Bihor: Ziua Italiei va fi sărbătorită în Cetatea Oradea cu mai multe evenimente, în perioada 6-8 iunie
Ziua Italiei (2 iunie) va fi sărbătorită, pentru prima dată la Oradea, timp de trei zile, printr-o sărbătoare organizată de Asociația 'Italieni în Bihor' și găzduită în perioada 6 - 8 iunie, de Cetatea Oradea.
Organizatorii au anunțat, pentru sâmbătă, 7 iunie, prezența ambasadorului Italiei la București, Alfredo Maria Durante Mangoni, alături de consulii onorifici ai Italiei la Arad, Cluj și Timișoara.
'Cu ocazia zilei de 2 iunie, Ziua Republicii Italiene, dorim să organizăm Festa Italiana, această 'Sărbătoare italiană' pentru a continua munca începută cu ani în urmă de asociația noastră, dedicată schimbului cultural între Italia și România. Ne bucurăm să-l avem aici alături pe reprezentantul Visit Oradea, care ne-a sprijinit și căruia îi mulțumim pentru ajutor și parteneriatul cu noi. Încercăm să întoarcem încrederea acordată și să dezvoltăm relațiile cu toate autoritățile din oraș și cu comunitatea orădeană', a declarat vineri președintele Asociației 'Italieni în Bihor', Giuseppe Totti, într-o conferință de presă.
Potrivit acestuia, evenimentul Festa italiana va reprezenta, în mod specific: cultura culinară din Peninsulă, prin produse tradiționale precum pizza, paste, vin și multe altele; cultura muzicală prin artiști din Italia care vor susține concerte live, cu formații și spectacole tradiționale, inclusiv dansul napoletan tarantella, precum și cultura geografică, prin jocuri dedicate copiilor în care vor fi prezentate cele mai cunoscute locuri, clădiri și piețe din Italia.
Nu în cele din urmă, va fi reprezentată și cultura modei italiene, printr-o prezentare de modă cu ținute Liu-Jo, susținută de un nou sponsor al asociației, investitorul italian Vannis Marchi.
Directorul executiv al Visit Oradea, Alex Chira, a menționat că acest eveniment a fost discutat încă de anul trecut, dar, din cauza inundațiilor din Italia, prima ediție a fost amânată pentru acest an, 2025.
'Propunerea asociației italienilor din Bihor ni s-a părut foarte bună pentru că, după cum se știe, există zilele comunităților maghiară, slovacă, iudaică și chiar dacă această comunitate a devenit mai puternică după anii 2000, datorită business-urilor italiene în oraș, cred că e foarte important pentru publicul orădean să fie mai familiarizat cu cultura italiană, dincolo de pizza, paste și cafea, care, de altfel, vor fi prezente în eveniment', a declarat Alex Chira.
Festa italiana va oferi mai multe standuri unor asociații românești cu care asociația italienilor a început colaborări importante în ultimii ani.
'Suntem mândri de aceste parteneriate, care includ proiecte sociale alături de Spitalul din Trieste, dar și inițiative locale cu Edubiz, Ambulanța, Down, Kiwanis, Don Orione și altele. În sprijinul acestor activități, anunțăm și a treia ediție a evenimentului 'Oradea Pedalează', ce va avea loc duminică, 15 iunie, la Don Orione. Toate fondurile strânse vor fi donate copiilor cu sindrom Down', a precizat Giuseppe Totti.
Asociația 'Italieni în Bihor', înființată în 2019, are peste o sută de membri și este cunoscută în comunitate mai ales pentru 'Concertele pentru Viață' din octombrie, în scop caritabil, pentru ajutorarea familiilor cu copii cu boli grave, ce nu pot fi tratate în țară.
Echipa de conducere a asociației implicată direct în organizarea sărbătorii a fost reprezentată, alături de Giuseppe Totti, și de vicepreședintele Michele Zullo, secretarul Sergio Passacantando, trezorierul Gino Tonello și consiliera Paola Bartolucci.
Secretarul Sergio Pasacantando a subliniat că prin evenimentul dedicat Zilei Italiei își doresc să fie tot mai cunoscuți în comunitate, interacționând și integrând tot mai mult cultura italiană în viața orașului Oradea.
Pentru a întări acest angajament, a fost chiar actualizat statutul asociației, permițându-se să devină membri activi și cetățenilor români care împărtășesc și sprijină valorile asociației. AGERPRES / (A - redactor: Eugenia Pașca, editor: Marius Frățilă, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Hunedoara: Focare noi de incendiu în zona Cheile Buții din Retezat
Noi focare de incendiu au fost observate, marți, în zona Cheile Buții, din masivul Retezat, la câteva zile după ce pompierii militari au intervenit la fața locului și au lichidat un alt incendiu de vegetație uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. ''În zona Cheile Buții, ca urmare
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat
Sterică Fudulea: Consiliile Economice și Sociale din spațiul francofon - platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor
Consiliile Economice și Sociale și instituțiile similare din spațiul francofon reprezintă adevărate platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor, a declarat președintele CES România, Sterică Fudulea, marți, la Forumul Dialogului Social Francofon, dedicat temei ''Rolul partenerilor reprezentativi ai dialogului social și civic î
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,













