Buzău: 44 de clădiri cu risc seismic și doar 5 adăposturi de protecție civilă operative, într-o zonă activă a cutremurelor
44 de clădiri din municipiul Buzău vulnerabile la cutremure ar putea fi reabilitate prin fonduri guvernamentale, însă, potrivit administrației publice locale, au nevoie de reexpertizare, o procedură costisitoare, în contextul în care județul se află într-un punct seismic activ care a generat în anul 1977 cel mai mare cutremur din România.
La nivelul municipiului Buzău, potrivit listei clădirilor de locuit expertizate tehnic și încadrate în clasa I-III de risc seismic, actualizată la data de 1 martie 2005, figurează 44 de imobile, cu regim de înălțime de la P, P+1, P+4, P+10, S+P+M+10, S+D+P+3, S+P, S+P+4 (3, 9, 10). Cele mai vechi clădiri au fost construite în anul 1880, fiind aflate pe Str. Cuza-Vodă din centrul orașului, aparținând clasei de risc U1, iar cel mai nou imobil din listă este un bloc din Cartierul Micro V ridicat în anul 1978, aflat în aceeași clasă de risc.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
Pentru anul 2025 a fost alocată suma de 7,5 miliarde de lei pentru expertizarea și consolidarea blocurilor vulnerabile la cutremure, inclusiv a instituțiilor publice, spitalelor și școlilor, în schimb, la nivel național au fost semnate în jur de 100 de contracte de finanțare. Pentru consolidarea clădirilor este nevoie de reexpertizări tehnice costisitoare, pe care nu toți locatarii și le pot permite.
'Sunt o mulțime de obligații care sunt ale proprietarilor așa cum se știe, noi îi avertizăm. Am făcut și noi împreună cu ei, mă refer la cele 8 blocuri din centru, pentru că încercăm să le băgăm în program de reabilitare, reconsolidare prin acel proiect guvernamental. Avem proiect aprobat pentru clădirile Colegiului Național Pedagogic 'Spiru Haret', acele clădiri arată rău și trebuiesc reabilitate, dar sunt o mulțime de bani acolo. Imobilele trebuie reevaluate pentru că, după un număr de ani, acele expertize care au fost făcute nu mai sunt valabile, le facem, cel puțin pentru clădirile noastre împreună și cu proprietarii, problema este de unde vor fi finanțate, este evident că Primăria Buzău nu poate avea bani pentru consolidarea acestora. Noi am luat pentru 30 și ceva de blocuri cu risc seismic în jur de 100 de milioane de euro, ori bugetul municipiului este de aproximativ 50 de milioane euro în fiecare an, din care 45-47 milioane euro sunt cheltuieli de funcționare. (...) Pentru cele 30 suntem în faza de licitație și sperăm să se deruleze procedura', a declarat primarul municipiului Buzău, Constantin Toma.
Printre clădirile cu risc seismic din județ se află și imobilul în care își desfășoară activitatea Detașamentul de Pompieri Râmnicu Sărat din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Buzău, care va intra într-un proces de reabilitare.

Foto: (c) FLORIN ZAFIU / AGERPRES
'Am predat locația Detașamentului Râmnicu Sărat care va intra în reabilitare completă. Era o clădire expertizată la risc seismic, este foarte important că am intrat și noi în acest program și, cel puțin pentru colegii de la Râmnicu Sărat, doi ani este termenul de implementare, va fi un sediu nou, așa cum mai sunt prin țară. Colegii în perioada aceasta vor sta în containere, sunt condiții destul de bune, să privim optimiști, sperăm un an jumătate, doi când se va inaugura același sediu', a declarat, recent, inspectorul șef al ISU Buzău, Mihail Loren Pascu.
Potrivit Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), mișcările seismice la nivelul județului Buzău sunt urmărite prin intermediul a 10 stații care efectuează înregistrări permanente. Arealul aparține, din punct de vedere al seismicității, zonei seismogene crustale Vrancea (VRC), dar și zonei Vrancea care produce seisme de adâncime intermediară (VRI).
Sursa:INFP
Cel mai puternic cutremur înregistrat în zona Vrancea, în anul 1977, a produs pagube majore în județul Buzău, fiind rănite 55 de persoane, efecte ale mișcării seismice fiind vizibile și astăzi.
