Harghita: Centrul sportiv RideMore, unic în ţară, se va inaugura la Miercurea-Ciuc

Un centru pentru pregătirea sportivilor din domeniul sporturilor de acţiune, unic în ţară, urmează să se inaugureze la Miercurea-Ciuc, investiţia fiind susţinută, în parte, cu fonduri alocate de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei.
Centrul RideMore are o suprafaţă de 1.600 de metri pătraţi şi cuprinde un skate park, trambuline, cu zonă de ninja warrior, panou de căţărare, sală de yoga, sală de crossfit, dar şi camere de cazare.
La RideMore Center din Miercurea-Ciuc vor putea fi practicate cel puţin cinci discipline sportive, printre care şi sporturi olimpice, respectiv snowboard, pentru care se vor folosi snowboard-uri cu roţi, freestyle schi, BMX, skateboard şi căţărare.
Ideea realizării acestui centru îi aparţine fostului snowboarder Kinda Geza, participant la Jocurile Olimpice, acum antrenor şi preşedinte al Clubului RideMore din Miercurea-Ciuc, care a văzut astfel de centre în străinătate şi şi-a dorit să poată face ceva similar în România.
Acesta a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă că, este vorba de realizarea unui vis vechi de 30 ani.
"Este unic în ţară, poate şi mai mult. Sunt şi în alte oraşe trambuline, dar nu spaţii care să le cuprindă pe toate. În Austria, Norvegia, SUA sunt multe, acolo sportivii pregătindu-se în centre de acest gen. (...) Eu mă dau cu snowboardul de mic copil, asta înseamnă 30 de ani, şi de 30 de ani avem visul acesta. Noi ştim exact cum funcţionează în străinătate aceste centre. Ideea o avem de 30 de ani, acum a venit momentul ca să repunem în practică", a declarat Kinda Geza, care este coproprietar şi administrator al centrului.
Spaţiul este dedicat atât antrenării sportivilor de performanţă, cât şi celor care doresc să se iniţieze în aceste sporturi sau celor care vor să facă doar mişcare.
Kinda Geza a arătat că doreşte ca centrul să fie deschis tuturor celor care sunt interesaţi, existând intenţia ca tarifele să fie scăzute.
Prezenţa copiilor este foarte importantă, pentru că din rândul celor care vor veni să încerce trambulinele şi să se distreze, vor putea fi aleşi viitori sportivi ai clubului.
"Aşa vom putea alege, în funcţie de cine, cum se mişcă. Vom ţine şi antrenamente de snowboard, cu coordonare în aer, aici e mult mai uşor şi mult mai safe (sigur - n.red.) decât pe zăpadă. Înveţi aici, te dai pe burete, apoi pe saltea, apoi intri în partea de skate park. Deci, nivelele sunt făcută să fie sută la sută safe pentru toată lumea. Şi asta înseamnă sportul de performanţă, nu cum am făcut noi acum 20 ani. (...) Cumva, asta se face în ţările de unde vin campioni mondiali, olimpici, acolo aşa ceva există de 30-40 ani şi de aceea nu e de mirare că de acolo ies campioni. Pentru că, dacă vine un copil de şase ani, automat până la 10-12 ani, e ca o pisică, nu are nicio treabă cu coordonarea în aer, învaţă foarte uşor, despre asta e vorba", a explicat Kinda Geza.
Vârsta minimă a celor care vor putea veni la centru este de şase ani şi nu există vârstă maximă, iar copiii vor fi supravegheaţi în permanenţă.
Se speră că deschiderea oficială a RideMore Center va avea loc până la sfârşitul anului.
Lucrările de realizare a centrului au debutat anul trecut, investiţia ridicându-se la un milion de euro, din care 700.000 euro finanţare asigurată de Agenţia Naţională de Turism a Ungariei, iar restul de Asociaţia RideMore. AGERPRES/(A, AS, autor: Gina Ştefan, editor: Karina Olteanu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Olt: Primarul Slatinei susține că fosta administrație a cumpărat containere de gunoi fără stabilirea amplasamentelor
Primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, a declarat miercuri seara referitor la colectarea selectivă a deșeurilor din municipiu că, deși anul trecut fosta administrație a achiziționat containere de 37 de milioane de lei, ele nu pot fi folosite pentru că nu au fost identificate și locurile de amplasare. 'Au achiziționat (fosta adminis
Harghita: Pompierii intervin pentru a doua noapte la Salina Praid, unde sunt infiltrații în urma ploilor
Pompierii continuă pentru a doua noapte intervenția la Salina Praid, unde s-au produs infiltrații în urma ploilor abundente, a informat Biroul de Presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Harghita. 'Pompierii Detașamentelor Gheorgheni și Miercurea Ciuc vor acționa și pe parcursul acestei nopți pentru evacuarea apei, c
Președintele BNS: Problema cea mai mare o reprezintă veniturile fiscale ca pondere din produsul intern brut
Problema cea mai mare o reprezintă veniturile fiscale ca pondere din produsul intern brut, a declarat, miercuri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, la Congresul BNS.
