Fundaţia Visul Luanei: Aricii găsiţi în oraşe nu trebuie relocaţi sau ţinuţi în captivitate; nu le daţi lapte

Fundaţia Visul Luanei atrage atenţia asupra faptului că aricii găsiţi în mediul urban nu trebuie relocaţi, nici ţinuţi în captivitate şi că aceştia nu trebuie hrăniţi cu lapte, deoarece prezintă intoleranţă la lactoză.
Într-o postare pe Facebook, reprezentanţii Fundaţiei precizează că ariciul sălbatic (Erinaceus roumanicus) este bine adaptat traiului în apropierea aşezărilor umane. Din 2018, în centrul de reabilitare al fundaţiei au fost internaţi 435 de arici, dintre care 100 în acest sezon.
"Cu toate că populaţiile de arici sunt bine stabilite de zeci de ani în oraşele din România, ne întâlnim des cu situaţii în care, din dorinţa de a-i proteja, oamenii decid greşit că ar fi mai bine să-i relocheze către zone împădurite sau să le îngrădească libertatea în curţile caselor. Deşi sunt foarte întâlniţi, informaţiile privind ecologia, biologia şi nevoile specifice ale aricilor sunt, din păcate, greşit reprezentate în multe articole şi postări din mediul online", explică sursa citată.
Astfel, dacă întâlniţi un arici în timpul zilei, este posibil să fie vorba despre o femelă gestantă sau care alăptează, care îşi construieşte cuibul sau caută resurse.
"Acestea sunt foarte sensibile la stres în aceste perioade, existând riscul de avort sau infanticid dacă sunt deranjate. Totuşi, dacă ariciul este un pui sau este evident letargic, nu fuge, nu pufăie ameninţător şi nu se strânge sub formă de bilă, cel mai bine ar fi să contactaţi un centru de reabilitare. De asemenea, în lunile septembrie-octombrie, juvenilii ar trebui să cântărească aproximativ 300-400 de grame pentru a avea şanse de supravieţuire pe timp de iarnă. Juvenilii activi în timpul zilei în perioada de toamnă ar trebui evaluaţi medical, fiind predispuşi la patologii parazitare", precizează sursa citată.
Relocarea aricilor nu este recomandată, chiar dacă în mediul urban există şi riscul unor accidente rutiere. Densitatea populaţiilor de arici este "semnificativ mai mare în mediul urban", în special datorită lipsei prădătorilor şi abundenţei resurselor de hrană.
"Cu alte cuvinte, relocarea, în special a unor animale teritoriale şi adaptate de generaţii mediului urban, către zone naturale, este foarte probabil să le compromită acestora în totalitate şansele de supravieţuire", se mai arată în postare.
Dacă descoperiţi un cuib de arici, e mai bine să vă îndepărtaţi de zona respectivă şi să încercaţi să limitaţi orice deranj, deoarece există riscul ca femela să-şi abandoneze sau să-şi omoare puii dacă se simte ameninţată. În cazul în care găsiţi pui de arici orfani, contactaţi urgent un centru de reabilitare, deoarece creşterea lor necesită cunoştinţe avansate. Aricii bolnavi trebuie trataţi, de asemenea, la un centru specializat, având în vedere că patologiile acestora diferă de cele ale animalelor de companie şi chiar de ale aricilor exotici.
Totodată, aricii sunt intoleranţi la lactoză, iar ingerarea unei cantităţi mici de lapte de vacă le poate fi fatală. Hrana comercială pentru pisici sau câini poate fi administrată în perioada de iarnă, când resursele de hrană sunt limitate, dar dieta naturală a aricilor este compusă majoritar din nevertebrate (insecte, melci, limacşi), iar consumul pe termen lung de hrană comercială poate cauza probleme dentare, obezitate, dezechilibre nutritive.
Legislaţia în vigoare (OUG 57/2007 şi Legea 205/2004) nu permite ţinerea animalelor sălbatice în captivitate de către persoane sau instituţii neautorizate.
"Oricât de mare este curtea în care acesta este ţinut, dacă nu prezintă căi de acces exterior, aceasta se consideră captivitate. Aricii pot avea teritorii extinse pe mai mulţi kilometri, fiind animale solitare şi parcurgând distanţe mari pentru reproducere; toate acestea fiind necesare pentru bunăstarea psihică şi fizică a acestora. Totuşi, dacă vă doriţi un arici în curte, puteţi crea căi de acces în gard, puteţi păstra zone cu vegetaţie sălbatică şi puteţi instala o căsuţă pentru arici", mai arată reprezentanţii Fundaţiei. AGERPRES/(AS - autor: Irinela Vişan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Peste 704 tone de alimente donate pentru 121.890 oameni în cadrul Colectei Naționale de Alimente de Paște
Peste 704 tone de alimente au fost donate în cadrul Colectei Naționale de Alimente, aproape 122.000 de oameni în nevoie beneficiind astfel de o masă de Paște, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES. Cea de-a XII-a ediție a Colectei Naționale de Alimente, desfășurată între 4 și 6 aprilie în peste 1000 de magazine din toată
Maramureș: Sprijin de Paști pentru copiii unui centru special din Mukacevo, Ucraina
Copii Centrului special de educație cu clasele I-XI din localitatea Mukacevo, Ucraina, au primit daruri cu ocazia sărbătorilor pascale din partea Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA), a anunțat, joi, pe pagina de Facebook, Consulatul României la Solotvino, Ucraina. 'În preajma Sfintelor Sărbători Pascale am avut bucur
Vreme caldă, cer temporar noros și ploi slabe, joi și vineri în București (meteorologi)
Vremea va fi predominant frumoasă și caldă în București, joi și vineri, deși cerul va prezenta unele înnorări, iar spre seară și noaptea sunt posibile ploi slabe, informează Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în prognoza publicată joi. Potrivit sursei citate, în perioada 17 aprilie, ora 10:00 - 18 aprilie, ora 9:00, cerul va
Coduri galbene de vânt în zone din Moldova, Oltenia și Banat, joi și vineri; informare de vreme instabilă, în rest
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod galben de intensificări ale vântului, valabile joi și vineri în mai multe zone din Moldova, Banat, Oltenia și Muntenia, precum și o informare de instabilitate atmosferică și vânt, ce vizează întreaga țară. Potrivit meteorologilor, joi, între orele 10:00 - 23:00,
REPORTAJ Tulcea: În Deltă, pregătirile pentru Paști se transformă în artă
Prima lucrare realizată în cadrul proiectului 'Galeria din baltă', inițiat de Asociația Ivan Patzaichin-Mila 23, a fost finalizată, miercuri, programul de rezidențe artistice care a adus în Delta Dunării artiști din Statele Unite, Bulgaria și România devenind astfel un mod de promovare turistică a rezervației la nivel internațional.
