MAE anunţă că a eficientizat call-center-ul Centrului de Suport al românilor din străinătate
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că a fost finalizat procesul de modernizare şi eficientizare a Call-Center-ului din cadrul Centrului de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), prin dezvoltarea şi implementarea unor noi funcţionalităţi care vor asigura gestionarea mai eficientă a apelurilor şi a solicitărilor de asistenţă consulară primite prin telefon şi e-mail.
Astfel, a fost extins numărul liniilor telefonice ale Call-Center-ului, în prezent putând fi preluate în aplicaţie, de către robotul telefonic, până la 256 de apeluri simultane, faţă de numai 96 anterior.
De asemenea, au fost actualizate şi reorganizate, în totalitate, informaţiile consulare oferite prin intermediul robotului telefonic, astfel încât acestea să fie mai simplu de înţeles şi mai accesibile cetăţenilor români.
Totodată, pentru ca cetăţenii români aflaţi în situaţii deosebite (accidente, spitalizări, arestări, îmbolnăviri, decese etc.) să poată contacta mai facil misiunile diplomatice şi oficiile consulare din zona în care aceştia se află la momentul respectiv, accesul la linia destinată urgenţelor consulare a fost prioritizat, prin introducerea acestei opţiuni în prima secţiune a meniului robotului telefonic.
În acest context, MAE recomandă cetăţenilor români să utilizeze linia de urgenţă exclusiv pentru situaţii deosebite şi reaminteşte că informaţii consulare pot fi obţinute fie prin consultarea portalului www.econsulat.ro, accesând opţiunile din meniul robotului telefonic aferente fiecărui serviciu consular, fie trimiţând solicitarea de informaţii consulare prin intermediul poştei electronice, la adresa de email contact@informatiiconsulare.ro.
Ca urmare a noilor măsuri implementate, a fost consolidată capacitatea de procesare a solicitărilor de informaţii primite prin CCSCRS din cadrul MAE, acesta fiind în măsură să gestioneze, prin toate componentele sale (portal web www.econsulat.ro, Call-Center şi Mail Center), un număr mai mare de solicitări de informaţii, asigurându-se astfel un acces mai facil al cetăţenilor români la informaţiile consulare.
Aceste măsuri privind îmbunătăţirea activităţii Call-Center-ului vin în continuarea demersurilor extinse de reformă a activităţii consulare, proces iniţiat în anul 2020 prin decizia ministrului Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu.
Astfel, în cadrul eforturilor de digitalizare a activităţii consulare au fost iniţiate şi implementate deja îmbunătăţiri la toate aplicaţiile informatizate care deservesc activitatea consulară de la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate, inclusiv portalul www.econsulat.ro şi platforma CCSCRS. Între măsurile de simplificare şi optimizare a portalului www.econsulat.ro care au fost deja implementate, se află: optimizarea platformei www.econsulat.ro pentru a fi accesată cu uşurinţă de pe tablete şi telefoane mobile; reducerea cu peste 50% a informaţiilor obligatorii pentru transmiterea cererilor de eliberare de documente de călătorie (paşapoarte şi titluri de călătorie); posibilitatea programării anumitor servicii consulare pe un flux rapid; îmbunătăţirea motorului de căutare disponibil pe portalul www.econsulat.ro pentru identificarea rapidă de către solicitanţi a serviciului consular dorit, prin utilizarea unor cuvinte cheie.
De asemenea, a fost simplificat accesul la informaţii consulare prin reorganizarea şi unificarea informaţiilor de pe paginile de internet gestionate de Ministerul Afacerilor Externe.
Totodată, a continuat adoptarea unor măsuri de extindere şi modernizare a reţelei consulare a României.
În perioada 1 ianuarie - 27 decembrie 2021, Call-Center-ul MAE a recepţionat peste 1,2 milioane de apeluri telefonice şi a răspuns la aproximativ 240.000 de solicitări prin e-mail din partea cetăţenilor români.