'Cutremurul din 4 martie 1977 a fost cel mai distructiv cutremur de pe teritoriul României. Efectele geologice ale acestui eveniment au fost investigate de specialiști din diverse instituții existente la momentul respectiv, studiile fiind în prezent greu accesibile chiar și comunității științifice. Fracturări și fisuri ale stratelor geologice sunt observate în toate regiunile învecinate zonei epicentrale, fiind centralizate în hărți pentru care autorii precizează că sunt calitative. Numai fracturările mai mari (ex. com Brăești, jud. BZ.) ar mai putea fi vizibile în condițiile transformărilor antropice ale suprafeței terestre. Alunecări de teren sunt descrise (niciuna din Buzău, preponderent din Prahova care a fost mai afectat), uneori documentate fotografice, nu și geo-referențiate. Alte efecte ca lichefieri și tasări ale solului, căderi de roci sunt nedecelabile în prezent sau au avut caracter temporar (modificări ale nivelului hidrostatic, modificările ale debitului unor izvoare etc)', a transmis, pentru AGERPRES, INCDFP.

Sursa:INFP
Cutremurul din 1977 a afectat un număr important de clădiri din Buzău - 1.900 au fost avariate și complet distruse, între care peste 300 de școli, grădinițe și creșe și 30 de instituții socio-culturale.
'Atunci s-a dărâmat Cinema Moldavia, care era în zona băncilor, și câteva locuințe. Pe strada Cuza Vodă s-a prăbușit Școala Sanitară și au fost avariate toate clădirile din Piața Dacia. Din câte îmi amintesc, atunci au murit 18 persoane', declara istoricul Marius Constantinescu.
În municipiul Buzău a mai fost avariată Întreprinderea ''Textila'', prin prăbușirea unei părți din plafon.
Presa nota, la momentul respectiv, că 'au fost dărâmate complet 378 de locuințe, deteriorate și devenite nelocuibile 1.514 locuințe, 1.752 de familii afectate fiind evacuate și cazate. (...) Au fost complet dărâmate 81 de școli, grădinițe și creșe, iar 222 au fost variate. Două unități sanitare au fost complet dărâmate. Cincisprezece instituții au fost dărâmate și 72 avariate'.
Județul Buzău, alături de Vrancea, se află la intersecția a trei plăci tectonice, principalele generatoare de mișcări seismice în România.
'Buzăul se află la intersecția a trei plăci tectonice, România practic este așezată pe cele 3 plăci, Europa în est, Tisia-Dacia în Vest și Moesia. Plăcile acestea se ciocnesc unele într-altele, iar zona Buzăului și Vrancea, unde toate cele trei plăci se întâlnesc, ciocnirea este cea mai puternică, este cea mai mare frământare, de aceea avem și cele mai semnificative zone seismice din lume care parțial se suprapun cu Ținutul Buzăului, intră și prin Bisoca, prin Lopătari. Plăcile se ciocnesc și în zilele noastre, Carpații continuă să se ridice', a declarat recent, în cadrul unei ședințe a Consiliului Județean Buzău, vulcanologul Răzvan Popa, managerul Asociației 'Ținutul Buzăului'.
INCDFP are în derulare, la acest moment, 5 proiecte naționale și 7 internaționale, pe parcursul anului precedent cercetătorii depunând 20 de propuneri pentru noi inițiative aflate în evaluare, cu scopul dezvoltării și îmbunătățirii serviciilor seismologice pe care instituția le poate oferi autorităților, publicului și comunității științifice.
'Dintre acestea vă indicăm: Seisdaro, care oferă asistență în luarea deciziilor de intervenție în caz de cutremur, pentru autorități și organizații cu rol în managementul situațiilor de urgență și care poate fi utilizat în elaborarea scenariilor la cutremur și fundamentarea planurilor pentru reducerea riscului seismic (...) pentru companii din industrie, asigurări etc. Toolbox-ul Network-risk oferă capabilități avansate de analiză a implicațiilor directe și indirecte ale hazardelor naturale asupra rețelelor de transport, contribuind la estimarea timpilor de intervenție pentru ambulanțe și pompieri, în cazul producerii unui cutremur major. Monitorizare seismică a structurilor prin înregistrarea și analiza vibrațiilor produse de un eveniment seismic, cât și a celor ambientale, pentru evaluarea rapidă a răspunsului acestora la cutremur și determinarea caracteristicilor dinamice ale clădirii (frecvența proprie, amortizarea), urmărirea evoluției în timp a acestor parametri, calculul rapid al parametrilor de interes ingineresc pentru clădire. Sistemul nostru ShakeMap a fost recent upgradat la o nouă versiune și urmărim în continuare performanțele noii structuri, pentru asigurarea unei informări corecte asupra mișcărilor seismice recent produse', informează sursa citată.
