logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comunicat de presă - Asociația Exploring Culture

Lumina credinței. Patrimoniul muzical românesc în Europa

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

Turneul internațional 'Lumina credinței. Patrimoniul muzical românesc în Europa' aduce muzica bizantină românească la Madrid, Lisabona, Londra și Oslo

Maria Coman susține concerte în patru dintre cele mai importante capitale europene, între 3 și 10 octombrie

Asociația Exploring Culture prezintă turneul internațional 'Lumina credinței. Patrimoniul muzical românesc în Europa', un proiect de diplomație culturală care aduce în fața comunităților românești din diaspora și a publicului european repertoriul spiritual și bizantin românesc.

Maria Coman și Ansamblul Melos Paisian, coordonat artistic de dirijorul Dorin Ionescu, vor concerta pe 3 octombrie la Madrid, pe 5 octombrie la Lisabona, pe 8 octombrie la Londra și pe 10 octombrie la Oslo. Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Programul reunește psalmi, cântări bizantine și lucrări reprezentative ale patrimoniului muzical românesc și ortodox, interpretate preponderent în limba română, alături de versiuni în greacă, sârbă și rusă. Alegerea nu este întâmplătoare, repertoriul pune în valoare atât identitatea culturală românească, cât și rădăcinile comune ale tradiției muzicale bizantine europene, arătând contribuția României la acest patrimoniu împărtășit.

Maria Coman este interpretă de muzică bizantină și pop simfonic, a cărei activitate se remarcă prin promovarea patrimoniului muzical și spiritual românesc în țară și în străinătate, aducând tradiția psaltică în dialog cu sonoritățile orchestrale. Printre reperele carierei sale internaționale se numără participarea, alături de Opera Națională București, la evenimentele asociate deschiderii Jocurilor Olimpice de la Paris (2024), cu apariții la Palatul Versailles și la Catedrala Ortodoxă din Paris, concertul de la Viena alături de Gheorghe Zamfir și dirijorul Daniel Jinga, dedicat operei lui Ciprian Porumbescu, și concertul simfonic de la Ierusalim, susținut în ziua de Paști (2023).

În România a inițiat proiecte proprii precum 'Pași spre Înviere', primul său turneu național de muzică bizantină, desfășurat în 2026 în nouă orașe, 'Fecioară Maică', prezentat la Teatrul Național București și la Ateneul Român, și 'Acasă de Sărbători', concert devenit tradiție, care va deveni în decembrie 2026 un turneu național de colinde în opt orașe.

Ansamblul Melos Paisian, format din nouă membri, este unul dintre corurile reprezentative ale României în interpretarea muzicii bizantine. Cu participări la festivaluri și concerte în țară și în străinătate, ansamblul are o activitate dedicată valorificării manuscriselor și creațiilor bizantine românești. Sub bagheta dirijorului Dorin Ionescu, care conduce pregătirea muzicală și coordonează interpretarea, ansamblul propune o lectură autentică a unui repertoriu rar prezentat în afara granițelor țării.

Pentru românii stabiliți în Spania, Portugalia, Marea Britanie și Norvegia, concertele sunt o ocazie de a se reîntâlni cu limba, tradițiile și valorile spirituale de acasă, într-un cadru artistic de înalt nivel. În același timp, publicul local are posibilitatea să descopere un patrimoniu muzical încă insuficient cunoscut în Europa.

Fiecare concert va fi înregistrat profesional, iar materialele vor fi editate într-o videogramă care va fi distribuită gratuit pe platformele online ale organizatorilor și partenerilor, astfel încât proiectul să ajungă și la cei care nu pot fi prezenți în sală.

Calendarul turneului

* 3 octombrie, ora 19:30 - Madrid, Catedrala Episcopală 'Intrarea Maicii Domnului în Biserică'

* 5 octombrie, ora 20:00 - Lisabona, Biserica Maicii Domnului din Loreto

* 8 octombrie, ora 20:00 - Londra, Paraclisul Arhiepiscopal 'Sfânta Cuvioasă Parascheva'

* 10 octombrie, ora 17:00 - Oslo, Parohia Ortodoxă Română 'Învierea Domnului'

Proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni. Valoarea este de 813.750 lei, reprezentând totalul finanțării nerambursabile aprobate de către Autoritatea Finanțatoare.

