E.ON Energie România: Clienţii nu vor fi afectaţi de posibila schimbare a acţionarului majoritar

E.ON Energie România a anunţat, vineri, că îşi va respecta toate condiţiile prevăzute în contractele încheiate cu clienţii şi că aceştia nu vor fi afectaţi în vreun fel de posibila schimbare a acţionarului majoritar, în cazul finalizării tranzacţiei.
"E.ON Energie România îşi menţine angajamentele asumate şi respectă toate condiţiile prevăzute în contractele încheiate cu clienţii, aceştia nefiind afectaţi în vreun fel de posibila schimbare a acţionarului majoritar. În cazul finalizării, tranzacţia are efecte la nivel de acţionariat, fără impact asupra operaţiunilor, contractelor sau obligaţiilor asumate de E.ON Energie România. Toate contractele existente sunt şi vor rămâne valabile, iar clienţii pot avea încredere că obligaţiile contractuale şi calitatea serviciilor oferite vor fi respectate în totalitate", a arătat E.ON Energie România, într-un comunicat de presă.
E.ON Energie România a precizat că schimbarea posibilă a acţionarului companiei nu va schimba modul în care va opera.
"Vom continua să furnizăm energie şi să oferim soluţiile care au convins deja peste 3,5 milioane de clienţi. Contractele rămân valabile, serviciile funcţionează ca până acum, iar toate promisiunile făcute vor fi respectate. Încurajăm clienţii să nu se lase influenţaţi de zvonuri şi să solicite informaţii şi clarificări direct de la reprezentanţii E.ON Energie România. Suntem disponibili să oferim sprijin, lămuriri şi asistenţă prin canalele noastre oficiale de comunicare", se arată în comunicatul de presă.
Pe lângă activitatea de furnizare gaze naturale şi energie electrică, E.ON Energie România a precizat că va continua să dezvolte servicii şi produse inovatoare, care să răspundă celor mai înalte standarde de eficienţă energetică.
Compania a mai arătat că, prin intermediul echipelor de specialişti, compania va continua să ofere şi să dezvolte servicii şi produse de eficienţă energetică, care să îi ajute pe clienţi să îşi optimizeze consumul de energie, fără a-şi reduce confortul.
"Avem un portofoliu de peste 3,5 milioane de clienţi, iar mai bine de un sfert dintre aceştia au optat pentru soluţiile noastre de eficienţă energetică. Peste 2 milioane de clienţi îşi gestionează contractele online, iar 1,7 milioane au ales factura electronică. Le mulţumim clienţilor pentru alegerile făcute şi îi asigurăm că vom continua să le oferim cele mai bune soluţii energetice şi de furnizare, respectând, la fel ca până acum, angajamentele şi clauzele contractuale", a afirmat directorul general al E.ON Energie România, Claudia Griech.
E.ON Energie România a menţionat că a instalat 3.500 de sisteme fotovoltaice la clienţii rezidenţiali în programul Casa Verde 2023, acoperind toţi clienţii cu dosar validat AFM, care au selectat E.ON în sesiunea 2023.
"La actuala ediţie a programului, E.ON Energie România asigură instalarea, în maximum şase luni, a soluţiei complete cu panouri fotovoltaice şi sistem de stocare a energiei pentru primii 3.000 de clienţi care selectează E.ON în platforma AFM. Compania are alocate pentru acest program peste 50 de echipe interne şi partenere pe teritoriul întregii ţări şi peste 30 de ingineri E.ON experţi în proiectarea şi instalarea sistemelor fotovoltaice care monitorizează atent toate echipele de instalare. Soluţia E.ON, dedicată programului Casa Verde, este una la cheie - specialiştii fiind cei care evaluează locul de consum, întocmesc proiectul tehnic, obţin avizele necesare, instalează sistemul centralei fotovoltaice, şi, după finalizarea procesului, se ocupă de obţinerea dosarului de prosumator", se mai arată în comunicatul de presă.
În privinţa soluţiei de încălzire E.ON Life, cu centrale cu condensare, compania a arătat că până acum există 59.000 de clienţi.
E.ON Energie România a mai accentuat că serviciile digitale oferite de companie sunt preferate de doi din trei clienţi rezidenţiali şi că, în acest moment, peste 2,18 milioane de clienţi rezidenţiali sunt înregistraţi pe platforma online (66%), iar peste 1,77 milioane de clienţi rezidenţiali au optat pentru factura electronică.
