IGPR: Circa 9.000 de poliţişti la datorie, zilnic, în perioada sărbătorii de Crăciun

Aproape 9.000 de poliţişti vor acţiona, în medie, zilnic, împreună cu celelalte instituţii ale statului cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice, în perioada sărbătorii de Crăciun.
"Folosind peste 4.000 de autospeciale, în medie, zilnic, cei aproape 9.000 de poliţişti vor acţiona în teren. Peste 5.500 de poliţişti sunt de la structurile de ordine publică, aproximativ 1.400 sunt poliţişti de la rutieră, restul fiind de la celelalte structuri: transporturi, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis, joi, AGERPRES.
Pe drumurile publice, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru prevenirea producerii unor accidente grave, folosind aparate de măsurare a vitezei, de stabilire a prezenţei alcoolului în aerul expirat şi 'drugteste'.
"În această perioadă, poliţiştii de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, împreună cu poliţiştii de la celelalte structuri, au intensificat acţiunile de prevenire şi combatere a evenimentelor cauzate de folosirea ilegală a articolelor pirotehnice, până în prezent fiind indisponibilizate peste 45 de tone de astfel de materiale", arată sursa citată.
Se acordă o atenţie sporită verificării modului de respectare a prevederilor legale privind comercializarea produselor alimentare, a celor specifice sărbătorilor de iarnă şi a articolelor pirotehnice.
Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice vor acţiona, împreună cu alte autorităţi ale statului, după caz, pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, verificarea legalităţii activităţilor desfăşurate de către unităţile de alimentaţie publică şi de cazare a turiştilor.
De asemenea, în scopul prevenirii producerii unor evenimente negative, poliţiştii vor intensifica verificările la societăţile comerciale, în special la cele care colectează şi transportă valori monetare, precum unităţile bancare, în hipermarketuri şi centre comerciale, pentru a controla modul în care se respectă prevederile legale privind paza obiectivelor şi sistemele de pază.
"Dacă plecaţi cu maşina, interesaţi-vă despre condiţiile meteo şi alegeţi corect ruta. Asiguraţi-vă că autoturismul funcţionează în parametrii optimi, că aveţi valabile asigurarea obligatorie şi inspecţia tehnică periodică. Nu uitaţi că anvelopele de iarnă sunt obligatorii pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei", precizează IGPR.
Poliţia recomandă cetăţenilor să nu lase persoane necunoscute să intre în casă, indiferent de pretextul folosit.
"Asiguraţi-vă că încuiaţi locuinţa când plecaţi de acasă! Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi învăţaţi-i să nu poarte cheia locuinţei la vedere! Nu folosiţi obiecte de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice decât în condiţiile şi în locurile permise de lege. Folosirea ilegală a acestora se sancţionează şi este periculoasă", mai sfătuiesc poliţiştii. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Alexandru Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Hunedoara: Primarul din Petroșani solicită includerea Termocentralei Paroșeni în renegocierea PNRR
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, solicită ministrului Energiei, Sebastian Burduja, să includă și Termocentrala Paroșeni pe lista centralelor care vor rămâne în funcțiune în cazul renegocierii PNRR, el apreciind că dezbaterea privind viitorul industriei energetice din România trebuie să aibă în vedere și exploatările
Emisiunea 'Florile livezilor' - de marți, în magazinele Romfilatelia
Romfilatelia anunță introducerea în circulație, începând de marți, a emisiunii filatelice 'Florile livezilor', compusă din patru mărci poștale și un plic 'prima zi'. Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, imaginile mărcilor poștale ilustrează florile următorilor pomi fructiferi: Mărul (
Arad: Șase milioane de euro sunt investiți în modernizarea a trei zone din orașul Nădlac
Șase milioane de euro vor fi investiți, în următorii doi ani și jumătate, în trei zone din orașul Nădlac, în care vor avea loc ample lucrări de reamenajare urbanistică, cea mai mare parte a finanțării fiind obținută de la Uniunea Europeană. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Agenția de Dezvoltare Regională Ve
Brașov: Începe montarea, în municipiu, a ecoinsulelor achiziționate prin PNRR
În municipiul Brașov va începe, săptămâna viitoare, montarea primelor ecoinsule pentru care Primăria a obținut, în 2023, finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și care sunt dotate, conform legislației în vigoare, inclusiv cu containere separate pentru materialul biodegradabil. 'De lun
Ministerul Dezvoltării a aprobat finanțarea a două noi obiective strategice necesare pentru exerciții militare NATO
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MLDPA) a anunțat luni că acordă finanțare pentru reabilitarea unor străzi de interes strategic din municipiul Brașov. Ordinul a fost semnat de ministrul Dezvoltării, Cseke Attila, iar investițiile vor fi finanțate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală, etapa a II-a 2017-2026.
