Maramureș: Sprijin de Paști pentru copiii unui centru special din Mukacevo, Ucraina

Copii Centrului special de educație cu clasele I-XI din localitatea Mukacevo, Ucraina, au primit daruri cu ocazia sărbătorilor pascale din partea Asociației Internaționale a Polițiștilor (IPA), a anunțat, joi, pe pagina de Facebook, Consulatul României la Solotvino, Ucraina.
'În preajma Sfintelor Sărbători Pascale am avut bucuria de a vizita copiii din Centrul special de educație cu clasele I-XI din localitatea Mukacevo, împreună cu domnul Silviu Palagi, reprezentant al Asociației Internaționale a Polițiștilor. Vizita noastră a adus un strop de lumină pentru 55 de copii aflați în situații dificile - fie că vorbim despre copii cu dizabilități, copii relocați temporar din zona Dnipro sau care au pierdut părinți în urma atacurilor agresorului rus. Fiecare cadou oferit a purtat cu el un mesaj de sprijin, solidaritate și speranță', au precizat reprezentanții consulatului.
Conform sursei citate, inițiativa a fost sprijinită de reprezentanții IPA Austria și IPA România, ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației și ai Administrației de Stat a regiunii Transcarpatia, Ucraina.
'Un gând special de recunoștință le adresăm și copiilor din Austria, care au pregătit cu multă grijă și suflet aceste frumoase cadouri. Generozitatea lor ne amintește că solidaritatea nu are granițe', a mai arătat Consulatul României la Solotvino. AGERPRES/(AS - redactor: Leontin Cupar, editor: Irina Poenaru, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Harghita: Au fost reluate căutările persoanei posibil dispărute în râul Mureș, în municipiul Toplița
Pompierii militari și civili au reluat, luni dimineața, căutările persoanei posibil dispărute în râul Mureș, în municipiul Toplița, după ce aceasta au fost sistate în cursul nopții. Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita a informat că la căutări participă un echipaj de pompieri din
BRGV Buzău: Colecție de iriși de peste 50 de soiuri - România nu are o strategie în floricultură; sectorul, aproape desființat
Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău deține o colecție de iriși compusă din peste 50 de soiuri distincte prin culoare, miros și dimensiuni, de la irisul negru, la cel bicolor sau sălbatic, potrivit specialiștilor România având resursele necesare pentru dezvoltarea unei industrii în floricultură, dar nu și o strategie, sectorul fiind aproa
Sălaj: Eveniment dedicat marcării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste la Muzeul Holocaustului
'Glasul Libertății' s-a făcut auzit, duminică seara, la Muzeul Memorial al Holocaustului din Transilvania de Nord, fosta sinagogă din Șimleu Silvaniei, prin vocea actriței Maia Morgenstern, ce a susținut, alături de violonista Diana Jipa și pianistul Ștefan Doniga, un spectacol dedicat aniversării a 80 de ani de la eliberarea lagărelor de concentrare naziste
Brașov: Incendiu cu degajări mari de fum pe un șantier din municipiu
Un incendiu, care se manifestă cu degajări mari de fum, a izbucnit, luni dimineața, pe un șantier din municipiul Brașov, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brașov, recomandând locuitorilor din zonă să își țină închise ferestrele pentru a evita pătrunderea fumului în interior. Conform pompierilor, f
IGSU: Cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade în Vrancea; nu au fost semnalate pagube sau victime
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Cutremurul s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. 'Până la acest moment, nu au fost primi
Prahova: Urși ajunși pe străzi din Sinaia și Cornu; au fost emise alerte
Doi urși au apărut, duminică seară, pe străzi din stațiunea Sinaia, respectiv comuna Cornu, sat Cornu de Jos, populația din aceste localități fiind avertizată prin mesaje RO-ALERT. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, la Sinaia, animalul a fost văzut pe strada Horia Cloșca și Crișan. Cetățenii din cele do
Harghita: Misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș
Pompierii militari și civili desfășoară, duminică seara, o misiune de căutare-salvare a unui bărbat care ar fi căzut în râul Mureș, în municipiul Toplița, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Misiune de căutare - salvare a unei persoane, în râul Mureș, munic
Alba: Turist accidentat la un picior, într-o drumeție pe Piatra Secuiului
Un turist de 31 de ani s-a accidentat, duminică, în timpul unei drumeții pe Piatra Secuiului, la Rimetea, suferind un traumatism la piciorul drept. Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Alba, echipajul de serviciu a intervenit duminică pe un traseu de pe Piatra Secuiului în sprijinul unui turist
Alba: Proiect de valorificare turistică a traseului șurilor cu acoperiș de paie de pe Transapuseana
Șurile cu acoperiș de paie de pe Transapuseana, drum care străbate una dintre cele mai frumoase zone ale județului Alba, prin Munții Metaliferi, vor fi inventariate, cercetate și promovate prin proiectul 'Alba vernaculară', inițiat de Muzeul Național al Unirii (MNU) Alba Iulia și sprijinit financiar de Consiliul Județean (CJ) Alba.
Giurgiu: Un motociclist de 42 de ani a murit în urma unui accident produs pe DN 61, la Dealu
Un motociclist în vârstă de 42 de ani a murit, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 61, în localitatea Dealu din județul Giurgiu. 'ISU Giurgiu a fost solicitat în această după-amiază să intervină pe DN 61, în localitatea Dealu, în urma unui accident rutier în care a fost implic
Maramureș: Depozit de apartură casnică uzată, distrus de incendiu
Un depozit de aparatură casnică uzată din municipiul Baia Mare a fost distrus de un incendiu puternic, a informat, duminică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Maramureș, Adriana Șanta. Incendiul a izbucnit în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. 'Au ars o anexă &ici
UPDATE Maramureş: Ucrainenii blocaţi într-o ravenă, extraşi de salvatorii montani şi poliţiştii de frontieră
Cei trei cetățeni ucraineni blocați într-o ravenă din Munții Maramureșului, după ce au trecut granița în România, au fost extrași de salvamontiști și polițiștii de frontieră, a informat, duminică seara, directorul Serviciului Public Județean (SPJ) Salvamont Maramureș, Dan Benga. 'După o operațiune de căutare - salvare car
MAE/Atenționare de călătorie: Regatul Suediei reintroduce controlului la frontierele interne de stat
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care tranzitează sau intenționează să se deplaseze în Regatul Suediei că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontierele interne de stat, în perioada 12 mai - 11 noiembrie 2025. 'Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor rom
Debitul Dunării la intrarea în țară ajunge la 5.200 mc/s, la finele săptămânii viitoare; media lunii mai-7.250 mc/s
Debitul la intrarea în țară (secțiunea Baziaș) va fi în creștere în primele patru zile ale intervalului până la valoarea de 5.400 mc/s, apoi în scădere până la sfârșitul intervalului la valoarea de 5.200 mc/s, situându-se sub media multianuală a lunii mai (7.250 mc/s), potrivit prognozei Institutului Național de Hidrolo
Prognoză ANM: Vreme deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara
Vremea va fi deosebit de rece pentru această perioadă în următoarele zile, în aproape toată țara, cu ploi și vânt, lapoviță și ninsoare în zona montană, în timp ce temperaturile minime vor coborî până la două grade Celsius, iar cele maxime vor urca până la 23 de grade, potrivit prognozei săptămânale emise de Admin