logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Romfilatelia

Vulpi

Romfilatelia introduce în circulație miercuri, 19 martie a.c. o emisiune de mărci poștale aparținând tematicii Faună, sub titlul Vulpi. Emisiunea este formată din 4 mărci poștale, 4 cărți maxime pentru pasionații de maximafilie, o mapă filatelică cu produs special în tiraj limitat și un plic 'prima zi'.

Vulpile sunt mamifere din ordinul Carnivora. Vulpile fac parte din familia Canidae, remarcându-se prin următoarele caracteristici: corp suplu, coadă lungă și stufoasă, urechi mari și ascuțite, bot alungit.

Recunoscute pentru inteligența și adaptabilitatea lor, vulpile sunt animale omnivore oportuniste care consumă atât mici vertebrate, cât și fructe sau insecte.

În imaginile mărcilor poștale sunt prezentate diverse specii de vulpi, din genuri diferite:

Fenecul - Vulpes zerda (ilustrat pe marca poștală cu valoarea nominală de 4 Lei), este întâlnit în deșertul Sahara și peninsula Sinai. Cea mai mică specie de canid, fenecul manifestă caracteristici ce îl ajută să trăiască într-un mediu arid, cu temperaturi extrem de ridicate: urechile mari și corpul mic ajută la reglarea temperaturii, iar rinichii sunt capabili să reducă pierderea de apă din organism. Se hrănește cu nevertebrate, mici vertebrate, fructe (curmale, etc.) și activ noaptea.

Vulpea polară - Vulpes lagopus (reprodusă pe marca poștală cu valoarea nominală de 6,50 Lei), se întâlnește în regiunile de tundră ale Arcticii, având o blană groasă, deasă, care o protejează de frigul extrem. Această specie își schimbă culoarea blănii în funcție de sezon, fiind albă iarna, pentru a se camufla în zăpadă, și maronie în timpul verii. Este un omnivor absolut, consumând rozătoare, păsări, ouă și pești, dar și hoituri, resturi de la masa urșilor polari, alge sau fructe.

Vulpea gri - Urocyon cinereoargenteus (redată pe marca poștală cu valoarea nominală de 9 Lei), trăiește în unele zone sudice ale Canadei, în Statele Unite, America Centrală și nord-vestul Americii de Sud. Numele său de specie cinereoargenteus înseamnă 'cenușiu-argintiu'. Această specie se distinge printr-o coadă lungă, cu vârf negru; este un foarte bun cățărător, aproape de agilitatea pisicii, mult deasupra performanței altor canide. Se hrănește cu diverse animale mici, semințe și fructe.

Vulpea roșie - Vulpes vulpes (ilustrată pe marca poștală cu valoarea nominală de 25 Lei), este cea mai răspândită specie de vulpe din lume, întâlnindu-se în diverse tipuri de habitat, de la păduri și câmpuri până la zone urbane. Vulpea roșie este foarte variabilă, pe lângă forma tipică, roșcată, întâlnindu-se și alte variante de culoare, între care vulpea 'neagră' sau 'argintie'. Vulpea roșie are o mare capacitate de adaptare și o dietă diversificată, ce include mamifere mici, păsări și chiar resturi alimentare lăsate de oameni. Foarte oportunistă, vulpea roșie a fost introdusă în Australia, unde a devenit o specie invazivă, cu impact devastator asupra faunei locale.

Aceste vulpi, cu trăsăturile lor specifice, sunt simboluri ale diversității faunistice și ale complexității relațiilor dintre animalele sălbatice și mediile în care trăiesc.

Romfilatelia mulțumește Cercet. Șt. Gr. I Luis Ovidiu Popa, Directorul Muzeului Național de Istorie Naturală 'Grigore Antipa' și muzeografului Dr. Alexandru Iftime, pentru consultanța de specialitate acordată la realizarea acestei emisiuni de mărci poștale.

Emisiunea este disponibilă de miercuri, 19 martie a.c., în rețeaua magazinelor Romfilatelia din București, Bacău, Brașov, Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, precum și în magazinul nostru online

Afisari: 60

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].