Harghita: Pompierii au suspendat misiunea de căutare în lacul Zetea a tânărului dat dispărut; aceasta va fi reluată sâmbătă

Pompierii au anunțat suspendarea misiunii de căutare în lacul Zetea a tânărului de 23 de ani care a fost dat dispărut, acțiunile urmând să fie reluate sâmbătă dimineața, a anunțat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Harghita.
Este a doua zi când se efectuează căutări în lacul Zetea, în cursul zilei de vineri la misiune participând pompierii Detașamentului Odorheiu Secuiesc, cu două autospeciale de intervenție și o barcă, sprijiniți de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comuna Zetea și de salvamontiști.
Tânărul este căutat în acea zonă întrucât se bănuiește că ar fi intrat în apă, mașina sa fiind găsită parcată pe marginea lacului.
Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de purtătorul de cuvânt al ISU Harghita, Alina Ciobotariu, misiunea este una dificilă din cauza condițiilor neprielnice, respectiv temperatură scăzută, lacul este înghețat iar vizibilitatea este redusă.
Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Harghita a informat că, joi, o femeie din Odorheiu Secuiesc a sesizat că fiul său, de 23 de ani, a plecat de acasă în data de 3 februarie și nu s-a mai întors.
Semnalmente care pot ajuta la identificarea tânărului: aproximativ 180 de centimetri înălțime, 80-90 de kilograme, ochi căprui, păr creț, șaten.
Nu se cunosc informații cu privire la hainele pe care le purta acesta în momentul plecării.
Poliția roagă persoanele care pot oferi informații despre tânăr să apeleze numărul de urgență 112 sau să se adreseze celei mai apropiate unități de poliție. AGERPRES/(AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Antonia Niță, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
Harghita: Un tânăr de 23 de ani a fost dat dispărut; pompierii efectuează căutări în lacul Zetea
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO IGSU: 6 motopompe de mare capacitate acționează în prezent în zona Salinei Praid
Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a informat, sâmbătă, că în prezent acționează la Salina Praid, în zona de amonte a râului Corund, șase motopompe de mare capacitate, cu scopul de a reduce riscul de contaminare a mediului și de a proteja resursele de apă potabilă. 'Începând cu ziua
Sibiu: Turistă accidentată în Munții Făgăraș după ce a alunecat pe zăpadă, transportată la spital cu elicopterul SMURD
O femeie din Brașov a suferit un accident în zona montană 'Acele Cleopatrei', situată sub Vârful Negoiu din Munții Făgăraș, după ce a alunecat pe zăpadă, fiind preluată de salvamontiști și urmând a fi transportată la spital cu elicopterul SMURD, a anunțat, sâmbătă, șeful Salvamont Sibiu, Dan Popescu. 'O pers
Bogdan Ivan: Intervențiile realizate până acum la Praid au redus riscul unei prăbușiri imediate
Sufoziunile continuă să afecteze structura subterană a salinei Praid, dar intervențiile realizate până acum au redus riscul unei prăbușiri imediate, a declarat, sâmbătă, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Bogdan Ivan, într-o postare pe
Constanța: Delfinariul se redeschide după renovare; 1,9 milioane de lei contractul pentru reprezentațiile cu delfini ucraineni
Delfinariul din Constanța a fost redeschis, sâmbătă, după efectuarea unor lucrări de renovare efectuate în ultimele luni, iar spectacolele pentru public cu delfinii și leii de mare vor fi reluate de duminică, a informat președintele Consiliului Județean (CJ) Constanța, Florin Mitroi, în cadrul unei declarații de presă. Reprezentantul CJ și no
ANSVSA a închis un hypermarket din Capitală, a suspendat activitatea altor două și a dat amenzi de 443.000 de lei
Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a verificat 14 hypermarketuri din Capitală și a aplicat 30 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 443.000 de lei. În urma verificărilor, două hypermarketuri au primit Ordonanțe de Suspendare a Activității (OSA), iar un altul a primit Ordonanță de Interzic
Incendiu la o hală industrială și o clădire administrativă din municipiul Hunedoara; mesaj RO-ALERT
