Decizii CJSU Harghita referitoare la Salina Praid: lucrări de urgență, monitorizări ale surpărilor, studii de specialitate
Comitetul județean pentru Situații de Urgență a adoptat, sâmbătă, o hotărâre care cuprinde intervențiile imediate ce trebuie efectuate după ce Salina Praid a fost inundată de apele pârâului Corund.
Potrivit documentului făcut public de Instituția Prefectului, urmează execuția, în regim de urgență, a lucrărilor de captare și tranzitare a pârâului Corund, dar și 'verificarea stabilității planșeelor și a structurii de siguranță a pilierilor prin expertiză minieră'.
Totodată, s-a hotărât contractarea, în regim de urgență, a studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic 'pentru soluțiile de atenuare în amonte pe pârâul Corund', dar și 'efectuarea unei analize pentru identificarea unor propuneri de soluții alternative de deviere a pârâului'.
În cadrul ședinței, s-a decis monitorizarea cursului pârâului din punct de vedere cantitativ si calitativ în mai multe puncte, precum și 'monitorizarea arealului, a surpărilor, alunecărilor, tasărilor, subsidențelor în perimetrul minei cât și a vecinătăților'.
De asemenea, autoritățile vor contracta un 'studiu geotehnic, geologic si hidrogeologic pentru amplasament' și o expertiză geotehnică, urmând a fi studiată posibilitatea stocării apei sărate scoase din salină.
Membrii CJSU au hotărât și asigurarea pazei în zonă, 'atât cu mijloace video cât și cu mijloace umane'.
Ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) a avut loc, sâmbătă, la Praid, la ședința tehnică participând și președintele Nicușor Dan, mai mulți miniștri și toate instituțiile implicate în intervenția imediată, după situația de criză provocată în urma inundării Salinei Praid de către apele pârâului Corund, al cărui debit a crescut din cauza ploilor abundente. AGERPRES/ (AS - redactor: Gina Ștefan, editor: Cătălin Alexandru, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
De vineri, șoferii de mașini hibride nu mai pot utiliza gratuit parcările publice din București
Facilitatea privind utilizarea gratuită a parcajelor publice de utilitate generală va fi acordată, până la 31 decembrie 2027, exclusiv autovehiculelor electrice înmatriculate în București, iar posesorii de mașini hibride vor trebui să plătească începând de vineri. Decizia a fost luată la începutul lunii apri
Darău, despre falimentul Șantierului Naval Damen Mangalia: Discuțiile cu potențialii investitori - foarte avansate
Ministrul Economiei, Irineu Darău, a declarat joi, la Constanța, referitor la situația Șantierului Naval Damen Mangalia, aflat în faliment, că discuțiile cu potențialii investitori sunt foarte avansate, însă situația rămâne una complexă. Darău a spus că potențialii investitori sunt serioși, cu intenții de a investi în R
Dâmbovița: Președintele CJ, Corneliu Ștefan, spune că 70% din bugetul instituției este pentru dezvoltare
Bugetul Consiliului Județean Dâmbovița a fost aprobat, în ședința de joi, iar președintele instituției, Corneliu Ștefan, spune că 70% din buget merge către dezvoltare și 30% pentru funcționare. ''Ca o concluzie, și anul acesta avem un buget pentru dezvoltarea județului Dâmbovița. 70% din sume se vor duce către dezvolt
Covasna: Președintele CJ, Tamas Sandor, afirmă că nu e normal ca județul să finanțeze paza unei structuri militare
Președintele Consiliului Județean (CJ) Covasna, Tamas Sandor, consideră că nu este normal ca autoritățile județene să fie obligate să finanțeze paza unor structuri militare. Acesta a declarat joi, în cadrul unei conferințe de presă, că plenul Consiliului Județean a aprobat ca 0,5% din bugetul pe acest an, din secțiunea de funcționare a i
Bistrița-Năsăud: Drumurile și sănătatea primesc cei mai mulți bani din bugetul propriu al Consiliului Județean
Modernizarea drumurilor județene și investițiile în sănătate vor fi finanțate cu peste 90% din bugetul propriu de dezvoltare al Consiliului Județean (CJ) Bistrița-Năsăud, a declarat, joi, președintele Radu Moldovan, în cadrul ședinței în care s-a aprobat bugetul general pentru anul în curs. ''Din bugetul propriu
Vaslui: Bugetul județului a fost aprobat în unanimitate de consilierii județeni
