logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Grevă de avertisment pe calea ferată vineri dimineaţa; trenurile vor fi oprite timp de două ore

Imagine din galeria Agerpres

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" vor declanşa, vineri, o grevă de avertisment, între orele 7:00 - 9:00, iar trenurile vor fi oprite în intervalul orar respectiv.

Potrivit Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial Vagoane, greva de avertisment vrea să atragă atenţia asupra "unor teme care nu mai pot fi ţinute în mape, pe holurile Ministerului Transporturilor sau ale Guvernului".

Printre motivele care stau la baza deciziei de organizare a grevei de avertisment se află: lipsa bugetelor de venituri şi cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar, dar şi lipsa finanţării strategice şi coerente a căii ferate.

"Noi am parcurs toate etapele prevăzute de lege, care reglementează conflictele de muncă. Este vorba de Legea 367/2022. Ne-am aflat în procesul de negociere pentru noul Contract Colectiv de Muncă încă din luna martie. Noi suntem acum în septembrie, nu avem acest Contract Colectiv de Muncă, nu avem buget, nu avem nimic. Prin urmare, a fost declanşat conflictul de muncă, am trecut prin toate etapele prevăzute de lege - şi am ajuns la această etapă care se numeşte grevă de avertisment", a declarat, pentru AGERPRES, Viorel Istrate, secretarul general al Federaţiei.

În opinia sa, ar trebui să fie un minim dialog după evenimentul de vineri, în care fiecare dintre părţi să vină cu soluţii.

Conform unui comunicat al organizaţiei sindicale, remis AGERPRES la finele lunii august, întreaga procedură legală de declanşare a conflictului de muncă, potrivit dispoziţiilor legale în materie, a fost parcursă.

"Din păcate, aşa cum s-a întâmplat în fiecare guvernare care s-a angajat să rezolve problematica căii ferate, aflată, aşa cum bine se ştie, de ani şi ani de zile, în moarte clinică, noi, ceferiştii, constatăm că agenda politicienilor care preiau managementul căii ferate nu corespunde cu lista de priorităţi formulată cu claritate şi public de către lucrătorul feroviar. (...) Pentru readucerea structurii feroviare româneşti la parametrii europeni este nevoie de un proiect de ţară corect coordonat cu structurile europene şi finanţat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanţat, iar deschiderea unor şantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul ţării", atrag atenţia ceferiştii.

Aceştia reclamă totodată lipsa de investiţii în material rulant de calitate şi modern, dar şi lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generaţii de ceferişti este o altă problemă ridicată de sindicalişti.

Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane aduce în discuţie şi problemele din ce în ce mai multe şi nerezolvate care au legătură cu statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.

Şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel" semnalează, într-un comunicat din 7 septembrie, că motivele care au dus la decizia de a declanşa greva de avertisment sunt: neîncheierea contractului colectiv de muncă, datorită lipsei bugetului de venituri şi cheltuieli aprobat pe anul 2023; aplicarea prevederilor Legii 195/2020 şi respectarea ierarhizării salariale corespunzătoare atribuţiilor, responsabilităţilor şi calificărilor specifice fiecărei funcţii; asigurarea condiţiilor de muncă şi a echipamentului individual de protecţie şi asigurarea unei finanţări corespunzătoare a sistemului feroviar.

La rândul său, CFR Călători precizează că salariaţii companiei nu participă vineri la greva de avertisment, însă aceasta ar putea afecta în cele două ore de protest circulaţia anumitor trenuri operate de CFR Călători, dar şi de alţi operatori feroviari.

"Referitor la greva feroviară ce a fost anunţată doar în spaţiul public pentru data de 15.09.2023, în intervalul orar 07:00 - 09:00, de către un sindicat feroviar, CFR Călători face următoarele precizări: greva feroviară a fost anunţată doar în spaţiul public de către un sindicat feroviar şi priveşte salariaţii CNCF CFR SA; salariaţii CFR Călători nu participă la această grevă; conform informaţiilor din spaţiul public, această grevă feroviară este una de avertisment şi ar putea afecta, în intervalul orar 07:00-09:00, circulaţia anumitor trenuri, operate de CFR Călători, dar şi de alţi operatori feroviari", spune transportatorul feroviar naţional de călători, într-un comunicat postat pe site-ul companiei.

