Buzău: Niciun tanatopractor certificat pentru estetică funerară și îmbălsămare a decedaților; costuri mari, cerere mică

La nivelul județului Buzău nu există niciun tanatopractor certificat prin intermediul Institutului Național de Management al Serviciilor de Sănătate (INMSS) din cadrul Ministerului Sănătății pentru servicii de îmbălsămare și estetică funerară, costurile pentru astfel de servicii fiind ridicate, iar cererea pe piață redusă.
Tanatopraxia reprezintă un ansamblu de metode și tehnici care se aplică după moarte corpului uman prin care se realizează igienizarea, îmbălsămarea, la nevoie restaurarea, reconstrucția și îngrijiri de estetică mortuară în scopul conservării temporare a corpului, precum și pentru a reda decedatului o înfățișare cât mai apropiată de cea anterior cunoscută, astfel încât să poată fi prezentat cu demnitate familiei și pregătit pentru funeralii.
Potrivit Direcției de Sănătate Publică (DSP) Buzău, la nivelul județului sunt înregistrate 49 de firme care se ocupă de prestarea unor servicii funerare, cele mai multe dintre ele optând pentru transport funerar și comercializarea unor produse specifice. Pentru activitatea de tanatopractor, o profesie care constă în furnizarea de îngrijiri de conservare a persoanelor decedate, sunt necesare cursuri specializate atât pentru personalul medical, cât și pentru cei care doresc să presteze servicii în mod privat.
'Activitatea prestatorilor de servicii funerare este reglementata de Legea 102/2014 privind cimitirele, crematoriile umane și serviciile funerare, precum și de HG Nr.741/2016 pentru aprobarea Normelor tehnice și sanitare privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare. DSP Buzău a autorizat, din punct de vedere sanitar, în baza legislației în vigoare un număr de 49 prestatori de servicii funerare pentru activitatea de transport funerar. Din total, pentru activitatea de servicii funerare complete este autorizat un singur agent economic. Programele de formare a tanatopractorilor sunt organizate (...) prin Centrul național de dezvoltare profesională în domeniul sanitar', informează DSP Buzău, într-o informare trimisă AGERPRES.
INMSS organizează sesiuni de pregătire în vederea obținerii certificării pentru tanatopractori, ultimul curs debutând la jumătatea lunii februarie 2025. Până la data respectivă, la nivelul județului Buzău nu a fost înregistrată nicio persoană care să parcurgă toate etapele, în vederea obținerii certificatului de tanatopractor.
'În prezent nu există niciun tanatopractor certificat sau în curs de certificare cu domiciliul în Buzău, din cele patru serii de pregătire derulate până acum sau în curs de derulare (perioada 2022-2025). Potrivit reglementărilor în vigoare (...) persoanele care se pot înscrie la cursul de tanatopractori sunt: cetățeni români absolvenți de liceu, cu sau fără Bacalaureat; cetățeni străini care fac dovada absolvirii studiilor liceale prin diplomă recunoscută sau echivalată conform legislației din România. Cursurile prevăd o componentă de pregătire teoretică și o componentă de pregătire practică în tanatopraxie. După obținerea certificării, tanatopractorii au atribuțiile specificate (...) privind serviciile funerare, înhumarea, incinerarea, transportul, deshumarea și reînhumarea cadavrelor umane, cimitirele, crematoriile umane, precum și criteriile profesionale pe care trebuie să le îndeplinească prestatorii de servicii funerare și nivelul fondului de garantare', a transmis, pentru AGERPRES, INMSS.
Programul de pregătire pentru obținerea certificării de tanatopractor pentru anul 2025 este compus dintr-un modul de pregătire teoretică de aproximativ o lună și jumătate derulat pe platforma PERFMED, finalizat cu un examen de sfârșit de curs cu taxa de 2.100 de lei, o probă de examen teoretic cu taxa de 510 lei, un modul de pregătire practică de 80 de ore organizat într-unul dintre centrele de pregătire practică acreditate cu taxa de 6.150 de lei și o probă de examen practic derulată în fața unei comisii din unul din centrele de practică, cu taxa de 4.800 de lei. Costurile ridicate pentru specializare, dar și cele pentru amenajarea unor spații în care tanatopractorii să își desfășoare activitatea pot genera prețuri mari pentru eventualii clienți.
