Prahova: Prefectura a atacat în instanță dispozițiile de demolare a zeci de case construite ilegal în Ploiești
Prefectura Prahova a atacat în instanță dispozițiile emise de primarul Ploieștiului, Mihai Polițeanu, de demolare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul public, acțiunea fiind introdusă în instanță cu doar câteva zile înainte ca operațiunea de desființare a construcțiilor respective să fie demarată, edilul acuzând că juriștii Prefecturii 'blochează aplicarea legii'.
'Am emis dispoziții de desființare a zeci de imobile construite ilegal pe domeniul Ploieștiului pe strada Văii. Luni urma să înceapă demolarea și eram în pregătiri cu structurile Primăriei, Poliției locale, Poliției naționale și Jandarmeriei. Astăzi, juriștii Prefecturii au atacat în instanță aceste dispoziții, suspendându-le de drept și făcându-le temporar inaplicabile. Pe strada Văii din Ploiești au apărut în ultimii ani zeci de imobile construite ilegal. Autoritatea locală, Poliția locală, Poliția națională s-au făcut că nu le văd și că nu există, deși au existat zeci de sesizări de la cetățeni din zonă. Nu e singura situație de acest fel, Ploieștiul este de zeci de ani un fel de Vestul Sălbatic în care clanuri, interlopi și tot felul personaje își fac singure legea pe aici. Legea română obligă primarul să desființeze construcțiile ilegale de pe domeniul public sau privat al Ploieștiului. Ceea ce am și făcut, am emis dispozițiile de demolare', a anunțat, vineri, Polițeanu într-o postare pe Facebook.
Acesta explică faptul că desființarea construcțiilor respective este un act de dreptate pentru cetățenii din zonă care sunt 'absolut terorizați' de cei care au construit ilegal.
'Desființarea acestor construcții nu este doar un act de restabilire a domniei legii în Ploiești, ci și un act de dreptate pentru cetățenii din zonă care sunt absolut terorizați de familiile care au luat în stăpânire terenurile din zonă: amenințări și violențe fizice împotriva cetățenilor onești, prostituție, proprietăți private vandalizate - geamuri sparte, ziduri murdărite cu fecale etc, zile și seri nesfârșite de petreceri continue, scandaluri, jocuri de noroc în mijlocul străzii. De la momentul semnării dispozițiilor au început presiuni să o lăsăm moale sau să abandonăm demolarea caselor construite ilegal și să nu eliberăm terenurile ocupate abuziv. I-am trimis pe toți la plimbare', mai scrie edilul în textul citat.
Conform acestuia, și fostul primar Andrei Volosevici a dat dispoziții de desființare a unor construcții ilegale aflate pe același teren, iar Prefectura a dat atunci aviz de legalitate.
'Juriștii Prefecturii s-au sesizat de nicăieri și au inventat o a treia stare juridică a regimului de proprietate al terenului ocupat abuziv: cică nu e nici în domeniul public al Ploieștiului, nu e nici în domeniul privat al Ploieștiului, este undeva suspendat la dispoziția comisiei de fond funciar și, deci, ar fi la liber pentru ocupare abuzivă. În realitate, legea autorizează desființarea pe cale administrativă a construcțiilor fără autorizație ridicate pe terenuri aparținând statului ori UAT-urilor: terenul aflat 'în rezervă funciară' intră în această categorie, deci primarul are competență directă. Prefectura confundă 'rezerva funciară' cu un regim juridic special; totuși proprietatea rămâne a statului/UAT, deci textul legal se aplică în continuare. Faza absurdă e următoarea: fostul primar Volosevici a semnat și el o serie de dispoziții de desființare a unor construcții ilegale pe același teren. Deci exact aceeași speță, același temei legal, același conținut, același teren! Pentru acele dispoziții Prefectura a dat aviz de legalitate', spune Mihai Polițeanu.
