Hunedoara: Autorităţile estimează o creştere cu 10% a numărului de turişti în judeţ, în urma târgului de profil din februarie

Numărul persoanelor care ar urma să viziteze obiectivele administrate în judeţul Hunedoara de către Direcţia Generală de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMPT) s-ar putea majora în acest an cu 10%, comparativ cu 2023, datorită unui interes crescut arătat standului judeţului de la Târgul de Turism al României.
"Târgul de Turism a fost un succes, deoarece pe la standul judeţului Hunedoara au trecut mii de persoane, interesate de obiectivele culturale şi istorice din zonă. Am avut parte de o bună promovare media, am stârnit interesul agenţiilor de turism, dar şi al ghizilor profesionişti interesaţi de rutele turistice din judeţ. Ne aşteptăm la o creştere cu circa 10% a numărului de turişti la obiectivele administrate de către DGAMPT, urmând astfel trendul anilor trecuţi", a declarat joi pentru AGERPRES directorul general al DGAMPT Hunedoara, Radu Barb.
Potrivit acestuia, instituţia, subordonată Consiliului Judeţean Hunedoara, va continua programele de promovare a obiectivelor culturale şi istorice, inclusiv prin întâlniri cu turoperatorii sau chiar cu influenceri din mediul online.
O numărătoare paralelă efectuată de către DGAMPT Hunedoara arată că anul trecut obiectivele turistice din judeţ, începând cu cetatea Sarmizegetusa Regia şi continuând cu Castelul Corvinilor sau staţiunile montane din Valea Jiului, ar fi fost vizitate de aproximativ 500.000 de persoane, conform datelor culese de la unităţile administrativ-teritoriale şi administratorii de pensiuni.
Pe de altă parte, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), Lucian Stanciu, a declarat, pentru AGERPRES, că eforturile de promovare a judeţului Hunedoara dau roade, precizând însă că autorităţile trebuie să-şi concentreze eforturile astfel încât vizitatorii obiectivelor turistice să rămână apoi în zonele de destinaţie.
"La acest capitol mai trebuie lucrat, astfel încât o cât mai mare parte din vizitatorii unui obiectiv turistic să poată fi convinşi să rămână acolo, pentru o perioadă timp. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în anul 2023, la capitolul sosiri - vizitatori unici, judeţul Hunedoara a înregistrat 141.456 de turişti, în creştere cu 17.310 turişti faţă de anul precedent. Durata medie a unui sejur a fost de 1,88 zile, iar gradul de ocupare a capacităţilor de cazare a fost de 17,78%, în creştere cu două procente. Aici trebuie să se concentreze CJ Hunedoara", a explicat reprezentantul FPTR.
Principalele atracţii turistice hunedorene, monumentele istorice, obiceiurile, dar şi preparatele tradiţionale au fost prezentate celor care au vizitat standul judeţului la ediţia din acest an a Târgului de Turism al României, în perioada 15-18 februarie, la Centrul Expoziţional Romexpo Bucureşti.
Cel mai important obiectiv turistic de care se ocupă direct DGAMPT Hunedoara îl reprezintă cetăţile dacice din Munţii Orăştiei. AGERPRES/(AS - autor: Sorin Blada, editor: Antonia Niţă, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Vaslui: Pesticide peste limita admisă depistate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din R.Moldova
Conducerea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Vaslui a anunțat, vineri, că în urma unor analize efectuate la morcovi proveniți dintr-un lot importat din Republica Molvova, s-a depistat prezența de pesticide peste limita admisă. Conform unui comunicat de presă transmis de reprezentanții instituției, prob
Bărbat urcat pe acoperișul sediului Înaltei Curți; Jandarmeria: Refuză să coboare și să coopereze cu forțele de ordine
Un bărbat s-a urcat vineri pe acoperișul clădirii în care se află sediul Înaltei Curți de Casație și Justiție, echipele de negociatori încercând să-l convingă să coboare. ''Î
Bihor: Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe DN 19 a murit; nouă pasageri transportați la spital
Șoferul autobuzului implicat în accidentul de pe drumul național DN 19 a murit, iar nouă pasageri au fost răniți, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române.
