Giurgiu: Două locuințe, cinci autoturisme și 25 de animale au ars într-un incendiu la Mârșa

Două locuințe, cinci autoturisme, mai multe anexe, 25 de animale și păsări și 100 de baloți de trifoi au ars într-un incendiu izbucnit luni seară în localitatea Mârșa din cauza folosirii intenționate a unei surse de aprindere.
'ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină aseară în localitatea Mârșa pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată care pornise de la vegetație uscată care ardea pe o suprafață de aproximativ un hectar și care s-a extins rapid în două gospodării, pagubele fiind însemnate. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, Secției Mihăilești, Gărzii de Intervenție Roata de Jos și ISU Teleorman cu cinci autospeciale de stingere și două cisterne. Pentru că flăcările se extindeau cu repeziciune pompierii militari au fost sprijiniți și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Mârșa cu un tractor și o cisternă. Pompierii au constatat faptul că flăcările puneau în pericol locuințele din apropiere și un parc auto în care se aflau peste 50 de mașini', se arată într-un comunicat de presă emis marți de ISU Giurgiu.
În prima gospodărie, au ars generalizat două anexe pe o suprafață de aproximativ 150 de metri pătrați, patru dormitoare, o bucătărie, acoperișul, bunuri personale, mobilier și electrocasnice.
În cea de-a doua gospodărie, au ars cinci autoturisme, trei anexe și 100 de baloți de trifoi.
În incendiu au fost surprinse și 25 de animale și păsări.
Pompierii au reușit să salveze alte 22 de păsări, să protejeze din calea flăcărilor cea de-a doua locuință și 47 de autoturisme aflate în parcul auto.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost folosirea intenționată a sursei de aprindere. AGERPRES( AS- Redactor Camelia Bigan, editor: Antonia Niță, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vaslui: Elemente de muniție descoperite la fostul bazar și fosta unitate militară
Mai multe elemente de muniție au fost descoperite, în 23 și 24 iunie, în zona fostei unități militare și în perimetrul fostului bazar din municipiul Vaslui, pirotehniștii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) intervenind pentru asanarea terenurilor. 'În data de 23 iunie a fost semnalată prezenț
REPORTAJ/Vâlcea: Ceramica de Lungești, o tradiție ancestrală pe care doar trei olari o mai păstrează
Olăritul la Lungești, odinioară unul dintre centrele mari de ceramică din Vâlcea și chiar din țară, riscă să devină o amintire, în prezent în localitate fiind doar trei meșteri care se mai încumetă să învârtă roata și să dea formă lutului, mai mult din pasiune și din dorința de a nu lăsa acest meșteșug ancestral să dispară de tot,
Harghita: CJ a întocmit un top al obiectivelor turistice, activităților și experiențelor culinare pentru vacanță; pe listă se află și Praid
Consiliul Județean Harghita a întocmit un top al obiectivelor turistice, experiențelor culinare și activităților potrivite pentru turiștii care doresc să-și petreacă vacanța în zonă, pe lista de recomandări aflându-se și localitatea Praid. 'Oficial, a început vacanța de vară, o bună oportunitate să facem planuri pen
Vreme cu temperaturi caniculare în București, marți, miercuri și joi (meteorologi)
Canicula și disconfortul termic accentuat vor caracteriza vremea din București, în următoarele zile, iar temperaturile maxime urmează să atingă 38 de grade, arată prognoza de specialitate, publicată marți de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:0
ANM: Alerte Cod galben de caniculă în peste trei sferturi din țară, până joi dimineața
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, noi atenționări Cod galben de caniculă, ce vizează, până joi dimineața, peste trei sferturi din țară. Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 10:00 - 25 iunie, ora 10:00, va fi valabil un prim Cod galben de vreme caniculară în Banat, Oltenia, Muntenia,
Botoșani: Accident cu patru tineri răniți în localitatea Cristinești
Patru tineri, cu vârste cuprinse între 17 și 29 de ani, au ajuns la spital în urma unui accident rutier care a avut loc în noaptea de luni spre marți pe DJ 298, în localitatea Cristinești, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani. Potrivit acestora, în eveniment a f
Sibiu/Președintele CJ, despre desființarea unor posturi de viceprimari: Reforma să țină cont de realitățile fiecărei comunități
Președintele Consiliului Județean (CJ) Sibiu, Daniela Cîmpean, consideră că o posibilă desființare a funcției de viceprimar în localitățile cu mai puțin de 1.500 de locuitori trebuie să țină cont de realitățile fiecărei comunități. 'Discuția privind o posibilă desființare a funcției de viceprimar în comunele cu sub 1.500
Mureș/ Locuitorii din Târnăveni, revoltați din cauza crizei apei; CJSU: O problemă de sănătate și de demnitate
Pe fondul revoltei locuitorilor municipiului Târnăveni, generată de lipsa apei curente ca urmare a opririi frecvente a instalațiilor din cauza salinității crescute de pe râul Târnava Mică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a transmis, luni, că înțelege durerea și frustrarea cetățenilor, considerând că este vorba
Președintele CJ Arad crede că o comasare a comunelor mici ar fi mai eficientă înainte de reducerea numărului viceprimarilor
Președintele Consiliului Județean (CJ) Arad, Iustin Cionca, este de părere că o comasare a comunelor mici ar fi mai eficientă din punctul de vedere al economiilor la buget decât reducerea numărului de viceprimari prin desființarea acestei funcții în UAT-urile cu o populație mai mică de 1.500 de locuitori. 'Cred că era mai bine
Satu Mare: Trei locuințe, cuprinse de flăcări; o mașină, distrusă
Trei case din orașul Livada au fost cuprinse de un incendiu și o mașină a fost distrusă în totalitate, informează, luni, Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Someș' Satu Mare. Pentru gestionarea situației de urgență au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Ma
Tamas Sandor (CJ Covasna): Trebuie revizuit sistemul cu discernământ, nu tăiat peste tot la fel
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că este nevoie de reforme în administrația publică locală în ceea ce privește funcționalitatea sistemului, însă măsurile trebuie implementate cu echilibru și discernământ. 'Cu siguranță trebuie revizuit sistemul de funcționare, dar nu trebuie tă
Mureș: Furnizarea apei menajere, reluată la Târnăveni; noul val de salinitate generează o nouă întrerupere
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Mureș a anunțat, luni, că în zona deservită de Stația de Tratare Târnăveni a fost reluată temporar furnizarea apei menajere, însă noul val de salinitate care se propagă pe râul Târnava Mică va duce la o nouă întrerupere începând din această seară.
ANM: Vreme deosebit de caldă în următoarele două săptâmâni; probabilitate de averse pe 28 și 29 iunie
Vremea va rămâne deosebit de caldă în toate regiunile pe parcursul următoarelor două săptămâni (23 iunie - 6 iulie), cu valori termice maxime ce vor ajunge la 38 de grade, în Banat, în timp ce, din punct de vedere pluviometric, se vor semnala averse cu probabilitate mai mare pe 28 și 29 iunie, conform prognozei de specialitate, publicată
A fost finalizat studiul de fezabilitate pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu; lucrările ar urma să dureze 3 ani
Primarul interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, anunță că a fost finalizat studiul de fezabilitate pentru reconfigurarea zonei Dimitrie Pompeiu - Fabrica de Glucoză - Șoseaua Pipera. Proiectul va ajunge la Consiliul General, în vederea dezbaterii. Aprobarea va permite autorității locale să lanseze achiziția pentru proiectare și exec