Covasna/ Ministrul Mediului despre inundații: Situația este critică, următoarele ore sunt decisive (GALERIE FOTO)
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Mircea Fechet, care a venit miercuri în județul Covasna pentru a verifica mobilizarea echipelor și coordonarea intervențiilor în zonele aflate în pericol de inundații, a declarat că în localitatea Băcel situația este critică, următoarele 24 de ore fiind decisive.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
Potrivit acestuia, județul Covasna se află sub cod roșu de ploaie până joi la prânz, solul este complet saturat cu apă și oamenii din echipele de intervenție, care încearcă să stopeze înaintarea apelor cu saci de nisip, sunt foarte obosiți.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
''Una peste alta, ne dorim foarte mult și sperăm să trecem această noapte cu bine, pentru că, deși condițiile meteorologice și prognozele sunt ușor favorabile față de cele de ieri, în continuare situația este una critică, pentru că solul este suprasaturat cu apă, pentru că oamenii sunt epuizați, pentru că localnicii sunt speriați și ceea ce sper să se întâmple este că mâine dimineață vom putea spune că am depășit noaptea cu bine, moment din care, spun eu, putem să considerăm că, cel puțin pentru această zonă, pericolul este unul depășit'', a afirmat ministrul Mediului.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
El a remarcat mobilizarea exemplară a autorităților implicate în gestionarea situației, precum și sprijinul acordat de forțele de intervenție venite din alte județe.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
''Am constatat, vorbind cu oamenii mai ales, că a existat o mobilizare exemplară până la acest moment, că nu am avut pagube deosebite înregistrate. Am constatat că atât colegii pompieri, colegii de la Departamentul pentru Situații de Urgență, cu Poliția, cu Primăria, cu Prefectura, cu cei de la Administrația Bazinală de Apă Olt și așa mai departe, își fac treaba și ziua și noaptea așa cum trebuie. Am fost și la baraj la Săcele (județul Brașov - n.r.) și am văzut cu ochii mei modul în care se efectuează manevrele pentru a ne asigura că, odată fiind ridicate stavilele, putem să mai câștigăm un volum de câteva milioane de metri cub de apă, care se poate traduce în câteva ore în plus în care gestionăm situația bine aici'', a spus Mircea Fechet.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
În ceea ce privește sistemul de protecție împotriva inundațiilor, ministrul Mediului a recunoscut lipsa investițiilor majore din ultimii ani și a promis că lucrările necesare vor fi finanțate.

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO

Foto: (c) OANA MĂLINA NEGREA / AGERPRES FOTO
''Voi discuta cu colegii mei de la Sistemul de Gospodărire a Apelor Covasna, la fel cum am discutat mai devreme și cu cei de la Brașov și ceea ce vă pot spune este că ne vom asigura că toate nevoile, toate investițiile, fie că sunt pentru lucrări simple, cum ar fi aceste diguri de apărare, sau pentru lucrări complexe, sunt finanțate și sunt asigurate din punctul de vedere al resurselor pe care le alocăm'', a precizat Mircea Fechet. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Antonia Niță, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MApN: Dronă detectată în proximitatea frontierei fluviale cu România, la Est de Izmail
București, 30 sep /Agerpres/ - Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, în noaptea de marți spre miercuri, o țintă aeriană ce evolua la Est de Izmail, pe teritoriul Ucrainei, în proximitatea frontierei fluviale cu România, două aeronave F-18 ale Forțelor Aeriene și Spațiale Spaniole, aflate în serviciul de luptă Po
Ședință CGMB: Reglementări privind închirierea trotinetelor electrice, dar și investiții în infrastructură, pe ordinea de zi
Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință miercuri, de la ora 12.00 și urmează să dezbată o serie de proiecte care vizează investiții în infrastructura rutieră, consolidarea imobilelor, dar și reglementări privind activitatea de curierat, închirierea trotinetelor electrice sau circulația vehiculelor de mare tonaj.