O hală industrială, o clădire administrativă și o platformă pe care erau depozitate deșeuri din material plastic, situate pe o stradă din municipiul Hunedoara, au fost cuprinse, sâmbătă dimineața, de un incendiu puternic, din cauza degajărilor mari de fum populația din zonă fiind atenționată cu un mesaj RO-ALERT. 'Sosiți la fața locului, pompierii au
UPDATE Botoșani: În trenul implicat în accidentul de la Mășcăteni se aflau 35 de pasageri; un copil a făcut atac de panică
UPDATE ORA 12.34 O persoană a fost rănită în urma impactului dintre un tren de călători și un autoturism, la o trecere la nivel cu calea ferată, fără barieră, în localitatea Mășcăteni, a transmis, sâmbătă, informează reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Prahova: Prefectura a atacat în instanță dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești
Prefectura Prahova a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, acțiunea fiind introdusă în instanță cu doar câteva zile înainte ca operațiunea de desființare a construcțiilor respective să fie demarată, edilul acuzând că juriștii Pr
Bihor: Salonul vinurilor Millésime, timp de trei zile în Cetatea Oradea, cu 24 de crame și 300 de vinuri românești
Salonul vinurilor Millésime, o manifestare sărbătoare a vinului românesc de trei zile, a fost deschis vineri, în Cetatea Oradea, de către organizatorul Dorin Popa. Alături de președintele Asociației pentru Cultura și Civilizația Vinului Millesime, Dorin Popa, la festivitate s-au aflat și președintele Consiliului Județean, Mi
Alba: Circulație restricționată pe autostrada A1 pe ambele sensuri; pe carosabil s-au împrăștiat lemne după un accident
Circulația pe autostrada A1 Sibiu-Deva este restricționată, vineri după-amiaza, pe ambele sensuri de mers în zona localității Pianu, după ce pe carosabil s-au împrăștiat lemne dintr-un ansamblu de autovehicule care s-a răsturnat. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Alba, Detașamentul de pompieri Sebeș intervin
Mureș: Prefectul spune că nu a fost anunțat de Prefectura Harghita și Salrom despre valul de salinitate de pe Târnava Mică
Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a declarat, vineri, într-o conferință de presă, că nu a primit nicio informare oficială din partea autorităților din județul Harghita sau de la Salrom cu privire la incidentul care a dus în ultimele două zile la creșterea salinității din apa râului Târnava Mică și închiderea uzin
Bistrița-Năsăud: Sezonul estival de la Băile Figa se deschide cu un festival folk; tarifele de acces, majorate cu 50%
Sezonul estival de la Băile Figa va fi deschis, la acest sfârșit de săptămână, cu un festival de muzică folk, a anunțat, vineri, primarul orașului Beclean, Nicolae Moldovan, în administrarea căruia se află stațiunea balneară. Turiștii vor fi așteptați, însă, și cu tarife de acces mărite cu 50%, biletul de intrare fiind
Un centru de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, înființat în Sectorul 2 printr-un proiect derulat de Salvați Copiii
Un centru de zi care va asigura servicii pentru prevenirea separării copilului de familie a fost înființat în spații ale Școlii nr. 145 din Sectorul 2, printr-un proiect derulat de organizația Salvați Copiii, în parteneriat cu DGASPC Sector 2, în cadrul Programului Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027. Mana
Harghita: Experții EUsalt au prezentat două opțiuni pentru Praid și urmează să înainteze un raport
Experți ai Asociației Europene a Producătorilor de Sare (EUsalt), care s-au aflat la Praid într-o vizită tehnică și au evaluat situația creată după inundarea salinei, au prezentat două opțiuni, una de salvare și stabilizare a minei existente și a doua de deschidere a unei noi galerii de vizitare și de producție. Directorul de investiții
Hunedoara: Alpinistul Adrian Ahrițculesei va pleca spre o ascensiune pe vârful Denali din Alaska
Alpinistul Adrian Ahrițculesei, din Petroșani, va pleca luni, 16 iunie, spre Alaska, într-o expediție al cărei scop este să cucerească vârful Denali (McKinley), cel mai înalt de pe continentul nord-american (6.194 meri). Denali face parte din circuitul Seven Summits, ce reunește cele mai înalte șapte vârfuri monta