Cluj: Trei răniți într-un accident cu patru mașini implicate, în Dej
Trei persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care a avut loc, duminică, în Dej, și în care au fost implicate patru autoturisme.
'Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit în urmă cu puține momente la un grav accident rutier petrecut pe strada 1 Mai din municipiul Dej. Din primele date, în accident au fost implicate 4 autoturisme. Într-unul dintre autoturisme s-a aflat încarcerat un bărbat de aproximativ 55 de ani, conștient și cooperant, pe care pompierii l-au extras folosind echipamentele din dotare. Totodată, forțele noastre au găsit în afara autoturismului o tânără de 18 ani în stare gravă. Aceasta a fost intubată și transportată imediat la spital de către echipajul SAJ. La fața locului a mai primit îngrijiri medicale o femeie de aproximativ 60 de ani, conștientă și cooperantă. În cele din urmă, femeia și bărbatul au fost transportați la rândul lor la spital, la misiune participând două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean', se arată într-o informare a ISU Cluj.
Potrivit IPJ Cluj, un conducător auto în vârstă de 57 de ani nu s-ar fi asigurat corespunzător la punerea în mișcare de pe loc, fiind acroșat de un autovehicul care circula din direcția Dej spre municipiul Cluj-Napoca. În urma coliziunii, autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani a fost proiectat pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu alte două autovehicule aflate în mișcare. Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. AGERPRES/ (AS-redactor: Marius Septimiu Avram, editor: Karina Olteanu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE/ Atenționare de călătorie: Creștere a nivelului de alertă pentru atacuri teroriste în Marea Britanie
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord asupra faptului că, în conformitate cu datele publicate de autoritățile guvernamentale, a fost ridicat nivelul de amenințare privind posibilitatea unui atentat terorist l
Botoșani: Proiectil exploziv, descoperit de un bărbat în timp ce săpa în curte (GALERIE FOTO)
Un proiectil a fost descoperit, vineri, într-o gospodărie de pe strada Împărat Traian din municipiul Botoșani, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU). Potrivit oficialilor ISU, muniția a fost găsită de proprietar în timp ce săpa în curte.
Giurgiu: Tur ciclist - aproximativ 300 de bicicliști vor traversa Podul Prieteniei; circulație restricționată
Circulația pe Podul Prieteniei va fi restricționată vineri, având în vedere desfășurarea unui tur ciclist cu participarea a aproximativ 300 de bicicliști. Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că vineri se desfășoară un tur ciclist pe teritoriul orașului Ruse, Republica Bulgaria, și al orașului Giurgi
Mesaj RO-ALERT după apariția unui urs în Piatra-Neamț
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț a emis, vineri, un mesaj RO-ALERT, după apariția unui urs în municipiul Piatra-Neamț. ''A fost semnalată prezența unui urs în Piatra-Neamț, strada Țărnii. Evitați zona, rămâneți în locuințe'' - este mesajul RO-ALERT. Autoritățile î
MApN: Noi atacuri cu drone în Ucraina, la granița cu România; explozii în zonele Ismail și Chilia
Noi atacuri cu drone rusești au avut loc vineri dimineață în Ucraina, la granița cu România, fiind raportate explozii pe malul ucrainean al Dunării, în zonele Ismail și Chilia. Potrivit MApN, sistemele de supraveghere nu au depistat semnale radar în spațiul aerian național, iar locuitorii din Tulcea au fost avertizați p
De vineri, șoferii de mașini hibride nu mai pot utiliza gratuit parcările publice din București
Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în București, iar posesorii de mașini hibride vor trebui să plătească începând de vineri. Decizia a fost luată la începutul lunii apri
Darău, despre falimentul Șantierului Naval Damen Mangalia: Discuțiile cu potențialii investitori - foarte avansate
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat joi, la Constanța, referitor la situația Șantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, că discuțiile cu potențialii investitori sunt foarte avansate, însă situația rămâne una complexă. Darău a spus că potențialii investitori sunt serioși, cu intenții de a investi în R
Custodele Coroanei și Principele Radu - la ceremoniile oficiale prilejuite de aniversarea Regelui Gustaf al Suediei
Majestatea Sa Custodele Coroanei, Margareta, și Alteța Sa Regală Principele Consort au participat, joi, la ceremoniile oficiale prilejuite de aniversarea Majestății Sale Regele Carl XVI Gustaf al Suediei, la împlinirea
Giurgiu: O minoră de 8 ani și alte două persoane transportate la spital, în urma unui accident la Găiseni
Polițiștii giurgiuveni efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă după ce o minoră, în vârstă de 8 ani, și alte două persoane de 28, respectiv 37 de ani, au fost transportate la spital, în urma unui accident rutier produs pe o stradă din localitatea Găiseni, județul Giurgiu. ''ISU Giurgiu a fost solicita
REPORTAJ Soveja după incendiu - între cenușă și speranța reconstrucției; autoritățile promit locuințe până în toamnă (FOTO/VIDEO)
La câteva zile după incendiul devastator din satul Rucăreni, comuna Soveja, urmele dezastrului sunt încă vizibile la fiecare pas: gospodării transformate în ruine, grinzi carbonizate, ziduri prăbușite și terenuri răscolite de utilaje grele. În paralel, însă, începe să prindă contur un efort amplu de reconstrucție, autoritățile loca
Prahova: Valori ridicate de trafic pe DN 1, pe sensul de urcare spre munte; în zonă plouă
Valori ridicate de trafic sunt înregistrate, joi după-amiază, pe drumul național DN 1 Valea Prahovei, pe sensul de deplasare către stațiunile montane, mii de turiști fiind așteptați să petreacă aici minivacanța de 1 Mai. Foto:&n
Dâmbovița: Președintele CJ, Corneliu Ștefan, spune că 70% din bugetul instituției este pentru dezvoltare
Bugetul Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat, în ședința de joi, iar președintele instituției, Corneliu Ștefan, spune că 70% din buget merge către dezvoltare și 30% pentru funcționare. ''Ca o concluzie, și anul acesta avem un buget pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. 70% din sume se vor duce către dezvolt
Covasna: Președintele CJ, Tamas Sandor, afirmă că nu e normal ca județul să finanțeze paza unei structuri militare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că nu este normal ca autoritățile județene să fie obligate să finanțeze paza unor structuri militare. Acesta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că plenul Consiliului Județean a aprobat ca 0,5% din bugetul pe acest an, din secțiunea de funcționare a i
Bistrița-Năsăud: Drumurile și sănătatea primesc cei mai mulți bani din bugetul propriu al Consiliului Județean
Modernizarea drumurilor județene și investițiile în sănătate vor fi finanțate cu peste 90% din bugetul propriu de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, a declarat, joi, președintele Radu Moldovan, în cadrul ședinței în care s-a aprobat bugetul general pentru anul în curs. ''Din bugetul propriu
Bihor: Drumul Apusenilor (DJ 108J) se redeschide vineri, după sezonul de iarnă
Președintele Consiliului Județean (CJ) Bihor, Mircea Mălan, a anunțat, joi, că se va redeschide începând de vineri, 1 mai, circulația pe drumul județean DJ 108J - Drumul Apusenilor, tronsonul dintre Stâna de Vale și Coada Lacului, care a fost închis traficului rutier în perioada iernii. ''Drumul Apusenilor












