Dâmbovița: Persoană surprinsă de viitură pe un excavator, salvată cu ajutorul unui elicopter SMURD
Pompierii dâmbovițeni au intervenit, marți, pentru salvarea unei persoane surprinsă de viitură pe un excavator în localitatea Buciumeni și au reușit salvarea acesteia cu ajutorul unui elicopter SMURD, informează Inspectoratul județean pentru Situații de Urgență (ISU).
La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Fieni, o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Pucioasa, precum și o autospecială de descarcerare și o barcă din cadrul Detașamentului de Pompieri Târgoviște.
''Persoana surprinsă de viitură a fost extrasă din zona de risc cu sprijinul elicopterului SMURD și predată echipajului medical aflat la sol, pentru evaluare medicală'', mai anunță ISU Dâmbovița.
Ca urmare a manifestării fenomenelor prognozate, pompierii dâmbovițeni au mai intervenit pentru evacuarea apei dintr-o casă, două beciuri, o anexă și șase curți în comuna Moroeni, sat Glod; evacuarea apei dintr-o casă în comuna Moroeni, sat Pucheni; evacuarea apei dintr-o casă în comuna Runcu, sat Bădeni.
În Dâmbovița au fost emise, marți, două Coduri Portocalii și mai multe mesaje RO-ALERT de vreme rea.
Un Cod Portocaliu, de tip nowcasting a vizat localitățile: Pucioasa, Fieni, Bezdead, Valea Lungă, Moroeni, Buciumeni, Runcu, Glodeni, Ocnița, Iedera, Pietroșița, Văleni-Dâmbovița, Vulcana-Băi, Malu cu Flori, Vișinești, Bărbulețu, Moțăieni, Pucheni, Vârfuri și Râu Alb. Se vor semnala averse torențiale care vor acumula 25...35 l/mp, frecvente descărcări electrice și grindină de 2-4 cm. Populația a fost sfătuită să evite deplasările în zonele afectate, să întrerupă activitățile în aer liber, să nu se adăpostească sub copaci sau în apropierea stâlpilor, panourilor publicitare ori a altor elemente care pot fi doborâte de vânt și să evite traversarea cursurilor de apă ori a zonelor inundate.
Un al doilea Cod Portocaliu, valabil până la ora 24:00, anunță scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici, cu posibile efecte severe de inundații locale, precum și creșteri de debite și niveluri, cu posibile depășiri ale cotelor de inundație. În județul Dâmbovița sunt vizate râurile din bazinul hidrografic Ialomița, respectiv afluenții aferenți sectorului aval Stației Hidrometrice Moroeni - amonte Stație Hidrometrică Băleni. AGERPRES / (A - redactor: Cornelia Dumitru, editor: Marius Frățilă, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Fundația Renașterea a lansat o campanie privind teste HPV și mamografii gratuite
Fundația Renașterea lansează campania națională 'Prevenția Salvează Vieți' în care pe parcursul unui an femei din zece orașe vor putea beneficia gratuit de teste HPV și mamografii pentru depistarea precoce a cancerelor de sân și de col uterin. Potrivit unui comunicat al Fundației Renașterea transmis luni, 10.000 de investigații medicale vor
Neamț: A fost inaugurat noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț; investiția de 12 milioane este a Consiliului Județean
Noul sediu al Detașamentului de Pompieri Târgu-Neamț a fost inaugurat, luni, în prezența reprezentanților administrației locale, dar și a inspectorului general al IGSU, generalul de brigadă Lucian Dumitru Marciu. Investiția este de aproape 12 milioane de lei și a fost suportată în întregime de Consiliul Județean (CJ) Neamț.
