logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ministrul Tîlvăr: Legile Apărării aduc acuratețe rolului pe care îl au diferite instituții ale statului român

Imagine din galeria Agerpres

Legile Apărării aduc mai multă acuratețe rolului pe care diferitele instituții ale statului român îl au, a afirmat, marți, într-un interviu acordat AGERPRES, ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

El se referă la proiectul Legii privind controlul utilizării spațiului aerian național și la proiectul Legii privind desfășurarea pe timp de pace a misiunilor și operațiilor militare pe teritoriul statului roman - ambele trimise către Parlament, dar și la proiectul Legii Apărării Naționale și al Legii pregătirii populației pentru apărare - acestea două fiind în faza de obținere de avize.

În ceea ce privește apărarea spațiului aerian național, ministrul amintește că resturi de drone care au fost lovite de apărarea antiaeriană din Ucraina au căzut, pe 17 ianuarie, pe teritoriul național.

'Au fost mai multe evenimente de acest gen. De fiecare dată, noi am activat procedurile pe care le avem în astfel de situații și de la situație la situație, am luat toate măsurile care se impun, motiv pentru care probabil că știți că anul trecut, când am mai avut un incident asemănător, însuși secretarul general NATO, domnul (Mark -n.r.) Rutte, a apreciat felul în care România împreună cu aliații acționează în astfel de situații', spune ministrul.

Tîlvăr estimează că și cele două legi aflate în proces de avizare 'la începutul acestei sesiuni își vor găsi și ele locul în Parlamentul României'.

'Ele împreună fac sens, pentru că fiecare din aceste legi aduce noi elemente care să complinească acest cadru legislativ de care este nevoie și care nu face altceva decât să precizeze și să aducă mai multă acuratețe rolului pe care diferitele instituții ale statului român îl au în astfel de situații, pentru că Armata este doar o componentă a felului în care o țară se apără, inclusiv în astfel de situații', mai spune ministrul.

Angel Tîlvăr mai afirmă că niciodată nu s-a pus problema doborârii de drone de către România în spațiul aerian ucrainean.

'Această discuție la momentul acesta nu există și nu s-a pus problema niciodată, pentru că este o decizie pe care o s-o luăm, evident, în cadrul aliat, ținând seama de faptul că România beneficiază, este donator de securitate la rândul ei, dar România beneficiază la acest moment prin apartenența la cea mai puternică alianță politică militară din istoria umanității. România este parte a Alianței, iar deciziile pe care le luăm și în astfel de situații, din motive logice, din motive de complementaritate, dacă vreți, sunt decizii pe care le luăm împreună cu aliații noștri', subliniază ministrul.

El apreciază că noul cadru legislativ 'va marca sfârșitul unei perioade în care, într-adevăr, era nevoie de o mai mare precizie'.

Proiectul Legii privind controlul utilizării spațiului aerian național își propune să stabilească un nou cadru de cooperare și coordonare la nivelul autorităților și instituțiilor care au competențe în gestionarea și monitorizarea spațiului aerian național.

Noua perspectivă cu privire la controlul utilizării spațiului aerian național are în vedere realitățile mediului de securitate actual și viitor. Ca urmare a războiului ilegal declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei, țară cu care România împarte o graniță cu o lungime semnificativă, a devenit evident că sfera riscurilor și amenințărilor la adresa securității naționale, a integrității spațiului aerian național și siguranței aeronautice, a vieții și sănătății persoanelor și a patrimoniului trebuie extinsă pentru a include și noile tipuri de mijloace de atac utilizate, arată MApN.

Astfel, actul normativ va reglementa măsurile pe care statul român le va putea lua pentru controlul utilizării spațiului aerian național, va stabili autoritățile și instituțiile care au competențe în luarea măsurilor de prevenire și contracarare a utilizării spațiului aerian național, nu doar de către aeronave, ci și de sisteme de aeronave fără pilot la bord - cunoscute în spațiul public prin termenul generic de drone -, precum și alte vehicule aeriene care ar putea fi folosite în viitor.

