logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Protest al angajaţilor Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti, între orele 9:00 şi 16:00

Imagine din galeria Agerpres

Angajaţii Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB) şi cei ai caselor judeţene vor protesta miercuri, între orele 9:00 şi 16:00, în faţa sediilor instituţiilor, nemulţumiţi de salarizarea din sistem.

Pe perioada protestului, angajaţii Casei vor asigura doar urgenţele, între orele 8:00 şi 9:00 şi între 16:00 şi 17:00, precum: serviciile pentru duplicarea cardurilor de sănătate, aprobări pentru aparate de oxigen, stome sau servicii necesare gravidelor ori persoanelor cu dizabilităţi.

Protestele angajaţilor din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS au demarat în data de 2 noiembrie şi sunt susţinute de Federaţia Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la Blocul Naţional Sindical (BNS).

Sindicaliştii susţin că decizia de a protesta pe o perioadă nedeterminată survine ca urmare a faptului că, după luni de zile de dialog şi de aşteptare, au constatat că pentru cei mici ca număr, în ciuda răspunderilor sociale majore pe care aceştia le au, nu se găsesc soluţii, însă sunt găsite "soluţii satisfăcătoare şi imediate" pentru cei mari, de ordinul zecilor de mii de salariaţi.

BNS, FSCAS şi conducerea CNAS au încercat rezolvarea problemelor de salarizare din această instituţie, promovând un proiect de lege pentru a genera suportul legislativ necesar corecţiilor salariale, în condiţiile în care salariaţii din aceste instituţii nu au beneficiat de niciun fel de creştere salarială din 2018 până în prezent. Aceasta, în ciuda faptului că, în perioada pandemiei de COVID-19, instituţia a funcţionat la capacitate maximă cu toţi salariaţii săi pentru a putea să asigure finanţările necesare tuturor furnizorilor de servicii de sănătate implicaţi, se arată în comunicatul BNS.

"Deşi proiectul de lege trimis în Parlament viza în mod direct salarizarea lucrătorilor din CNAS, anumiţi miniştri şi parlamentari au intervenit prin amendate pentru alte tipuri de categorii de salariaţi din sectorul de sănătate publică (nu puţini la număr), ce nu erau vizaţi de proiectul legii. În aceste condiţii, ne-am trezit în ultima săptămână de lucru a sesiunii parlamentare precedente (luna iunie a.c), că proiectul de lege ajuns pe agenda plenului Camerei Deputaţilor (camera decizională) a fost retras de la vot, motivul fiind că impactul financiar este unul foarte mare din cauza acestor noi amendamente. În ciuda unor promisiuni care ne-au fost făcute după protestul din data de 10 iulie 2023, am constatat că s-au găsit soluţii prin ordonanţe de urgenţă pentru alte categorii de salariaţi din sănătate, cu excepţia noastră", au explicat sindicaliştii Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, într-un comunicat transmis la începutul acestei luni.

Aceştia atrag atenţia că odată cu anunţul public al Guvernului, concretizat prin asumarea răspunderii pe Legea privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung, s-a produs un fenomen extrem de periculos: peste 100 de salariaţi din CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene au migrat către alţi ordonatori de credite din sistemul public.

"Acest fenomen aduce grave atingeri funcţionării CNAS, CASMB, OPSNAJ şi CAS judeţene privind relaţia cu cei peste 40.000 de furnizori de servicii de sănătate punând în pericol: decontarea cheltuielilor prestatorilor de servicii (ex: spitale, farmacii); asigurarea cu medicamente şi materiale sanitare din Programele Naţionale de Sănătate pentru pacienţii cu boli cronice; creşterea exponenţială a perioadelor de procesare şi decontare a concediilor medicale; scăderea capacităţii de interacţiune cu populaţia beneficiară de servicii publice de sănătate", afirmă reprezentanţii organizaţiei sindicale.

Din data de 2 noiembrie, activitatea de relaţii cu publicul a fost perturbată din cauza protestelor, inclusiv procesarea tuturor documentelor venite de la furnizorii de servicii, de la companii (concedii medicale) şi din programele naţionale de sănătate.

