REPORTAJ Harghita: Puii de barză de la Joseni - inelați într-un proiect al Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș
O nouă acțiune de inelare a puilor de barză din comuna Joseni a avut loc, în această săptămână, în cadrul unui proiect derulat de Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, care are o importantă componentă de educație ecologică, dar și una științifică, cu rol de monitorizare a speciei protejate.

Este pentru al treilea an consecutiv când are loc inelarea puilor de barză din comuna Joseni, la inițiativa specialiștilor de la Parcul Național Duna-Ipoly, din Ungaria, înfrățit cu parcul din Harghita.

Activitatea de inelare a fost organizată de Parcul Național Cheile Bicazului-Hășmaș, în colaborare cu Asociația Gyilkostó Adventure din Gheorgheni și a fost coordonată de specialiști în inelarea păsărilor din cadrul Direcției Parcului Național Duna-Ipoly (Ungaria), sub supravegherea reprezentanților distribuitorului de energie electrică din zonă, întrucât toate cuiburile de berze se află pe stâlpii de electricitate.

Directorul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș, Hegyi Barna, a declarat, pentru AGERPRES, că specialiștii din Ungaria participă anual la diverse acțiuni în aria protejată din Harghita și au remarcat numărul mare de cuiburi de berze din zonă, 'cum rar mai vezi în Europa', motiv pentru care au propus inițierea unui proiect de inelare a puilor de barză.

'Este al treilea an când s-a realizat această activitate în cadrul programului Junior Ranger. Avem mai multe etape, în fiecare an. În prima etapă a fost monitorizarea cuiburilor artificiale, împreună cu copiii, a doua fiind aceasta, cu inelarea puilor de barză din comuna Joseni. A treia va fi tabăra de inelare a păsărilor la Lacul Roșu, în toamnă, și laboratorul mobil care cercetează biodiversitatea apelor. La toate aste activități participă mai mult de 600 de copii anual', a declarat Hegyi Barna.

El a explicat că, în acest an, s-au inelat 50 de pui de barză, mai puțini decât anul trecut, având în vedere că unele cuiburi nu sunt accesibile cu macaraua, unele au fost făcute de către perechi de berze tinere, care nu au depus ouă și nu au avut pui sau au existat situații în care puii deja au zburat și nu au putut fi inelați.
Inelarea s-a făcut în cuib, voluntarii având acces la pui cu ajutorul unei macarale, iar activitatea a durat foarte puțin și păsările nu au avut de suferit.
Întrucât la activitate au participat și copii, pentru puțin timp au fost scoși din cuib unii pui, spre încântarea celor prezenți.

