'Lumea lui Moş Crăciun' - din 16 noiembrie, la Muzeul Copiilor din Capitală

Expoziţia interactivă "Lumea lui Moş Crăciun" îşi aşteaptă vizitatorii din 16 noiembrie la Muzeul Copiilor.
Evenimentul este organizat de Primăria Capitalei, prin PROEDUS.
''Copiii cu vârste între 3 şi 12 ani sunt aşteptaţi împreună cu familiile lor să descopere surprizele şi bucuriile sărbătorilor de iarnă. Vor fi jocuri de iarnă (activităţi care îmbină competiţia şi curiozităţile despre fenomenele sezonului rece), ateliere de creaţie şi scriere de scrisori (un colţ dedicat celor care vor să-şi exprime creativitatea şi să-i scrie Moşului) şi nu vor lipsi simulatorul de sanie şi renii fermecaţi. De asemenea, cu Liftul Magic se va călători către satul lui Moş Crăciun, alături de spiriduşi, iar în Casa lui Moş Crăciun copiii îşi pot împărtăşi poeziile şi poveştile, realizând şi amintiri fotografice cu Moşul'', se arată într-un comunicat transmis sâmbătă AGERPRES.
Totodată, în perioada 16 noiembrie - 22 decembrie, Muzeul Copiilor îşi extinde ofertele cu noi expoziţii captivante:
* Şcoala de magie - Castelul Vrăjitorului - Un univers dedicat descoperirii magiei prin lentilele ştiinţei şi tehnicii. Alături de elevi ai şcolii de magie, cei mici vor putea dezlega mistere şi se vor putea bucura de activităţi interactive.
* A fost odată... - o invitaţie adresată întregii familii! O incursiune interactivă în poveştile clasice, cu jocuri captivante şi provocări de rezolvat în pădurea fermecată.
* Atelier de preparare turtă dulce - O experienţă delicioasă în bucătăria muzeului, unde cei mici pot pregăti figurine dulci şi pot descoperi povestea tradiţionalului desert.
Vizitatorii se pot bucura şi de activităţile din FunPark, zona din faţa muzeului, dedicată jocurilor de iarnă şi plimbărilor cu trenuleţul.
Biletele pot fi achiziţionate atât online, cât şi direct la recepţia muzeului, în limita locurilor disponibile pentru fiecare tur. Rezervările se pot face pentru perioada 16 noiembrie - 1 decembrie, iar formularele de rezervări vor fi disponibile periodic, din două în două săptămâni, anunţă organizatorii. AGERPRES/(AS - editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Neamț: Un bărbat din Constanța, angajat ca paznic la o societate comercială, s-a electrocutat în Gara CFR Roman
Un bărbat din județul Constanța, angajat ca paznic al unei societăți comerciale, s-a electrocutat, sâmbătă, în Gara CFR Roman, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit unor surse din cadrul anchetei, victima s-ar fi urcat pe un vagon, iar în urma arcului electric produs a fost aruncată sub un alt tre
Vaslui: Bărbat rănit după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea
Un bărbat a fost rănit, sâmbătă, după ce s-a răsturnat cu tractorul pe care îl conducea, au informat reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui. Potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Daniel Ungureanu, bărbatul a reușit să se autoevacueze din vehicul și era conștient când a fost preluat de echipajul medical, dar a
Atenționare de călătorie MAE: Franța - posibile perturbări ale traficului feroviar
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Franța că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat un apel la grevă pe parcursul întregii săptămâni viitoare (5 - 11 mai). În acest context, sunt prevăzute perturbări ale circulației fer
Alba: Mai multe intervenții ale salvatorilor montani, în ultimele zile, la Rimetea
Opt salvatori montani au intervenit sâmbătă la Rimetea, în zona Șanțul Mare, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei turiste care prezenta suspiciune de fractură la un picior. 'Echipa Salvamont Alba a intervenit astăzi în zona Șanțul Mare, comuna Rimetea, pentru acordarea primului ajutor și evacuarea unei perso
REPORTAJ/ Tulcea: Festivalul scrumbiei albastre a deschis sezonul turistic la Sulina
Sute de persoane au participat, vineri, la Sulina, la Festivalul scrumbiei albastre, turiștii fiind încântați de eveniment, în ciuda zgomotelor auzite în noaptea precedentă din Ucraina, pe fondul atacurilor Rusiei asupra infrastructurii portuare din țara vecină, atac care nu a mai fost anunțat prin sistemul RO-ALERT. Organizat de Primăr