"Nu am cerut rectificări bugetare! Resursele financiare necesare salariilor noastre sunt insignifiante şi se regăsesc deja în bugetul CNAS datorită economiilor făcute la fondul de salarii pe parcursul acestui an. Atragem încă o dată atenţia că, în ultimii 4 ani, prin plecări voluntare, această instituţie a pierdut peste 25% din totalul salariaţilor din motive de politică salarială. Avem nevoie de o soluţie juridică pentru a putea plăti salarii corecte lucrătorilor din CNAS, CASMB, CAS judeţene şi OPSNAJ", au mai transmis sindicaliştii.

Potrivit BNS, joi, 9 noiembrie, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, alături de conducerea Federaţiei Sindicatelor Caselor de Asigurări de Sănătate, afiliată la BNS, vor susţine declaraţii de presă pe tema protestului generalizat organizat pe perioadă nedeterminată la nivelul Casei Naţionale de Sănătate, Casei de Sănătate a Municipiului Bucureşti, Caselor Judeţene de Sănătate şi Casei de Asigurări de Sănătate a Apărării, Ordinii Publice, Siguranţei Naţionale şi Autorităţii Judecătoreşti. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Oana Tilică, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 56

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 06-11-2026 12:31

Galați: Președintele CJ avertizează că debranșarea combinatului Liberty de la energia electrică poate genera o criză socială

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a avertizat, vineri, că o eventuală debranșare de la energia electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați ar putea avea consecințe sociale grave, afectând nu doar angajații combinatului, ci și salariații firmelor care depind de activitatea acesteia, declarația fiind făcută în fața a aproximativ

Social 06-11-2026 12:20

Olt: Reforma administrativă, între economiile la buget și teama că administrația se va îndepărta de oamenii de la sate

Populația îmbătrânită de la sate ar putea avea o problemă în plus odată cu mutarea sediilor administrative ale localităților la distanțe mai mari decât cele actuale, în eventualitatea comasării unor comune, iar schimbările administrative deși ar genera o economie a cheltuielilor administrative, ar putea și accentua fenomenul depopulării,

Social 06-11-2026 12:13

Marian Neacșu, întâlnire cu reprezentanții cadrelor militare în rezervă și în retragere din MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, în cadrul căreia au fost abordate principalele probleme care privesc drepturile, condițiile de sprijin și activitatea organizațiilor reprezentative ale foștilor angajați ai Ministeru

Social 06-11-2026 09:12

Tulcea: Un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone

Populația din județul Tulcea a primit, vineri, în jurul orei 9:00, un nou mesaj RO-ALERT de posibilă incursiune de drone, pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina. În mesajul transmis de Centrul Național Militar de Comandă, autoritățile îndeamnă populația să se protejeze în adăposturi civile sau, î

Social 06-11-2026 09:02

Bihor: Adăpostul de Noapte din Oradea găzduiește deja peste 50 de persoane

Adăpostul de Noapte din Oradea își intensifică rolul de sprijin pentru persoanele fără locuință, odată cu scăderea temperaturilor, găzduind, în prezent 51 de persoane, dintre care 19 femei, dar numărul beneficiarilor este așteptat să crească pe măsură ce vremea se răcește, potrivit Direcției de Asistență Socială (DAS) Oradea. Situa

Social 06-11-2026 08:28

Avertizări Cod galben de ceață densă în zone din zece județe, vineri dimineața

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o serie de avertizări nowcasting Cod galben de ceață, ce vizează în orele următoare mai multe zone din țară. Astfel, până la ora 9.00, va fi ceață densă, fenomen care va determina scăderea vizibilității în trafic, local sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri, în areale di

Social 05-11-2026 23:45

SRI/Noi alerte cu bombă pe Otopeni; piloții unei curse spre Tel Aviv au cerut control pirotehnic