Totodată, instituția anunță că, în 2025, va continua să furnizeze și să îmbunătățească structura rapoartelor seismice și macroseismice pentru public și instituții interesate, iar sistemul rapid de alertare în caz de cutremur va fi optimizat în cursul acestui an, prin utilizarea de noi algoritmi și metodologii folosind senzorii instalați la Marea Neagră.
În context, ISU Buzău anunță că are capacitatea de a răspunde în cazul unui seism major, atât din punct de vedere tehnic, cât și al resurselor umane.
'Serviciile profesioniste pentru situații de urgență din cadrul ISU Buzău dispun de resursele necesare pentru intervențiile în urma unui seism, întregul personal având atribuții în gestionarea efectelor negative generate de cutremure. Aceste intervenții sunt realizate în conformitate cu competențele, etapele și scenariile prevăzute în Concepția Națională de Răspuns Post-Seism. În cadrul ISU Buzău, bazele de date și documentele specifice sunt în curs de actualizare, conform legislației în vigoare. Precizăm că, la nivelul inspectoratului, există date care indică prezența unor clădiri încadrate în clase de risc seismic pe raza unităților administrativ-teritoriale Buzău, Topliceni, Pietroasele, Cislău, Beceni și Berca', a transmis, pentru AGERPRES, ISU Buzău.
Cât privește adăposturile de protecție civilă, potrivit aceleiași surse, la nivelul județului sunt înregistrate 52 de facilități, dintre care doar 5 sunt operative.
'La nivelul județului Buzău există un număr de 52 de adăposturi de protecție civilă cu o capacitate de 6.841 de persoane, din care 5 operative și 47 neoperative, respectiv 3 puncte de comandă cu o capacitate de 913 persoane din care 2 județene (în municipiul Buzău din care unul este operativ și unul neoperativ) și 1 municipal (1 în municipiul Râmnicu Sărat ce este operativ)', mai arată ISU Buzău.
Drept urmare, a fost întocmit și aprobat un plan de măsuri pentru aducerea și menținerea în stare de operativitate a adăposturilor de protecție civilă de către unitățile - administrative teritoriale, instituțiile publice și operatorii economici de la nivelul județului Buzău. AGERPRES/(A, AS - redactor: Florin Zafiu, editor: Irina Poenaru, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sibiu: Cinci persoane au fost rănite în accidentul în care a fost implicată și o autospecială de poliție
Cinci persoane, între care și un copil în vârstă de șapte ani, au fost rănite în accidentul rutier produs duminică seara în municipiul Sibiu, în care a fost implicată și o autospecială de poliție. Potrivit informațiilor furnizate de Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, echipajele medicale sosite la f
MApN: Fragmente de dronă, care nu au încărcătură explozivă, recuperate din Marea Neagră
Trei fragmente de dronă care nu au încărcătură explozivă au fost recuperate duminică din Marea Neagră din trei zone diferite, a informat Ministerul Apărării Naționale (MApN). 'Duminică, 20 septembrie, Centrul Maritim de Coordonare a informat Ministerul Apărării Naționale și SCOMAR (Sistemul Complex de Observare, Supraveghere și Contr
Primăria Capitalei anunță începerea lucrărilor de punere în siguranță a ansamblului Curtea Veche
Primăria Capitalei a anunțat duminică începerea lucrărilor de punere în siguranță și conservare a ansamblului Curtea Veche, prima curte domnească a Bucureștiului și cel mai vechi monument medieval ale orașului. 'În dar de Ziua Bucureștiului, venim cu o super veste: Am dat ordinul de începere a lucrărilor la Curtea V
REPORTAJ/Întâlnirea Sașilor din Transilvania, la Șona, în județul Alba
Aproape 1.000 de sași din Austria, Germania și din comunitățile din România, din Bistrița, Brașov, Făgăraș, Mediaș, Sibiu, Sighișoara sau Sebeș, au participat, sâmbătă și duminică, la cea de-a 36-a ediție a Întâlnirii Sașilor din Transilvania, găzduită de Șona, un sat de pe Valea Târnavei Mici, locuit, până în 1990, aproape &
Argeș: Intervenție Salvamont pentru evacuarea unui bărbat accidentat în Munții Făgăraș
Salvamontiștii argeșeni au intervenit, duminică, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unui bărbat în vârstă de 40 de ani, care a suferit o fractură la membrul inferior, în zona Lacului Galbena din Munții Făgăraș. Echipa de prim răspuns a Salvamont Argeș s-a deplasat către victimă, iar echipele de sprijin și suport au fost mobilizate