Vineri, 15 septembrie, în intervalul orar 07:00- 09:00, CFR Călători are programate să circule, conform Mersului Trenurilor, un număr de 266 de trenuri.

În cazul în care greva de avertisment va avea loc, călătorii de la trenurile afectate îşi pot valorifica drepturile lor privind restituirea contravalorii încasate a transportului neefectuat integral sau parţial conform Regulamentului de transport pe calea ferată din România, în vigoare. Detalii despre condiţiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe site-ul companiei. AGERPRES/(AS - autor: Oana Tilică, editor: Mariana Nica, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

* Şeful ANPC: Mi-ar fi plăcut un protest la CFR şi în legătură cu modul în care sunt igienizate vagoanele

 

* BNS: 266 de trenuri oprite din circulaţie, ca urmare a grevei ceferiştilor 

Afisari: 72

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Social 06-11-2026 17:58

Utilizarea benzilor pentru transport în comun de motocicliști depinde de regulile stabilite de administratorul drumului

Modificările la legislația rutieră privind circulația motocicletelor și mopedelor pe drumurile publice au intrat în vigoare de vineri, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne, care a precizat că, potrivit noilor prevederi, acestea vor putea utiliza benzile destinate mijloacelor de transport în comun în condițiile stabilite de administratorul drumului.

Social 06-11-2026 17:39

Constanța: Misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador

 O navă a Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) a plecat vineri din portul Constanța într-o misiune de căutare și salvare a unui marinar care ar fi căzut în mare de pe un pescador, a informat instituția. Potrivit sursei citate, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a solicitat, la ora 15:21, intervenția ARSVOM pent

Social 06-11-2026 17:36

Galați: Plata salariilor la combinatul Liberty ar putea fi prelungită cu șase luni; negocieri cu cinci potențiali investitori

Plata drepturilor salariale din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale ar putea fi prelungită cu încă șase luni pentru cei aproximativ 2.400 de angajați activi ai combinatului siderurgic Liberty Galați, iar aprobarea planului de restructurare ar putea deschide calea negocierilor cu potențiali investitori pentru reluarea producției, a anunțat, vineri, pre

Administratie 06-11-2026 17:07

Olt: Fântâni arteziene și zonă de promenadă pe bulevardul central al Slatinei vor fi amenajate printr-un proiect cu fonduri UE

Centrul civic al municipiului Slatina va intra într-un amplă reabilitare printr-un proiect finanțat cu fonduri europene în valoare de aproximativ 60 de milioane de lei, pe tronsonul de bulevard dintre magazinul Oltul și Poștă urmând ca asfaltul să fie înlocuit cu pavaj, iar în zilele de weekend circulația mașinilor să fie oprită și zona

Social 06-11-2026 16:39

Ministrul Natalia Intotero, despre gestionarea lucrărilor la barajul Mihăileni: E o bătaie de joc, voi solicita un audit

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a criticat, vineri, la Deva, modul în care reprezentanții ABA Crișuri-Oradea au gestionat proiectul de construire a barajului de la Mihăileni, în nordul județul Hunedoara, investiția fiind oprită printr-o hotărâre judecătorească referitoare la anumite neconcordanțe din avizul de mediu.

Social 06-11-2026 16:23

Prahova: Peste 4.000 de adulți și sute de minori - înscriși pentru plantarea de Cartea Recordurilor de la Poienarii Burchii

Peste 4.000 de adulți și sute de minori sunt înscriși pentru a participa la marea plantare care va avea loc sâmbătă în comuna prahoveană Poienarii Burchii, în cadrul evenimentului 'Pădurea Prieteniei', cu obiectivul de a stabili un nou record mondial de plantare simultană a arborilor. 'Sunt înscriși 4.200 de ad

Administratie 06-11-2026 16:09

Bihor: De Ziua Națională, 'România ne unește', spectacol de muzică populară și tradiții la Oradea

Artiști îndrăgiți din mai multe regiuni ale țării vor urca pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Oradea, luni, 30 noiembrie, în cadrul spectacolului 'România ne unește', dedicat Zilei Naționale a României, a informat vineri, într-un comunicat, Visit Oradea.  