REPORTAJ/ Sute de vizitatori la Palatul Cotroceni; testarea tehnologiei STS folosită la alegeri și experiențele VR - între atracții
Sute de persoane au vizitat, vineri, Palatul Cotroceni cu ocazia evenimentului 'Porți deschise', unde Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a pregătit până duminică activități interactive pentru cei mari și pentru cei mici, principalele atracții fiind testarea tehnologiei folosite la alegeri, experiențele VR și modul de funcționare a serviciului d
Arad: O femeie a murit în accidentul de pe DN 79; traficul va fi blocat până la ora 20,00
Femeia implicată în accidentul produs vineri după-amiază în județul Arad a decedat, iar cei doi copii care se mai aflau în mașină sunt în stare critică la spital, circulația fiind blocată pe DN 79 până în jurul orei 20:00. Reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Arad au declarat, pentru AGERPRES, că femeia c
Timiș: Proiectul de dezvoltare turistică 'Adoptă un sat' va ajunge și în zona montană a județului
Zona rurală și montană din estul județului Timiș va fi promovată turistic prin proiectul antreprenorial ''Adoptă un sat'', sprijinit și de administrația județeană, obiectivul fiind de a aduce dezvoltare economică prin turismul local, cu tradițiile gastronomice și meșteșugărești ale locului, renumit și pentru atracții culturale și naturale unice.
Argeș: Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate
Helios, primul câine salvator montan din România, se retrage după 12 ani de activitate în cadrul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș. Potrivit unui comunicat al Consiliului Județean (CJ) Argeș, ceremonia de 'pensionare' s-a desfășurat vineri, la sediul Salvamont din municipiul Curtea de Argeș. E
Sâmbătă - manifestații în Piața Constituției și Piața Universității; jandarmii iau măsuri de ordine și siguranță publică
Jandarmeria Capitalei va lua sâmbătă măsuri pentru asigurarea unui climat de siguranță cu ocazia desfășurării a două proteste în Piața Constituției și Piața Universității. Potrivit Jandarmeriei Capitalei, în intervalul orar 10:00 - 19:00, în Piața Constituției, are loc o adunare publică inițiată de Organizația pentru Apărarea Drepturilo
Bihor: Autobuz implicat în accident pe DN 19; șoferul în stop cardio-respirator, mai multe persoane evaluate medical
Un autobuz a fost implicat într-un accident rutier produs, vineri, pe drumul național DN 19, în localitatea Biharia din județul Bihor, anunță Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române. Din primele cercetări a reieșit că șoferul unui autobuz cu pasageri a pierdut controlul direcției și a intrat în coliziune cu un gar
ISUBIF: Incendiu la o casă și un garaj în Sectorul 3; pompierii intervin cu autospeciale și autocisterne de mare capacitate
Pompierii bucureșteni intervin, vineri, cu autospeciale de stingere cu apă și spumă și patru autocisterne de mare capacitate pentru stingerea unui incendiu produs la o casă și la un garaj pe Strada Cuibaru Ioan din Sectorul 3. 'Incendiul se manifestă cu flacără deschisă și degajări mari pe fum pe o suprafață de aproximativ 300 metri pătraț
Bacău: Pietoni accidentați de o mașină proiectată în urma coliziunii cu un alt autoturism; un bărbat a murit
Un pieton a decedat, iar altul a fost rănit grav după ce au fost accidentați, vineri, de o mașină care a fost proiectată în ei, în urma coliziunii cu un alt autoturism, pe drumul național DN 2F, în localitatea Tisa Silvestri, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. 'O tânără în vârstă d
Daniel Băluță: Nicușor Dan blochează consolidarea Școlii 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, susține că edilul general al Capitalei, Nicușor Dan, blochează consolidarea clădirii Școlii Gimnaziale 'Ienăchiță Văcărescu' și a sălii de sport a acesteia, iar autoritatea locală riscă să piardă o finanțare de peste 30 de milioane de lei obținută prin PNRR pentru aceste investiții dacă nu va primi autorizația de construi
Nicușor Dan: 25 de studii, bază a PUG al Capitalei, postate spre cercetare pe site-ul Primăriei Capitalei
Planul Urbanistic General (PUG) al Capitalei, ale cărui studii se află începând de vineri postate spre cercetare pe site-ul Primărei Municipiului București, va fi finalizat până la sfârșitul anului, după care va intra într-un circuit de avizare extern la alte instituții, a anunțat primarul general Nicușor Dan.
Programul liniilor 1, 10, 55, 86, 90, 104,311 și 640, prelungit pentru meciul Dinamo-CFR Cluj
Liniile 1, 10, 55, 86, 90, 104, 311 și 640 vor avea un program de circulație prelungit luni seara, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Dinamo București - CFR Cluj, programat de la ora 21:00 pe 'Arena Națională', iar parcul liniilor de noapte N1 și N10 va fi suplimentat între orele 23:00 - 23:40, autobuzele circulân
Sibiu: Festivalul Grădinilor - flori la prețuri între câțiva lei și câteva sute
Ediția din acest an a Festivalului Grădinilor de la Sibiu a adus mai mulți expozanți față de anul trecut, florile având prețuri între câțiva lei și câteva sute de lei și pentru prima dată sunt organizate ateliere pentru copii, a declarat pentru AGERPRES, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură (CCIA) Sibiu, Octavian Isăilă, or