Harghita: Jandarmii - solicitați de 25 de ori, în ultimele două săptămâni, pentru alungarea urșilor; s-a intervenit de 10 ori

Jandarmii harghiteni au fost solicitați de 25 ori în ultimele două săptămâni pentru alungarea unor urși observați în apropierea mai multor localități din județ, în zece dintre cazuri fiind nevoie de intervenția efectivă.
Potrivit informațiilor furnizate de Biroul de Presă al Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Harghita, la solicitarea AGERPRES, cele 25 de apeluri au fost primite în perioada 11 iunie - 24 iunie 2025, la nivelul instituției, prin intermediul numărului de urgență 112.
Cele mai multe apeluri au provenit din Miercurea Ciuc, unde prezența ursului a fost semnalată de cinci ori și de la Odorheiu Secuiesc, de unde au fost primit patru sesizări.
De asemenea, au fost înregistrate apeluri și din localitățile Șimonești, Armășeni, Borzont, Frumoasa, Zetea, Lacul Roșu, Gheorgheni, Lupeni, Cozmeni, Băile Tușnad, Suseni, Sub Cetate, Mugeni și Voșlăbeni.
Dintre cele 25 de apeluri înregistrate, jandarmii au intervenit efectiv în zece cazuri, întrucât în celelalte situații animalele nu au mai fost identificate la locurile indicate de apelanți.
Potrivit sursei citate, în opt cazuri jandarmii au alungat urșii în zonele împădurite, cu ajutorul semnalelor acustice și luminoase, iar în două cazuri au asigurat zona, după ce șeful echipei de intervenție, constituită potrivit legii, a luat decizia de împușcare a animalelor.
Extragerile prin împușcare au avut loc în Armășeni și Miercurea-Ciuc.
Datele furnizate de Inspectoratul Județean de Jandarmi Harghita arată că, de la începutul anului și până în data de 24 iunie 2025, s-au înregistrat la nivelul dispeceratul instituției un număr de 94 de apeluri, primite prin numărul de urgență 112, prin care se semnala prezența unor urși în apropierea zonelor locuite, în scădere semnificativă față de aceeași perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 211 de apeluri. AGERPRES / (AS, redactor: Gina Ștefan, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Cluj: Zeci de studenți au protestat împotriva modificării programului de burse
Câteva zeci de studenți au protestat, vineri, în centrul Clujului, împotriva măsurilor de modificare a programului de burse anunțate de ministrul Educației, Daniel David. 'Încă o zi de proteste împotriva recalculării burselor. La fel ca ieri, ne adunăm cât mai mulți, având același scop. Haideți să
Tulcea: Mesaj RO-ALERT în zona Babadag din cauza incendiilor de vegetație
Autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT, vineri, în urma incendiilor de vegetație din zona Babadag, șoferii fiind îndemnați să conducă atent din cauza fumului care reduce vizibilitatea. Potrivit ISU Delta Tulcea, mesajul anunță că zona este învăluită de fum, iar șoferii trebuie să sporească atenția la condus. Un
Buzău: Circulație închisă de luni în reprize de 30-60 minute pe DN10, în zona Viaductului Stânca Teherău
Circulația rutieră pe DN10, Buzău-Brașov, în zona Viaductului Stânca Teherău, unde au loc frecvente căderi de stânci, va fi închisă de luni, 30 iunie, în reprize de maximum 30-60 de minute, restricția fiind impusă de lucrările desfășurate cu scopul punerii în siguranță a tronsonului de drum. Potrivit Direcți
Cod portocaliu de averse torențiale și vijelie în cinci județe
Administrația Națională de Meteorologie a emis, vineri după-amiaza, atenționări nowcasting Cod portocaliu de furtună pentru localități din județele Dolj, Galați, Gorj, Olt și Vâlcea. Potrivit meteorologilor, până la ora 19:00, în județul Dolj, în Craiova, Podari, Brădești, Șimnicu de Sus, Bucovăț, Ișalnița, Calopăr, Cer
Rareș Hopincă: Echipe ale Primăriei Sectorului 2, mobilizate pentru furtuna prognozată vineri seara
Primarul Sectorului 2, Rareș Hopincă, a anunțat că a convocat o ședință cu serviciile de specialitate din cadrul autorității locale pentru a pregăti intervențiile pentru furtuna prognozată vineri, el precizând că echipele sunt mobilizate și vor interveni în caz de situații de urgență. 'Se anunță cod galben în această sear
Vâlcea: Exercițiu amplu la cariera de la Alunu pentru antrenarea forțelor de intervenție în cazul unei alunecări de teren
Un amplu exercițiu tactic pentru antrenarea forțelor de intervenție în cazul unei alunecări de teren s-a desfășurat, vineri, în bazinul carbonifer Berbești-Alunu, zeci de pompieri, polițiști, jandarmi și ambulanțieri fiind implicați, alături de personal din cadrul Direcției Exploatare Minieră Berbești, în gestionarea acestei situații considerată cu
Tulcea: Ziua internațională a Dunării, marcată prin evenimentul Tulcea Danubius Fest
Ziua internațională a Dunării, sărbătoare de mediu marcată în fiecare an pe data de 29 iunie, a început la Tulcea cu ateliere educative la care au participat români și ucraineni și continuă, până la finele săptămânii, cu Tulcea Danubius Fest, un eveniment organizat gratuit de Consiliul Județean, pe faleza Ivan Patzaichin din municipiu.
