logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Sector 4: Nou amfiteatru al Universităţii de Medicină şi Farmacie - inaugurat în Şoseaua Olteniţei

Imagine din galeria Agerpres

Un nou amfiteatru al Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", destinat studenţilor Facultăţii de Stomatologie, a fost inaugurat, luni, în Sectorul 4, pe şoseaua Olteniţei, fiind prezenţi premierul Marcel Ciolacu, primarului Sectorului 4, Daniel Băluţă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila şi reprezentanţi ai Universităţii.

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, a declarat, cu acest prilej, că proiectul a fost realizat în parteneriat între Primăria Sectorului 4, Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" şi Ministerul Sănătăţii, prin Spitalul Universitar.

"Este doar prima parte a acestui proiect, pentru că vizavi, în maxim două-trei luni de zile, vom reuşi să dăm în funcţiune şi Spitalul de stomatologie, sub managementul Spitalului universitar Bucureşti, Sectorul 4 devenind astfel o nouă locaţie în care oamenii pot să vină şi să se trateze. (...) Acest amfiteatru, cât şi clinica de stomatologie, viitorul modul de chirurgie pe care îl vom construi împreună cu Spitalul Universitar începând cu luna aprilie a anului 2024, maternitatea pe care, împreună cu Ministerul Sănătăţii, o construim la Sfântul Ioan, parteneriatul pe care îl avem cu Spitalul de pneumoftiziologie Marius Nasta pentru reabilitarea corpului de clădire din Sectorul 4, unitatea de primiri urgenţe pe care am construit-o deja, toate acestea reprezintă implicarea directă a unei echipe complexe", a precizat Băluţă.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO



Premierul Marcel Ciolacu a afimat că Daniel Băluţă este "un primar cu viziune care face investiţii în primul rând pentru locuitorii Sectorului 4, dar şi pentru restul sectoarelor şi într-o colaborare şi cu instituţiile statului".

"Astăzi domnul primar Daniel Băluţă a venit cu un proiect şi s-a şi ţinut de cuvânt - aici e foarte important - să termine astăzi la deschiderea anului universitar la termen o astfel de investiţie.(...) Trebuie să întoarcem serviciile publice nu numai pentru cei din Sectorul 4, pentru români, în general, şi aici sunt ferm convins că domnul ministru Rafila se va implica împreună cu domnul primar şi vor găsi acele pachete sociale, de prevenţie, de intervenţii în zona stomatologică. Daniel Băluţă ne-a obişnuit de a nu fi un simplu primar, e un primar cu viziune, mai găsesc acest lucru şi la Sectorul 3, văd că a început şi Sectorul 5, ceea ce mă bucură foarte mult, dacă am fi avut şi primar general cu viziune şi să poată colabora cu toţi primarii de sector, indiferent de culori politice, atunci lucrurile s-ar fi grăbit şi ar fi intrat într-o altă dinamică", a punctat premierul.

El a adăugat că românii nu vor rămâne în ţară dacă nu vor avea o bază şi servicii publice de nivelul celor din Uniunea Europeană.

"Aici este de fapt toată miza, ca (...) românii să rămână din ce în ce mai mulţi în România. Cred că s-a plecat suficient din România, trebuie să venim, nu cu alocaţii mod special, au şi ele rostul lor, trebuie să venim cu servicii publice. Acest lucru nu se poate face decât prin parteneriat între aleşii locali, reprezentanţii Guvernului, ai învăţământului, managerii spitalelor", a mai spus premierul.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO



El a adăugat că trebuie investit în spitalele naţionale, "cele care au ţinut piept atunci când a fost pandemia".

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a evidenţiat, la rândul său, că acest proiect a fost finalizat în doar doi ani.

"Aş spune, fără să politizez într-un fel dezbaterea, că nu întâmplător domnul primar Băluţă este la Partidul Social Democrat, pentru că, aşa cum spuneam în urmă cu câteva zile, Partidul Social Democrat are vocaţia construcţiei. (...) Avem acum un spaţiu de învăţământ pentru studenţii de la stomatologie, care timp de foarte, foarte mulţi ani au dus lipsa unui astfel de spaţiu şi vă spun extrem de în cunoştinţă de cauză aceste lucruri, erau nişte clădiri care erau ameninţate de prăbuşire la cutremur. Chestiunea cu România educată trebuie să se combine, dacă vreţi, cu România sănătoasă. Dacă aceste două concepte reuşim să le ducem înainte, să le ducem la bun sfârşit sau la o anumită etapă de dezvoltare care să fie corespondentă cu ceea ce se întâmplă în Uniunea Europeană, atunci ţara noastră, şi sunt sigur că va fi aşa, va avea un viitor aşa cum îl merită", a afirmat Rafila.

