Costin: În zona de apărare și siguranță națională regăsim unul dintre cele mai osificate sisteme corupte
Legislația în zona de apărare și siguranță națională trebuie modificată pentru a nu mai exista conflicte de interese, a declarat, miercuri, președintele Blocului Național Sindical (BNS), Dumitru Costin, la Congresul BNS.
El a vorbit, în deschiderea lucrărilor, despre multiplele crize sociale, economice și politice de care suferă România.
'O criză majoră este ceea ce numesc 'criza uniformelor'. Regăsim aici unul dintre cele mai osificate sisteme corupte. Nu ne referim la majoritatea lucrătorilor din servicii, din armată și din interne, ci la acei oameni care, în ceea ce privește achizițiile, sunt la pix, la bani și la decizie. Au infiltrat instituțiile statului până sus și astăzi îi găsiți, spre exemplu, la Palatul Cotroceni. În urmă cu câțiva ani, un domn semna în numele MApN, un contract de aproape 5 miliarde de dolari cu o companie americană. A doua zi după semnarea acestui contract, își dădea demisia din minister și devenea angajat și reprezentantul numărul unu al acelei companii pe teritoriul României. Din această ipostază, a mai semnat și alte contracte în beneficiul acelei companii. Astăzi este consilier prezidențial pe probleme de securitate. Într-o țară normală n-ar fi avut ce să caute acolo. Ar fi fost în cu totul și cu totul alt loc', a spus Dumitru Costin.
Liderul sindical consideră că dacă o persoană și-a terminat mandatul sau contractul ca ofițer, șef de servicii, ca om de decizie în zone de apărare, conform legii, timp de trei ani nu poate lucra decât în zona academică. În legislație nu există, însă, astfel de restricții.
Peste 500 de delegați și invitați, reprezentanți ai organizațiilor sindicale membre ale Blocului Național Sindical (BNS), precum și ai instituțiilor publice și organizațiilor naționale și internaționale partenere, participă, miercuri și joi, la cel de-al 13-lea Congres al Confederației sindicale, la Palatul Parlamentului. AGERPRES/(A - redactor: Cristian Anghelache, editor: Mariana Nica, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
Dumitru Costin cere guvern de unitate națională sau guvern de tehnocrați cu largă susținere
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Spectacolul Winter Wonderland, la Circul Metropolitan, la sfârșitul lui noiembrie; 80 de artiști, acrobații, muzică live și dans
Publicul este invitat pe 27, 28 și 29 noiembrie la Circul Metropolitan București, la spectacolul Winter Wonderland, ce reunește acrobații, muzică live, comedie și dans, cu peste 80 de artiști. ''Circul Metropolitan București anunță pe 27, 28, 29 noiembrie premiera Winter Wonderland, spectacolul feeric, cu producție fabuloasă, acrobații, muzică live, co
Covasna: Festivalul cârnaților, Conferința Regională de Turism și Concursul național de tobe, printre evenimentele lunii noiembrie
Sfântu Gheorghe, 2 nov /Agerpres/ - Festivalul cârnaților, Conferința Regională de Turism și Concursul național de tobe SepsiDrum se numără printre principalele evenimente ce vor avea loc în luna noiembrie în județul Covasna. Potrivit calendarului postat pe pagina Visit Covasna, în perioada 5-6 noiembrie, la Căprioara SPA & We
Cod portocaliu de viituri pe râurile din județul Constanța, de luni după-amiaza; Cod galben pe râuri din 14 județe
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până miercuri la prânz pentru râurile din județul Constanța, respectiv un Cod galben de inundații pe cursuri de apă din Muntenia, Oltenia și Dobrogea. Potrivit hidrologilor, în intervalul 2 no
Licitație pentru iluminat festiv, în Capitală; valoare estimată de 1,9 milioane lei
Compania Iluminat Public anunță pe SEAP licitație pentru decorațiuni destinate iluminatului festiv în valoare de 1.996.600 lei. Contractul vizează achiziționarea a 745 de echipamente electrice tip perdea cu LED-uri pentru uz exterior, interconectabile, inclusiv cablurile de alimentare cu rectificator de tensiune. Echipamen
Gorj: Grupul 5 de la Termocentrala Turceni, oprit săptămâna trecută din cauza unei avarii - repus în funcțiune
Grupul 5 de la Termocentrala Turceni din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO), oprit pe 27 octombrie din cauza unei avarii, a fost repus în paralel în Sistemul Energetic Național duminică, au declarat luni, pentru AGERPRES, reprezentanții companiei. Grupul energetic nr. 5 de la Termocentrala Turceni a fost retras din exploata
