DGPMB: Firma de catering și grădinița unde mai mulți copii au făcut toxiinfecție alimentară, închise de autorități
Autoritățile au închis firma de catering și grădinița unde mai mulți copii și un adult au acuzat stări de rău după ce au consumat alimente alterate, marți.
'La fața locului s-au prezentat polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, reprezentanți din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor și Direcției de Sănătate Publică, care au constatat faptul că produsele alimentare servite la masa de prânz minorilor au fost alocate în regim catering, de la o societate comercială. În urma controlului economic și igienico-sanitar efectuat la grădinița în cauză, precum și la societatea respectivă, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 117.000 de lei și a fost luată măsura închiderii grădiniței și societății respective, pe o durată de până la 6 luni', informează un comunicat al DGPMB transmis, miercuri, AGERPRES.
La punctul de lucru al firmei care a livrat produsele alimentare au fost identificate și ridicate 45 de kg de carne și pește, depozitate necorespunzător, improprie consumului general.
Marți, polițiști din cadrul DGPMB - Secția 8 Poliție au fost sesizați, în jurul orei 16:30, prin apel 112, cu privire la faptul că în incinta unei grădinițe din Sectorul 2 mai mulți copii acuză stări de rău.
'Din investigațiile efectuate de către polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la fața locului s-a stabilit faptul că, în jurul orei 13:00, copiii au servit masa de prânz, mâncarea fiind livrată de către reprezentanții unui restaurant situat în proximitatea unității de învățământ, existând un contract de prestări servicii în acest sens', arată sursa citată.
De asemenea, la adresă s-au prezentat echipaje din cadrul SMURD, care au acordat primul ajutor, mai multe persoane fiind transportate la șase unități medicale, pentru investigații suplimentare.
Ulterior, 13 copii, cu vârsta medie de 4 ani, precum și un cadru didactic, cărora li s-a stabilit ca diagnostic preliminar 'toxiinfecție alimentară în observație', au rămas sub observație până la momentul stabilizării.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice - Sector 2, urmând a fi sesizată unitatea de parchet competentă, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de comercializare de produse alterate. AGERPRES/(AS - redactor: Daniel Alexandru Florea, editor: Mihai Simionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Constanța: Trei persoane transportate la spital în urma unui accident cu cinci autoturisme, pe DN 39, la Eforie Sud
Trei persoane, printre care și o minoră de 6 ani, au fost rănite și transportate la spital în urma unui accident rutier care a avut loc, marți după-amiază, pe drumul național DN 39, la Eforie Sud, în care au fost implicate cinci autoturisme. Potrivit Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, la fața locului au fost mobilizate patru ambulan
Iași: Strategie pentru dezvoltarea infrastructurii de biciclete din municipiu și zona metropolitană
Municipalitatea ieșeană regândește infrastructura pentru biciclete printr-un nou document strategic care va stabili direcțiile de dezvoltare a rețelei velo atât din Iași cât și din Zona Metropolitană. Potrivit reprezentanților Primăriei Iași, schimbările legislative recente privind circulația bicicletelor în mediul urban impun o serie d
Bihor: Viorel Pașca solicită autorităților sprijin pentru 'intrarea în legalitate' a caselor pentru sărmani de la Dumbrava
Fondatorul așezămintelor pentru persoane vulnerabile din localitățile bihorene Dumbrava și Tinca, Viorel Pașca, a solicitat, marți, autorităților să găsească soluții pentru autorizarea caselor construite pentru oamenii sărmani, afirmând că este dispus să colaboreze pentru 'intrarea în legalitate' a acestora. El le cere prefectului județului
Covasna: Primăria Sfântu Gheorghe va expune în spațiul public plăcuțele bilingve înlocuite prin decizie judecătorească
Primăria Sfântu Gheorghe a început schimbarea plăcuțelor bilingve cu denumirile străzilor din municipiu, în urma unei decizii definitive a instanței de judecată privind inscripționarea acestora, dar indicatoarele demontate nu vor fi aruncate, ci vor fi expuse în spațiul public, a declarat, marți, primarul Antal Arpad. Acesta a m
Ministerul Mediului propune o nouă legislație în care sancțiunile aplicate pentru infracțiunile de mediu cresc semnificativ