Prin completările și prevederilor noi incluse, actul normativ va adapta cadrul legislativ aflat la dispoziția autorităților competente, în scopul asigurării unei eficiențe sporite în ceea ce privește respectarea regulilor de utilizare a spațiului aerian național, ceea ce va contribui la creșterea siguranței și securității aviației, inclusiv în situații de genul celor înregistrate în ultimul an, în care drone folosite de Federația Rusă în atacurile ilegale executate împotriva infrastructurii portuare civile ucrainene de la Dunăre sau fragmente din acestea au căzut pe teritoriul național al României, precum și pentru cazurile de aeronave fără pilot, de mici dimensiuni, care au survolat, pentru anumite perioade de timp, teritoriul național. AGERPRES/(A - autor: Oana Ghiță, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu) 

Afisari: 381

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 01-02-2025 18:29

Hunedoara: Două persoane au fost rănite de un utilaj agricol în localitatea Răchitova; a fost chemat elicopterul SMURD

Două persoane au fost rănite, sâmbătă, în urma răsturnării unui utilaj agricol, în localitatea Răchitova, una dintre acestea fiind transportată la Timișoara cu elicopterul SMURD, iar cealaltă la spitalul din municipiul Hunedoara.

Social 01-02-2025 17:22

Teleorman: Șofer de 18 ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor, prins după focuri de avertisment

Un șofer de 18 ani care nu a oprit la semnalele polițiștilor în comuna teleormăneană Nenciulești a fost prins abia după ce au fost trase focuri de avertisment, informează, sâmbătă, IPJ Teleorman. În fuga sa, șoferul a lovit și un cap de pod, dar și-a continuat drumul. 'În noaptea de 1 februarie a.c.,

Social 01-02-2025 15:02

Constanța: Anchetă a poliției după ce două fete s-au bătut într-un loc de joacă

Polițiștii au deschis un dosar penal după ce două minore s-au bătut într-un loc de joacă din municipiul Constanța, cercetările fiind derulate după ce imaginile cu agresiunea au apărut în mediul online. Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Constanța a informat, sâmbătă, că în urma imaginilor apărute în spațiul p

Social 01-02-2025 14:58

REPORTAJ/Satu Mare/Concurs de sacrificat porci; Președintele CJ: E o tradiție care a rezistat peste decenii, respectăm legislația UE

Aproape 40 de porci au fost sacrificați, sâmbătă, în comuna Halmeu, după metode tradiționale specifice comunităților maghiare și șvăbești din zonă, în cadrul celei de-a XII-a ediții a concursului de tăiat porci organizat de UDMR Satu Mare. În cadrul competiției un 'henteș', adică măcelar, a reușit să tranșeze un

Administratie 01-02-2025 14:45

Consiliul Fiscal: Construcția bugetară pentru 2025, compatibilă cu un deficit cash în jurul valorii de 7,7% din PIB

Construcția bugetară pentru anul 2025 este compatibilă cu un deficit cash situat în jurul valorii de 7,7% din PIB, pe baza unei abordări prudente a veniturilor și cheltuielilor, apreciază Consiliul Fiscal (CF) în opinia preliminară privind Legea bugetului de stat pe anul 2025, transmisă sâmbătă AGERPRES. 'Pe baza unei abo

Social 01-02-2025 13:43

Hunedoara: Bărbat rănit după ce casa i-a fost cuprinsă de flăcări, în Lupeni

Un bărbat de 57 de ani a ajuns la spital cu multiple arsuri, în urma unui incendiu izbucnit sâmbătă la locuința sa din Lupeni, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. Potrivit sursei citate, pompierii militari din Petroșani și Lupeni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă din Lu

Social 01-02-2025 13:05

Vrancea/Încasările de la lansarea unei cărți pentru copii, donate unei asociații care ajută copiii cu cancer

