În lipsa CCM, sindicaliștii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei
Sindicaliștii de la CFR Călători vor demara la 1 iulie etapele premergătoare grevei, dacă nu se va semna noul Contract Colectiv de Muncă la nivelul companiei, a anunțat, marți, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.
'Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, trage un semnal de alarmă cu privire la rezultatul negocierilor din această săptămână care ar trebui să conducă la semnarea noului Contract Colectiv de Muncă la nivelul CFR Călători. În situația în care nu se va realiza acest lucru, începând cu 1 iulie 2025, se vor demara etapele premergătoare Grevei la nivelul principalului operator de transport feroviar din România. Consiliul Național de Conducere al FSTFR, care s-a desfășurat în regim de videoconferință la data de 18 iunie 2025, a stabilit că se poate semna noul Contract Colectiv de Muncă prin care să se rămână cu actualele drepturi salariale indexate cu rata inflației de 12,5%, în condițiile în care nu se vor propune alte micșorări de prestație și/sau micșorări ale numărului de salariați și/sau fără concedieri colective la CFR Călători', se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Confederației Sindicale Naționale Meridian.
Reprezentanții FSTFR atrag atenția că vor fi interesați în semnarea CCM-ului 'în condițiile mai sus prezentate' numai după ce vor vedea semnat actul adițional la Contractul de Servicii Publice (CSP) al CFR Călători în care se prevede suma de 47,7 lei pe tren-km la compensația CFR Călători, așa cum a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern ce a aprobat bugetul de venituri și cheltuieli (BVC) al companiei, pe anul 2025.
'Acest lucru este important pentru că ceferiștii din FSTFR nu vor să se trezească cu un CFR Călători falimentat intenționat de statul român, prin Agenția de Reformă Feroviară, prin neacordarea compensației reale, așa cu a fost stabilită prin Legea bugetului de stat pe anul 2025 și prin Hotărârea de Guvern ce a aprobat BVC-ul CFR Călători pe anul 2025. Această măsură asiguratorie este necesară pentru că sindicaliștii feroviari nu vor să fie puși în situația de a nu mai putea protesta sau de a organiza grevă, fiindcă s-a semnat CCM atunci când nu era semnat Actul Adițional la CSP cu valoarea compensației reale conform legii', notează sindicaliștii.
CFR Călători are un buget de supraviețuire, nu de dezvoltare, nu va intra în faliment și nici nu va opri traficul, dar riscă intrarea în incapacitate de plată, a declarat, pe 19 iunie, directorul general al companiei, Traian Preoteasa, într-o conferință de presă.
Preoteasa a spus că a solicitat pentru 2025 să se aloce companiei o sumă egală cu execuția de anul trecut, în condițiile în care prin Ordonanța Trenuleț s-au pierdut aproape 250 de milioane de lei din facilitățile acordate studenților, care au fost modificate.
'Ni s-au alocat prin bugetul de stat 2,135 miliarde de lei. Nu au fost la nivelul execuției, dar eram mulțumit cu această cifră. Numai că bugetul de venituri și cheltuieli se face în concordanță cu o filă de buget emisă de Autoritatea de Reformă Feroviară. (...) Imediat după emiterea Legii bugetului de stat, Autoritatea de Reformă Feroviară trebuia să înainteze un act adițional cu compensația unitară pentru fiecare operator feroviar de călători. Anul trecut compensația unitară era în valoare de 44,73 lei pe tren-km și am căzut de comun acord ca anul acesta să avem o compensație conform Ordonanței Trenuleț indexată cu rata inflației și s-a ajuns la 47,4 lei pe tren-km. Mi s-a dat o hârtie sub semnătura președintelui ARF că asta e suma pe care să formăm bugetul nostru de venituri și cheltuieli și l-am făcut, cu un exercițiu cu profit de 15 milioane de lei venituri și cheltuieli. Nici în ziua de astăzi nu avem semnat acest act adițional pe 47 de lei și ni se plătește o compensație unitară de 33 de lei. 33 de lei a fost în anul 2022 compensația unitară. De atunci, energia electrică și motorina aproape s-au dublat, a intrat în aplicare Legea statutului feroviar care ne obligă să ducem salariile angajaților CFR în funcție de salariul minim pe economie indexat cu indici din lege', a explicat șeful companiei.
Preoteasa a subliniat că toate aceste cheltuieli sunt obligatorii prin lege, însă nu a reușit să pună definitiv statutul feroviar în aplicare pentru că sunt 'niște sume pe care efectiv nu ne le permitem'.