Costin: În zona de apărare și siguranță națională regăsim unul dintre cele mai osificate sisteme corupte
Legislația în zona de apărare și siguranță națională trebuie modificată pentru a nu mai exista conflicte de interese, a declarat, miercuri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, la Congresul BNS.
UPDATE Tulcea: Niciun rănit în urma accidentului de la Niculițel în care a fost implicat un autocar cu pasageri
Planul roșu de intervenție activat, miercuri, în urma unui accident rutier produs în apropiere de satul Niculițel, a fost dezactivat, toate persoanele aflate în autocar continuându-și drumul cu un alt mijloc de transport, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Delta' Tulcea. Niciuna din cele aproape 20 de persoane
Dumitru Costin cere guvern de unitate națională sau guvern de tehnocrați cu largă susținere
Cea mai bună soluție politică este un guvern de unitate națională ori un guvern de tehnocrați cu largă susținere, formată din experți de bună calitate, a declarat, miercuri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, la Congresul BNS, în fața celor doi candidați din turul al doilea al alegerilor prezidențiale, George Simion și Nicușor Dan.
Bistrița-Năsăud: Au înflorit narcisele din Parcul Național Munții Rodnei; traseele turistice, pregătite
Poiana cu narcise din Parcul Național Munții Rodnei devine și în acest an o atracție odată ce florile au început să se deschidă, iar traseele pentru accesul turiștilor sunt deja pregătite, chiar dacă la această dată condițiile meteo nu sunt prietenoase. Administrația Parcului Național Munții Rodnei a anunțat miercuri, pe pagina de
Bihor: Primul tren regional electric, construit de un producător polonez pentru România, va fi prezentat la Oradea
Primul tren regional electric construit de un producător polonez pentru România va fi prezentat la Oradea, în cadrul Conferinței de Material Rulant, organizată de Club Feroviar în zilele de 21 și 22 mai. Potrivit organizatorului acestei conferințe, clubferoviar.ro, la Conferința de Material Rulant, din 21-22 mai, compania PESA Bydgoszcz din P
Emisiunea 'Încheierea celui de-al doilea război mondial, 80 de ani' - de vineri, în magazinele Romfilatelia
Emisiunea filatelică 'Încheierea celui de-al doilea război mondial, 80 de ani', compusă din o marcă poștală, o coliță dantelată, un plic 'prima zi' și un album special, realizat în tiraj limitat, va fi introdusă în circulație începând de vineri, 9 mai. Potrivit unui comunicat al Romfilatelia, transmis miercuri AGER
Satu Mare: Doi muncitori, surprinși de un mal de pământ
Doi bărbați care efectuau lucrări la o rețea de apă și canalizare în localitatea Cămârzana au fost surprinși, miercuri, de un mal de pământ, fiind nevoie de intervenția pompierilor pentru salvarea lor, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) 'Someș' Satu Mare. 'La sosirea echipajelor profesionist
Organizația Salvați Copiii - 35 de ani de activitate în România; lansează programul 'Prima îmbrățișare'
Salvați Copiii marchează 35 de ani de activitate în România prin lansarea programului 'Prima îmbrățișare', care vizează dotarea a 35 de spitale din țară cu echipamente medicale vitale pentru secțiile de nou-născuți, ambulatoriile de specialitate și secțiile de pediatrie și obstetrică-ginecologie, informează un comunicat al organizației trans
Tanczos Barna: Deficitul în prezent este în parametri normali; ne putem încadra în 7%, cu condiția să realizăm veniturile prognozate
Deficitul bugetar este în momentul de față în parametri normali și ne putem încadra în ținta de 7% cu condiția să poată fi realizate veniturile prognozate, a declarat, miercuri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'La patru luni nu am calculat deficitul și nu am finalizat calculele pentru aprilie. Deficitul, î
Timiș: Tabăra de la Nădrag s-ar putea redeschide, după ce a fost preluată de CJ, care intenționează să o reabiliteze
Tabăra de la Nădrag, închisă în urmă cu 25 de ani, s-ar putea redeschide, după ce a fost preluată de Consiliul Județean, care dorește să o reabiliteze și să o reintroducă în circuit, instituția amintită intenționând apoi să parcurgă acești pași și pentru alte tabere închise din județ. Mii de copii veneau în
INHGA: Cod galben de inundații pe râuri din opt județe, până joi dimineața
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 7 mai, ora 12:00 - 8 mai, ora 6:00, se pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți și pâ
Satu Mare: Brutărie închisă temporar de Protecția Consumatorului
O brutărie din județul Satu Mare a fost închisă temporar de către Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC), fiind descoperite produse expirate și spații cu mucegai, informează instituția, miercuri, printr-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, controlul a fost făcut ca urmare a unei sesizări din partea unui co