Fundația Renașterea: Race for the Cure România, cursa pentru sănătatea femeii - duminică, la București

Peste 4.000 de persoane s-au înscris la Race for the Cure România - cursa pentru sănătatea femeii, organizată duminică de Fundația Renașterea, sub sloganul ''Fiecare pas contează! Pașii tăi salvează vieți!''.
Fundația Renașterea a pregătit nenumărate surprize pentru toți participanții și în mod special pentru învingătoarele în lupta cu cancerul, 'doamnele în tricouri roz', și așteaptă să se înscrie cât mai mulți, se arată într-un comunicat al Fundației transmis, joi, AGERPRES.
Printre cei care s-a înscris până în prezent se află jurnaliști de la Pro TV, TVR, Antena 3 CNN, Kanal D, Prima TV, precum și echipe ale Ambasadelor Italiei și Statelor Unite ale Americii.
Programul evenimentului va fi prezentat de ambasadoarea Fundației Renașterea, Andreea Esca, și va începe la ora 8:00 cu înscrierile.
Traseul cursei de alergare / plimbare de 4 km din București este următorul: start - intersecția bulevardului Kiseleff cu Ion Mincu către Piața Arcul de Triumf, bulevardul Mareșal Constantin Prezan, până la Piața Charles de Gaulle, continuând pe bulevardul Aviatorilor până la Piața Victoriei, apoi bulevardul Kiseleff, până la zona de eveniment și locul de sosire.
''Pink walk 0,7 km'' are următorul traseu: start - Piațeta Regelui pe bulevardul Ion Mincu, Parcul Kiseleff, cu întoarcere în Rond, pe Kiseleff, spre zona de eveniment și sosire.
Participanții, alături de alături de familie, colegi și prieteni, se vor bucura de muzică antrenantă pregătită, un program de încălzire pe muzică, mașini speciale ale Jandarmeriei, Brigăzii Rutiere, Ambulanței București cu personal dedicat zonei de activități pentru copii, povești citite de Zâna Poveștilor și fotografii la minut, degustare de produse ''fine dining'', măsurarea tensiunii arteriale. Vor fi oferite trofee și diplome pentru cea mai numeroasă, gălăgioasă, amuzant costumată, generoasă sau inimoasă echipă, precizează sursa citată.
Totodată, fiecare participant va primi kitul de concurs (tricou și număr de concurs) și va participa la Tombola Renașterea (cu premii atractive și surprize, pentru toate categoriile de vârstă).
Învingătoarele în lupta cu cancerul, ''Doamnele în Roz'', vor participa la Tombola Roz.
Premiile la cele două tombole sunt: cercei din aur, weekenduri pentru două persoane la Poiana Brașov, la Eforie Nord și la Costinești, vouchere, cosmetice.
Fondurile strânse vor fi folosite pentru a oferi investigații medicale gratuite femeilor vulnerabile și peruci din păr natural pentru pacientele și copiii diagnosticați cu cancer.
Taxa de înscriere la Race for the Cure România este de 60 lei pentru adulți și 30 lei pentru copiii sub 18 ani.
Persoane din alte orașe din țară sau din diaspora pot să participe online, să susțină și să doneze pentru prevenția și combaterea cancerului de sân și de col uterin, prin intermediul platformei europene https://www.raceforthecure.eu/ro/Races/Race/Id/14.
Înscrierile și donațiile pentru România se pot face și pe siteul www.fundatiarenasterea.ro.
''Ne dorim ca în acest an, la Race for the Cure România, un eveniment al bucuriei, emoției și solidarității, să participe cât mai multe persoane. Va fi o ediție cu totul specială, sub sloganul: 'Fiecare pas contează! Pașii tăi salvează vieți!'. Vă așteptăm împreună cu familia, prietenii, colegii, alături de Fundația Renașterea și de învingătoarele în lupta cu cancerul! Fiecare pas contează, începând cu prevenția, continuând cu un stil de viață sănătos, cu controale regulate, dar și cu susținerea femeilor diagnosticate; de aceea, sperăm ca români de pretutindeni să ni se alăture, înscriindu-se pe raceforthecure.eu/ro și alegând să susțină Fundația Renașterea. Pașii noștri pot salva vieți, prin participarea la cea mai așteptată cursă caritabilă a anului. Haideți să colorăm din nou Bucureștiul în roz, la Race for the Cure, pe 15 iunie!'', a declarat Mihaela Geoană, președintele fondator al Fundației Renașterea, conform sursei citate.
Race for the Cure este cea mai mare cursă internațională destinată promovării sănătății și luptei împotriva cancerului de sân, fiind inaugurată în anul 1983.
În România, evenimentul se află la a 11-a ediție, la primele zece ediții participând peste 33.200 de persoane, din care peste 500 învingătoare în lupta cu cancerul. AGERPRES/(AS - redactor: Alina Novăceanu, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Alba: Circulație restricționată pe autostrada A1 pe ambele sensuri; pe carosabil s-au împrăștiat lemne după un accident
Circulația pe autostrada A1 Sibiu-Deva este restricționată, vineri după-amiaza, pe ambele sensuri de mers în zona localității Pianu, după ce pe carosabil s-au împrăștiat lemne dintr-un ansamblu de autovehicule care s-a răsturnat. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervin
Mureș: Prefectul spune că nu a fost anunțat de Prefectura Harghita și Salrom despre valul de salinitate de pe Târnava Mică
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu a primit nicio informare oficială din partea autorităților din județul Harghita sau de la Salrom cu privire la incidentul care a dus în ultimele două zile la creșterea salinității din apa râului Târnava Mică și închiderea uzin
Bistrița-Năsăud: Sezonul estival de la Băile Figa se deschide cu un festival folk; tarifele de acces, majorate cu 50%
Sezonul estival de la Băile Figa va fi deschis, la acest sfârșit de săptămână, cu un festival de muzică folk, a anunțat, vineri, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, în administrarea căruia se află stațiunea balneară. Turiștii vor fi așteptați, însă, și cu tarife de acces mărite cu 50%, biletul de intrare fiind
Un centru de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, înființat în Sectorul 2 printr-un proiect derulat de Salvați Copiii
Un centru de zi care va asigura servicii pentru prevenirea separării copilului de familie a fost înființat în spații ale Școlii nr. 145 din Sectorul 2, printr-un proiect derulat de organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu DGASPC Sector 2, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Mana
Harghita: Experții EUsalt au prezentat două opțiuni pentru Praid și urmează să înainteze un raport
Experți ai Asociației Europene a Producătorilor de Sare (EUsalt), care s-au aflat la Praid într-o vizită tehnică și au evaluat situația creată după inundarea salinei, au prezentat două opțiuni, una de salvare și stabilizare a minei existente și a doua de deschidere a unei noi galerii de vizitare și de producție. Directorul de investiții
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei va pleca spre o ascensiune pe vârful Denali din Alaska
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, va pleca luni, 16 iunie, spre Alaska, într-o expediție al cărei scop este să cucerească vârful Denali (McKinley), cel mai înalt de pe continentul nord-american (6.194 meri). Denali face parte din circuitul Seven Summits, ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri monta
Constanța: Autobuzele etajate revin din weekend pe traseul turistic City Tour
Autobuzele etajate revin pe traseul turistic City Tour din 14 iunie, în Constanța și Mamaia, tarifele fiind de 7 lei pentru o călătorie și 11 lei pentru o zi - cu posibilitatea călătorilor de a urca-coborî, au anunțat, vineri, reprezentanții companiei de transport public. Potrivit CT Bus, de sâmbătă, 14 iunie, autobuzele etaj
Harghita: La sediul social al SALROM lucrează 89 de oameni, nu 600, susține directorul de investiții al societății
Directorul de investiții al SALROM, Nicolae Sebastian Șoltuz, a declarat vineri, la Praid, că la sediul social al societății lucrează 89 de angajați, respingând informația că la București ar fi angajate 600 de persoane. 'La sediul social al societății, la sediul central, ca să spun așa, lucrează un număr exact de 89 de oameni. Cei 89
Ambasada SUA în România: Saber Guardian 25 evidențiază parteneriatul româno-american
Aproximativ 10.000 de militari din state membre ale NATO și partenere participă, în această perioadă, la primul exercițiu de amploare din acest an găzduit inclusiv de România cu participarea forțelor americane, Saber Guardian 25, condus de Comandamentul Forțelor Terestre ale Statelor Unite în Europa și Africa (USAREUR-AF), parte a seriei Defender 25
Harghita: La salina Praid continuă să se producă sufoziuni; pe Corund și Târnava Mică se înregistrează mortalitate piscicolă
În zona afectată de la salina Praid continuă să se producă sufoziuni, dar care reduc riscurile unei prăbușiri pe termen scurt, iar pe cursurile de apă Corund și Târnava Mică se înregistrează mortalitate piscicolă, au anunțat, vineri, autoritățile. 'Despre situația de la Salina Praid și din Praid, din punct de vedere al si
ANSVSA desfășoară o amplă campanie națională de control în domeniul siguranței alimentelor, în luna iunie
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) desfășoară, începând de vineri și până pe 30 iunie, o campanie națională de control în domeniul siguranței alimentelor, igienei și trasabilității produselor alimentare. Potrivit unui comunicat al instituției, scopul acestor acțiuni este de a preveni apari
Sector 1: Program de vară cu activități sportive și distracție în parcuri în zilele de sâmbătă
Primăria Sectorului 1 dă startul unui program de activități sportive și distracție, care se va desfășura în fiecare sâmbătă, în câte unul dintre parcurile Kiseleff, Bazilescu, Maica Teofana și Nicolae Iorga. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 1 transmis vineri, startul programului 'Sport și joacă în Capitala Capit
'Străzi Deschise' pe Calea Victoriei, în Cotroceni și în Sectorul 3
Proiectul 'Străzi Deschise' include în acest sfârșit de săptămână trei zone emblematice ale orașului: Cartierul Cotroceni, Calea Victoriei și Strada Râmnicu Vâlcea din Sectorul 3. 'Bazar de Cotroceni' este unul dintre cele șase proiecte partenere incluse în programul 'Străzi deschise' de anul acesta,
Bursa de la București a deschis mixt ședința de tranzacționare de vineri
Bursa de Valori București (BVB) a deschis mixt ședința de vineri, iar rulajul se cifra la 17,56 milioane de lei (3,49 milioane de euro), după 45 de minute de la debutul tranzacțiilor. Indicele principal BET, care arată evoluția celor mai lichide 20 de companii, înregistra o depreciere de 0,52%, iar indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide
Prahova: 190 de notificări, inclusiv către mari companii, pentru curățarea terenurilor neîngrijite din Ploiești
Aproximativ 200 de notificări au fost trimise de către Primăria Ploiești proprietarilor de terenuri și clădiri neîngrijite din municipiu, printre aceștia fiind și mari companii. 'Am semnat 190 de notificări adresate proprietarilor de terenuri și clădiri neîngrijite, prin care solicităm ca până la data de 30 noiembrie să fie efectuate lucr