El a detaliat cheltuielile pe care le are compania lunar, respectiv: taxa de utilizare a infrastructurii datorată CFR SA, 60 de milioane de lei, la ANAF - 80 de milioane de lei, la energie - 40 de milioane de lei, pentru salariile nete - 80 de milioane de lei, motorina - 30 de milioane de lei, la care se adaugă o serie de datorii. În total, CFR Călători are cheltuieli lunare de 365 de milioane de lei, acestea trebuind să fie acoperite din vânzarea de bilete și din compensația acordată de ARF.
'La nivelul compensației de 33 de lei, suma care ne vine de la ARF este de 135 de milioane de lei, din suma aprobată și transmisă de dânșii de 185 de milioane. Dat fiind că anul acesta nu s-a plătit deloc compensația la 185 de milioane, s-a făcut această diferență de 50 de milioane lunar cu care nu am putut să închidem datoriile. 50 de milioane adunate în ultimele 3-6 luni, se duc la vreo 350 - 400 de milioane. Asta este datoria și de aici a venit datoria lui CFR Călători către furnizori astăzi', a susținut acesta.
Potrivit lui Traian Preoteasa, este în curs o procedură de audit cu privire la subcompensarea CFR Călători, suma calculată de companie fiind de 1,8 miliarde de lei.
'Am efectuat un audit vis-a-vis de compensarea lui CFR Călători pe anii 2020 - 2024 și a ieșit că această subcompensare a fost la nivelul sumei de 1,8 miliarde lei. (...) În acest moment este în derulare un audit, un test al creditorilor prudent printr-o firmă din Big Four, și probabil că vom primi răspunsul și toată analiza spre sfârșitul lui iunie. O vom face publică la acel moment. Nu știu dacă va fi mai mare, dar este o sumă de aproape 2 miliarde de care CFR Călători a fost văduvită în ultimii 4 ani tocmai prin această subcompensare care se pare că va continua. Dacă ARF nu va semna acel adițional în care să ajungem la 47,4 lei compensația unitară și va continua cu acest 33, da, există foarte mare risc de a intra în incapacitate de plată, tocmai pentru că furnizorii nu vor mai livra. (...) Am fost acuzați ca avem 3 șefi de tren sau 3 conductori, că e o risipă fantastică la CFR Călători. Nu știu de unde a luat ARF aceste cifre și aceste date, nu ne-a consultat, dar, în schimb, întârzie punerea în aplicare a actului adițional. Suntem exact în începutul lunii iunie și noi mergem pe 1/12 din compensația de anul trecut, ceea ce este inacceptabil', a atenționat directorul general al CFR Călători.
Acesta a adăugat că există o formulă 'secretizată' de calcul al acestei compensații unitare care arată că suma ar fi trebuit să fie de 62 lei pe tren-km. AGERPRES/(A - redactor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Custodele Coroanei și Principele Radu - la ceremoniile oficiale prilejuite de aniversarea Regelui Gustaf al Suediei
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Consort au participat, joi, la ceremoniile oficiale prilejuite de aniversarea Majestății Sale Regele Carl XVI Gustaf al Suediei, la împlinirea vârstei de 80 de ani. Programul oficial a debutat la Capela Regală din Stockholm, unde Custodele Coroanei Rom&acir
REPORTAJ Soveja după incendiu - între cenușă și speranța reconstrucției; autoritățile promit locuințe până în toamnă
La câteva zile după incendiul devastator din satul Rucăreni, comuna Soveja, urmele dezastrului sunt încă vizibile la fiecare pas: gospodării transformate în ruine, grinzi carbonizate, ziduri prăbușite și terenuri răscolite de utilaje grele. În paralel, însă, începe să prindă contur un efort amplu de reconstrucție, autoritățile loca
Prahova: Valori ridicate de trafic pe DN 1, pe sensul de urcare spre munte; în zonă plouă
Valori ridicate de trafic sunt înregistrate, joi după-amiază, pe drumul național DN 1 Valea Prahovei, pe sensul de deplasare către stațiunile montane, mii de turiști fiind așteptați să petreacă aici minivacanța de 1 Mai. Foto:&n
Dâmbovița: Președintele CJ, Corneliu Ștefan, spune că 70% din bugetul instituției este pentru dezvoltare
Bugetul Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat, în ședința de joi, iar președintele instituției, Corneliu Ștefan, spune că 70% din buget merge către dezvoltare și 30% pentru funcționare. ''Ca o concluzie, și anul acesta avem un buget pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. 70% din sume se vor duce către dezvolt