"E.ON Energie România va continua să dezvolte şi să ofere produse de furnizare şi soluţii personalizate de încălzire (centrale termice în condensare şi pompe de căldură), climatizare (E.ON Cool), producere de energie şi asistenţă tehnică, dar şi noi facilităţi pentru platforma digitală, toate acestea în scopul sprijinirii clienţilor care să îşi poată reduce cheltuielile cu energia şi, totodată, să îşi gestioneze cât mai simplu şi rapid contractele", se mai subliniază în comunicatul de presă. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor: Karina Olteanu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vaslui: Pesticide peste limita admisă depistate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din R.Moldova
Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a anunțat, vineri, că în urma unor analize efectuate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din Republica Molvova, s-a depistat prezența de pesticide peste limita admisă. Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, prob
Bărbat urcat pe acoperișul sediului Înaltei Curți; Jandarmeria: Refuză să coboare și să coopereze cu forțele de ordine
Un bărbat s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, echipele de negociatori încercând să-l convingă să coboare. ''Î
Bihor: Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe DN 19 a murit; nouă pasageri transportați la spital
Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe drumul național DN 19 a murit, iar nouă pasageri au fost răniți, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
REPORTAJ/ Sute de vizitatori la Palatul Cotroceni; testarea tehnologiei STS folosită la alegeri și experiențele VR - între atracții
Sute de persoane au vizitat, vineri, Palatul Cotroceni cu ocazia evenimentului 'Porți deschise', unde Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a pregătit până duminică activități interactive pentru cei mari și pentru cei mici, principalele atracții fiind testarea tehnologiei folosite la alegeri, experiențele VR și modul de funcționare a serviciului d
Arad: O femeie a murit în accidentul de pe DN 79; traficul va fi blocat până la ora 20,00
Femeia implicată în accidentul produs vineri după-amiază în județul Arad a decedat, iar cei doi copii care se mai aflau în mașină sunt în stare critică la spital, circulația fiind blocată pe DN 79 până în jurul orei 20:00. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad au declarat, pentru AGERPRES, că femeia c
Timiș: Proiectul de dezvoltare turistică 'Adoptă un sat' va ajunge și în zona montană a județului
Zona rurală și montană din estul județului Timiș va fi promovată turistic prin proiectul antreprenorial ''Adoptă un sat'', sprijinit și de administrația județeană, obiectivul fiind de a aduce dezvoltare economică prin turismul local, cu tradițiile gastronomice și meșteșugărești ale locului, renumit și pentru atracții culturale și naturale unice.
Argeș: Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate
Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș. Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean (CJ) Argeș, ceremonia de 'pensionare' s-a desfășurat vineri, la sediul Salvamont din municipiul Curtea de Argeș. E
Sâmbătă - manifestații în Piața Constituției și Piața Universității; jandarmii iau măsuri de ordine și siguranță publică
Jandarmeria Capitalei va lua sâmbătă măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță cu ocazia desfășurării a două proteste în Piața Constituției și Piața Universității. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în intervalul orar 10:00 - 19:00, în Piața Constituției, are loc o adunare publică inițiată de Organizația pentru Apărarea Drepturilo
Bihor: Autobuz implicat în accident pe DN 19; șoferul în stop cardio-respirator, mai multe persoane evaluate medical
Un autobuz a fost implicat într-un accident rutier produs, vineri, pe drumul național DN 19, în localitatea Biharia din județul Bihor, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române. Din primele cercetări a reieșit că șoferul unui autobuz cu pasageri a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un gar
ISUBIF: Incendiu la o casă și un garaj în Sectorul 3; pompierii intervin cu autospeciale și autocisterne de mare capacitate
Pompierii bucureșteni intervin, vineri, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și patru autocisterne de mare capacitate pentru stingerea unui incendiu produs la o casă și la un garaj pe Strada Cuibaru Ioan din Sectorul 3. 'Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari pe fum pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătraț
Bacău: Pietoni accidentați de o mașină proiectată în urma coliziunii cu un alt autoturism; un bărbat a murit
Un pieton a decedat, iar altul a fost rănit grav după ce au fost accidentați, vineri, de o mașină care a fost proiectată în ei, în urma coliziunii cu un alt autoturism, pe drumul național DN 2F, în localitatea Tisa Silvestri, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'O tânără în vârstă d
Daniel Băluță: Nicușor Dan blochează consolidarea Școlii 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, blochează consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia, iar autoritatea locală riscă să piardă o finanțare de peste 30 de milioane de lei obținută prin PNRR pentru aceste investiții dacă nu va primi autorizația de construi
Nicușor Dan: 25 de studii, bază a PUG al Capitalei, postate spre cercetare pe site-ul Primăriei Capitalei
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, ale cărui studii se află începând de vineri postate spre cercetare pe site-ul Primărei Municipiului București, va fi finalizat până la sfârșitul anului, după care va intra într-un circuit de avizare extern la alte instituții, a anunțat primarul general Nicușor Dan.
Programul liniilor 1, 10, 55, 86, 90, 104,311 și 640, prelungit pentru meciul Dinamo-CFR Cluj
Liniile 1, 10, 55, 86, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit luni seara, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Dinamo București - CFR Cluj, programat de la ora 21:00 pe 'Arena Națională', iar parcul liniilor de noapte N1 și N10 va fi suplimentat între orele 23:00 - 23:40, autobuzele circulân
Sibiu: Festivalul Grădinilor - flori la prețuri între câțiva lei și câteva sute
Ediția din acest an a Festivalului Grădinilor de la Sibiu a adus mai mulți expozanți față de anul trecut, florile având prețuri între câțiva lei și câteva sute de lei și pentru prima dată sunt organizate ateliere pentru copii, a declarat pentru AGERPRES, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Sibiu, Octavian Isăilă, or