Rectorul UMF Carol Davila, prof. univ. dr. Viorel Jinga, a declarat că acest edificiu este foarte important, având în vederea lipsa mare de spaţii pentru învăţământul medical.

 

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO



"Universitatea de Medicină şi Farmacie Carol Davila are două motive de bucurie: unul este începerea anului universitar 2022-2024, cel de al doilea această frumoasă clădire. Facultatea de stomatologie îmbracă, după cum vedeţi, o haină nouă", a precizat Jinga, menţionând că din cauza lipsei spaţiilor nu se putea creşte numărul de studenţi la stomatologie.

Potrivit lui Jinga, în prezent sunt 2.050 de studenţi la stomatologie, din care 246 sunt studenţi internaţionali.

"De anul trecut, a început un modul în limba engleză, sunt 300 de boboci şi 120 de studenţii internaţionali care vor intra în această frumoasă clădire. Pe lângă spaţiile didactice, în această clădire este şi un laborator de tehnici moleculare pentru diagnosticul infecţiilor bacteriene din cavitatea orală şi, de asemenea, este şi un centru de simulare. Şi împreună vom dota acest centru pentru a pregăti studenţii în tratamentul cariilor simple, în prepararea cavităţilor şi restaurarea dinţilor, după ce se face această preparare. Mai există, de asemenea, un centru de informatică, o bibliotecă", a mai explicat Jinga.

El a mai spus că toate acestea se datorează primarului Sector 4. "Vom avea spaţii în care locuitorii Sectorului 4 şi nu numai vor putea să iasă cu zâmbetul pe buze, după ce li s-au reparat dinţii. Stomatologia va deveni o artă, aici, prin ajutorul domnului primar", a adăugat Jinga. AGERPRES/(AS - autor: Alina Novăceanu, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Social 10-02-2025 18:26

Mureș: Mesaje Ro-Alert după dispariția a doi copii de la Casa de Tip Familial din Miercurea Nirajului

Doi frați în vârstă de 11 și 13 ani, Narcisa și Levente Virag, instituționalizați la Casa de Tip Familial din Miercurea Nirajului au dispărut, luni, în drum spre școală, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, fiind emise mesaje Ro-Alert. 'La data de 10 februarie 2025, polițiștii din cadrul Poliției orașului Miercurea Nirajului

Social 10-02-2025 18:21

Albania: Primarul Tiranei, arestat pentru corupție și spălare de bani

Primarul capitalei albaneze Tirana, Erion Veliaj, a fost arestat luni pentru presupuse infracțiuni de corupție, spălare de bani și abuz de putere, a informat presa locală, citată de agenția spaniolă de presă EFE. Arestarea sa a fost dispusă de Structura Specială Împotriva Corupției și Crimei Organizate (SPAK), care l-a anchetat luni de zile pe Veliaj pen

Social 10-02-2025 17:58

ISU Mureș: Incendiile de vegetație au crescut cu aproape 90% în 2024

Inspectoratul pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș a înregistrat, pe parcursul anului trecut, 3.126 de situații de urgență, mai multe cu 22,3% față de anul precedent, dintre care 283 de incendii de vegetație, cu o creștere de 89,93% față de anul anterior. 'ISU Mureș a înregistrat o creștere semnificativă a solicitărilor

Administratie 10-02-2025 17:50

Demisie Iohannis/Nicușor Dan: Klaus Iohannis a plecat; nemulțumirile oamenilor față de clasa politică rămân

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că nemulțumirile cetățenilor față de clasa politică se mențin, în ciuda demisiei lui Klaus Iohannis. 'Klaus Iohannis a plecat. Nemulțumirile oamenilor față de clasa politică rămân. Să construim împreună o speranță pentru viitorul societății', a scris edilul general, luni, pe Facebook.