Serviciul Român de Informații (SRI) anunță, joi seara, că au mai fost două amenințări cu bombe privind aeronave ce au aterizat pe Aeroportul Otopeni, una dintre ele vizând zborul KLM cu destinația Tel Aviv, care avea escală la București. Potrivit reprezentanților SRI, piloții au cerut un control pirotehnic, după ce s-au consultat c

Social 05-11-2026 21:44

Specialiști din domeniile sănătate și combaterea dezinformării au dezbătut despre mecanismele de propagare a narațiunilor despre vaccinare

Specialiști din domeniul sănătății, al combaterii dezinformării, tehnologiei și securității cibernetice, reprezentanți ai presei și creatori de conținut au dezbătut, joi, la Palatul Patriarhiei, mecanismele prin care se formează și se propagă narațiunile despre vaccinare și sănătate, precum și soluțiile prin care pot fi limitate efectele dezinformării și reconstrui &

Social 05-11-2026 20:22

Ministrul Dezvoltării referitor la balcoanele închise: Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite

Nimeni nu va fi obligat să plătească impozit dublu sau taxe înzecite și nici să cheltuiască mii de lei ca să își legalizeze balconul, a transmis joi ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Marcel-Alexandru Stoica. Acesta a anunțat că a emis un ordin pentru a clarifica interpretarea prevederilor legale referitoa

Social 05-11-2026 19:30

Neamț: Muniția descoperită în zona unde au fost găsite resturile unei drone, la Boghicea, va fi detonată

Muniția descoperită în zona unde au fost găsite resturile unei drone la Boghicea va fi detonată, a transmis Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț. Cetățenii din localitate au primit mesaj prin sistemul RO-ALERT atât în limba română, cât și în limba engleză. 'Atenție! Distrug

Administratie 05-11-2026 18:13

Rusia va utiliza un vaccin autohton împotriva cancerului, CaTeVac, începând din 2027

Rusia va începe să utilizeze în 2027 vaccinul său împotriva cancerului CaTeVac, dezvoltat pe plan intern și bazat pe celule dendritice, pentru tratarea pacienților cu sarcoame ale țesuturilor moi, a anunțat joi biroul viceprim-ministrului Tatyana Golikova, informează agenția de presă Xinhua. Studiile preclinice ale acestui vaccin au fost fina

Social 05-11-2026 16:41

Bistrița-Năsăud: Copiii cu autism de la Centrul 'Micul Prinț', maeștri cofetari pentru o zi

O parte dintre copiii care beneficiază de serviciile Centrului de Resurse și Referință 'Micul Prinț' din Bistrița au devenit joi, pentru câteva ore, maeștri cofetari, având ocazia să își dovedească abilitățile dobândite în fața unor invitați speciali - operatori economici și reprezentanți ai unor instituții publice.

Social 05-11-2026 16:11

Neamț: Fragmente dintr-o dronă, găsite în comuna Boghicea

Fragmente dintr-o dronă au fost descoperite, joi, pe o suprafață de aproximativ 200-300 de metri, în comuna Boghicea, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Neamț. Potrivit sursei citate, polițiștii, pompierii și o echipă pirotehnică din cadrul Serviciului Român de Informații (SRI) s-au deplasat la fața locului pentru ve

Social 05-11-2026 15:44

Teleorman: Pompieri români și bulgari, exerciții de pregătire comună la Videle pentru intervenții la incendii în spații închise

Pompieri români și bulgari au participat, joi, la Poligonul de Antrenament și Pregătire de Specialitate din cadrul Detașamentului de Pompieri Videle, la exerciții de pregătire comună pentru intervenții la incendii în spații închise, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Teleorman. 'Intervențiile la inc

Social 05-11-2026 15:02

Tulcea: Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării din Sulina - estimată la 12 milioane de euro

Reabilitarea Palatului Comisiei Europene a Dunării (CED) din orașul Sulina, clădire de patrimoniu aparținând Administrației Fluviale Dunărea de Jos (AFDJ) din Galați, va costa circa 12 milioane de euro, demersurile pentru obținerea de finanțare necesară lucrărilor fiind demarate deja, potrivit directoarei generale a AFDJ, Angela Stela Ivan.