FOTO/VIDEO Asociația KinetoBebe - studiu: Unu din patru copii are dureri de spate cauzate de postura greșită
Unu din patru copii suferă de dureri de spate, arată rezultatele unui studiu realizat de Asociația KinetoBebe în școli din București.
Cercetarea, care a inclus aproape 6.000 de elevi de școală primară, arată că, deși copiii cunosc, în teorie, ce înseamnă o postură corectă, mulți dintre ei stau incorect, fie în bancă, fie în fața telefoanelor mobile sau a altor device-uri.
Medicii atrag atenția asupra faptului că obiceiurile greșite privind postura duc la probleme inclusiv în viața de adult.
Campania denumită #StaiDrept s-a derulat în ultimul an în unități de învățământ de stat și private din București și a inclus 5.971 de copii de la clasa pregătitoare până la clasa a patra.
Programul a vizat completarea unor fișe de evaluare și sesiuni interactive în școli, susținute de kinetoterapeuții Asociației KinetoBebe, urmate de sesiuni gratuite de evaluare posturală și de terapie oferite în centrele asociației sau ședințe gratuite de salinoterapie la salina urbană Flori de Sare.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
''KinetoBebe înseamnă și o asociație care din 2018 sprijină terapia copiilor. Inima Asociației KinetoBebe înseamnă ședințele de terapie oferite gratuit. Avem al doilea an la rând în care oferim peste 10.000 de ședințe de terapie gratuită pentru copii, în săli de terapie. Este un lucru care... am dus mai sus ștacheta ONG-urilor din țară, suntem un exemplu de bune practici, suntem aici în momentul în care au nevoie de sprijinul nostru și de ajutor, iar prin hub-ul academic aducem peste 90 de studenți la kinetoterapie în fiecare an în centrele noastre pentru a le arăta ce înseamnă muncă pediatrică, pentru că în facultate nu există acest lucru'', a declarat joi, într-o conferință de presă, fondatoarea Asociației KinetoBebe, Ana Raluca Chișu.
În urma campaniei a rezultat prima statistică privind problemele pe care copiii le acuză din cauza posturii greșite.
Din cei 5.971 de copii examinați de kinetoterapeuții asociației, 24% au acuzat dureri de spate, iar 8% au probleme de greutate. Doar 30% stau corect în bancă, 46% țin corect telefonul și doar 41% țin corect caietul pe bancă. Peste 53% dintre elevii de școală primară care au luat parte la campanie consideră ghiozdanul prea greu și doar puțin peste jumătate - 52% - practică sport.
Ana Raluca Chișu a precizat că se constată o scădere a vârstei la care copiii acuză dureri de spate.
''Dacă până acum vârsta la care colegii mei vedeau dureri de spate la copii era undeva la 16-17 ani, după perioada pandemică vârsta a scăzut foarte mult. La 9-10 ani copiii vin cu dureri de spate în centrele de recuperare, contracturi musculare atât de puternice încât efectiv îi doare spatele. Și nu ne copiază pe noi, adulții, ci pur și simplu sunt durerile lor. Din acest moment am spus da, trebuie să intrăm în clasele de școală. Și vă povestesc acest lucru ca să vă aduc în povestea noastră, în #StaiDrept. Noi, ca adulți, trecem pe lângă copii, dăm mâna peste spate și spunem: 'stai drept!'. Dar de multe ori acest 'stai drept!' ei nu îl înțeleg'', a subliniat fondatoarea KinetoBebe.
Kinetoterapeutul Ana Maria Brezean a explicat ce înseamnă postura corectă.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
''Stai drept nu înseamnă forțatul umerilor în cădere în spate, aceasta este o arcuire exagerată; înseamnă să menținem poziția verticală și privirea către înainte, cu umerii relaxați și echilibrați. Dacă îl simțim pe unul mai sus, automat ne echilibrăm. Sprijinul în picioare tot timpul va trebui să fie pe ambele picioare, nu doar pe unul, pentru că nu ne ajută, imediat se asimetrizează șoldurile. Cam asta trebuie să fie postura de stai drept, nu trebuie să fie nimic forțat, trebuie să vină ceva natural. (...) Așezatul trebuie să fie cu posteriorul pe scaun, picioarele lăsate libere, coatele pe masă, privirea către înainte și spatele drept cât să fim verticalizați. Pentru a scrie, le spunem: stângacii trebuie să încline ușor caietul către dreapta, iar dreptacii către stânga, asta este regula. Iar despre telefoane, foarte mulți copilași petrec destul de mult timp pe dispozitive electronice, nu doar pe telefoane. Aceste dispozitive sunt prezente în viața noastră vrem sau nu vrem și trebuie să afli că postura corectă pentru a le folosi este chiar aceea cu care stau în bancă'', a explicat Brezean.
