Arad: Mii de oi ce urmau să fie exportate, blocate în ferme din cauza pestei micilor rumegătoare

Mii de oi ce urmau să fie exportate în această perioadă sunt blocate în ferme din județul Arad, din cauza focarului de pesta micilor rumegătoare depistat în Bihor, situație care a impus interdicția transportului de animale din cele două județe.
Autoritățile din Arad anunță că în acest an nu vor putea organiza nici centrele de sacrificare a mieilor în perioada Paștelui.
Șeful Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Arad, Marcel Roșu, a declarat joi, pentru AGERPRES, că restricțiile impuse României de către Uniunea Europeană, care vizează doar transportul animalelor vii din Arad și Bihor, afectează exporturile de ovine, în județ existând un efectiv de aproximativ 750.000 de capete.
'Din acest efectiv, nu aș putea să spun câte fac obiectul comerțului, dar e vorba de mii (animale - n.r.) care urmau să fie exportate și sunt blocate în ferme', a spus Marcel Roșu.
El a adăugat că, din cauza pestei micilor rumegătoare depistate în Bihor, în acest an nu vor mai fi organizare centrele de sacrificare a mieilor în perioada sărbătorilor pascale pentru că ar presupune mișcarea animalelor dintr-o exploatație în alta, iar asta ar putea reprezenta un risc major pentru răspândirea virusului.
'O să avem o problemă majoră în legătură cu mișcarea animalelor, cu sacrificarea mieilor în perioada sărbătorilor pascale. Nici măcar acele centre autorizate temporar pentru sacrificarea mieilor nu vor fi aprobate în Arad și Bihor. La momentul acesta, împreună cu Autoritatea Veterinară lucrăm la o metodologie prin care să reușim să permitem sacrificarea mieilor în exploatație, cu asigurarea condițiilor de igienă și să se poată vinde carnea direct de la poarta fermei', a declarat șeful DSVSA Arad.
Focarul de pesta micilor rumegătoare a fost depistat în localitatea Gepiu (Bihor), în 5 martie, fiind stabilite zone de restricție (protecție, supraveghere și suplimentare) pentru a limita răspândirea bolii.
'Astfel, restricțiile se aplică exclusiv transportului animalelor vii din județele Bihor și Arad către alte state membre ale Uniunii Europene. Această măsură nu afectează întreaga țară și nu impune o interdicție generală asupra exportului de ovine și caprine', informase, marți, ANSVSA.
Potrivit sursei citate, România poate continua livrările către statele membre UE pentru carcase și carne de ovine și caprine, conform reglementărilor europene.
'Restricțiile impuse de Uniunea Europeană vizează doar transportul animalelor vii din anumite zone afectate de boală, fără a afecta schimburile comerciale cu produse de origine animală', a transmis ANSVSA. AGERPRES/(A, AS - redactor: Marian Buga, editor: Irina Poenaru, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: A treia zi de intervenție la Salina Praid; au fost aduse mai multe motopompe din județele limitrofe
Pompierii harghiteni acționează neîncetat, de luni noaptea, pentru evacuarea apei și diminuarea nivelului pârâului Corund, ca urmare a infiltrațiilor produse în zona de exploatare a Salinei Praid, pompierii solicitând în ajutor echipamente de la inspectoratele din județele limitrofe, a informat, vineri, Inspectoratul pentru Situați
Vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor, până pe 15 mai; Cod galben de vânt în zone din Moldova, vineri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă pe parcursul acestei zile în patru județe din Moldova, precum și o informare de vreme deosebit de rece, ce vizează cea mai mare parte a țării, până joi dimineața. Potrivit sursei citate, vineri, &icir
Reprezentanți ai Sindicatului Liber Navalistul protestează vineri în fața Ministerului Economiei și a Guvernului
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) organizează, vineri, două acțiuni de protest, în fața Ministerului Economiei și în fața Guvernului, în contextul agravării situației de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, conform unui comunicat de presă. După luni de promisiuni fără rezultat, nav
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din Moldova, până la ora 12:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, vineri, avertizări Cod galben de inundații, ce vizează în următoarele ore râuri din șase județe din Moldova. Conform prognozei de specialitate, până la ora 12:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării, se pot
Seară dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și concerte regale - printre evenimentele prilejuite de 10 Mai
