logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

ROMÂNIA-NATO-20ANI/Cosmin Ştefan (comandantul Batalionului 26 Infanterie 'Neagoe Basarab'): NATO e în primul rând o alianţă defensivă şi de descurajare

Image

Comandantul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din Craiova, lt.col. Constantin Cosmin Ştefan, care a lucrat şi ca ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa sau Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE) din Mons, Belgia, afirmă că experienţa acumulată într-un comandament al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord i-a dovedit că NATO este în primul rând o alianţă defensivă şi de descurajare.

Comandantul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" - "Scorpionii Roşii", prima unitate din Armata României care a participat la un exerciţiu multinaţional sub comanda NATO, consideră, de asemenea, că intrarea României în NATO a reprezentat un pas înainte spre asigurarea unui garant de securitate credibil şi puternic aşa cum nu a mai avut până la momentul respectiv, iar cele mai mari sacrificii sunt pierderea vieţilor militarilor români în teatrele de operaţii şi militarii răniţi în misiuni.

"Din punctul meu de vedere, intrarea ţării noastre în NATO a reprezentat în primul rând încă un pas înainte spre asigurarea unui garant de securitate credibil şi puternic aşa cum ţara noastră nu a mai avut până la momentul respectiv. Totodată, putem vorbi de o serie de avantaje de care am beneficiat şi beneficiem în continuare. Dintre acestea aş enumera: dezvoltarea şi modernizarea continuă a tot ce înseamnă echipamente şi tehnică militară, un mediu sigur şi propice investiţiilor economice de orice natură, care duc automat spre dezvoltarea ţării şi creşterea calităţii vieţii. Cu siguranţă că am făcut şi sacrificii. Unele dintre acestea sunt reprezentate de vieţile militarilor români pierdute în teatrele de operaţii, precum şi de militarii răniţi în aceleaşi situaţii", a declarat pentru AGERPRES comandantul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab''.

Veteran al teatrelor de operaţii, participând la patru misiuni internaţionale: Irak - 2007 şi Afganistan - 2009, 2011 şi 2014, lt.col. Constantin Cosmin Ştefan, care a preluat comanda "Scorpionilor Roşii" de la 1 iunie 2023, a arătat că, în cei 20 de ani de când ţara noastră este parte a NATO, Armata României a cunoscut reale progrese din punct de vedere al profesionalizării militarilor, dar şi în ceea ce priveşte dotarea şi gradul de interoperabilitate cu aliaţii.

"Personal, am participat la patru misiuni internaţionale, prima în Irak în 2009, iar următoarele 3 în Afganistan în 2009, 2011 şi 2014. Participarea mea a avut ca scop în principal dezvoltarea şi testarea pregătirii profesionale într-un mediu operaţional real. Pot spune că misiunile nu au semănat între ele, fiecare având modalităţi de pregătire diferită, provocări şi riscuri diferite, în concordanţă cu situaţiile de securitate de la vremea respectivă. Pentru mine personal, cele mai solicitante misiuni au fost reprezentate de Afganistan 2011 şi 2014, din prisma funcţiei de comandant companie pe care am ocupat-o, coroborat cu provocările specifice TO Afganistan, care la momentul respectiv a cunoscut intensitatea maximă în ceea ce priveşte activităţile insurgenţilor'', a precizat acesta.

Pe lângă participarea la aceste patru misiuni, lt.col. Constantin Cosmin Ştefan a avut oportunitatea să lucreze şi în cadrul unui comandament NATO de nivel strategic.