Timiș: Piața istorică Alexandru Mocioni va intra în proces de regenerare urbană, cu fonduri UE
Primarul municipiului Timișoara, Dominic Fritz, a anunțat, luni, că proiectul de regenerare urbană a Pieței Mocioni, Pieței Maria și a zece străzi adiacente are autorizație de construire, municipalitatea urmând să înainteze dosarul pentru obținerea unei finanțări europene pentru investiție și apoi să demareze licitația pentru constructor.
Harghita: Peste 130 de persoane continuă intervenția a Salina Praid, unde au apărut infiltrații în urmă cu o săptămână
Peste 130 de pompieri militari, angajați ai Apelor Române și ai Salinei Praid, precum și voluntari continuă intervenția la Praid, în urma infiltrațiilor apărute în zona de exploatare a salinei. 'Pompierii militari harghiteni intervin neîntrerupt, de o săptămână, cu ajutorul celor opt motopompe remorcabile de m
Tulcea: Primăria așteaptă soluții privind furnizorul de căldură în sistem centralizat din municipiu
Consiliul local al municipiului Tulcea va decide, la finele lunii viitoare, ce se va întâmpla cu societatea Energoterm SA, singurul furnizor de energie termică în sistem centralizat din oraș, după ce o comisie formată la nivelul Primăriei municipiului va finaliza un raport care va propune soluții pentru actualii beneficiari ai serviciilor acestei so
Primăria Sectorului 3 a dat startul înscrierilor la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară
Primăria Sectorului 3 a dat startul înscrierilor la școlile și grădinițele participante la programele educaționale de vară, informații detaliate fiind disponibile pe platforma găzduită pe site-ul www.primarie3.ro. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 3 transmis luni, e-mail
ANM: Alternanțe de temperatură, în perioada 12 - 26 mai; vremea se încălzește de săptămâna viitoare
Săptămâna în curs va aduce, la nivel național, o vreme mult mai rece decât ar fi normal pentru perioada din calendar, însă de săptămâna viitoare va începe un proces de încălzire, iar maximele termice vor reveni către valori de 20 - 23 de grade, în unele regiuni, relevă prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Met
Cluj: Un copil de 3 ani și o femeie au murit după ce au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion
Un minor de 3 ani și o femeie în vârstă de 33 de ani au murit, luni, în localitatea Boian, comuna Ceanu Mare, după ce au căzut dintr-o căruță și au fost loviți de un autocamion, informează Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Cluj. 'În data de 12 mai a.c., în jurul orei 11,00, în comuna Ceanu Mare a a
Prezidențiale2025/Harghita: Zeci de participanți la Târgul de Carte de la Miercurea-Ciuc iau atitudine pentru apărarea cuvântului în limba maternă
Peste 60 de autori, editori, librari, organizatori și participanți la cea de-a X-a ediție a Târgului de Carte de la Miercurea-Ciuc, care s-a desfășurat în perioada 8-10 mai, au semnat o declarație în care își asumă public că pe 18 mai vor vota conștienți de responsabilitatea păstrării culturii maghiare. În declara
VIDEO Bistrița-Năsăud: Poiana cu narcise din Munții Rodnei, acoperită cu un strat consistent de zăpadă
Poiana cu narcise din Munții Rodnei, situată în masivul Saca, la o altitudine de 1.600 metri, este acoperită de un strat de zăpadă de aproximativ 20 de centimetri, în urma ninsorilor de la sfârșitul săptămânii trecute, potrivit Administrației Parcului Național Munții Rodnei (APNMR).
Brăila: Hală de 200 mp distrusă într-un incendiu; au ars mai multe utilaje, un autoturism și un depozit de documente
O hală de 200 metri pătrați din orașul Însurăței a fost distrusă într-un incendiu izbucnit luni dimineață, flăcările afectând și mai multe utilaje, un autoturism și un depozit în care se aflau documentele operatorului economic care deținea hala, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Brăila. Potrivit
VIDEO Buzău/Scară de bloc transformată în galerie de artă; locatarii spun că e probabil cea mai frumoasă din România
O scară de bloc din municipiul Buzău a fost transformată într-o galerie de artă, după ce un locatar a desenat pe zeci de metri pătrați de perete peisaje, flori, icoane și personaje, vecinii considerând scara de bloc probabil cea mai frumoasă din România.