'Cerința pentru servicii oferite de tanatopractori nu este foarte mare. Este un serviciu complex, îmbălsămare și estetică, respectiv face ca persoana decedată să arate cât de cât cum arăta înainte, reconstrucție facială, acoperit zonele respective unde sunt cusături. În scurt timp o să mă autorizez și eu și probabil o să închei un contract de colaborare cu un tanatoptactor din Prahova sau București. Cerința este mică, serviciul este destul de costisitor, pe la București se percep sume ridicate pentru estetica funerară, se poate ajunge la 1.500 de lei pentru îmbălsămare și estetică, când la mine cel mai ieftin sicriu este 700 de lei, adică un om poate să își cumpere un sicriu, cruce și câteva prosoape cu suma percepută pentru estetică și îmbălsămare. Va trebui să ne aliniem și noi la nivelul cerințelor, să facem servicii funerare complete cu tanatopractori. Sunt costisitoare și amenajarea spațiilor pentru tanatopractori', a declarat, pentru AGERPRES, managerul unei societăți de servicii funerare din Buzău, Marius Cosma.
Servicii de îmbălsămare sunt însă oferite prin intermediul unui centru de servicii funerare din cadrul Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei.
'În cadrul Administrației Eparhiale a Arhiepiscopiei Buzăului și Vrancei funcționează, începând cu anul 2012, Sectorul Cimitire, Monumente și Servicii Funerare. În anul 2015 s-a înființat, în cadrul acestui sector, Centrul de Servicii Funerare 'Simon Cirineanul', care oferă credincioșilor consiliere, servicii funerare complete și produsele necesare ritualului înmormântării. Servicii și produse funerare: sicriu și cruce, îmbălsămare, toaletare, acte deces, manipulare, transport funerar, parastase și pomeni, corone, jerbe, alte servicii', informează centrul pe pagina de internet.
Operațiunea de îmbălsămare mai poate fi efectuată de către specialiștii din cadrul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Buzău, autorizați prin cursuri destinate personalului medical.
'În cadrul Serviciului de Anatomie Patologică a SJU Buzău există personal autorizat pentru servicii de îmbălsămare și estetică funerară, respectiv necropsier tanatopractor care a absolvit cursurile de specialitate pentru personal medical la Institutul de Medicină Legală 'Mina Minovici', a precizat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al SJU Buzău, Adriana Bunilă.
AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Arad: Deficitul de profesioniști în domeniul transportului de mărfuri s-a dublat în doi ani
Una dintre cele mai mari organizații ale transportatorilor de mărfuri din România, cu sediul în Arad, atrage atenția că deficitul de șoferi profesioniști s-a dublat în ultimii doi ani, iar în județ lipsesc aproximativ 1.500 de șoferi de camioane, în timp ce importul forței de muncă din afara Uniunii Europene este insuficient.