INHGA: Debitul Dunării la intrarea în țară, în creștere ușoară până la 1.650 mc/s pe parcursul săptămânii viitoare
Debitul Dunării la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi staționar în jurul valorii de 1.550 mc/s în primele două zile ale intervalului, apoi în creștere ușoară până la valoarea de 1.650 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s), potrivit prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire
Mureș: 40 de persoane - evacuate dintr-un centru pentru vârstnici din Sighișoara, în urma unui incendiu
Un număr de 40 de persoane s-au evacuat sau au fost evacuate, duminică, dintr-un centru cu destinație socială pentru îngrijirea persoanelor vârstnice din Sighișoara, în urma izbucnirii unui incendiu la imobilul situat pe strada Justiției, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. 'În imobil se aflau 40 de pers
Constanța: Resturi de dronă, neutralizate în Marea Neagră
Specialiști ai Forțelor Navale Române din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au neutralizat, duminică dimineața, în Marea Neagră, resturi de dronă găsite de polițiștii de frontieră în ziua precedentă. Potrivit MApN, polițiștii de frontieră ai Gărzii de Coastă au solicitat, sâmbătă, lucrătorilor MApN verificarea unui obiect pl
Infotrafic: Transporturi agabaritice de la Vama Borș spre județul Argeș și de la Agigea spre Tulcea, în cursul nopții
Două transporturi agabaritice se vor pune în mișcare în cursul nopții de duminică spre luni, de la Vama Borș spre Dedulești (Argeș) și de la Agigea spre Văcăreni (Tulcea), anunță Centrul Infotrafic. Conform unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, cele două camioane vor avea următoarele trasee: - PTF Borș II - A3 - DEX 16 - DN 1Y
Vreme caldă în București până marți; apoi se va răci accentuat
Vremea se va menține caldă în Capitală până marți, însă ulterior se va răci accentuat, cerul va fi temporar noros și vor fi condiții pentru averse slabe, potrivit prognozei speciale emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit meteorologilor, în intervalul 21 septembrie ora 10:00 - 22 septembrie ora 09:00, temperatur
Mureș: O persoană a suferit un atac de panică, în urma unui incendiu
O persoană din satul Sărmașu, județul Mureș, a suferit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, un atac de panică după un incendiu în timpul căruia au ars două anexe gospodărești și 20 de păsări au murit. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș a intervenit pentru stingerea incendiului cu două autospeciale cu apă și spumă și cu un e
Prahova: Un tânăr a decedat și alți doi au fost răniți într-un accident în comuna Puchenii Mari
Un tânăr de 19 ani a decedat și alți doi au fost răniți, sâmbătă seară, într-un accident rutier care a avut loc în comuna prahoveană Puchenii Mari, sat Moara. Un autoturism în care se aflau trei persoane a ieșit în afara părții carosabile, două dintre ele rămânând prinse între fiarele conto
Sibiu: Trafic blocat pe DN 14 în urma unui accident între o mașină și o căruță; sunt două victime
Doi bărbați au fost răniți într-un accident produs, sâmbătă seara, între un autoturism și o căruță, pe DN 14, traficul rutier în zonă fiind blocat total, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Sibiu. Potrivit sursei citate, cele două victime se aflau în atelajul hipo. 'Din primele ce
Sibiu: Un bărbat de 70 de ani, rătăcit în zona Vârful Netedul, recuperat de salvamontiști
Salvamontiștii din Sibiu au intervenit, sâmbătă seara, pentru recuperarea unui turist în vârstă de 70 de ani, care s-a rătăcit în zona situată sub Vârful Netedul. Potrivit reprezentanților Salvamont Sibiu, bărbatul a fost identificat de salvatorii montani într-o zonă cu jneapăn, unde ajunsese epuizat și nu m
Bihor: Echipa OTL Oradea, vicecampioană europeană la Campionatul European al Vatmanilor TRAM-EM 2026 de la Varșovia
Echipa Oradea Transport Local (OTL), formată din vatmanii Ionela Schipor și Florin Olaru, a obținut locul al doilea la Campionatul European al Vatmanilor - TRAM-EM 2026, desfășurat sâmbătă, la Varșovia. Potrivit clasamentului final prezentat în transmisia competiției, Oradea a acumulat 5.820 de puncte, fiind devansată de echipa din