Obiectivele proiectului

Obiectiv general: Promovarea patrimoniului muzical spiritual românesc și consolidarea identității culturale a românilor de pretutindeni prin organizarea unui turneu artistic european susținut de Maria Coman și Ansamblul Melos Paisian în cinci capitale europene, contribuind la promovarea valorilor culturale românești și la dezvoltarea dialogului intercultural în spațiul european.

Obiectivele specifice:

Obiectiv specific 1: Organizarea, în perioada 3 - 10 octombrie 2026, a unui turneu artistic în cinci capitale europene - Roma, Madrid, Lisabona, Londra și Oslo - prin susținerea a cinci concerte dedicate patrimoniului muzical spiritual românesc, interpretate de Maria Coman și Ansamblul Melos Paisian, format din nouă coriști și coordonat artistic de dirijorul Dorin Ionescu.

Obiectiv specific 2: Promovarea patrimoniului muzical românesc prin interpretarea unui repertoriu reprezentativ alcătuit din psalmi, cântări bizantine și creații ale tradiției muzicale românești, interpretate preponderent în limba română, precum și în limbile greacă, sârbă și rusă, evidențiind contribuția culturii române la patrimoniul spiritual european.

Obiectiv specific 3: Facilitarea accesului comunităților românești din Italia, Spania, Portugalia, Regatul Unit și Norvegia la evenimente culturale de înaltă calitate artistică, prin participarea estimată a aproximativ 2.000 de spectatori la concertele organizate în cadrul turneului.

Obiectiv specific 4: Realizarea unei videograme profesionale a turneului, prin înregistrarea și editarea concertelor, în vederea promovării patrimoniului muzical românesc și asigurării accesului unui public extins la rezultatele proiectului și după încheierea implementării.

Obiectiv specific 5: Diseminarea gratuită a videogramei și a materialelor de promovare prin platformele online ale beneficiarului și ale partenerilor, precum și prin intermediul organizațiilor românilor din diaspora și al instituțiilor culturale, contribuind la creșterea vizibilității patrimoniului muzical românesc și la promovarea imaginii României în Europa.

Obiectiv specific 6: Consolidarea colaborării dintre Asociația Exploring Culture, artiștii implicați și organizațiile reprezentative ale comunităților românești din cele cinci state gazdă, în vederea dezvoltării unor parteneriate culturale durabile și a unor viitoare proiecte dedicate promovării patrimoniului cultural românesc.

Rezultatele așteptate

Implementarea proiectului va conduce la obținerea unor rezultate culturale și educaționale cu impact direct asupra comunităților românești din diaspora și asupra promovării imaginii României în Europa.

Se estimează realizarea următoarelor rezultate:

* organizarea unui turneu artistic în cinci capitale europene: Roma, Madrid, Lisabona, Londra și Oslo;

* susținerea a cinci concerte dedicate patrimoniului muzical spiritual românesc, interpretate de Maria Coman și Ansamblul Melos Paisian;

* participarea unui număr estimat de aproximativ 2.000 de spectatori, dintre care o parte importantă vor fi membri ai comunităților românești din Italia, Spania, Portugalia, Regatul Unit și Norvegia;

* promovarea patrimoniului muzical românesc și a creațiilor bizantine interpretate în limba română în rândul publicului european;

* consolidarea legăturilor culturale dintre România și comunitățile românești din diaspora prin organizarea unor evenimente artistice de înaltă ținută;

* realizarea unei înregistrări audio-video profesionale a concertelor și editarea unei videograme destinate promovării patrimoniului muzical românesc;

* distribuirea gratuită a videogramei prin platforme online și prin canalele de comunicare ale beneficiarului și ale partenerilor, asigurând accesul unui public numeros la rezultatele proiectului;

* creșterea vizibilității artiștilor români și a patrimoniului muzical spiritual românesc în spațiul cultural european;

* dezvoltarea unor colaborări durabile cu organizațiile românilor din diaspora și cu instituțiile culturale din statele gazdă.

Pe termen lung, proiectul va contribui la promovarea patrimoniului muzical spiritual românesc ca element de identitate culturală, la consolidarea relațiilor dintre România și românii de pretutindeni și la creșterea vizibilității culturii române în spațiul european. Prin caracterul itinerant al turneului și prin distribuirea gratuită a materialelor audio-video realizate, rezultatele proiectului vor continua să producă efecte și după încheierea perioadei de implementare, oferind comunităților românești un produs cultural valoros și accesibil pe termen lung.

Afisari: 1

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.