Harghita: A treia zi de intervenție la Salina Praid; au fost aduse mai multe motopompe din județele limitrofe
Pompierii harghiteni acționează neîncetat, de luni noaptea, pentru evacuarea apei și diminuarea nivelului pârâului Corund, ca urmare a infiltrațiilor produse în zona de exploatare a Salinei Praid, pompierii solicitând în ajutor echipamente de la inspectoratele din județele limitrofe, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situați
Vremea se răcește considerabil în București; cer noros, ploi slabe și vânt, până joia viitoare
Meteorologii prognozează pentru zona Municipiului București o vreme mai rece decât în mod normal pentru perioada din calendar, tendință care se va menține până în dimineața zilei de joi, 15 mai. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 9 mai, ora 10:00 - 10 mai, ora 9:00, în Capi
Vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor, până pe 15 mai; Cod galben de vânt în zone din Moldova, vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în patru județe din Moldova, precum și o informare de vreme deosebit de rece, ce vizează cea mai mare parte a țării, până joi dimineața. Potrivit sursei citate, vineri, &icir
Reprezentanți ai Sindicatului Liber Navalistul protestează vineri în fața Ministerului Economiei și a Guvernului
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) organizează, vineri, două acțiuni de protest, în fața Ministerului Economiei și în fața Guvernului, în contextul agravării situației de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, conform unui comunicat de presă. După luni de promisiuni fără rezultat, nav
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din Moldova, până la ora 12:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, avertizări Cod galben de inundații, ce vizează în următoarele ore râuri din șase județe din Moldova. Conform prognozei de specialitate, până la ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării, se pot
Seară dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și concerte regale - printre evenimentele prilejuite de 10 Mai
O seară a Palatului Elisabeta dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și două concerte regale se numără printre evenimentele care se regăsesc în programul sărbătorii naționale de 10 Mai, Ziua Coroanei Române și Ziua Independenței Naționale. Potrivit
Maramureș: Patru ucraineni, recuperați din munte în condiții meteo dificile - ploaie, vânt și ceață
Patru cetățeni ucraineni au fost recuperați de salvatori din Munții Maramureșului în condiții meteo dificile de vânt puternic, ceață și ploaie, a informat, joi, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont, Dan Benga. Potrivit acestuia, primul ucrainean, un tânăr de 28 ani, a fost găsit, în urma unui apel de u
Sălaj: Accident cu doi răniți, pe DN 1H; unul dintre ei a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD
O femeie de 41 de ani și un bărbat de 42 de ani, din municipiul Zalău, au fost răniți, joi, după autoutilitara în care se aflau a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț, între localitățile Lemniu și Răstoci. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj precizează, într-un comunicat de presă, că aflat la
Parlament/Proiect: Munții Apuseni - sărbătoriți anual pe 21 septembrie
Munții Apuseni ar putea fi sărbătoriți anual pe data de 21 septembrie, potrivit unei propuneri legislative depusă la Parlament de un grup de senatori și deputați PSD și PNL. 'Se instituie ziua de 21 septembrie ca Ziua Munților Apuseni', se arată în proiect. Potrivit acestuia, sărbătorirea anuală a Zilei Munților Ap
REPORTAJ/Tulcea: Obiceiul Paparudei, reînviat în Gospodăria țărănească din Enisala
Elevi ai școlii gimnaziale din satul Enisala, comuna Sarichioi, au readus în atenție, joi, obiceiul Paparudei, un ritual care invocă divinitatea pentru ploi în timpul secetei, evenimentul constituindu-se în același timp într-o primă informare a populației locale cu privire la intenția Institutului de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion
Mureș: Campania 'Vecini, nu străini!', lansată de Asociația Suryam și MureșHub la peste 1.170 de zile de război în Ucraina
Asociația Suryam și MureșHub au anunțat, joi, lansarea campaniei 'Vecini, nu străini!', la mai bine de 1.170 de zile de la începutul războiului din Ucraina, o inițiativă menită să promoveze empatia, solidaritatea și înțelegerea între oameni. Potrivit președintelui Asociației Suryam, Marius Dumitrescu, odată cu lansare
Luminița Popescu (ANES): Egalitatea de șanse între femei și bărbați - un indicator al sănătății unei democrații
Egalitatea de șanse între femei și bărbați nu este doar o cerință legală sau un ideal abstract, reprezintă un indicator clar al sănătății unei democrații, a transmis, joi, Luminița Popescu, secretar de stat la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). 'Femeile reprezintă jumătate din populație
Reprezentanți ai Sindicatului Liber Navalistul protestează vineri în fața Ministerului Economiei și a Guvernului
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) organizează, vineri, două acțiuni de protest, în fața Ministerului Economiei și în fața Guvernului, în contextul agravării situației de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, conform unui comunicat de presă. După luni de promisiuni fără rezultat, navaliștii cer acțiu
MDLPA: Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni în 97% dintre localități
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit pentru cetățeni, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în 2.779 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din cele 2.860 în care nu este finalizată înregistrarea proprietăților.