O seară a Palatului Elisabeta dedicată Academiei Europaea și Academiei Române și două concerte regale se numără printre evenimentele care se regăsesc în programul sărbătorii naționale de 10 Mai, Ziua Coroanei Române și Ziua Independenței Naționale. Potrivit
Maramureș: Patru ucraineni, recuperați din munte în condiții meteo dificile - ploaie, vânt și ceață
Patru cetățeni ucraineni au fost recuperați de salvatori din Munții Maramureșului în condiții meteo dificile de vânt puternic, ceață și ploaie, a informat, joi, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont, Dan Benga. Potrivit acestuia, primul ucrainean, un tânăr de 28 ani, a fost găsit, în urma unui apel de u
Sălaj: Accident cu doi răniți, pe DN 1H; unul dintre ei a fost transportat la spital cu elicopterul SMURD
O femeie de 41 de ani și un bărbat de 42 de ani, din municipiul Zalău, au fost răniți, joi, după autoutilitara în care se aflau a părăsit partea carosabilă, intrând într-un șanț, între localitățile Lemniu și Răstoci. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sălaj precizează, într-un comunicat de presă, că aflat la
Parlament/Proiect: Munții Apuseni - sărbătoriți anual pe 21 septembrie
Munții Apuseni ar putea fi sărbătoriți anual pe data de 21 septembrie, potrivit unei propuneri legislative depusă la Parlament de un grup de senatori și deputați PSD și PNL. 'Se instituie ziua de 21 septembrie ca Ziua Munților Apuseni', se arată în proiect. Potrivit acestuia, sărbătorirea anuală a Zilei Munților Ap
REPORTAJ/Tulcea: Obiceiul Paparudei, reînviat în Gospodăria țărănească din Enisala
Elevi ai școlii gimnaziale din satul Enisala, comuna Sarichioi, au readus în atenție, joi, obiceiul Paparudei, un ritual care invocă divinitatea pentru ploi în timpul secetei, evenimentul constituindu-se în același timp într-o primă informare a populației locale cu privire la intenția Institutului de Cercetări Eco-Muzeale 'Gavrilă Simion
Mureș: Campania 'Vecini, nu străini!', lansată de Asociația Suryam și MureșHub la peste 1.170 de zile de război în Ucraina
Asociația Suryam și MureșHub au anunțat, joi, lansarea campaniei 'Vecini, nu străini!', la mai bine de 1.170 de zile de la începutul războiului din Ucraina, o inițiativă menită să promoveze empatia, solidaritatea și înțelegerea între oameni. Potrivit președintelui Asociației Suryam, Marius Dumitrescu, odată cu lansare
Luminița Popescu (ANES): Egalitatea de șanse între femei și bărbați - un indicator al sănătății unei democrații
Egalitatea de șanse între femei și bărbați nu este doar o cerință legală sau un ideal abstract, reprezintă un indicator clar al sănătății unei democrații, a transmis, joi, Luminița Popescu, secretar de stat la Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați (ANES). 'Femeile reprezintă jumătate din populație
Reprezentanți ai Sindicatului Liber Navalistul protestează vineri în fața Ministerului Economiei și a Guvernului
Sindicatul Liber Navalistul (SLN) organizează, vineri, două acțiuni de protest, în fața Ministerului Economiei și în fața Guvernului, în contextul agravării situației de la Damen Shipyards Mangalia (DSMa), cel mai mare șantier naval din România, conform unui comunicat de presă. După luni de promisiuni fără rezultat, navaliștii cer acțiu
MDLPA: Lucrări de cadastru gratuite pentru cetățeni în 97% dintre localități
Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) derulează, gratuit pentru cetățeni, lucrări de înregistrare sistematică a proprietăților în sistemul integrat de cadastru și carte funciară în 2.779 de unități administrativ-teritoriale (UAT), din cele 2.860 în care nu este finalizată înregistrarea proprietăților.
Hunedoara: Scările de acces spre Cascada Lolaia, din Retezat, au fost reabilitate pentru siguranța turiștilor
Scările de acces spre Cascada Lolaia au fost reabilitate, în această săptămână, de rangerii Administrației Parcului Național Retezat (APNR), astfel încât turiștii să poată vizita acest obiectiv în cele mai bune și sigure condiții. 'Rangerii Administrației Parcului Național Retezat au realizat lucrări de reabil
Iași: Compania de transport public renunță la biletele de hârtie, de la 1 septembrie
Compania de Transport Public (CTP) Iași anunță că, începând cu data de 1 septembrie, biletele de călătorie tipărite pe hârtie vor fi eliminate din circulație. Începând cu data de 1 septembrie, biletele de călătorie vor putea fi achiziționate prin carduri electronice nenominale. Acestea pot fi încărcate at&ac