logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Primăria Municipiului Constanța

INFORMARE PUBLICÃ

Noi măsuri pentru fluidizarea traficului rutier în zona Cimitirului Central

Primăria Municipiului Constanța, prin Confort Urban, continuă procesul de resistematizare a traficului rutier în zona Cimitirului Central. După ce a fost amenajat un nou acces pietonal în incinta cimitirului, trei străzi din zonă își vor modifica regimul de circulație începând cu săptămâna viitoare.

Implementarea acestor măsuri este necesară pentru fluidizarea traficului rutier în zonă, eliberarea trotuarelor de mașinile parcate, asigurarea și protejarea circulației pietonale. Conducătorii auto vor putea staționa și parca pe carosabil. Sensurile unice vor fi implementate săptămâna viitoare, în funcție de condițiile meteorologice.

Traficul rutier va fi reorganizat astfel:

- pe strada Cibinului, circulația rutieră se va desfășura dinspre strada Bărăganului, continuând virajul la stânga către strada Theodor Burada;

- pe strada Labirint, autovehiculele vor putea circula dinspre bulevardul I.C. Brătianu spre strada Cibinului;

- pe strada Egalității se va resistematiza circulația rutieră cu acces dinspre bulevardul I. C. Brătianu spre strada Cibinului, unde se va efectua virajul spre dreapta pentru a ajunge pe strada Theodor Burada.

Măsurile de resistematizare a traficului au fost luate de către Primăria Municipiului Constanța, în urma consultărilor cu cetățenii din zonă și au primit avizul Comisiei de Circulație și al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța- Serviciul Rutier.

Rugăm conducătorii auto să înțeleagă necesitatea adoptării acestor măsuri și să respecte noile indicatoare rutiere.

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].