Sector 1: Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, în weekend, în Campusul Agronomie-Herăstrău al USAMV București
Campusul Agronomie-Herăstrău al Universităteaţii de Științe Agronomice și Medicină Veterinară (USAMV) din București găzduiește, de joi până duminică, Toamna Horticolă Bucureșteană - Ziua Recoltei, iar Primăria Sectorului 1 are propriul stand cu activități pentru copii, idei pentru spațiile verzi și proiecte care pot schimba în bine locurile din apropierea
Hunedoara: Focare noi de incendiu în zona Cheile Buții din Retezat
Noi focare de incendiu au fost observate, marți, în zona Cheile Buții, din masivul Retezat, la câteva zile după ce pompierii militari au intervenit la fața locului și au lichidat un alt incendiu de vegetație uscată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. ''În zona Cheile Buții, ca urmare
MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, din evaluările tehnice realizate la fața locului s-a constatat
Tulcea: Demersuri ale Primăriei pentru preluarea unor terenuri ale unor instituții guvernamentale
Primăria municipiului Tulcea dorește să preia în administrare mai multe terenuri lăsate în paragină și care sunt administrate de instituții guvernamentale ce nu alocă fonduri pentru reabilitarea imobilelor care se află pe acestea, însă reprezentanții instituțiilor din București refuză sau amână demersurile. Unul dintre
Olt: Clădirea Școlii Nr. 2 din Caracal, veche de peste 150 de ani, va fi reabilitată cu fonduri europene
Clădirea Școlii Gimnaziale Nr. 2 din Caracal, ridicată în urmă cu aproximativ 170 de ani și în care învață peste 900 de elevi, va fi reabilitată și modernizată printr-un proiect cu fonduri europene în valoare totală de 19,2 milioane de lei, prin Programul Regional Sud-Vest Oltenia, a anunțat marți, viceprimarul municipiului Caracal, Laurențiu
Hunedoara: Misiune a pompierilor militari în Caraș-Severin pentru stingerea incendiului din Parcul Național Domogled
Un echipaj format din 18 pompieri militari din județul Hunedoara a plecat, marți, spre Băile Herculane, unde, alături de colegii lor din Caraș-Severin, va acționa pentru lichidarea incendiului de vegetație uscată produs în fondul forestier din Parcul Național Domogled - Valea Cernei. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgen
Galați: Depou de tramvaie, vechi de peste 50 de ani, modernizat printr-un proiect european
Cel mai mare depou de tramvaie din municipiul Galați, construit în urmă cu peste 50 de ani, este în plin proces de modernizare, lucrările vizând refacerea căii de rulare, amenajarea atelierelor, a halei de întreținere și reparații și a stației de spălare, a anunțat, marți, primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu. I
REPORTAJ Tulcea: Tabăra din Sulina s-a închis cu Maratonul Delta Dunării, cu un număr record de participanți
Tabăra din Sulina, singurul oraș din Delta Dunării, s-a închis la finele săptămânii trecute, după ce a găzduit Maratonul Delta Dunării, organizat de Asociația Județeană de Atletism și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret (DJST), eveniment ajuns la XV-a ediție și care a reunit pentru prima oară la start peste 100 de persoane, printre care circa 40 de
Mureș: Oferta de investiții a județului, sub brandul comun ''Why Mureș'' la EXPO REAL München
Administrația publică locală și județeană, mediul de afaceri și cel universitar vor participa, în premieră, sub o identitate comună, denumită ''Why Mureș'', la expoziția internațională EXPO REAL München 2026, care va avea loc în perioada 5-7 octombrie, scopul fiind promovarea integrată a oportunităților de investiții ale regiunii &ici
Intravilanul municipiului Arad a crescut cu 44% la actualizarea PUG după 30 de ani
Suprafața intravilană a municipiului Arad a crescut cu aproximativ 44%, la peste 11.000 de hectare, în urma actualizării Planului Urbanistic General (PUG), după 30 de ani de la ultima procedură de acest fel, perioadă în care s-au dezvoltat cartiere rezidențiale sau zone de afaceri pe foste terenuri agricole. Noul PUG a fost aprobat
Sterică Fudulea: Consiliile Economice și Sociale din spațiul francofon - platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor
Consiliile Economice și Sociale și instituțiile similare din spațiul francofon reprezintă adevărate platforme ale stabilității și preîntâmpinării crizelor, a declarat președintele CES România, Sterică Fudulea, marți, la Forumul Dialogului Social Francofon, dedicat temei ''Rolul partenerilor reprezentativi ai dialogului social și civic î
Sălaj: Proiect de 20,5 milioane de lei pentru un parc fotovoltaic al Consiliului Județean
Consiliul Județean Sălaj a aprobat, marți, un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic cu o capacitate estimată de 2,2 MW, destinat asigurării autoconsumului pentru 40 de imobile aflate în proprietatea județului, valoarea totală a investiției fiind de 20,525 milioane de lei, inclusiv TVA. Proiectul urmează să fie depus pentru fin
Timiș: Municipalitatea ajută 'în oglindă' CJ cu 25 milioane de lei, pentru construirea noului stadion 'Dan Păltinișanu'
Viceprimarul municipiului Timișoara, Ruben Lațcău, care va avea și atribuții de primar de miercuri, după plecarea lui Dominic Fritz din funcție, a declarat, marți, că municipalitatea va sprijini financiar Consiliul Județean (CJ) Timiș pentru construirea viitorului Stadion 'Dan Păltinișanu', prevăzând în bugetul pe anul 2027 a sumei de 25 milioane de lei,