''În perioada 2018 - 2021, am lucrat ca şi ofiţer de stat major în cadrul Comandamentului Suprem al Forţelor Aliate din Europa sau Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE) din Mons, Belgia. Toate acestea pot spune că au contribuit activ la dezvoltarea mea atât în plan profesional, cât şi în plan personal. Nu pot să trec mai departe fără a fi recunoscător familiei mele şi a le mulţumi pe această cale pentru sprijinul şi susţinerea necondiţionată în tot ce am întreprins. Spuneam anterior că am acumulat experienţă într-un comandament NATO, experienţă care mi-a dovedit încă o dată că NATO este în primul rând o alianţă defensivă şi de descurajare. Lucrul cu aliaţii în cadrul Alianţei m-a făcut să înţeleg că NATO s-a adaptat şi o face permanent cu succes în funcţie de situaţia de securitate globală cu impact asupra securităţii şi suveranităţii membrilor săi. România face parte din acest proiect de acum 20 de ani, la puţin timp de când mi-am început cariera de ofiţer, şi pot afirma cu încredere că Armata României a cunoscut reale progrese din punct de vedere al profesionalizării militarilor, al dotării, al participării la misiuni şi exerciţii internaţionale, pe scurt al interoperabilităţii cu aliaţii", spune comandantul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" din Craiova.

În legătură cu provocările pe care NATO le cunoaşte în acest moment, el afirmă că acestea sunt implementate în cadrul procesului de instruire.

"Provocările actuale ale NATO şi implicit ale României ca membru cu drepturi depline al Alianţei sunt reprezentate de acţiunile desfăşurate de Rusia în Ucraina. Toate lecţiile identificate în acest conflict sunt implementate în cadrul procesului de instruire. Ne adaptăm permanent metodele de instruire şi modul de desfăşurare a exerciţiilor, astfel încât să avem în continuare o postură credibilă de descurajare şi apărare", a conchis comandantul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab".

***
În vârstă de 44 de ani, ofiţerul Constantin Cosmin Ştefan a absolvit Liceul Militar "Tudor Vladimirescu" din Craiova în 1998 şi Academia Forţelor Terestre din Sibiu în 2002. În perioada 2015 - 2017 a urmat cursurile masterului de conducere interarme Forţe Terestre în cadrul Universităţii Naţionale de Apărare "Carol I". Pe parcursul carierei a urcat treptat în ierarhie ocupând funcţii de comandant pluton, locţiitor comandant companie, comandant companie, ofiţer de legătură, ofiţer de stat major, şef birou. În perioada 2018 - 2021 este încadrat la J7 - Direcţia Instrucţie din cadrul Comandamentului Aliat pentru Operaţii, Supreme Headquarters Allied Powers Europe (SHAPE) din Mons, Belgia.

Pentru modul remarcabil în care şi-a îndeplinit sarcinile, ofiţerul a fost recompensat cu diplome de apreciere, semne onorifice, medalii de onoare şi insigne, cea mai reprezentativă pentru ofiţer fiind Emblema de Onoare a Statului Major General primită în 2011 la înapoierea din misiune din teatrul de operaţii din Afganistan. Este căsătorit şi are 2 copii.

Începând cu 1 iunie 2023 preia comanda şi drapelul de luptă al Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" - Scorpionii Roşii, care are o istorie de 144 de ani, militarii săi remarcându-se prin eroismul lor la cele mai importante momente din istoria ţării. Batalionul s-a constituit la 15 septembrie 1994 dintr-un batalion al Regimentului 26 Mecanizat "Rovine" şi este prima unitate din Armata României care a participat la un exerciţiu multinaţional sub comanda NATO.

În cadrul misiunilor, mai mulţi militari din cadrul Batalionului 26 Infanterie "Neagoe Basarab" au căzut la datorie în teatrele de operaţii din străinătate sau în ţară: slt (pm) Valentin Leoveanu (1996 - Angola), slt (pm) Emanoil Ciobanu (2002 - Kosovo), slt (pm) Constantin Laurenţiu Lixandru (2011 - Afganistan), slt (pm) Cătălin Ionel Marinescu (2011 - Afganistan), slt (pm) Claudiu Constantin Vulpoiu (2014 - Afganistan), slt (pm) Viorel Cristinel Antonie (2010 - poligonul Cincu), slt (pm) Constantin Buică (2010 - poligonul Cincu) şi slt (pm) Marin Costea (2010 - poligonul Cincu). AGERPRES/(A, AS - Maria Mitrică, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Anda Badea)