Hegyi Barna a povestit că puii au un mecanism interesant de supraviețuire și se prefac că sunt morți, iar copiii au putut să-i mângâie și să-i observe foarte ușor, după care au fost readuși în cuib fără probleme.
Inelele au fost achiziționate de la Societatea Ornitologică Română, având codul specific pentru România, care poate fi identificat cu ușurință și care oferă, pe termen lung, informații de neprețuit pentru specialiști.
La fel ca și în anii precedenți, a fost observat efectul negativ al deșeurilor aruncate în natură, un pui de barză fiind salvat după ce o sfoară de plastic i se înfășurase pe un picior.
'Am găsit și anul acesta, din păcate, un pui de barză pe piciorul căruia era înfășurată o sfoară de plastic, de la baloții de paie. Noroc că am putut salva piciorul, dar deja era atrofiat. Dar în anii trecuți am găsit și puii morți din această cauză, că se atrofiază piciorul și puiul moare. E un apel pentru cei din zonă, ca să nu arunce sforile acestea, după ce se desfac baloții, că ajung în cuiburile de păsări și, când se mișcă, puii se înfășoară și având în vedere că sunt din plastic, nu se descompun și ani la rând pot să moară tot felul de pui, nu numai de barză', a explicat Hegyi Barna.
Activitatea de inelare a fost primită cu bucurie de localnici, care prețuiesc aceste păsări și le așteaptă în fiecare an să revină, mulți dintre ei oferindu-și ajutorul pentru ca specialiștii să aibă acces la cuib, în cazul în care trebuiau să intre în curtea lor.
Hegyi Barna a mai spus că atât specialiștii cât și localnicii așteaptă ca de anul viitor să sosească în Borzont primele berze inelate în urmă cu trei ani.
'De obicei, după inelare, păsările tinere stau trei-patru ani în Africa și după trei-patru ani încep să revină în Europa. Și așteptăm ca primii pui inelați acum trei ani să revină anul viitor', a spus acesta.
Directorul Parcului Național a dezvăluit că exemplarele tinere care vor reveni la noi nu vor deveni părinți, la rândul lor, ci urmează o perioadă în care își cunosc perechea și experimentează construirea unui cuib.
'În primul an, cel puțin, nu fac pui, fac 'un cuib de jucărie'. Încearcă, la fel ca oamenii, să mai stea câțiva ani împreună. (...) Colegii ornitologi mi-au povestit treaba asta. Și, de exemplu, sunt în Lăzarea, lângă sat, lângă biserică, vreo trei molizi pe care se așează mai multe sute de păsări (berze - n.red.) tinere în fiecare seară. Ele nu au pui, de exemplu. Au revenit aici, dar încă nu au făcut sau nu și-au găsit pereche și nu au făcut pui. Se hrănesc în timpul zilei pe câmp, lângă apele curgătoare, și seara revin și stau acolo, pe arbori, lângă sat. Deci, nu toate berzele au cuiburi', a punctat Hegyi Barna.
Pe lângă informațiile obținute în urma inelării berzelor, cum ar fi rutele de migrație, locurile unde iernează și unde se întorc, comportamentul lor sau monitorizarea populației, activitatea are o importantă componentă de educație și conștientizare, contribuind la educația ecologică și la apropierea oamenilor de natură.
Potrivit lui Hegyi Barna, cei mici dau dovadă de mai multă empatie față de animale decât adulții, iar acest lucru oferă speranța că, în viitor, vor avea un comportament mai atent, care să nu dăuneze naturii.
Proiectul Parcului Național Cheile Bicazului-Hășmaș va continua, în toamnă, cu tradiționala tabără de inelare a păsărilor din aria protejată, activitate extrem de iubită, la care participă anual sute de copii.
Populația de berze din Harghita s-a dublat în ultimii zece de ani, potrivit evaluărilor făcute de specialiști, creșterea numărului de exemplare având legătură cu faptul că în județ există suprafețe mari de fânețe situate în zonele de luncă, unde păsările găsesc hrană din belșug. AGERPRES / (A, AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat
Sterică Fudulea: Consiliile Economice și Sociale din spațiul francofon - platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor
Consiliile Economice și Sociale și instituțiile similare din spațiul francofon reprezintă adevărate platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor, a declarat președintele CES România, Sterică Fudulea, marți, la Forumul Dialogului Social Francofon, dedicat temei ''Rolul partenerilor reprezentativi ai dialogului social și civic î
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,
Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare
Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafața afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, intervenția pompierilor pentru localizare
Maramureș: Parcul Castanelor, gândit ca zonă relaxare, educație ecologică și cu rol în salvarea arborilor bolnavi
Dealul Crucii, situat în zona de nord a municipiului Baia Mare, va fi transformat în Parcul Castanelor, o zonă de agrement, relaxare și belvedere pentru locuitorii orașului și turiști, a anunțat, marți, primarul Doru Dăncuș. El a precizat, pentru AGERPRES, că pe Dealul Crucii nu va fi nicio zonă destinată construcțiilor rezidențial
Hunedoara: O echipă de experți va analiza situația de la telecabina de pe Cetatea Deva; instalația este oprită de un an
O echipă de experți va analiza starea actuală a telecabinei de la Cetatea Deva, în condițiile în care noul ascensor este oprit de aproape un an din cauza defecțiunilor apărute la diverse echipamente, a anunțat, marți, primarul municipiului Deva, Lucian Rus. Potrivit acestuia, specialiștii unei firme străine au acceptat ca în luna octombrie să
Prahova: Centura Comarnic va fi deschisă joi traficului rutier
Centura Comarnic va fi inaugurată și deschisă joi traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Prahova. 'Cu o lungime de aproape 6 kilometri, noua variantă ocolitoare a orașului Comarnic este destinată preluării unei părți din traficul de pe DN 1 și reducerii presiunii asupra circulației prin