Potrivit kinetoterapeutei, mulți dintre copii știu ce înseamnă postură corectă, însă nu pun în practică ceea ce cunosc în teorie.
Medicul Mădălina Băluță, specialist pediatru, atrage atenția asupra faptului că problemele legate de postură apărute în copilărie au repercusiuni asupra sănătății și în viața de adult.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
''Orice postură care începe prost determină niște contracturi musculare care să mențină acea postură proastă pe care le menținem până în viața de adult și așa ajungem în viața de adult când stăm la birou și ne doare spatele. Dincolo de durerile de spate, toate aceste tulburări de postură duc, la copii, inclusiv la probleme de concentrare și de învățare. Când doamna învățătoare îmi spune tabla înmulțirii și că 2x2 fac 4, dacă eu sunt pe jumătate concentrat să-mi țin corpul într-o poziție care nu mă doare, 2x2 fac 4 este ultimul lucru la care mă gândesc. Așa cum ulterior, ca adult, stau la birou cu computerul și începe să-mi amorțească un braț și mă doare, oare de ce mă doare? Din același motiv: că am o coloană puțin deformată, care face presiune pe un nerv. Oare de ce amețesc? Că poate să fie presiune pe un vas de sânge și nu mai lasă să circule sângele corespunzător la creier și să oxigeneze corespunzător. Așa că da - orice mișcare învățată sau neînvățată corespunzător încă din copilăria mică poate să însemne, la vârsta de adult, ceva care îmi afectează viața'', a arătat medicul.
Reprezentanții Asociației KinetoBebe anunță că, la un an de la debutul campaniei #StaiDrept în școlile din București, vor să extindă la nivel național acest demers, prin intermediul unei platforme digitale care să aducă informații despre postura corectă și care să se adreseze copiilor, părinților și cadrelor didactice. AGERPRES/(AS - redactor: Daciana Ilie, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea)
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
MAE: Atenționare de călătorie miercuri pentru Spania, unde a fost anunțată o grevă generală
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Spaniei asupra faptului că miercuri, 11 noiembrie, este anunțată o grevă generală în această țară, cu o durată de 24 de ore, în intervalul 00:00-24:00. În acest context, sunt posib
Olt: Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene un centru socio-cultural pentru copii cu autism
Primăria Slatina va amenaja cu fonduri europene în valoare de 9,5 milioane lei un centru socio-cultural pentru copii cu autism într-o clădire folosită timp de mai mulți ani ca sediu de societatea municipală care administrează parcul industrial al orașului, potrivit primarului Mario De Mezzo. ''Am semnat proiectul pentru tra
Mureș: Dansatorii de la Clubul Copiilor Sighișoara au adus două titluri mondiale în România
Trupa de dans Diamonds de la Clubul Copiilor Sighișoara a devenit dublă campioană mondială și a câștigat Marele Premiu (Grand Prix) la Campionatul Mondial de Dans desfășurat la Roma, Italia. ''La prima participare la o competiție de asemenea nivel, trupa Diamonds a reușit o performanță de excepție, devenind dublă campioană mondia
Mureș: Un fost pompier, în vârstă de 102 ani, și-a îndeplinit dorința de a revedea autospecialele de intervenție
Plutonierul adjutant în rezervă Magyari Gligor, un veteran în vârstă de 102 ani, a vizitat, luni, sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, pentru a-și îndeplini dorința de a revedea autospecialele de intervenție și de a descoperi evoluția tehnicii de salvatori. ''La venerabila vârstă
Vâlcea: Bătălia de la Posada, comemorată pe calea undelor printr-un maraton dedicat radioamatorilor din toată lumea
Radioamatori din țară și din străinătate sunt conectați zilele acestea pe calea undelor la o competiție-maraton dedicată bătăliei de la Posada, moment de referință din istoria românilor petrecut în urmă cu 696 de ani. Maratonul radio dedicat triumfului militar al lui Basarab I asupra oastei regelui Ungariei, Carol Robert de Anjou,
Bihor: Expoziția fotografică ''Sunt aici. Mă vezi?'', o incursiune în viața și identitatea persoanelor surde (GALERIE FOTO)
Expoziția fotografică ''Sunt aici. Mă vezi?'', vernisată luni la Consiliul Județean Bihor, reprezintă, timp de o săptămână, o incursiune în viața și identitatea persoanelor surde, fiind organizată de Asociația Națională a Surzilor din România (ANSR) la 107 ani de la înființare. Cele 14 fotografii sunt re
Mureș: Ruben Găitan, salvatorul din Luduș, devine cel mai tânăr Cetățean de Onoare al orașului
Ruben Găitan, un tânăr în vârstă de 19 ani, a devenit oficial cel mai tânăr Cetățean de Onoare din istoria orașului Luduș, după ce a salvat de la sinucidere un bărbat, în parcul central, în timp ce alți tineri din jur alegeau să filmeze scena pentru rețelele sociale. Inițiativa de a-i recunoaște curajul prin
Harghita: Numărul focarelor de rabie a ajuns la 32 ; autoritățile fac apel la vaccinarea pisicilor din Miercurea-Ciuc
Numărul focarelor de rabie confirmate în județul Harghita a ajuns la 32, boala fiind semnalată în aproape toate comunele din zona Ciucului de Sus, precum și în municipiul Miercurea-Ciuc, conform informațiilor furnizate AGERPRES de directorul Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, dr. István Robert.