Suceava: Bărbat în stare de inconștiență, în urma unui accident produs pe DN2, la Drăgușeni
Un bărbat a fost grav rănit, vineri, într-un accident rutier produs pe DN 2, pe raza localității Drăgușeni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit acestora, în accident au fost implicate un autoturism și un camion. 'Au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului Fă
Harghita: Pe șantierul de deviere a pârâului Corund, la Praid, se va lucra și în schimb de noapte
Lucrările de deviere a pârâului Corund se vor desfășura și în timpul nopții pentru ca graficul de execuție să fie realizat, au anunțat, vineri, autoritățile. Directorul de investiții SALROM, Nicolae Sebastian Șoltuz, a declarat că există o întârziere de 72 de ore în graficul de execuție a lucrărilor și că, &
Cod roșu de averse cu grindină și vijelie în zone din județul Neamț, în ora următoare
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o avertizare nowcasting Cod roșu de vijelii și averse, valabilă în ora următoare în mai multe zone din județul Neamț. Potrivit sursei citate, până la ora 16:30, în județul avertizat, în localitățile Piatra-Neamț, Bicaz, Bodești, Pângărați, Crăcăoa
Hunedoara: O fetiță și bunica ei, decedate într-un acident rutier în localitatea Bănița
O fetiță în vârstă de 10 ani și bunica ei, în vârstă de 63, au decedat, vineri, într-un accident rutier produs în zona localității Bănița, din județul Hunedoara. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, în accident a fost implicat un singur autoturism în care se aflau
Prahova: Numărul copiilor cu tulburări de comportament, în creștere; un centru dedicat va fi construit în județ
Numărul copiilor care manifestă tulburări de comportament este în creștere față de alți ani, spun specialiștii din Prahova, un centru dedicat acestora, unde vor putea beneficia de servicii de specialitate, urmând a fi realizat în Câmpina. Consilierii județeni au aprobat, vineri, un proiect privind 'Înființarea
Galați: Cinci răniți într-un accident la Drăgănești; un autoturism a luat foc și a ricoșat în ușa unei biserici
Cinci persoane au fost rănite, vineri, într-un accident rutier produs, la Drăgănești, în județul Galați, iar unul dintre autovehiculele implicate a luat foc și s-a oprit în ușa bisericii din localitate, care s-a aprins și ea. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, pompierii militari din cadrul Detașamentu
Giurgiu: Pe Podul Prieteniei se circulă alternativ, pe o singură bandă; autoritățile recomandă rute alternative
Circulația rutieră se desfășoară, vineri, alternativ, pe o singură bandă, pe Podul Prieteniei în contextul lucrărilor de pe tronsonul bulgar, autoritățile recomandând șoferilor rute alternative. Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, lucrările de reparație continuă pe Podul Giurgiu-Ruse, p
Mureș: Copaci doborâți pe șosele de furtună; conductă de gaz avariată la spitalul din Reghin
Pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a intervenit, vineri, în mai multe localități pentru degajarea unor copaci doborâți de vânt pe șosele, unul avariind o conductă de gaz din curtea Spitalului Municipal din Reghin, în urma unei furtuni. Pompierii militari au intervenit