Covasna: Președintele CJ, Tamas Sandor, afirmă că nu e normal ca județul să finanțeze paza unei structuri militare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că nu este normal ca autoritățile județene să fie obligate să finanțeze paza unor structuri militare. Acesta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că plenul Consiliului Județean a aprobat ca 0,5% din bugetul pe acest an, din secțiunea de funcționare a i
Bistrița-Năsăud: Drumurile și sănătatea primesc cei mai mulți bani din bugetul propriu al Consiliului Județean
Modernizarea drumurilor județene și investițiile în sănătate vor fi finanțate cu peste 90% din bugetul propriu de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, a declarat, joi, președintele Radu Moldovan, în cadrul ședinței în care s-a aprobat bugetul general pentru anul în curs. ''Din bugetul propriu
Bihor: Drumul Apusenilor (DJ 108J) se redeschide vineri, după sezonul de iarnă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, joi, că se va redeschide începând de vineri, 1 mai, circulația pe drumul județean DJ 108J - Drumul Apusenilor, tronsonul dintre Stâna de Vale și Coada Lacului, care a fost închis traficului rutier în perioada iernii. ''Drumul Apusenilor
Vaslui: Bugetul județului a fost aprobat în unanimitate de consilierii județeni
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, joi, în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ), proiectul bugetului general centralizat al județului. Conform hotărârii aprobate de consilierii județeni, veniturile totale prognozate pentru anul în curs sunt de peste 511 milioane de lei, sumă din
VIDEO Vâlcea: Incendiu izbucnit la clopotnița unei biserici din Lădești după ce ar fi explodat centrala termică
Clopotnița unei biserici din comuna Lădești a fost mistuită de flăcări, joi, după ce sursa folosită pentru încălzirea lăcașului de cult - o centrală termică situată la parterul construcției - ar fi explodat, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. Nu au fost identificate victime, potrivit sursei citate.
Satu Mare: Deputatul PNL Adrian Cozma depune plângere penală după alocarea fondurilor de la CJ
Deputatul Adrian Cozma, președinte al PNL Satu Mare, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va depune plângere penală și va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean (CJ) prin care sunt distribuiți bani către primării, acuzând abuzuri. ''Nu putem să nu avem o reacție față
Trafic restricționat pe Bd. I.C. Brătianu din Capitală, după un accident cu patru mașini
Poliția Rutieră anunță că traficul auto este restricționat pe Bd. I.C. Brătianu, dinspre str. Colței către Piața Unirii, după ce în jurul orei 13:10 a avut loc un accident auto în care au fost implicate patru mașini. ''La data de 30.04.2026, în jurul orei 13:10, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112 cu privire
Prahova: Gradul de ocupare în stațiunile montane e de 60-75% în minivacanța de 1 Mai; pârtiile de altitudine din Sinaia - deschise
Gradul de ocupare a locurilor de cazare disponibile în stațiunile montane de pe Valea Prahovei variază, în minivacanța de 1 Mai, între 60% și 75%, iubitorii sporturilor de iarnă putând să se bucure de ultimele zile de schi la Sinaia, unde toate pârtiile din golul alpin sunt deschise, având și un strat proaspăt de zăpadă naturală.
ITPF Giurgiu: De 1 Mai se va circula tot pe o singură bandă pe Podul Prieteniei; se recomandă trasee alternative
Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră (ITPF) Giurgiu, Livia Filimon, a declarat joi, pentru Agerpres, că în minivacanța de 1 Mai se va circula pe o singură bandă, alternativ, pe Podul Prieteniei. Deoarece nu va fi deschisă circulația pe ambele benzi, ca în perioada Paștelui, se vor putea
Arad: Jumătate din bugetul județean va merge la investiții
Consilierii județeni din Arad au aprobat, joi, bugetul pe acest an, care este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar jumătate din acești bani va merge către investiții, în timp ce 15% sunt alocați pentru chletuielile de personal. Bugetul este mai mic față de anul trecut, când a fost de 945 milioane de lei, dar președintele
Bihor: CJ contractează un împrumut de până la 38 de milioane de euro de la BEI pentru proiecte rutiere
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, joi, în ședința ordinară, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanțarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ. ''Este vorba