Vreme rece și ploioasă în București, până spre jumătatea acestei săptămâni (meteorologi)
Vremea va continua să fie rece și ploioasă în municipiul București, până spre jumătatea acestei săptămâni, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Potrivit sursei citate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00 - 3 noiembrie, ora 8:00, în Capitală, vremea va fi
Ploi moderate cantitativ în majoritatea regiunilor, până miercuri seara; ninsori și viscol la altitudini de peste 1.700 de metri
Meteorologii au emis, luni, o informare de ploi moderate cantitativ, în întreaga țară, respectiv de precipitații mai ales sub formă ninsoare, strat de zăpadă și intensificări ale vântului la altitudini în general de peste 1.700 de metri, valabilă până miercuri seara. Astfel, în intervalul 2 noiembrie, ora 10
Cod portocaliu și Cod galben de ploi abundente în mai multe zone, până miercuri dimineața; ninsori în zona montană
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, noi avertizări Cod galben și Cod portocaliu de ploi însemnate cantitativ, iar în zona montană de ninsori, valabile până miercuri dimineața, în zone din Moldova, Muntenia și Dobrogea. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 2 noiembrie, ora 10:00
Gorj: Au ajuns în județ 25.000 de vaccinuri împotriva variolei ovine; numărul necesar este de 155.000 de doze
Județul Gorj a primit, gratuit, 25.000 de doze de vaccin împotriva variolei ovine și caprine, însă numărul necesar este de 155.000, urmând să fie demarată o procedură de achiziție pentru completare, a declarat luni, pentru AGERPRES, directorul executiv adjunct al Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Gorj, Sorin Ștefăn
UPDATE Braşov: Încă o persoană a decedat după impactul dintre un autoturism şi o cisternă produs pe DN 1
Încă o persoană implicată în accidentul rutier care s-a produs luni dimineaţă pe DN 1, în zona localităţii Ucea de Jos, a decedat, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Braşov. UPDATE ORA 11.54 Braşov: Încă o persoană a decedat după impactul dintre un autoturism şi o
UPDATE Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost raportată o explozie
O degajare masivă de abur a avut loc, luni dimineață, în camera centralei termice a Școlii Gimnaziale 'Alexandru Popescu' din Telega Vale, unde inițial a fost raportată o explozie neurmată de incendiu. UPDATE ORA 10.30 Prahova: Degajare masivă de abur la şcoala din Telega, unde iniţial a fost rapo
Aeroportul Arad a preluat zborurile de la Timișoara pentru trei săptămâni
Aeroportul Arad a preluat, de luni dimineață, zborurile operate de companii la Timișoara, unde în următoarele trei săptămâni vor avea loc lucrări la baza aeriană, perioadă în care aproximativ 50.000 de pasageri vor ajunge în orașul de pe Mureș. Directorul general al Aeroportului Arad, Ovidiu Moșneag, a declarat, pentru
Bihor: Aquaparkul Nymphaea din Oradea se închide temporar, trei săptămâni, pentru lucrări de mentenanță
Aquaparkul Nymphaea din Oradea va fi închis în perioada 2-20 noiembrie, pentru lucrări de mentenanță tehnică, reparații și igienizare, complexul acvatic urmând să își reia activitatea în regim normal începând din 21 noiembrie. Potrivit unui comunicat al Administrației Domeniului Public (ADP) Oradea, &i
Tulcea: Unitățile de cazare din sudul Deltei, tot mai solicitate, în ciuda mesajelor RO-ALERT
Unitățile de cazare din sudul Deltei Dunării, cele în care se poate ajunge terestru, au avut, în ultimii patru ani, un număr tot mai mare de turiști, în ciuda războiului declanșat de Rusia în Ucraina și a numărului tot mai mare de mesaje RO-ALERT. La Murighiol, de exemplu, potrivit reprezentantului unei unități de cazar
MApN: Atacuri cu drone în porturile ucrainene de la Dunăre; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul aerian românesc
Ministerul Apărării Naționale a informat că, în noaptea de duminică spre luni, porturile ucrainene de la Dunăre au fost ținta unor atacuri masive cu drone. Potrivit unui comunicat al MApN, transmis AGERPRES, au fost ridicate de la sol aeronave F-16 din serviciul de luptă Poliție Aeriană de la Fetești și Câmpia Turzii, precum și un