Consilierii județeni din Vaslui au aprobat, joi, în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ), proiectul bugetului general centralizat al județului. Conform hotărârii aprobate de consilierii județeni, veniturile totale prognozate pentru anul în curs sunt de peste 511 milioane de lei, sumă din
Satu Mare: Deputatul PNL Adrian Cozma depune plângere penală după alocarea fondurilor de la CJ
Deputatul Adrian Cozma, președinte al PNL Satu Mare, a anunțat joi, într-o conferință de presă, că va depune plângere penală și va ataca în contencios administrativ hotărârea Consiliului Județean (CJ) prin care sunt distribuiți bani către primării, acuzând abuzuri. ''Nu putem să nu avem o reacție față
Arad: Jumătate din bugetul județean va merge la investiții
Consilierii județeni din Arad au aprobat, joi, bugetul pe acest an, care este de aproximativ 500 de milioane de lei, iar jumătate din acești bani va merge către investiții, în timp ce 15% sunt alocați pentru chletuielile de personal. Bugetul este mai mic față de anul trecut, când a fost de 945 milioane de lei, dar președintele
Bihor: CJ contractează un împrumut de până la 38 de milioane de euro de la BEI pentru proiecte rutiere
Consilierii județeni bihoreni au aprobat, joi, în ședința ordinară, contractarea unei finanțări externe rambursabile de până la 38 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții (BEI), fondurile urmând să fie utilizate pentru cofinanțarea unor proiecte majore de infrastructură rutieră din județ. ''Este vorba
Galați: Investiții de peste 100 de milioane de euro în infrastructura de irigații din județ (GALERIE FOTO)
Investiții de peste 100 de milioane de euro sunt în derulare pentru modernizarea sistemului de irigații din județul Galați, în cadrul unor proiecte implementate de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), prin Programul Național de Reabilitare și Investiții în Infrastructura Principală de Irigații. Potrivit di
Ciprian Ciucu anunță că Primăria Capitalei vizează construirea unui spital nou
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că vizează construirea unui spital nou și că desfășoară discuții exploratorii în acest sens. Precizările au fost făcute, joi, în cadrul dezbaterilor privind proiectul de buget al Capitalei. Pentru capitolul sănătate vor fi alocați în acest an aproximativ 371 milioane lei, în con
Plimbări pe Dâmbovița, duminică, în seria de activități din cadrul proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană'
Cel de-al doilea weekend al proiectului 'Străzi deschise - București, Promenadă urbană' aduce o serie de activități dedicate râului Dâmbovița, reunite sub tema 'Dâmbovița - râul care unește'. Potrivit unui comunicat ARCUB transmis joi, programul realizat cu sprijinul Nod Makerspace și al Asociației Ivan
Ciprian Ciucu spune că toate deciziile de comasare a unor instituții au fost atacate în instanță
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat joi că toate hotărârile privind comasarea unor instituții din subordinea Primăriei Municipiului București au fost contestate în instanță. Afirmația a fost făcută în cadrul dezbaterii pe proiectul de buget al Capitalei, unde edilul a reiterat că își dorește reducerea cheltuielilor de funcționare și creștere
Bugetul Capitalei ar putea fi adoptat marți; Ciucu pledează pentru o lege a finanțelor care să asigure predictibilitate
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, anunță că proiectul de buget al Municipiului București ar urma să fie dezbătut marți, într-o ședință de îndată a Consiliului General. El a menționat că este deja 'foarte târziu' și că e 'absurd' ca bugetul să fie aprobat în luna mai. 'Normal ar fi fost să &
Cluj: Conacul Dujardin din Coasta va fi reabilitat cu peste 10 milioane de lei din fonduri europene
Conacul Dujardin din localitatea Coasta urmează să fie reabilitat printr-un proiect în valoare de peste 10 milioane de lei din fonduri europene. 'Consiliul Județean Cluj a emis autorizația de construire necesară în vederea executării lucrărilor de restaurare și reabilitare a Conacului Dujardin, situat în satul Coasta din