Încasările de la lansarea cărții pentru copii 'Fulg-de-Nea Povestea mea', scrisă de Maria Chiriac, o educatoare dintr-o comună de munte a județului, au fost donate în întregime către o asociație din Focșani care luptă pentru ajutorarea unor copii bolnavi de cancer sau leucemie. Zeci de persoane, părinți, copii și repr

Social 01-02-2025 12:17

Iași: Bilete și abonamente mai scumpe pentru autobuzele și tramvaiele CTP

Compania de Transport Public (CTP) Iași, a anunțat, sâmbătă, că au intrat în vigoare noile prețuri pentru călătoriile cu mijloacele de transport în comun. Conform sursei citate, prețul unei călătorii de 120 de minute a fost majorat de la 3,5 lei la 4 lei, iar biletul cu două călătorii va costa 8 lei. '&Icir

Social 01-02-2025 09:55

Hunedoara: Fetiță de 12 ani, la spital, după ce s-a aruncat de pe o clădire din Lupeni

O fată de 12 ani, din Lupeni, a suferit grave traumatisme după ce s-a aruncat de pe o clădire din oraș, de la circa 10 metri înălțime, tânăra fiind fiind internată, ulterior, la un spital din Timișoara pentru îngrijiri medicale, a informat sâmbătă Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. Incidentul a avut loc

Social 01-02-2025 09:23

Cod galben de ceață densă în localități din șase județe, sâmbătă dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis sâmbătă dimineața atenționări nowcasting Cod galben de ceață densă în zone din șase județe, valabile în următoarele ore. Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în zeci de localități din județele: Gorj, Olt, Vâlcea și Dolj se va semnala ceață, fenomen

Social 31-01-2025 21:48

UPDATE Alba: Incendiu lichidat la Aiud; nu au mai fost găsite alte victime

Pompierii militari nu au mai descoperit alte victime în incendiul produs, vineri seara, la o casă din municipiul Aiud, în care o persoană a fost găsită carbonizată. 'Incendiul este lichidat. În incendiu nu au fost identificate alte victime', a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de U

Administratie 31-01-2025 19:44

Vrancea: Parc voltaic de peste 27 de milioane de lei, pentru a asigura independența energetică a orașului Focșani

Primăria municipiului Focșani a semnat, vineri, la Ministerul Energiei, contractul de finanțare pentru construcția unui parc fotovoltaic care va asigura independența energetică pentru consumul public de energie electrică al orașului, proiect în valoare de peste 27 de milioane de lei, a informat administrația locală. 'Viceprimarul municipiului Focșani

Social 31-01-2025 19:17

Maramureș: Cinci tineri ucraineni, de negăsit în Munții Maramureșului; Salvamont a suspendat căutările

Salvatorii montani și polițiștii de frontieră au suspendat, vineri seara, căutările în Munții Maramureșului a cinci tineri ucraineni care potrivit apelului lansat de familii ar fi trecut granița în România, a informat directorul Serviciului Public Județean Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'Din păcate, aparținătorii nu au putut oferi absolu

Social 31-01-2025 18:59

Tulcea: Pelicanii creți s-au întors pe insula Ceaplace

Primele 160 de exemplare de pelicani creți, specie periclitată la nivel mondial, s-au întors zilele acestea pe insula Ceaplace din Rezervația Biosferei Delta Dunării (RBDD), consolidată recent de inspectorii ecologi ai Administrației RBDD, a anunțat vineri instituția din subordinea Ministerului Mediului pe pagina sa de Facebook. Insula Ceaplace, strict p

Administratie 31-01-2025 18:13

Nicușor Dan spune că Termoenergetica datorează ELCEN aproximativ 500 de milioane de lei, nu 1,18 miliarde de lei

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat vineri că Termoenergetica datorează ELCEN 400 - 500 de milioane de lei, nu 1,18 miliarde, iar banii provin dintr-o o serie de regularizări care trebuie făcute între operatorii economici. 'Nu este de un miliard (datoria către Elcen, n.r.). De 15 ani, primarii Bucureștiului doresc să preia CET-urile în