Tulcea: Administraţia Deltei riscă să rămână fără manageri de proiecte europene

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) riscă să rămână fără personal calificat care să managerieze proiectele europene, din cauza condiţiilor impuse în ghidurile de finanţare şi a deficitului de personal.
Directoarea executivă a ARBDD, Viorica Bîscă, a declarat că, încă din exerciţiul financiar 2007-2013, reprezentanţii instituţiei din subordinea Ministerului Mediului au încercat să modifice ghidurile de finanţare care prevăd obligativitatea ca managerii de proiect să fie desemnaţi dintre persoanele cu experienţă în această calitate.
"Noi, cu 18 proiecte, ne învârtim în aceiaşi patru oameni ca manageri de proiecte europene, pentru că ceilalţi nu au experienţă ca manager, ci au experienţă doar în proiecte. Pot să vă spun că am fost şi eu, şi toţi guvernatorii de la momentul respectiv la Autoritate de Management, la Galaţi, la Ministerul Fondurilor Europene, dar ghidul a rămas la fel, iar unii dintre noi se mai pensionează", a afirmat Bîscă.
O altă problemă întâmpinată de instituţie în derularea proiectelor cu fonduri europene a fost la etapa de evaluare a iniţiativelor, care cuprinde o listă cu 80 de întrebări, printre altele.
"Eu nu ştiu când îmi vei da contractul de finanţare, dacă mi-l vei da într-o lună, două, trei, dar în analiza tehnico-economică trebuie să spun când voi posta achiziţia pe JoUE (Jurnalul oficial al Uniunii Europene în care se fac publice toate licitaţiile internaţionale - n.r.). (...) Este dincolo de puterea mea de înţelegere. Pe de o parte, vrem să absorbim fonduri, iar pe de altă parte, în loc să-mi laşi 15 luni de implementare, îmi laşi maximum 12 luni", a mai spus directoarea executivă a ARBDD.
Ea a criticat şi comentariile făcute de membrii comisiei de evaluare a proiectelor.
"Am în spate oferte de preţ pe absolut toate achiziţiile, inclusiv pe agende. Iar evaluatorul trage concluzia că preţurile sunt nejustificat de mari pe IT, pe soft. Într-un mail relativ neoficial îl întreb cu ce să compar acel preţ în aşa fel încât să nu mi-l considere nejustificat", a afirmat Bîscă.
ARBDD are în implementare 18 proiecte cu finanţare europeană, dintre care doar unul, cel privind împrejmuirea pădurii Caraorman, a fost finalizat. AGERPRES/(A, AS - autor: Luisiana Bîgea, editor: Irina Poenaru, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
REPORTAJ Covasna: Victimele Holocaustului din fostul județ Trei Scaune, comemorate la Sfântu Gheorghe
Victimele Holocaustului din fostul județ Haromszek (Trei Scaune), actualul Covasna, au fost comemorate, luni, la Sfântu Gheorghe, la împlinirea a 81 de ani de la deportarea în lagărele naziste. Evenimentul a avut loc în Parcul Memorial al Holocaustului din municipiu, cu participare a elevilor, cadre didactice, oficialități locale și rep
Galați: Incendiu la o hală de producție și depozitare pentru panouri fotovoltaice; fumul îngreunează circulația pe DN 25
Un incendiu cu degajare mare de fum se manifestă la o hală de producție și depozitare pentru panouri fotovoltaice din localitatea gălățeană Șendreni, fumul gros îngreunând circulația pe drumul național DN 25, între Șendreni și Traian. 'În acest moment, forțe și mijloace din cadrul ISU Galați intervin pentru stingere
Mureș: Colonelul Claudiu Margin a predat conducerea Batalionului 72 Apărare CBRN 'Negru Vodă'
Colonelul Claudiu Margin a predat, luni, în cadrul unei ceremonii militare, comanda și Drapelul de Luptă ale Batalionului 72 Apărare CBRN 'Negru Vodă' din Sighișoara, ca urmare a trecerii sale în rezervă după 32 de ani de activitate în domeniu. 'Mă despart de responsabilitatea funcției de comandant al Batalionului
Cod galben de averse torențiale și grindină în localități din Ilfov și Giurgiu, în ora următoare
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare nowcasting Cod galben de averse torențiale și grindină, valabilă în ora următoare în localități din județele Giurgiu și Ilfov. Astfel, până la 18:50, în Mihăilești, Adunații-Copăceni, Ghimpați, Ogrezeni, Buturugeni, Singureni, Grădinari, Iepurești, Bulbucata (Giurgiu), Ji
Vrancea: Doi tineri blocați pe o insulă în râul Siret, salvați de pompieri
Doi tineri au fost salvați, luni, de pompierii militari din cadrul Secției de Pompieri Adjud, după ce au rămas blocați pe o insulă formată în albia râului Siret, în zona cartierului Adjudu Vechi, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vrancea. Potrivit sursei citate, la fața locului au fost mobilizate de ur
