logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Covasna: Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, sărbătorită de sute de persoane în municipiul Sfântu Gheorghe și alte localități

Imagine din galeria Agerpres

Ziua Maghiarilor de pretutindeni, care coincide cu împlinirea a 177 de ani de la izbucnirea Revoluției pașoptiste în Ungaria, a fost marcată, sâmbătă, în mai multe localități din județul Covasna, printre care Sfântu Gheorghe, Târgu Secuiesc, Baraolt și stațiunea Covasna.

La Sfântu Gheorghe, câteva sute de persoane au participat la o defilare pe străzile principale și la o adunare publică organizată în Piața Centrală, la care a fost prezent și Hidveghi Balazs, deputat în Parlamentul Ungariei și secretar de stat adjunct în cabinetul Premierului Viktor Orban.

În alocuțiunea ținută în fața mulțimii, primarul municipiului, Antal Arpad, s-a referit, printre altele, la provocările cu care s-a confruntat comunitatea maghiară de-a lungul secolelor, dar și la cele actuale, și i-a îndemnat pe membrii acesteia să dea dovadă de solidaritate și să vegheze la păstrarea unității și identității naționale.

'Noi, maghiarii, nu am primit niciodată nimic pe gratis. (...) Am trăit vremuri grele, iar acestea, deși ne-au decimat, i-au făcut pe cei rămași să aibă un caracter de neclintit, ne-au întărit credința, făcând-o de nezdruncinat, iar iubirea noastră de patrie și libertate a devenit de neînfrânt. Astăzi (...) nu doar viețile noastre sunt tulburate, ci întreaga lume e în fierbere. (...) Să nu mai vorbim despre războiul îngrozitor care face ravagii la granițele noastre de trei ani. Am putea crede că nu ne privește, că nu ne poate afecta, însă Crimeea este, în linie dreaptă, mai aproape de Sfântu Gheorghe decât este Budapesta... Simțim pericolul, trăim zilnic consecințele și vedem clar conturarea unei noi ordini mondiale. Ceea ce trăim acum în Transilvania nu este război, dar nici pace nu putem numi. Istoria ne oferă numeroase lecții: a fost haos în 1848, a fost haos în 1990, și este haos și astăzi. (...) Sunt unii care cred că trebuie să ne mulțumim cu ceea ce avem (...) Nu... Eu cred că avem o misiune, că Sfântu Gheorghe are o misiune, că trebuie să ne ridicăm în fața furtunii dacă este nevoie, pentru că puterea poporului maghiar stă în faptul că, și în vremuri grele, rămâne loial libertății. (...) În trecut s-au luat multe decizii peste capetele noastre și încă se iau și astăzi, fără ca noi să le putem schimba. Totuși, există un lucru asupra căruia nimeni nu poate avea influență: dragostea noastră profundă pentru pământul natal, loialitatea care ne definește', a declarat primarul Antal Arpad, conform traducerii oficiale.

Acesta a mai spus, printre altele, că membrii comunității maghiare se pot baza pe sprijinul Guvernului de la Budapesta, dovadă fiind prezența lui Hidveghi Balazs la Sfântu Gheorghe.

Printre persoanele care au participat la manifestările dedicate Zilei Maghiarilor de Pretutindeni s-a numărat și Magyarosi Imola, profesoară la Liceul de Arte din Sfântu Gheorghe, care a venit împreună cu soțul și copiii lor.

'Am venit cu familia mea, așa a fost și în copilăria mea după anii '90, și tot ca părinte dorim să continuăm această tradiție. A fost o sărbătoare frumoasă, cu mesaje frumoase și cred că important este să ne reamintim de mesajul acestui eveniment și anume că libertatea este foarte importantă', a declarat Magyarosi Imola.

Deputatul UDMR Covasna, Miklos Zoltan, prezent și el la sărbătoare împreună cu familia, a declarat că, în opinia sa, cheia bunei conviețuiri interetnice și răspunsul la 'această lume schimbătoare' este dialogul și respectul reciproc.