Social 10-02-2025 17:38

Sibiu: Risc redus și moderat de avalanșe în munții din țară

Sibiu, 10 feb /Agerpres/ - Meteorologii de la Serviciul Regional de Prognoză a Vremii din Sibiu anunță, luni, că este risc redus și moderat de producere de avalanșe în munții din țară, fiind vorba de risc de gradul unu și doi pe o scară de la unu la cinci, potrivit Buletinului nivometeorologic transmis AGERPRES. Cel mai mare strat de zăpadă măsurat luni,

Social 10-02-2025 17:08

Della Rocca (ARF): NATO se confruntă cu cel mai periculos și cel mai imprevizibil mediu de securitate

NATO se confruntă cu 'cel mai periculos și cel mai imprevizibil mediu de securitate' de decenii, a afirmat, luni, reprezentantul Forței de Reacție Aliată (ARF), colonelul Raffaele Della Rocca. Acesta a participat, alături de reprezentantul Comandamentului Forțelor Întrunite (CFI-MApN), colonelul Bogdan Tudorache, la conferința de presă de prezent

Social 10-02-2025 16:34

Suceava: Trei răniți în urma coliziunii dintre două autoturisme; una dintre mașini s-a răsturnat

Trei persoane, dintre care un minor, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, luni, în zona localității Bosanci, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Sursa foto: ISU Suceava

Social 10-02-2025 16:17

Mureș: Planul Roșu, elaborat în 2010, activat prima oară în județ după toxiinfecțiile de la Balului Însuraților

Inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență 'Horea' al județului Mureș, general de brigadă Călin Handrea, susține că Planul Roșu de intervenție, elaborat în anul 2010, a fost activat pentru prima oară sâmbăta trecută, în cazul evenimentului de la Balului Însuraților din Reghin, când aproape 40 de persoane au necesitat i

Social 10-02-2025 15:59

Protest în Piața Victoriei/ Jandarmii au folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat gardurile

Jandarmii care asigură ordinea la protestul neautorizat din Piața Victoriei au folosit luni gaze lacrimogene împotriva manifestanților care au forțat dispozitivul de ordine publică și au arunca

Social 10-02-2025 15:45

Jandarmeria face apel la protestatarii din Piața Victoriei să se dezică de comportamente ilegale

Jandarmeria Capitalei face apel la persoanele prezente la protestul din Piața Victoriei să se dezică de orice comportament ilegal și să indice jandarmilor orice persoană care instigă la violență și l

Social 10-02-2025 14:47

Protest în Piața Victoriei; unii protestatari au forțat dispozitivul de panouri metalice montat de jandarmi

 Câteva sute de persoane s-au adunat, luni, în Piața Victoriei, pentru a protesta împotriva creșterii prețurilor de către marile magazine alimentare. Unii protestatari au forțat dispozitivul de panouri metalice montat de jandarmi și au blocat carosabilul.  

Social 10-02-2025 14:19

Sibiu: Zboruri spre Larnaca (Cipru) de pe Aeroportul Internațional, începând din iunie

Pasagerii vor putea zbura de pe Aeroportul Internațional din Sibiu către o nouă destinație, Larnaca (Cipru), începând cu 14 iunie, au anunțat, luni, reprezentanții aeroportului, printr-un comunicat de presă. 'Începând cu 14 iunie 2025, pasagerii noștri vor avea posibilitatea de a călători către Cipru -Larnaca, o destinație renumită

Administratie 10-02-2025 13:32

Daniel Băluță îi cere lui Nicușor Dan să semneze avizul de circulație pentru lucrările la Planșeul Unirii

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, i-a cerut edilului general al Capitalei, Nicușor Dan, să semneze avizul pentru Comisia Tehnică de Circulație necesar pentru demararea lucrărilor de consolidare și refacere a Planșeului Unirii. 'A trecut mai mult de un an de zile de la semnarea contractului de execuție a lucrărilor de refacere din temel

Social 10-02-2025 11:19

Bihor: Pompierii militari din Salonta au evitat explozia a zece butelii pline cu gaz

Pompierii militari din Salonta au evitat duminică explozia a zece butelii pline cu gaz, situate în imediata proximitate a unei gospodării incendiate din comuna Tulca, a informat luni, într-un comunicat, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. Potrivit sursei, pompierii militari salontani au intervenit, duminică după-a

Social 10-02-2025 10:27

Vreme rece la București, cu temperaturi minime de până la minus 8 grade

Vremea va fi rece la București în următoarele zile, cu temperaturi minime de până la minus 8 grade, arată prognoza pentru Capitală publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie. Luni, cerul va fi mai mult senin ziua, iar noaptea se va forma nebulozitate joasă. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va