 

Sursa foto: Arhiva personală Lt.col.Constantin Cosmin Ștefan, comandant Batalionul 26 ‘Neagoe Basarab’

 

Citeşte şi:

 

ROMÂNIA-NATO-20ANI: România, 20 de ani de apartenenţă la NATO

Afisari: 595

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 10-06-2026 16:11

Sector 1: Primăria are de la 1 iulie un nou operator de salubrizare, Blue Planet, pentru cel mult 12 luni

Primăria Sectorului 1 are, de la începutul lunii iulie, un nou operator de salubrizare, Blue Planet, care va asigura, pentru maximum 12 luni, colectarea deșeurilor menajere, curățenia stradală și deszăpezirea. Contractul are o valoare de 95,5 milioane de lei pentru un an, în timp ce serviciile Romprest ar fi costat 168 de milioane

Social 10-06-2026 15:54

Mureș: Exporturile de ovine, complet interzise după apariția variolei ovine și a pestei micilor rumegătoare

Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, și directorul DSVSA Mureș, Nagy Péter Tamás, au anunțat miercuri interzicerea totală a exporturilor de ovine din județ către Uniunea Europeană, cel puțin până la data de 31 iulie, ca urmare a confirmării unor focare de variolă ovină și, mai recent, a unui focar de pesta micilor rumegătoare

Social 10-06-2026 15:27

Atenționare de călătorie MAE: Franța - Posibile perturbări ale traficului feroviar, ca urmare a grevei sindicatelor

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Franceză asupra faptului că sindicatele căilor ferate din Republica Franceză (SNCF) au lansat, miercuri, un apel la grevă. În acest context, arată sursa citată, sunt prevăzute perturbări ale

Social 10-06-2026 15:24

FNSA: Primarul Capitalei alege retorica regimurilor care au început prin a delegitima sindicatele

Federația Națională a Sindicatelor din Administrație (FNSA) îi reproșează primarului Capitalei, Ciprian Ciucu, faptul că a ales 'retorica regimurilor' care au început prin a 'delegitima' sindicatele, presa și vocile critice. Reacția vine după ce reorganizarea Primăriei Capitalei a fost suspendată prin decizia instan

Social 10-06-2026 15:22

Brigada Rutieră: Un motociclist a murit după ce a intrat în coliziune cu un tramvai de pe linia 53

Un tânăr de 26 de ani a murit miercuri după ce a intrat în coliziune cu un tramvai, pe linia 53, pe bulevardul Bucureștii Noi, a informat Brigada Rutieră a Capitalei. 'În jurul orei 14:00, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe bulevardul Bucureștii Noi din

Social 10-06-2026 15:00

Bistrița-Năsăud: Aproape 200 de copii și tineri cu dizabilități, participanți la Olimpiada Inocenților

Unul dintre cele mai importante și îndrăgite evenimente dedicate copiilor și tinerilor cu dizabilități din județul Bistrița-Năsăud, Olimpiada Inocenților, s-a desfășurat, miercuri, în Parcul Regele Mihai I din municipiul Bistrița, transformând zona într-un spațiu al bucuriei, prieteniei și incluziunii. Evenimentul organ

Social 10-06-2026 14:32

Timiș: Muzică pe toate gusturile și 'cele mai bune sarmale din Banat', în Buziaș, la Festivalul Veverițelor

Cea de-a X-a ediție a Festivalului 'Zilele Veverițelor', o manifestare care celebrează natura, folclorul bănățean și gastronomia locală, va avea loc, în weekend, la Buziaș. Astfel, sâmbătă și duminică, în Parcul din Buziaș, veverițele își vor aștepta cadourile de la turiști - alune și nuci pe care le vor servi d

