inaugurată și deschisă joi traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Prahova. 'Cu o lungime de aproape 6 kilometri, noua variantă ocolitoare a orașului Comarnic este destinată preluării unei părți din traficul de pe DN 1 și reducerii presiunii asupra circulației prin

Social 29-09-2026 11:35

Cluj: Un bărbat și nepoata sa, în stare gravă după ce au fost înjunghiați

Un vârstnic și nepoata sa de 23 de ani din municipiul Cluj-Napoca sunt internați în stare gravă în spital, după ce ar fi fost înjunghiați chiar de fiica bărbatului și mama fetei, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj. 'În fapt, în data de 28 septembrie, în jurul orei 20:30, polițiștii din c

Social 29-09-2026 11:25

Ministerele Mediului și Educației lansează concursul național de desen #DesenamPentruMediu

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) și Ministerul Educației și Cercetării lansează marți concursul național de desen #DesenamPentruMediu, destinat elevilor din clasele I-III și IV-VI, în cadrul campaniei de conștientizare 'Acționăm rapid', aferentă proiectului RAPID - Prevenirea și Reducerea Poluării din Spațiul Rural în România.

Social 29-09-2026 10:00

REPORTAJ Mureș: Cale ferată abandonată de decenii, salvată de la fier vechi și transformată în prima pistă de ciclodrezine

Câmpia Transilvaniei, o zonă adesea trecută cu vederea de circuitele turistice clasice care vizează munții sau cetățile medievale, a devenit oficial gazda unei premiere naționale absolute prin inaugurarea VeloRail, primul circuit de ciclodrezine din România, un traseu de 12 kilometri care conectează comunele Râciu, Sânmărtinu de Câmpie și Crăieș

Social 29-09-2026 09:01

MApN: Fragmente de dronă - descoperite pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei

Ministerul Apărării Naționale a transmis că, în dimineața zilei de marți, a fost informat cu privire la descoperirea unor fragmente ale unui obiect, posibil dronă, pe un teren arabil din Insula Mare a Brăilei, în dreptul localității Gropeni, județul Brăila. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, incidentul a fost semnalat autori

Administratie 29-09-2026 07:29

Ilfov: Măsuri dispuse în cazul arderilor ilegale de deșeuri în Sintești; nu a fost instituită starea de alertă

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Ilfov (CJSU) a dispus o serie de măsuri, printre care se află verificarea gestionării și depozitării deșeurilor, a activităților care pot genera incendii sau poluarea mediului, analiza impactului asupra sănătății populației, intensificarea acțiunilor de prevenire și monitorizarea zonelor în care se produc în mod repet

Social 29-09-2026 07:09

MApN: O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei cu Ucraina, detectată de radare; mesaj RO-ALERT în Tulcea

O dronă ce evolua la nord de Isaccea, în proximitatea frontierei fluviale cu Ucraina, a fost detectată, în noaptea de luni spre marți, de radarele Ministerului Apărării, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole fiind ridicate de la sol pentru monitorizarea situației. Potrivit MApN, în noaptea de 28 spre 29 septembrie, sist

Social 28-09-2026 21:26

Caraș-Severin: Circa 437 de hectare de fond forestier au fost afectate de incendiile din Parcul Național Domogled

O suprafață de circa 437 de hectare de fond forestier a fost afectată de cele două incendii care au avut loc, în această vară, în zona Parcului Național Domogled - Valea Cernei, pentru stingerea acestora fiind mobilizate importante resurse terestre și aeriene, a transmis luni Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin.