MMFTSS: Trei ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile ce îi privesc, lansate duminică în dezbatere publică

Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS), împreună cu Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, a lansat în dezbatere publică trei ghiduri care îi ajută pe copii să participe activ la deciziile ce îi privesc, a anunțat duminică ministerul de resort, într-o postare pe propria pagină de Facebook.
Este vorba despre Ghidul pentru organizarea consultărilor, care arată cum se pot crea spații sigure și prietenoase pentru ca toți copiii să-și spună părerea; Ghidul pentru pregătirea responsabililor, care explică rolul adulților care sprijină participarea copiilor; Ghidul pentru raportarea consultărilor, ce asigură ca vocea copiilor este ascultată și transmisa mai departe. Ghidurile pot fi consultate pe site-ul MMFTSS.
'Toți cei interesați - părinți, profesori, ONG-uri sau autorități - pot veni cu propuneri și idei în cadrul consultării publice', precizează ministerul.
Anunțul despre lansarea acestor ghiduri a fost făcut cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului, împreună cu un citat al scriitorului portughez Jose Saramago și un mesaj al ministrului Muncii.
'Copilăria este darul lui Dumnezeu pentru lume. Privind prin ochii copiilor, învățăm să redescoperim bunătatea, răbdarea și magia lucrurilor simple. Unii copii au nevoie mai mult ca oricând de grija și iubirea noastră - iar pentru ei, un zâmbet sau o îmbrățișare înseamnă totul. Ei sunt sufletul muncii noastre, pentru că ne învață, zi de zi, cum să fim mai buni și cum să păstrăm copilul din noi mereu viu. La mulți ani, dragi copii!', a transmis ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, în postarea citată. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Nica, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Finanțare de peste 111 milioane de euro pentru sprijinirea persoanelor cu dizabilități
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a lansat două apeluri de finanțare, unul în valoare de 97 milioane de euro destinat dotării și operaționalizării centrelor de zi pentru copiii cu dizabilități și cel de-al doilea, în valoare de 14 milioane de euro, pentru sprijinirea angajării persoanelor cu dizabilități. 'Am dat drumul la două d
Harghita: S-a stabilit soluția tehnică pentru captarea pârâului Corund, care a inundat Salina Praid
Soluția tehnică pentru execuția, în regim de urgență, a lucrărilor de captare și tranzitare a pârâului Corund, care a inundat Salina Praid, a fost stabilită în cadru ședinței operative la care au participat instituțiile implicate în gestionarea acestei situații de urgență, potrivit unei informări publicată pe site-ul Instituției Prefectului.
Peste 20.000 de funcționari publici, pregătiți de ANFP pentru administrația digitală
Peste 20.000 de funcționari publici au fost pregătiți de Agenția Națională a Funcționarilor Publici pentru administrația digitală, președintele ANFP, Felix Cozma, arătând că digitalizarea reprezintă un obiectiv strategic, dar și o oportunitate pentru eficientizarea administrației, iar pregătirea profesională a resursei umane joacă un rol fundamental.
Brăila: Se reia traficul pe calea 1 de rulare a Podului peste Dunăre, reasfaltată cu noua rețetă de mixturi bituminoase
Traficul pe calea 1 de rulare a Podului suspendat peste Dunăre se va relua marți, 3 iunie, începând cu ora 8:00, după ce a fost reasfaltată cu noua rețetă de mixturi bituminoase, a informat, luni, Direcția Regională Drumuri și Poduri (DRDP Buzău). Lucrările de reasfaltare a căii 1 de rulare a Podului peste Dunăre au început p
Arad: Șase persoane rănite după coliziunea a trei autoturisme; a fost solicitat elicopterul SMURD
Șase persoane, între care doi copii, au fost rănite, luni, după ce trei autoturisme s-au ciocnit pe un drum județean din Arad, fiind solicitată intervenția elicopterului SMURD pentru preluarea uneia dintre victime, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad. Accidentul a avut loc pe drumul județean care leagă localită
OMV Petrom: Starea de sănătate a celor nouă angajați expuși emisiilor de gaze este stabilă; se investighează cauzele
Starea de sănătate a celor nouă angajați expuși emisiilor de gaze în perimetrul rafinăriei Petrobrazi este stabilă și monitorizată continuu, a transmis OMV Petrom. Potrivit companiei, situația a fost raportată către autoritățile relevante și se investighează cauzele. 'În cursul dimineții de astăzi (luni, n.r.), a
PMB: Acțiuni pentru combaterea țânțarilor, desfășurate pe timpul nopții în toate sectoarele Capitalei
Compania Municipală Eco Igienizare desfășoară, în această perioadă, acțiuni de dezinsecție vizând combaterea țânțarilor, a larvelor și căpușelor, informează Primăria Municipiului București. Pe 31 mai a fost demarat al treilea tratament de combatere a țânțarilor. Intervențiile au loc pe timpul nopții, între orele 2
Scripcaru: Nu eu, ci Coliban a făcut împrumuturi dezavantajoase pentru municipiul Brașov în timp ce avea bani la buget
Primarul Brașovului, George Scripcaru (PNL), susține că fostul primar Allen Coliban (USR) este cel care a făcut 'împrumuturi dezavantajoase, la dobânzi mari', dar gradul de îndatorare al municipiului rămâne printre cele mai scăzute raportat la alte municipii mari. 'Cum ar putea crede cineva că aș fi putut să măresc gradul de
Dumitru Costin spune că eliminarea sporului de antenă sau a voucherelor de vacanță sunt măsuri pompieristice
Președintele Blocului Național Sindical, Dumitru Costin, a declarat, luni, că măsurile vehiculate pentru reducerea cheltuielilor bugetare, cum sunt eliminarea voucherelor de vacanță și a sporului de antenă, sunt 'măsuri pompieristice, luate pe genunchi din disperare de cauză'. Dumitru Costin a participat luni, alături de alți lideri de
Ministrul Muncii: Banii pentru pensii și drepturi sociale vor ajunge la timp la beneficiari, în iunie
Banii pentru plata pensiilor și a drepturilor sociale sunt prevăzuți în bugetul de stat și vor ajunge la timp la beneficiari în luna iunie, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu. Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale și instituțiile din subordine sau în coordonare au luat măsuri pentru ca plățile către
Bistrița-Năsăud: Peste o mie de exemplare de urs brun observate în județ, la evaluarea de primăvară
Numărul urșilor bruni observați în județul Bistrița-Năsăud la evaluarea de primăvară a speciilor protejate a trecut pentru prima dată de o mie de exemplare, a anunțat, luni, structura teritorială a Agenției Naționale pentru Mediu și Arii Protejate. Evaluarea a fost întocmită pe fonduri cinegetice, iar ulterior a fost analizată și c
Mureș: Un pod din Sighișoara, denumit Otto Lurtz - salvatorul a 52 de oameni în inundațiile din 1970
La împlinirea a 55 de ani de la inundațiile din anul 1970, care au afectat grav orașul Sighișoara, municipalitatea a decis ca un pod construit peste râul Târnava Mare să primească numele lui Otto Lurtz, cel care a reușit să salveze de la moarte peste 50 de oameni, cu ajutorul unei bărci cu vâsle, confecționată de el.
MAI: Populația din zona de risc potențial de la Praid a fost evacuată; salvatorii evaluează situația salinei
Populația din zona de risc potențial din Praid a fost evacuată și s-a realizat un sistem de apărare împotriva apei, format din 500 de metri liniari de panouri și aproximativ 14.000 de saci cu nisip. 'Populația din zona de risc potențial a fost evacuată. Menționăm că se va face o scanare cu aparatură performantă în următoarele o
Director DGASPC Timiș: Numărul copiilor adoptabili este în scădere; procedurile de adopție s-au simplificat
Directorul executiv al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Timiș, Monica Trușcă, a anunțat, luni, că în județ sunt 381 de copii adoptabili și 112 familii atestate ca apte să adopte, evidențiind faptul că numărul copiilor adoptabili este în scădere. De la începutul anului, în județ au
Proiect pentru o acumulare nepermanentă în amonte de salina Praid, elaborat de Ministerul Mediului
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunță că a fost elaborat un act normativ care vizează realizarea unei acumulări nepermanente în amonte de salina Praid. Proiectul ar putea fi analizat în ședința de luni a Guvernului sau în următoarea, a precizat ministrul într-o declarație acordată presei. 'Î