VIDEO ANPC: O grădinință din sectorul 2 și o unitate de catering, amendate cu 97.000 de lei; propunere de închidere temporară a unităților
Comisarii pentru protecția consumatorilor din sectorul 2 al Capitalei au efectuat un control la Grădinița 'The Nursery' și la unitatea de catering Team Gastro Boutique SRL, iar în urma neregulilor constatate au propus închiderea temporară a unităților pe o perioadă de până la șase luni și au aplicat amenzi contravenționale în valoare de 97.000 de lei.
Potrivit unui comunicat al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), controalele au fost efectuate în urma unor sesizări privind posibile cazuri de toxiinfecție alimentară, având în vedere că un număr de 11 copii din 36 și o educatoare din cadrul grădiniței au prezentat simptome digestive după masa de prânz. Aceștia au fost preluați de echipaje SMURD și transportați la unități medicale pentru investigații și tratament de specialitate.
În urma neregulilor constante la Grădinița 'The Nursery' administrată de operatorul economic SC Aanamaria Tătaru Nursery s-au aplicat cinci sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 lei, a fost decisă oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate, dar a propus și închiderea temporară a unității pe o perioadă de 0-6 luni, în conformitate cu legislația în vigoare.
Printre neregulile constatate de inspectorii ANPC se numără: sala de mese era amplasată la subsolul clădirii, comună cu cea a personalului, neadecvată ca spațiu și igienă; lipsa frigiderului pentru păstrarea probelor alimentare, iar cele prelevate au fost în recipiente neconforme; lipsa documentației de conformitate și a fișelor tehnice pentru alimente; depozitare necontrolată a produselor alimentare și a materialelor de curățenie; condiții inadecvate de odihnă pentru copii: saltele uzate, rupte, fără protecții, lipsă termometre ambientale; lipsa autorizării ISU, cabinet medical și triaj epidemiologic; existența unui ansamblu de joacă (tobogan) neavizat, fără mentenanță sau documentație tehnică; lipsa meniului în conformitate cu Ordinul ANPC nr. 201/2022 privind structura meniului pentru unitățile de învățământ antepreșcolar și preșcolar; lipsă probe păstrate conform, pentru a se putea efectua recoltarea acestora.
În ceea ce privește unitatea de catering care asigura mesele copiilor din grădinița menționată, comisarii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare totală de 57.000 lei, au decis oprirea temporară a prestării de servicii până la remedierea deficiențelor constatate și au propus închiderea temporară a unității pentru o durată de până la 6 luni.
De asemenea, au dispus oprirea definitivă de la consum a 45 kg materie primă în valoare aproximativă de 5.000 lei.
Neregulile la Team Gastro Boutique SRL au vizat: utilizarea de ustensile neprofesionale și bureți de sârmă pentru igienizare; lipsa grafic preschimbare ulei (uleiul folosit pentru prăjirea alimentelor prezenta culoare schimbată, miros neplăcut (rânced), consistența modificată, cât și resturi de alimente); deșeuri colectate în recipiente fără capac; materie primă și produse culinare fără etichete de identificare, dată de expirare sau condiții de păstrare; modificări ale stării termice a materiei prime; echipamente neigienizate (hote, cuptoare, friteuze, aragaz, paviment deteriorat); depozitare necorespunzătoare și zone de rugină în lăzi frigorifice; lipsa cântarului verificat metrologic; lipsa implementării Ordinului ANPC nr. 201/2022 în meniul preparatelor; transportul alimentelor efectuat cu vehicul neautorizat sanitar-veterinar (DSV); lipsa registrului unic de control și neprezentarea autorizațiilor de funcționare la momentul controlului; lipsa probe produse, din preparatele culinare livrare către grădinița The Nursery.
Potrivit sursei citate, președintele ANPC s-a deplasat la Spitalul Clinic de copii 'Dr. Victor Gomoiu' pentru a verifica starea de sănătate a copiilor, aceștia prezentând deshidratare moderată. Cadrele medicale au recoltate probe de laborator pentru stabilirea eventualelor cauze, diagnosticare și tratament.
'Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor atrage atenția că nerespectarea normelor de igienă, siguranță alimentară și protecție a copiilor constituie abateri administrative grave. Aceste abateri pot pune în pericol sănătatea celor mici și sunt sancționate cu maximă severitate.
Se reamintește că operatorii economici care desfășoară activități în domeniul educațional și alimentar pentru minori au obligația de a respecta integral prevederile legale privind calitatea, trasabilitatea și siguranța alimentelor, precum și condițiile igienico-sanitare prevăzute de lege.
Siguranța copiilor și protejarea sănătății publice rămân priorități esențiale pentru ANPC', se mai arată în comunicat. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Andreea Preda)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat
Sterică Fudulea: Consiliile Economice și Sociale din spațiul francofon - platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor
Consiliile Economice și Sociale și instituțiile similare din spațiul francofon reprezintă adevărate platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor, a declarat președintele CES România, Sterică Fudulea, marți, la Forumul Dialogului Social Francofon, dedicat temei ''Rolul partenerilor reprezentativi ai dialogului social și civic î
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,
Vâlcea: Incendiul de pădure din Olănești s-a extins; suprafața afectată a ajuns la 34 de hectare
Incendiul de pădure izbucnit în urmă cu cinci zile la Băile Olănești, la aproximativ 3-4 kilometri de mers de Mănăstirea Iezer, s-a extins, suprafața afectată ajungând la 34 de hectare, au informat, marți, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Potrivit sursei citate, intervenția pompierilor pentru localizare
Maramureș: Parcul Castanelor, gândit ca zonă relaxare, educație ecologică și cu rol în salvarea arborilor bolnavi
Dealul Crucii, situat în zona de nord a municipiului Baia Mare, va fi transformat în Parcul Castanelor, o zonă de agrement, relaxare și belvedere pentru locuitorii orașului și turiști, a anunțat, marți, primarul Doru Dăncuș. El a precizat, pentru AGERPRES, că pe Dealul Crucii nu va fi nicio zonă destinată construcțiilor rezidențial
Hunedoara: O echipă de experți va analiza situația de la telecabina de pe Cetatea Deva; instalația este oprită de un an
O echipă de experți va analiza starea actuală a telecabinei de la Cetatea Deva, în condițiile în care noul ascensor este oprit de aproape un an din cauza defecțiunilor apărute la diverse echipamente, a anunțat, marți, primarul municipiului Deva, Lucian Rus. Potrivit acestuia, specialiștii unei firme străine au acceptat ca în luna octombrie să
Prahova: Centura Comarnic va fi deschisă joi traficului rutier
Centura Comarnic va fi inaugurată și deschisă joi traficului rutier, la aproape trei ani de la demararea lucrărilor, a anunțat, marți, Consiliul Județean (CJ) Prahova. 'Cu o lungime de aproape 6 kilometri, noua variantă ocolitoare a orașului Comarnic este destinată preluării unei părți din traficul de pe DN 1 și reducerii presiunii asupra circulației prin