El punctează că Prefectura va pierde în instanță și acuză instituția că blochează pe termen nedefinit și cu bună știință aplicarea legii.
'Prin această decizie, Prefectura protejează în mod activ agresorii, nu victimele. Iar victimele sunt cetățenii onești ai orașului nostru care trăiesc în teroare acolo', mai afirmă primarul Mihai Polițeanu.
Prefectura Prahova a transmis, într-un comunicat de presă, că argumentele de nelegalitate prezentate instanței vizează regimul juridic al terenului pe care sunt amplasate imobilele supuse desființării.
'Astfel, în urma analizei tuturor documentelor s-a constatat faptul că terenul pe care sunt amplasate respectivele imobile este înscris atât în Titlul de Proprietate emis de către Comisia Județeană de Fond Funciar pentru municipiul Ploiești, în baza Legii Fondului Funciar - domeniu privat al UAT, cât și în Anexa nr.1 la Legea nr. 165/2013 - situația terenurilor care constituie rezerva Comisiei Locale de Fond Funciar. Prin urmare, în condițiile în care din documente nu reiese în mod cert faptul că terenul aparține domeniului public sau privat al UAT Ploiești, s-a apreciat că excepția prevăzută în dispozițiile Art. 33 din Legea nr.50/1991, care a stat la baza emiterii dispozițiilor sus-menționate, nu devine incidentă', se afirmă în comunicatul Prefecturii. AGERPRES / (AS - redactor: Anamaria Constantin, editor: Marius Frățilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Dolj: Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos, în vizită la Primăria Craiova
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a efectuat, marți, o vizită la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu primarul Lia Olguța Vasilescu și cu președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, discuțiile vizând oportunitățile de investiții, dezvoltarea economică a zonei, dar și proiectele culturale.
Brașov: Încep lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre
Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, a anunțat, marți, semnarea contractului pentru lucrările de restaurare a curții Bisericii Negre, menționând că este prima dată în ultimii 150 de ani când acest obiectiv va fi restaurat la un asemenea nivel. Valoarea lucrărilor se ridică la 23,6 milioane de lei și acestea ar urma să fie demarate
Primăria Brașov vrea contract-cadru pentru servicii de proiectare pe 4 ani; valoarea acestuia - peste 3 milioane de euro
Primăria Brașov a lansat o licitație pentru contractarea de servicii de proiectare și elaborare a documentațiilor tehnico-economice necesare investițiilor publice din următorii patru ani, valoarea estimată a acordului-cadru fiind de peste 170 de milioane de lei. Conform anunțului postat pe portalul de achiziții electronice, această valoare a fost determinată &
Iași/Primarul Mihai Chirica: Subfinanțarea cronică a sistemului energetic este cauza crizei energiei din România
Primarul municipiului Iași, Mihai Chirica, a anunțat că echipele mixte CET - DelGaz Grid au reușit să refacă punctul de alimentare de la Transformatorul 5 al CET I Iași, după avaria provocată de incendiul de sâmbătă la postul electric de
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație de echipamente pentru supraînălțări la trecerile de pietoni și intersecții
Primăria Sectorului 3 anunță pe SEAP licitație pentru un acord cadru de furnizare și punere în funcțiune de echipamente și dotări suplimentare pentru supraînălțarea a circa 1.100 de treceri de pietoni și intersecții în vecinătatea unităților de învățământ și a zonelor aglomerate, valoarea estimată a contractului depășind 28,5 milioane de lei.