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din patru județe, în orele următoare
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, luni, o nouă atenționare Cod galben de inundații, valabilă pe parcursul acestei zile pe râuri din patru județe. Potrivit hidrologilor, până la ora 00:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate, a celor prognozate și a propagării, se pot produce scurgeri importante pe
TPBI: Stații noi pe traseele liniilor 97, 105, 182 și N117, de marți
Troleibuzele liniei 97 și autobuzele liniei de noapte N117 vor opri și în stația nou-înființată 'Polizu', situată pe Calea Griviței, pe sensul spre Bulevardul Dacia, începând de marți, informează Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București - Ilfov (TPBI). De asemenea, de la aceeași dată, autobuzele
Timiș: Centru de colectare legume-fructe pentru sprijinirea micilor producători; marfa va fi preluată de supermarketuri
Micii producători de legume și fructe din județul Timiș vor avea la dispoziție, din acest an, un prim centru de depozitare a produselor, amenajat în comuna Tomnatic. Vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Timiș, Alin Popoviciu, a declarat, pentru AGERPRES, că marfa va fi preluată de marile lanțuri de magazine din Timișoara și nu numai, oferin
Vreme mai rece, regim termic oscilant și averse aproape în fiecare zi, în perioada 5-18 mai
Regimul termic va fi, în general, oscilant la nivelul întregii țări, pe parcursul următoarelor două săptămâni (5 - 18 mai), iar mediile termice maxime vor scădea în primele zile din intervalul de prognoză, în timp ce din punct de vedere pluviometric se întrevăd perioade cu averse aproape în fiecare zi, se arată în progn
Prahova: Controale la rafinăriile din arealul Ploieștiului după reclamațiile privind poluarea aerului
Garda de Mediu Prahova a anunțat, luni, că a demarat acțiuni de inspecție și control la rafinăriile din arealul municipiului Ploiești după ce, în ultimele zile, locuitorii au reclamat faptul că aerul este irespirabil. 'Ca urmare a disconfortului olfactiv resimțit de locuitorii municipiului Ploiești în ultima perioadă, precum și
STS: Peste 86.600 de apeluri la numărul de urgență 112 în minivacanța de 1 mai
Serviciul de Telecomunicații Speciale a transmis, luni, că, în perioada 1 - 4 mai, la nivel național, au fost preluate și procesate 86.603 de apeluri primite la numărul de urgență 112. Potrivit unui comunicat al STS transmis AGERPRES, din totalul acestora, 59,27% (51.333) au reprezentat cazuri de urgență și au fost transferate către agen
Vreme instabilă, cu cer noros, averse și intensificări ale vântului, până joi seara în București
Meteorologii prognozează pentru București vreme instabilă pentru următoarele patru zile, cu cer noros, averse, descărcări electrice, grindină și intensificări ale vântului. Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în Capitală, în intervalul 5 mai, ora 12:00 - 6 mai, ora 9:00, deși vremea va fi deosebit de caldă
Informare de vreme instabilă în toată țara, până joi seara; Cod galben de averse și vânt în 25 de județe, marți
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă pe parcursul acestei zile pe raza de 25 de județe, precum și o informare de vreme rea, ce vizează toate regiunile, până joi seara. Conform prognozei de specialitate, luni, între orele 12:00 - 23:00, vor fi per
Giurgiu: Timp de așteptare de 70 de minute pe Podul Prieteniei, la întoarcerea din minivacanța de 1 Mai
Traficul pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, Bulgaria, se desfășoară alternativ, pe o singură bandă din cauza lucrărilor de reparații la pod efectuate de partea bulgară, timpul de așteptare la întoarcerea din minivacanța de 1 Mai fiind de aproximativ 70 de minute. 'Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu informează că
Mureș: Locuitorii comunei Corunca au spus ''Nu'' la referendumul privind construirea de blocuri în zonele rezidențiale
Din cei 1.646 (47,50%) de alegători din Corunca, care s-au prezentat la vot, duminică, la referendumul local pentru a răspunde la întrebarea ''Sunteți de acord să se construiască blocuri în zone rezidențiale din comuna Corunca?'', 1.423 (87,30 %) au răspuns ''Nu'', iar 207 (12,70 %) au răspuns ''Da'', potriv