Dâmbovița: Un bărbat a murit și trei persoane au fost rănite după ce o mașină s-a răsturnat pe DJ 701

Un bărbat de 57 de ani a murit și trei persoane au ajuns la spital, luni dimineață, după ce mașina în care se aflau a intrat într-un șanț și s-a răsturnat, în afara localității Vadu Stanchii, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Dâmbovița.
'Din primele date, polițiștii au stabilit faptul că un bărbat, de 36 de ani, din județul Teleorman, în timp ce ar fi condus o autoutilitară pe DJ 701, în afara localității Vadu Stanchii, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat într-un șanț. Din nefericire, în urma evenimentului, un bărbat de 57 de ani din județul Teleorman a decedat, iar alte trei persoane cu vârste cuprinse între 42 și 50 de ani, au fost rănite', precizează reprezentanții IPJ Dâmbovița.
La fața locului s-a intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare, un echipaj de terapie intensivă mobilă, două echipaje SMURD și patru ambulanțe.
'La fața locului au fost evaluate șase persoane, dintre care o persoană de sex masculin încarcerată. Pompierii au efectuat manevre pentru extragerea și predarea acesteia echipajelor medicale prezente la fața locului. Din nefericire, în ciuda eforturilor cadrelor medicale, victima a fost declarată decedată. Echipajele medicale au preluat și transportat la spital două persoane de sex feminin și o persoană de sex masculin', a anunțat ISU Dâmbovița. AGERPRES/(AS - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vreme rece în București până joi; temperatura maximă nu va mai depăși 10 grade
Vremea în Capitală va fi rece pe parcursul următoarelor trei zile, maximele nu vor mai depăși 10 grade, iar noaptea și dimineața se va produce brumă, potrivit prognozei de specialitate publicate luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), pentru intervalul 17.03, ora 10:00 - 20.03, ora 10:00. Astfel, pe parcursul zilei de luni, până marț
Gorj: Acțiune de pregătire a salvatorilor speologi într-o peșteră tehnică, cu dificultăți în înaintare și explorare
Salvatorii speologi din cadrul Serviciului Salvamont-Salvaspeo Gorj au participat la o nouă acțiune de pregătire, alături de tinerii salvatori montani, în cadrul acesteia fiind testate diverse sisteme de iluminare și delimitare luminoasă a locului intervenției. Potrivit șefului Salvamont Gorj, Sabin Cornoiu, pregătirea a avut loc într-o peșteră de
Vremea se răcește accentuat în următoarele zile; mai multe județe sunt atenționate cu Cod galben de ninsori
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o serie de atenționări Cod galben care vizează o răcire accentuată a vremii, intensificări ale vântului și ninsori. Astfel, potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de luni, în Banat, Crișana, Oltenia, Moldova, nord-estul și sud-vestul Munteniei și în nord-vestul Transilv
Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1 s-a produs luni dimineața în Vrancea
Un cutremur slab, cu magnitudinea 3,1 s-a produs luni dimineața, la ora 7:33, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul s-a produs la adâncimea de 21,7 km în apropierea următoarelor orașe: 12 km nord de Focșani, 61
Harghita: Bombă de aviație din Al Doilea Război Mondial, găsită de un bărbat în afara localității Lueta
O bombă de aviație de circa 50 de kilograme, provenind cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost găsită, duminică după-amiază, de un bărbat pe terenul său din afara localității Lueta, la fața locului intervenind de urgență echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Echipa pirotehnică din ca
Giurgiu: Un bărbat și o femeie, răniți într-un accident la Vărăști
Un bărbat în vârstă de 67 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD și transport la spital, iar o femeie, de 58 de ani, a fost transportată la spital cu ambulanța în urma unui accident petrecut duminică după-amiază pe un drum din localitatea Vărăști, județul Giurgiu.
Brașov: Două femei decedate în urma unui accident între două autoturisme și un TIR, pe DN 1
Două femei au decedat în urma unui accident care a avut loc pe DN 1, între localitățile Vlădeni și Perșani, între două autoturisme și un TIR, a informat, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov. Potrivit sursei citate, la fața locului s-au deplasat un echipaj pentru descarcere, un echipaj de stingere ș
O nouă acțiune de control pentru verificarea câinilor cu stăpân, în Sectorul 1
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a afirmat că o nouă acțiune de informare și control pentru verificarea câinilor cu stăpân a avut loc săptămâna aceasta în Sectorul 1 al Capitalei, la care au participat 40 de polițiști locali, 20 de angajați ASPA și Jandarmeria București. Potrivit primarului, au fost verificat
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din opt județe, până luni la prânz
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, duminică, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă până luni la prânz pe râuri din opt județe. Potrivit hidrologilor, în intervalul 16 martie, ora 12:00 - 17 martie, ora 12:00, se vor înregistra scurgeri importan
Suceava: Trei persoane rănite în urma unui accident rutier pe DN2, în localitatea Drăgușeni
Trei persoane, printre care și un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier produs duminică pe DN 2 în localitatea Drăgușeni, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Report de peste cinci milioane de euro la Loto 6/49, la extragerea de duminică
Reportul care se înregistrează la jocul Loto 6/49 de duminică depășește 26,06 milioane de lei (peste 5,24 milioane de euro), la categoria I, informează Loteria Română, într-un comunicat de presă transmis AGERPRES. Potrivit sursei citate, la Noroc este în joc un report cumulat în valoare de peste 13,06 milioane de
Vremea se răcește considerabil în București, începând de luni; minime negative și precipitații mixte, până joi
Vremea se va răci considerabil în București, începând de luni, valorile termice minime vor deveni negative și probabilitatea de apariție a precipitațiilor sub formă de ploaie și lapoviță va fi ridicată, reiese din prognoza de specialitate, publicată duminică de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei ci
ANM: Cod galben de viscol în zonele montane înalte, până marți; lapoviță și ninsoare în majoritatea regiunilor, până joi
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, un Cod galben de viscol, valabil până marți dimineața în zona înaltă de munte, un alt Cod galben de intensificări ale vântului, ce vizează zece județe, pe parcursul zilei de marți, precum și o informare de vreme rece și precipitații mixte, în întreaga țară, până
Giurgiu: O fată de 16 ani și doi tineri transportați la spital în urma unui accident pe DN 5D
O fată de 16 ani și doi tineri cu vârste de 19, respectiv 24 de ani, au fost transportați la spital în urma unui accident rutier produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, pe DN 5 D, în afara localității Frătești. ''ISU Giurgiu a fost solicitat să intervină pe DN 5D, în afara localității Frătești, &