Social 10-06-2026 14:31

Stănică (ASAS): Pajiștile României - avere națională; să ne reamintim că avem cel mai bogat pământ din Europa

Președintele Academiei de Științe Agricole și Silvice 'Gheorghe Ionescu-Șișești' (ASAS), Florin Stănică, a declarat miercuri, la Vaslui, că pajiștile din țara noastră reprezintă o resursă importantă, o 'avere națională' care trebuie valorificată, astfel încât să-și păstreze rolul fundamental de a asigura hrană pentru animale, chiar dacă su

Social 10-06-2026 14:26

Conducerea ADI TPBI, preluată de George Micu, consilier onorific al ministrului Finanțelor

Contractul de director general al ADI TPBI al lui Vladimir Ghițulescu a încetat, fiind numit în această poziție George Micu, a anunțat miercuri primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, precizând că el a fost cel care a propus această măsură. ADI TPBI este autoritatea publică titulară a transportului din București și jude

Social 10-06-2026 14:00

Harghita: A înflorit papucul-doamnei, orhideea rară protejată la nivel european și admirată de iubitorii de natură

Papucul-doamnei, una dintre cele mai rare și mai spectaculoase orhidee sălbatice din Europa, a înflorit în Harghita cu o întârziere de câteva săptămâni, planta putând fi admirată de iubitorii de natură în mai multe zone din județ. Potrivit informațiilor furnizate AGERPRES de biologul Demeter L&aa

Administratie 10-06-2026 13:53

Primarul general Ciprian Ciucu va participa la Forumul Orașelor Lumii, la Singapore

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat, miercuri, că urmează să participe la a zecea ediție a Forumului Orașelor Lumii, desfășurat în Singapore, în perioada 14 - 16 iunie. Potrivit primarului, forumul este unul dintre cele mai importante evenimente destinate primarilor din lume, iar invitația i-a fost adresată de Guvernul din Singa

Social 10-06-2026 13:45

STS: A fost operaționalizată o aplicație de acces la Serviciul de urgență 112 pentru persoanele cu deficiențe de auz și vorbire

Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) anunță operaționalizarea aplicației mobile Apel 112 din cadrul arhitecturii Next Generation 112, destinată persoanelor cu deficiențe de auz și/sau vorbire. Conform unui comunicat al STS, aplicația le oferă persoanelor cu deficiențe de auz și/sau vorbire acces direct la Serviciul de urgență 112 prin multiple canale de

Social 10-06-2026 12:17

Arad: Trafic deviat de pe autostrada A1 în urma unui cu accident cu trei răniți

Traficul este deviat, miercuri la prânz, de pe autostrada A1, în județul Arad, unde a avut loc un accident în care au fost implicate două mașini, trei persoane fiind rănite. Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a informat că evenimentul s-a produs pe sensul de mers Arad - Timișoara, la km 532, fiind implicate două autoturisme.

Social 10-06-2026 10:34

VIDEO Buzău: Solarii distruse de furtună la Glodeanu-Sărat, când legumicultorii se pregăteau de recoltat tomatele

Mai multe solarii din bazinul legumicol Glodeanu-Sărat au fost distruse în câteva zeci de minute de vântul puternic, piatră și ploile torențiale, culturile de tomate fiind afectate în proporție de peste 60%. Furtuna care s-a abătut asupra comunei Glodeanu-Sărat, localitate cu tradiție în cultivarea tomatelor, a distrus folia solar

Social 10-06-2026 10:16

Coduri galben de vânt și instabilitate atmosferică, joi, în mare parte din țară

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare Cod galben valabilă pentru joi dimineața și care vizează intensificări ale vântului și instabilitate atmosferică în Banat, Crișana, Maramureș și vestul Transilvaniei. Astfel, vântul va sufla cu viteze de 50...70 km/h și se vor semnala, izolat, vijelii, descărcări el