'Am avut o serbare cât se poate de frumoasă, poate cum n-am mai avut de ani. Această atmosferă demonstrează faptul că suntem, cumva, puternici ca și comunitate, maghiari și români deopotrivă. Și inclusiv aceste gesturi care au venit de la primul-ministru, care au venit de la candidații la prezidențiale, domnul Crin Antonescu, prin care au trimis un gând bun comunității maghiare, cred că este un gest de normalitate. Eu cred că pe acest drum trebuie să mergem an de an înainte, împreună, pentru că pe aceste meleaguri vom trăi împreună și de acum încolo. (...) Vrem mai mult dialog, mai multă toleranță, mai multă înțelegere, să înțelegem problemele pe care le avem și să căutăm împreună soluții la acele probleme pe care le avem împreună. (...) cred că prin dialog, prin înțelegere, prin respect reciproc, putem să găsim acele soluții de care este nevoie, astfel încât viața împreună pe aceste meleaguri să fie mult mai ușoară. Eu cred că de asta este nevoie în viața noastră, pentru că vedem că lumea se schimbă în jurul nostru și cred că răspunsul nostru la această lume schimbătoare, care nu aduce lucruri foarte bune de fiecare dată, care aduce situații noi la care trebuie să ne adaptăm, asta este soluția: mai mult dialog, mai mult înțelegere și mai mult respect reciproc', a declarat pentru AGERPRES, deputat UDMR Covasna, Miklos Zoltan.

Directorul Muzeului Național Secuiesc din Sfântu Gheorghe, Vargha Mihaly a mărturisit că a sărbătorit cu emoție această zi, alături de ceilalți membri ai comunității locale, dar și cu speranța că vom trăi în liniște și pace.

'Îmi pare foarte bine că putem sărbători într-un mod pașnic, civilizat. Au venit oamenii, foarte multă lume a fost prezentă aici, și îmi pare foarte bine pentru că am văzut tineretul care se manifestă foarte frumos. (...) Pentru țara noastră și pentru Europa, doresc pace. Asta doresc, să fie pace, să nu fie război. Pentru că orice se poate rezolva. Oamenii și națiunile trebuie să se unească, să găsească calea spre pace. Altă cale nu există. Ceea ce se întâmplă în Ucraina... După războaiele din Iugoslavia nu credeam că așa ceva se mai poate întâmpla în Europa și, uite că, după nu știu câți ani, e un alt conflict tragic. Sunt lucruri tragice și nu trebuie să se întâmple așa ceva. Fiecare să-și vadă treaba lui, fiecare are propriile orgolii, ca să zic așa, dar nu trebuie ca aceste orgolii să ducă spre război și spre conflict. Pace dorim!', a declarat pentru AGERPRES, Vargha Mihaly.

Manifestările, desfășurate fără incidente, s-au încheiat, conform tradiției, cu intonarea imnului Ungariei și a imnului secuiesc. AGERPRES/(A - redactor: Oana Mălina Negrea, editor: Anamaria Constantin, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 143

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 15-03-2025 20:58

Hunedoara: Scandal pe o stradă din Hațeg; 5 persoane - duse la Poliție

Un scandal a avut loc, sâmbătă seară, pe o stradă din orașul Hațeg, în acest caz fiind emise cinci ordine de protecție provizorii față de fiecare dintre cei implicați. 'Cinci persoane, trei bărbați și două femei, cu vârste între 19 și 55 de ani, au ajuns în această seară la sediul Poliției Orașului Hațeg, &ici

Social 15-03-2025 19:18

Harghita: Aproximativ o mie de persoane au participat la manifestarea dedicată Zilei Maghiarilor de Pretutindeni de la Miercurea-Ciuc

Aproximativ o mie de persoane au participat, sâmbătă după-amiaza, la Miercurea-Ciuc, la evenimentul central de marcare a Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, care a avut loc în fața cetății Miko din municipiu. Prima parte a manifestării s-a desfășurat, la fel ca în fiecare an, la statuia revoluționarului pașoptist Gál S&

Social 15-03-2025 18:48

Soos Zoltán: Am trecut la o normalitate dorită și în România, s-a dovedit că maghiarii sunt o comunitate constructivă

Primarul din Târgu Mureș, Soos Zoltán, a declarat, sâmbătă, la Monumentul Secuilor Martiri, cu ocazia manifestărilor dedicate zilei de 15 martie derulate sub mottoul 'Puterea trecutului, speranța viitorului', că s-a ajuns la o normalitate dorită și în România, pentru că s-a dovedit că maghiarii sunt o comunitate constructivă, ca

Social 15-03-2025 18:37

Satu Mare: Defilare cu husari de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni

Mii de persoane au participat, sâmbătă, la evenimentele organizate de UDMR în municipiul Satu Mare cu ocazia Zilei Maghiare de Pretutindeni, aici având loc o defilare cu husari, depuneri de jerbe și discursuri ale liderilor uniunii. Manifestările au debutat la placa memorială Petofi Sandor de pe str. Horea, unde a fost depusă

Social 15-03-2025 18:22

Miting pro-european în Piața Victoriei; au fost instituite restricții de circulație rutieră

Câteva mii de persoane participă, sâmbătă seara, la un miting pro-european, în Piața Victoriei, în acest context fiind instituite restricții de circulație rutieră. Brigada Rutieră a anunțat că, pentru gestionarea în condiții de siguranță a traficului, au fost dispuse restricții de circulație pe Șoseaua Pavel D. Ki

Social 15-03-2025 17:28

Cluj: 130 de persoane s-au autoevacuat în urma izbucnirii unui incendiu într-un cămin studențesc

Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, într-un cămin studențesc din Cluj-Napoca, iar 130 de persoane s-au autoevacuat, fără să fie înregistrate victime. ''Pompierii din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca intervin în aceste momente pentru a lichida un incendiu izbucnit într-o cameră a unui cămin studențesc

Social 15-03-2025 16:58

Cutremur cu magnitudinea 3 în județul Vrancea

Un cutremur slab cu magnitudinea 3 s-a produs sâmbătă, la ora 13:42, în județul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Social 15-03-2025 16:02

Buzău: Cinci persoane, printre care și o minoră, rănite după un accident cu trei mașini produs pe DN 2

Cinci persoane, dintre care și o fetiță de un an și nouă luni, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe drumul național DN 2, la ieșirea din municipiul Buzău spre localitatea Spătaru, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Buzău. Potrivit acestora, în accident au fost impli

Social 15-03-2025 16:01

Alba: Un autoturism a ieșit de pe carosabil și a ajuns în râul Sebeș; două persoane salvate de pompieri

Un autoturism a părăsit carosabilul, pe drumul național DN 67C, în localitatea Petrești, și a căzut în râul Sebeș, pompierii care au intervenit la fața locului salvând două persoane care erau ieșite din mașină, pe plafonul acesteia. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba a transmis că, din informațiile prel

Social 15-03-2025 15:21

Cluj: Aproximativ 1.500 de persoane au marcat Ziua Maghiarilor de Pretutindeni (GALERIE FOTO)

Aproximativ 1.500 de persoane au marcat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni.  Foto: (c) MARIUS AVRAM / AGERPRES FOTO Ei au purtat steaguri ale Ungariei și cocarde, au m

Administratie 15-03-2025 13:06

Nicușor Dan: Angajații ALPAB au strâns deșeuri și au plantat peste 2.000 de arbori pe malul Dâmboviței

Angajații Administrației Lacuri, Parcuri și Agrement București (ALPAB) împreună cu NodMakerspace au strâns deșeuri și au plantat arbuști pe malul Dâmboviței, în zona Timpuri Noi, de Ziua Internațională a Râurilor, a transmis, sâmbătă, primarul Capitalei, Nicușor Dan.

Social 15-03-2025 11:12

Vremea în Capitală intră într-un proces de răcire; luni, maxima se va situa în jurul valorii de 8 grade

Vremea în Capitală va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, sâmbătă temperatura maximă urmând să ajungă la 28 de grade, însă, de duminică, va începe un proces de răcire, astfel încât valorile termice vor coborî spre cele specifice datei, respectiv în jur de 8 grade, potrivit

Social 15-03-2025 10:47

Cod galben de intensificări de vânt în 25 de județe, pe parcursul zilei de sâmbătă

Meteorologii au emis, sâmbătă, o informare Cod galben de intensificări de vânt ce vizează mai mult de jumătate din județele țării, ce va fi în vigoare până duminică dimineața. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 15 martie, ora 12:00 - 16 martie, ora 02:00, în sudul Banatului

Social 15-03-2025 10:43

Compania sud-coreeană Hanwha intenționează să construiască o fabrică de armament în Dâmbovița

Compania sud-coreeană Hanwha intenționează să construiască, în doi ani, o fabrică de armament în județul Dâmbovița, perspectiva fiind ca aceasta să devină un hub regional pentru componente, mentenanță și reparații, a declarat Michael Coulter, CEO Hanwha Global Defense, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români.