Bihor: Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, reabilitată cu fonduri de la Consiliul Județean
Fațada clădirii Teatrului de Stat din Oradea, unul dintre cele mai reprezentative monumente de arhitectură ale orașului, a fost reabilitată, printr-o investiție a Consiliului Județean de aproape 650.000 de lei. Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, luni, 19 octombrie 2026, a avut loc recepția la terminarea lucrărilor aferente obiectivului de in
Prahova: Valoarea contractului pentru Centura Comarnic, majorată nejustificat (audit); CJ anunță expertiză externă
Bugetul de stat a fost prejudiciat cu circa 14 milioane de lei în urma majorării nejustificate a valorii contractului pentru Centura Comarnic și a efectuării de plăți nejustificate, probleme fiind identificate și cu privire la plățile pentru centurile Mizil și Azuga-Bușteni, arată un raport al Camerei de Conturi Prahova publicat recent. Potrivit document
Dâmbovița: Piste de biciclete, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect cu fonduri europene
Piste, peste 400 de biciclete disponibile pentru utilizare, două autogări și parcări vor fi realizate la Târgoviște printr-un proiect de mobilitate urbană cu fonduri europene de 90 de milioane de lei, a anunțat, luni, primarul Târgoviștei, Daniel Cristian Stan. 'Piste dedicate bicicliștilor, în lungime de peste 20 de km, peste 400 de bici
Cluj: Aeroportul 'Avram Iancu' a atins pragul de trei milioane de pasageri în 2026
Aeroportul Internațional 'Avram Iancu' din Cluj-Napoca a atins, luni, pragul de 3 milioane de pasageri înregistrați în acest an, ceea ce reprezintă o premieră pentru aeroporturile regionale din România. Potrivit unui comunicat transmis de aeroportul clujean, este un rezultat excepțional, obținut pentru al patrulea an
Primarul Iașiului: Transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I, compromis total
Primarul Iașiului, Mihai Chirica, a declarat, luni, că transformatorul care a explodat sâmbătă la CET I este compromis total și nu mai poate fi repus în funcțiune, motiv pentru care va fi împrumutat unul de la furnizorul de en
Timiș: Centrul de la Ciacova pentru recuperarea minorilor cu adicții ar putea fi funcțional până la jumătatea anului viitor
Lucrările de construire a primului Centru de recuperare pentru minorii cu adicții, singurul de acest fel din vestul țării, avansează, astfel încât până în vara anului viitor obiectivul ar putea deveni funcțional, a declarat, luni, Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, instituția care finanțează această investiție cu pes
Vrancea: Prefectul Liviu Macovei și-a anunțat demisia, după decizia PNL de a intra în opoziție
Prefectul județului Vrancea, Liviu Macovei, și-a anunțat, luni, demisia din funcție, precizând că decizia este una ''asumată și firească'', în contextul hotărârii Partidului Național Liberal (PNL) de a intra în opoziție. ''Mi-am dat demisia din funcția de prefect al județului Vrancea. Este o deci
Primarul Chirica, despre incendiul de la CET 1 Iași: Nu este foc deschis, nu sunt victime
Primarul Mihai Chirica spune că incendiul izbucnit sâmbătă seara la CET 1 Iași este la rețeaua electrică, motorul termic al centralei fiind oprit de vineri, iar cazanul de căldură fiind decuplat. 'Este un incendiu pe rețeaua electrică, motorul termic era oprit de ieri (vineri - n.r), cazanul de căldură a fost decuplat. Nu sunt victim
Ciucu: Eliberăm bulevardele principale de sub mașini ca să facem loc și pietonilor
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, transmite că își dorește un oraș civilizat, cu aer curat, chiar dacă va pierde voturile celor care nu mai pot să parcheze pe trotuare. În prezent, în București și Ilfov, sunt 2.800.000 de mașini, conform Registrului Auto Român (RAR). Edilul pledează pentru accesibilizare
Sector 6: Operatorii de trotinete electrice trebuie să suspende folosirea acestora în parcuri și să limiteze viteza pe bulevarde
Poliția Locală Sector 6 a solicitat operatorilor de trotinete electrice introducerea unor restricții de circulație în parcuri și limitarea vitezei la maximum 15 kilometri/oră pe principalele artere din sector, ca urmare a sesizărilor cetățenilor și a incidentelor provocate de utilizarea necorespunzătoare a acestora. Primăria Sectorului 6