VIDEO Cel mai mare complex de street workout din țară, inaugurat la Brașov
Primăria Brașov a inaugurat un complex de street workout, amenajat pe o suprafață de 200 de metri pătrați, dotat cu elemente necesare acestui sport, de la spaliere și bare transversale, la bănci calistenice și sac de box. Situat în cartierul Bartolomeu, complexul de street workout va fi deschis non stop și, potrivit reprezentantului comp
Argeș: Nouă persoane care au intrat cu ATV-uri și autovehicule de teren în zone forestiere, sancționate de jandarmi
Nouă persoane care au intrat cu ATV-uri și autovehicule de teren în zone forestiere, în afara drumurilor publice, au fost sancționate de jandarmii argeșeni. Potrivit unui comunicat transmis luni de Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș, cele nouă persoane ''care circulau în scop de agrement cu ATV-uri și auto
Primăria Galați nu va majora taxele și impozitele locale în 2027, susține Ionuț Pucheanu
Primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu, a anunțat, luni, că administrația locală nu va majora taxele și impozitele locale pentru anul 2027, având în vedere perioada grea prin care trece populația. ''Fără taxe și impozite locale majorate. Este o perioadă grea și nimeni nu-și dorește să dea bani în plus. De aceea,
Jandarmeria: Susținem exercitarea dreptului la protest pașnic; pentru manifestația din 14 noiembrie am semnalat riscuri concrete
Jandarmeria a transmis luni că susține exercitarea dreptului la proteste pașnice, dar că a semnalat ''riscuri concrete'' în cazul manifestației din 14 noiembrie de la Parlament, în condițiile în care, în aceeași zi, este programat meciul de fotbal România - Polonia și aproximativ 3.000 de suporteri polonezi sunt așteptați
Prognoza meteo pe două săptămâni: Vremea se încălzește semnificativ de vineri, apoi urmează o răcire accentuată
Valorile termice diurne vor fi apropiate de cele obișnuite în primele zile ale acestei săptămâni, apoi vor crește treptat, de vineri, la valori cu mult mai ridicate decât în mod normal, iar ulterior vremea se va răci semnificativ, arată Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a publicat, luni, prognoza meteo pentru următoarele două
VIDEO George Tuță: Vreau o Poliție Locală prezentă în cartiere, care previne problemele și aplică legea cu responsabilitate
Primarul Sectorului 1, George Cristian Tuță, a declarat că își dorește o Poliție Locală prezentă în cartiere, care discută cu oamenii, previne problemele și aplică legea cu responsabilitate. ''Știți cu ce se ocupă polițiștii locali atunci când îi vedeți pe stradă? Sunt în teren, verifică sesizări, discută
Timiș: Portul Otelec, deschis în urmă cu 90 de ani și închis în 1967, va fi reconstruit de CJ
Portul de la Otelec de pe Bega, unde râul părăsește România și intră în Serbia, construit în urmă cu 90 de ani, dar închis în 1967, va fi reconstruit de administrația județeană, deschizând zonei un real potențial turistic și economic, a anunțat, luni, președintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alfred Simonis. 'P