Brașov: În municipiul reședință începe furnizarea de agent termic în sistemul centralizat de încălzire
Serviciul Public Local de Termoficare (SPLT) Brașov va începe de miercuri furnizarea energiei termice pentru consumatorii casnici și noncasnici racordați la sistemul centralizat de încălzire ale municipiului. 'Ținând cont de temperaturile exterioare scăzute din ultimele zile, SPLT Brașov aduce la cunoștința asociațiilor de proprietari, co
Argeș: Societatea Termo Calor Confort începe furnizarea agentului termic în municipiul Pitești
Societatea Termo Calor Confort începe, luni, furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor în municipiul Pitești. 'Astăzi (...), începând cu ora 17:00, va începe furnizarea agentului termic pentru încălzirea locuințelor, în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Dispeceratul (...) și
Mureș: FSSU și FRTEQ își unesc forțele pentru promovarea sportului de masă
Federația Română de Teqball (FRTEQ) a anunțat, luni, încheierea unui protocol-cadru de colaborare instituțională cu Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), pentru promovarea sportului de masă, prin stimularea, dezvoltarea și diversificarea activităților sportive pentru elevi și studenți. Potrivit conducerii Federației Române de Teqb
VIDEO Constanța: 11 marinari au fost salvați; doi - găsiți decedați, după incendiul la bordul unei nave în Marea Neagră
Două persoane au fost găsite decedate și 11 membri ai echipajului au fost salvați, după ce nava la bordul căreia a izbucnit un incendiu s-a scufundat, luni, în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale României, a informat Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Conform sursei citate,
Bistrița-Năsăud: O comună de munte construiește o tabără școlară cu fonduri europene; licitația, lansată
Comuna Parva din județul Bistrița-Năsăud a obținut finanțare europeană și a scos la licitație amenajarea unei tabere școlare, chiar în centrul localității, proiectul fiind estimat la aproximativ 6,4 milioane de lei, fără TVA. În prezent, în județ funcționează o singură tabără școlară, în orașul-stațiune Sângeorz-B
Constanța: Operațiune de căutare și salvare pe Marea Neagră, după un incendiu la bordul unei nave; 13 marinari, dispăruți
Un număr de 13 membri ai echipajului navei Royad Mammadov sunt dispăruți, iar comandantul este rănit, în urma unui incendiu izbucnit luni la bord, nava aflându-se în Marea Neagră, în afara apelor teritoriale ale țării noastre, a informat Autoritatea Navală Română (ANR). Conform sursei citate, în jurul orei 1
Harghita: Un nou caz suspect de rabie la bovine, la Sândominic; o pisică a atacat doi câini și o femeie la Bălan
Un nou caz suspect de rabie a fost înregistrat la o vacă de la Sândominic, iar proba prelevată vineri de la vițelul din localitatea Racu a fost confirmată pozitiv, arată datele transmis luni AGERPRES de directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Harghita, István Róbert. Potrivit ac
Sălaj: Competiție inedită de alergare, în care câștigătorul este cel ce rămâne ultimul în cursă
Aproximativ 160 de alergători de toate vârstele au luat startul, sâmbătă dimineața, în Poienița Aghireș, în apropiere de Zalău, la cea de-a doua ediție a ''Last Man Standing by ZUT'', o competiție în care nu cel mai rapid alergător câștigă, ci acela care reușește să rămână cel mai mult în cursă.
Bihor/ Gabriel Ghilea (MDLPA): Cei 30 de ani de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au creat parteneriate durabile
Cele trei decenii de programe de cooperare transfrontalieră România-Ungaria au însemnat nu doar investiții în infrastructură și servicii, ci și construirea unor parteneriate durabile între instituții și comunități din cele două țări, una dintre principalele lecții pentru viitor fiind aceea că problemele comune ale regiunilor de frontieră trebu
Arad: Noul pod hobanat, în reparații la nouă luni de la inaugurare; tartanul de pe trotuare s-a desprins (GALERIE FOTO)
Noul pod hobanat din municipiul Arad, care a costat 165 de milioane de lei și a fost deschis traficului în 24 decembrie 2025, intră în reparații, lucrările vizând trotuarele și pista de biciclete care fuseseră acoperite cu tartan, în loc de asfalt, dar care după jumătate de an a început să se desprindă. Trotuarul
REPORTAJ Alba: Peste 20.000 de kilometri parcurși cu motocicleta de un blăjean, în Turul Orientului Mijlociu
Turul Orientului Mijlociu reprezintă cea mai recentă aventură pe două roți a unui antrenor de Taekwondo din Blaj, pasionat de motociclism, care a ajuns astfel în acest an prin țări ca Irak și Siria, dar și Qatar și Oman, cu o scurtă oprire și în Strâmtoarea Ormuz. După cum a mărturisit Ioan Tiurean, ideea acestui tur nu a apă
Licitație de până la 2,9 miliarde de lei pentru reabilitarea infrastructurii urbane în București; acord-cadru pe patru ani
Administrația Străzilor București anunță pe SEAP licitație pentru modernizarea și reabilitarea infrastructurii stradale, a sistemului de iluminat public și a mobilierului urban. Acordul-cadru pe patru ani are o valoare totală estimată cuprinsă între 734.911.890 și 2.938.797.687 lei. ''Obiectivul general și scopul l
Cutremur cu magnitudinea 3,8 în județul Vrancea, luni dimineața
Un cutremur cu magnitudinea de 3,8 s-a produs luni dimineața, la ora locală 8:36, în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 133,5 kilometri și s-a produs în apropierea ur