VIDEO ISUBIF: Incendiu violent la un centru de reciclare în Ștefăneștii de Jos; a fost emis mesaj Ro-Alert
Un incendiu puternic s-a produs, joi dimineață, în jurul orei 01:12, la un centru de reciclare situat pe strada Sinaia din localitatea Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov, iar pentru informarea populației din zonă a fost remis și un mesaj Ro-Alert.
Sector 6: Poliția Locală, preluată în cadrul aparatului de specialitate al primarului
Poliția Locală Sector 6 va deveni un compartiment în cadrul aparatului de specialitate al primarului, conform unei hotărâri aprobate, miercuri, de Consiliul Local. Astfel, se aprobă reorganizarea aparatului de specialitate al primarului Sectorului 6 prin preluarea în cadrul acestuia, ca un compartiment funcțional, a Direcției
Hunedoara: Autoritățile dispun măsuri de punere în siguranță a barajului Valea de Pești
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara s-a întrunit miercuri într-o ședință extraordinară pentru a analiza și a dispune măsuri 'urgente' în vederea exploatării în siguranță a barajului lacului de acumulare Valea de Pești, situat în apropierea localității Câmpu lui Neag, din Valea Jiului.
Șeful SMAp - întrevedere cu comandantul Forțelor Terestre ale SUA din Europa și Africa
Consolidarea parteneriatului strategic și a cooperării militare cu Statele Unite ale Americii, în special pe componenta terestră, a fost principalul subiect al întrevederii avute miercuri de șeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiță Vlad, cu generalul Christopher Donahue, comandantul Forțelor Terestre ale SUA din Europa și Africa (USAREUR-AF)
Alba: Trei persoane evacuate din zona alunecării de teren din Lunca; traficul auto - restricționat
Trei persoane care locuiesc în apropierea alunecării de teren din satul Lunca, din județul Alba, au ales să plece la rude sau prieteni până când zona va fi pusă în siguranță, traficul auto fiind restricționat, a anunțat miercuri Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Alba. Alunecarea de teren s-a produs miercuri
Galați: Un bărbat care amenința că se va arunca de pe un viaduct, salvat în ultima clipă de patru polițiști
Un bărbat de 42 de ani din Galați, care amenința că se va arunca de pe un viaduct, a fost salvat în ultima clipă de patru polițiști, informează, miercuri, IPJ Galați. 'Intervenție de excepție a polițiștilor gălățeni: un bărbat salvat în ultima clipă de la un gest extrem. Spiritul de sacrificiu, promptitudinea și profesionalismu
Baza militară de la Kogălniceanu va deveni 'hub strategic'; acordurile România - SUA sunt adaptate permanent (surse)
Toate acordurile România - SUA, inclusiv cele care reglementează prezența militară americană în țara noastră, sunt în vigoare, sunt respectate și adaptate permanent la evoluțiile de securitate din mediul regional, au precizat miercuri surse din domeniul Apărării. În acest sens, facilitățile strategice găzduite în
România ar putea produce drone militare proprii până la finalul acestui an (surse)
România ar putea produce drone militare proprii până la finalul acestui an, iar în aproximativ doi ani și jumătate va începe producția de pulbere explozivă pentru armament, arată surse din Apărare. De asemenea, sunt discuții avansate pentru producerea de muniții de calibrul 155 mm prin mecanismul Foreign Military Financ
Olt: Primarul orașului Balș anunță că o investiție într-o fabrică de aluminiu va genera 400 de locuri de muncă
O nouă investiție pe platforma industrială a orașului Balș începe anul acesta și va genera 400 de locuri de muncă, fiind vorba de o fabrică de aluminiu, a anunțat miercuri, primarul localității, Cătălin Rotea, care a precizat că a semnat certificatul de urbanism pentru obiectiv. Fabrica, o investiție a companiei Delta Aluminium, va fi am
Exercițiul militar Dacian Spring - între 5 și 23 mai; un batalion de manevră belgian - dislocat în premieră pe teritoriul României
Aproximativ 4.000 de militari și 913 mijloace tehnice din Belgia, Bulgaria, Franța, Italia, Luxemburg, Macedonia de Nord, Polonia, Portugalia și România vor participa, în perioada 5 - 23 mai, la exercițiul multinațional Dacian Spring 2025 (DASP 25), organizat pe teritoriul țării noastre, a informat miercuri Ministerul Apărării Naționale.