Social 06-11-2026 15:39

Tulcea: Aplicațiile IT dezvoltate de Ucraina în contextul războiului, utilizate și de români din județ

Unii tulceni care primesc mesaje RO-ALERT de posibile incursiuni de drone transmise de autoritățile române pe fondul războiului declanșat de Rusia în Ucraina folosesc în ultima perioadă tot mai mult aplicațiile dezvoltate în țara vecină invadată și semnalează probleme în funcționarea acestora. Una dintre aceste persoane, C

Administratie 06-11-2026 15:10

Sibiu: Primăria Rășinari îi îndeamnă pe localnici să voteze duminică la referendumul privind exploatările miniere

Primăria comunei Rășinari, învecinată cu municipiul Sibiu, îi îndeamnă pe locuitori să participe duminică, 8 noiembrie, la referendumul local consultativ privind exploatările miniere, organizat în contextul proiectului de exploatare a rocilor magnezitice din perimetrul Valea Dobra, pentru care administrația locală a emis recent un certificat de urbani

Administratie 06-11-2026 13:59

Sector 1: Piață volantă, în weekend, în Piața Amzei

O piață volantă este organizată, de vineri până duminică, în Piața Amzei, lângă Teatrul Ion Creangă, de unde cei interesați pot cumpăra produse proaspete, direct de la producători. Primăria Sectorului 1 a transmis, vineri, printr-o postare pe Facebook, că vizitatorii pot găsi la tarabe fructe și legume de sezon, gutui, varză, brânzeturi

Social 06-11-2026 13:20

Harghita: Inspectoratul de Jandarmi marchează 35 de ani de activitate- primul drapel de luptă al unității și uniforme istorice, în expoziție

Inspectoratul de Jandarmi Județean (IJJ) Harghita marchează 35 de ani de la înființare printr-o serie de manifestări dedicate istoriei instituției, care includ o expoziție de uniforme militare, documente și fotografii de arhivă, o paradă, exerciții demonstrative și un concert. Expoziția, organizată cu sprijinul Muzeului Jandarmeriei Rom&

Administratie 06-11-2026 12:45

Bihor: Sănătatea publică și calitatea vieții urbane se apără și prin deratizarea periodică a orașelor

Sănătatea unui oraș nu înseamnă doar străzi curate, spații verzi și infrastructură modernă, ci și prevenirea riscurilor sanitare, deratizarea periodică fiind una dintre măsurile mai puțin vizibile, dar importante pentru confortul și siguranța locuitorilor, a declarat, pentru AGERPRES, primarul municipiului Oradea, Florin Birta. La Oradea

Social 06-11-2026 12:31

Galați: Președintele CJ avertizează că debranșarea combinatului Liberty de la energia electrică poate genera o criză socială

Președintele Consiliului Județean Galați, Costel Fotea, a avertizat, vineri, că o eventuală debranșare de la energia electrică a combinatului siderurgic Liberty Galați ar putea avea consecințe sociale grave, afectând nu doar angajații combinatului, ci și salariații firmelor care depind de activitatea acesteia, declarația fiind făcută în fața a aproximativ

Social 06-11-2026 12:20

Olt: Reforma administrativă, între economiile la buget și teama că administrația se va îndepărta de oamenii de la sate

Populația îmbătrânită de la sate ar putea avea o problemă în plus odată cu mutarea sediilor administrative ale localităților la distanțe mai mari decât cele actuale, în eventualitatea comasării unor comune, iar schimbările administrative deși ar genera o economie a cheltuielilor administrative, ar putea și accentua fenomenul depopulării,

Social 06-11-2026 12:13

Marian Neacșu, întâlnire cu reprezentanții cadrelor militare în rezervă și în retragere din MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a avut, vineri, o întâlnire de lucru cu reprezentanții Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere, în cadrul căreia au fost abordate principalele probleme care privesc drepturile, condițiile de sprijin și activitatea organizațiilor reprezentative ale foștilor angajați ai Ministeru