REPORTAJ/ Mureș: Moara lui Mitică din Ibănești, noua atracție turistică de pe Valea Gurghiului
Aflat la a patra generație de morari, Dumitru Suceava din Ibănești a decis să restaureze moara acționată de apă pe care o avea în curte, achiziționând curele și piese originale, utilizate în trecut în această îndeletnicire, iar în acest fel instalația tehnică țărănească a devenit noua atracție de pe Valea Gurghiului. Dumitru
Prezidențiale2025/ Dajbog: Aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului de Interne mențin siguranța publică în ziua votului
Aproximativ 43.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne vor menține siguranța publică în ziua votului, a anunțat sâmbătă purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog. 'În misiunile de astăzi (sâmbătă - n.r.), vor fi angrenați peste 34.000 de polițiști, jandarmi, polițiști de frontieră și lucrători de la alte structuri,
Autoritatea pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție a lansat, de Ziua Tineretului, campania 'De la abandon la succes'
Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA) a lansat vineri, de Ziua Tineretului, campania 'De la abandon la succes', potrivit unei postări pe pagina de Facebook a instituției. 'Pe 2 mai sărbătorim Ziua Națională a Tineretului și marc
Vaslui: Veteranul de război Vasile Adam, decedat la vârsta de 103 ani, înmormântat cu onoruri militare
Veteranul de război col. Vasile Adam, decedat la vârsta de 103 ani, a fost înmormântat, vineri, cu onoruri militare, în Cimitirul 'Eternitatea' din municipiul Vaslui, la ceremonie participând militari din Bârlad și Iași.
Vaslui: Centru pentru tineret inaugurat în municipiul reședință de județ
Un Centru pentru tineret, amenajat într-o fostă centrală termică dezafectată din municipiul Vaslui, a fost inaugurat, vineri, în prezența autorităților, în cadrul manifestărilor derulate cu ocazia Zilei Tineretului și sub egida Vaslui - Capitala Tineretului din România 2025. Spațiul va fi pus în perioada următoare
Bistrița-Năsăud: Tânărul căutat în apele lacului Colibița a fost găsit decedat
Tânărul căutat vineri de pompieri și scafandri în apele lacului Colibița, după ce ar fi căzut dintr-o barcă în noaptea precedentă, a fost găsit decedat, la aproximativ 30 de metri de mal, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. Căutările au durat aproape trei ore, iar cadavrul a fost găsit de scaf
Sibiu: Atracție în plus la Zoo - peste 200 de peruși vor fi aduși la expoziția anuală
Vizitatorii celei mai vechi grădini zoologice din țară, cea de la Sibiu, au ocazia să admire sâmbătă și duminică peste 200 de exemplare de peruși care vor fi aduși din toată țara, la expoziția anuală organizată de Asociația Romanian Budgerigar, a anunțat Primăria Sibiu, pe pagina de socializare. 'De sâmbătă, 3 mai, de la ora 9.
Vremea se menține caldă în primele zile ale săptămânii, ulterior valorile termice vor fi în scădere (meteorologi)
Vremea se va menține frumoasă și deosebit caldă în următoarele zile la nivelul întregii țări, iar valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, arată prognoza săptămânală publicată de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Astfel, în intervalul 2-3 mai, vremea va f
Bistrița-Năsăud: Tânăr de 17 ani, căutat în apele lacului de acumulare Colibița
Un tânăr de 17 ani care ar fi căzut dintr-o barcă, în noaptea de joi spre vineri, în lacul de acumulare Colibița și nu ar mai fi ieșit la suprafață este căutat de pompieri, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud. 'În cursul nopții trecute, un minor în vârstă de aproximativ 17
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut ușor în martie 2025
Arieratele bugetului general consolidat au scăzut cu 0,85%, în martie 2025, comparativ cu luna precedentă, la 552,5 milioane de lei, de la 557,2 milioane de lei în februarie, conform datelor publicate pe site-ul Ministerului Finanțelor (MF) și consultate de AGERPRES. Arieratele de peste 90 de zile s-au majorat cu 7,3%, de la 150,9