Sancțiunile aplicate pentru infracțiunile de mediu cresc semnificativ, iar în funcție de gravitatea faptei pedepsele pot ajunge la 20 de ani de închisoare, prevede un proiect de lege publicat în transparență decizională de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP). 'Pregătim un proiect de lege complet, pentru a fi promovat imediat c
Prahova: Un turist din București a decedat pe munte în urma unui stop cardio-respirator
Un turist din București a decedat, marți, pe munte, în apropierea Vârfului Caraiman, fiind al șaselea deces în zona montană din acest an. 'Din păcate, astăzi am înregistrat al șaselea deces în zona montană din acest an. Un turist în vârstă de 64 ani, din București, a intrat în stop cardio-respirator în
Giurgiu: Circulația pe Podul Prieteniei, restricționată în perioada 15-16 iulie pentru montarea unor corpuri de iluminat
Circulația pe Podul Prieteniei, Giurgiu - Ruse, va fi restricționată în zilele de 15 și 16 iulie, în intervalul orar 06:00-11:00, pentru înlocuirea unor corpuri de iluminat de pe stâlpii din zona centrală a podului, pe partea bulgară. 'Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că, în urma unei notifi
Sector 6: Proiecții de film gratuite la 'Cinema sub Stele', de vineri până pe 16 august, în cinci parcuri
Cincisprezece seri de proiecții de film gratuite se regăsesc în programul evenimentului 'Cinema sub Stele', care se va derula, de vineri până pe 16 august, în cinci parcuri din Sectorul 6 - ANL Constantin Brâncuși, Drumul Taberei, Crângași, Liniei și Marin Preda. Timp de cinci weekenduri consecutive parcurile vor fi transf
Federația Silva susține că unele prevederi din Codul silvic sunt interpretate eronat de Garda Forestieră
Garda Forestieră Națională interpretează eronat unele prevederi din Codul silvic și în multe situații inspectorii impun în mod nejustificat răspunderea patrimonială, obligând personalul silvic să suporte din fonduri proprii pagube produse în fondul forestier, inclusiv în cazuri generate de infracțiuni silvice, avertizează Federația Sindicatelor
Tulcea: Amenzi pentru parcări ilegale pe plajele sălbatice din județul Constanța
Angajații Serviciului de Inspecție, Monitorizare și Educație Ecologică (SIMEE) din cadrul Administrației Rezervației Biosferei Delta Dunării din Tulcea au aplicat, în ultima lună, peste 40 de sancțiuni turiștilor care amenință agenții ecologi și refuză să-și îndepărteze mașinile sau rulotele parcate ilegal pe plajele sălbatice din județul Constanța, Vadu și Corbu
Vâlcea: Bazin de înot, realizat în Râmnic printr-un proiect finanțat din bugetul local și cel județean
Peste 22,3 milioane de lei, fonduri din bugetul local al municipiului Râmnicu Vâlcea și din cel județean, vor fi investite pentru realizarea unui bazin de înot didactic și de agrement în cartierul Goranu, a informat, marți, Primăria orașului. Potrivit sursei citate, contractul de execuție a lucrărilor acestei investiții
Bistrița-Năsăud: Cererile pentru tichetele sociale de 250 lei/an oferite de Primăria Bistrița, în continuă scădere
Numărul cererilor depuse la Primăria Bistrița în vederea acordării unor tichete sociale în valoare de 250 de lei pe an persoanelor cu venituri reduse continuă să scadă de la an la an, potrivit datelor comunicate AGERPRES de către municipalitate. Tichetele pot fi folosite pentru achiziționarea de bunuri alimentare și medicamente și
Sector 4: Fântâna Maria Tănase din Parcul Orășelul Copiilor a fost vandalizată
Fântâna Maria Tănase din Parcul Orășelul Copiilor a fost vandalizată în noaptea de luni spre marți și Primăria Sectorului 4 a sesizat Poliția, a anunțat primarul Daniel Băluță. 'Trist și revoltător! E tot ce pot să spun. Noaptea trecută, fântâna Maria Tănase, din parcul Orășelul Copiilor, a fost vandalizată. Ș
Sector 1: Piață volantă cu produse românești pe Șoseaua Pipera
O piață volantă cu fructe coapte, legume culese la maturitate, brânzeturi tradiționale, pâine de casă, miere, preparate din carne și multe alte produse românești va fi organizată, la sfârșitul săptămânii, pe Șoseaua Pipera, lângă stația de metrou Aurel Vlaicu. Reprezentanții Primăriei Sectorului 1 au scris,
Neamț: Zece eleve din comuna Girov reprezintă România la Olimpiada Tinerilor Pompieri din Cehia
Zece eleve din comuna nemțeană Girov vor reprezenta România la Olimpiada Tinerilor Pompieri, concurs care va avea loc în perioada 13 - 18 iulie în localitatea Šumperk din Republica Cehă. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț, echipajul s-a calificat după ce a câștigat finala națională de