În cadrul MAE funcţionează, din anul 2015, Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS), care are ca obiectiv principal de activitate furnizarea informaţiilor consulare prin intermediul apelurilor telefonice (Call Center) şi corespondenţei electronice (Mail Center - contact@informatiiconsulare.ro). AGERPRES/(AS - autor: Oana Ghiţă, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Sector 4: Tarif anual pentru parcarea publică stradală de 593 de lei
Primăria Sectorului 4 anunță că a fost introdus tariful anual pentru parcarea publică stradală, în cuantum de 593 de lei, prin care cei interesați pot beneficia de acces la toate parcările publice aflate în zona verde, cu excepția celor dotate cu bariere sau alte sisteme de restricționare a accesului. De asemenea, reprezentanții Pr
IGSU: Intervenții ale pompierilor în 12 localități din 10 județe, afectate de furtuni
Fenomenele hidrometeorologice au necesitat, miercuri, intervenția pompierilor în 12 localități din județele Alba, Bihor, Buzău, Călărași, Dolj, Galați, Hunedoara, Ialomița, Prahova și Vrancea, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Prahova: Manifestație de protest în fața IJP față de ancheta în cazul panourilor cu mesajul 'Stop Vexler.ro'
Câteva zeci de persoane au protestat, miercuri, în fața Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Prahova față de decizia acestei instituții de a deschide un dosar penal după ce pe DN 1 au apărut panouri cu mesaje precum 'Stop Vexler.ro', cu referire la legea privind combaterea extremismului, inițiată de deputatul Silviu Vexler și adoptată î
Sector 2: Normele privind stabilirea și sancționarea contravențiilor - actualizate
Un proiect de hotărâre care își propune să actualizeze normele privind stabilirea și sancționarea faptelor ce constituie contravenții în Sectorul 2 și să introducă măsuri de protecție a sănătății publice a fost adoptat de Consiliul Local în ședința de miercuri. Potrivit unui raport de specialitate al actului normativ, s
VIDEO Bihor: Adolescent înecat în Balta de la Șimian, unde intrase să se scalde
Un adolescent a murit înecat, miercuri după-amiază, în apa Bălții de la Șimian, unde a intrat să se scalde împreună cu un alt minor, care a reușit să iasă la mal, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bihor. 'În cursul acestei zile, în jurul orei 18:20, o persoană a apelat numărul unic 112,
Atenționări nowcasting Cod galben de furtună pentru București și localități din Timiș
Administrația Națională de Meteorologie a emis atenționări nowcasting Cod galben de furtună pentru municipiul București și localități din județul Timiș. Potrivit meteorologilor, până la ora 19:20, în Capitală se vor semnala averse torențiale care vor acumula local 15...20 l/mp, descărcări electrice și, izolat, grindină de mici dime
Alba: Festivalul Cetăților Dacice, în apropiere de Piatra Craivii, vechiul Apoulon
Cel mai vechi festival de reconstituire antică din România, Festivalul Cetăților Dacice, se va desfășura de vineri până duminică (26-28 iunie, în apropiere de Piatra Craivii. 'Vă invităm în acest weekend la o nouă întâlnire cu istoria, la cea de-a XVIII-a ediție a Festivalului Cetăților Dacice. Pe parcur
Un secol de aviație comercială - celebrat de autorități din România și R. Moldova pe Aeroportul Iași
Autoritățile din România și Republica Moldova au celebrat 100 de ani de la inaugurarea primei rute comerciale de aviație din România, București-Galați-Iași-Chișinău, printr-un eveniment aniversar organizat, miercuri, pe aeroportul ieșean, în parteneriat cu Liga Aeriană Română și Consiliul Județean Iași. Manifestarea, de
UPDATE Alba: Circulaţie reluată pe DN 67C - Transalpina
Traficul rutier a fost reluat pe DN 67C - Transalpina, după ce a fost blocat de aluviuni timp de o oră în zona Căpâlna, pe Valea Sebeșului, în urma precipitațiilor abundente căzute miercuri după-amiaza. UPDATE ORA 17.53 Alba: Circulaţie reluată pe DN 67C - Transalpina Trafi
PMB: Park&Ride Pantelimon și parcarea 'Lia Manoliu', date în folosință de la 1 iulie
Primăria Capitalei informează că Park&Ride Pantelimon și parcarea 'Lia Manoliu' urmează să fie date în folosință de la 1 iulie. Cele două parcări cu plată totalizează 1.746 de locuri. 'Ambele au zăcut nefolosite de 4, respectiv de 15 ani, de când au fost construite. Cea de la Pantelimon se transformas
Argeș: Amplu exercițiu de intervenție în caz de incidente produse în transporturile nucleare și radiologice
Un amplu exercițiu de interveție în caz de incidente produse în transporturile nucleare și radiologice s-a desfășurat, miercuri, în comuna Valea Mare Pravăț și orașul Mioveni, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș.
MApN: Sistemul antidronă Merops a fost integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României
Sistemul antidronă Merops, pus la dispoziția României de către Statele Unite ale Americii în cadrul Parteneriatului Strategic bilateral, a fost operaționalizat și integrat în dispozitivul de apărare al Armatei României, a informat, miercuri, Ministerul Apărării Naționale. Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRE
Mureș: Tehnici autentice de luptă - predate în premieră la Festivalul Sighișoara Medievală de o trupă de reenactment din Ungaria
O trupă de reconstituire istorică din Ungaria, Debreceni Történelmi Korok Hagyományorzo Egyesület, va prezenta, în premieră, tehnici autentice de luptă medievală în cadrul celui mai vechi eveniment de profil din România, Festivalul 'Sighișoara Medievală', în perioada 24 - 26 iulie 2026. &
Hidrologi: Cod galben de inundații pe râuri din județele Timiș, Caraș-Severin și Galați, până la miezul nopții
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, ce va fi în vigoare până la miezul nopții pe cursuri de apă din trei județe din Banat și Moldova. Potrivit hidrologilor, până la ora 00:00, ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele
Administrația Fluvială a Dunării de Jos: Lucrări de dragaj în mai multe zone de pe Dunăre, pentru asigurarea navigabilității
Administrația Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galați asigură adâncimile minime necesare navigației pe sectorul românesc al fluviului, iar de la începutul anului a executat mai multe lucrări de dragaj, în contextul cotelor scăzute ale Dunării. Liderul Compartimentului hidrografic din cadrul instituției din subor











