Ziua Imnului Naţional - marcată în ţară prin ceremonii militare şi religioase (grupaj)
Ziua Imnului Naţional a fost marcată joi în ţară printr-o serie de ceremonii militare şi religioase.
*** TULCEA
Prefectura judeţului şi Garnizoana Tulcea au marcat, în Piaţa Tricolorului, Ziua Imnului Naţional, la eveniment fiind prezenţi foarte puţini tulceni.
Ziua Imnului Naţional a început cu prezentarea onorului şi salutul drapelului de luptă, momente urmate de alocuţiunile susţinute de autorităţi despre importanţa sărbătorii.
"Noi, cetăţenii României, suntem datori să ne cinstim simbolul naţional, imnul, să-l cântăm cu mândrie, ca un gest de solidaritate naţională şi respect faţă de ţară şi faţă de sacrificiul strămoşilor. Prin el ne afirmăm identitatea naţională şi ne exprimăm patriotismul", a declarat prefectul judeţului, Marcel Ivanov.
Foarte puţini tulceni au participat la eveniment. "Eu am ajuns aici din întâmplare. Nu ştiam de eveniment. Ar fi trebuit să fim mai mulţi la sărbătoare, dar poate că mulţi sunt la serviciu acum. Mă bucur că am ajuns aici", a afirmat Ioana Ivan, una dintre persoanele care au asistat la manifestare.
Evenimentul s-a încheiat cu intonarea Imnului naţional.
*** SĂLAJ

Foto: (c) Sebastian Olaru / AGERPRES
Ziua Imnului Naţional a fost marcată şi la Zalău printr-o ceremonie militară şi religioasă, în cadrul căreia solista Rodica Pop Seling a interpretat "Deşteaptă-te, române!", acompaniată de fanfara Promenada a Primăriei municipiului.
"Imnul României poartă în el un mesaj de speranţă şi unitate a românilor de pretutindeni, un simbol naţional pe care trebuie să-l preţuim şi respectăm aşa cum se cuvine", a precizat prefectul Dari Toma, în alocuţiunea susţinută la manifestare.
Evenimentul ce a avut loc pe platoul din centrul Zalăului a fost deschis de un ceremonial religios, urmat de alocuţiunea prefectului Dari Toma şi cea a istoricului Marin Pop, privind simbolistica imnului naţional şi evoluţia acestuia de-a lungul istoriei românilor.
Manifestarea s-a încheiat cu defilarea plutoanelor Armatei, Jandarmilor, Pompierilor şi fanfarei Promenada.
*** HARGHITA
Şi la Miercurea Ciuc a fost sărbătorită Ziua Imnului, la monumentul Ostaşului Necunoscut din centrul municipiului, în prezenţa prefectului judeţului Harghita, Szabo Zsolt, a şefilor de instituţii şi a mai multor cetăţeni ai oraşului.
Prefectul Szabo Zsolt a vorbit, în discursul său, despre istoria imnurilor pe care le-a folosit România şi despre importanţa acestui simbol naţional.
"Ziua Imnului Naţional, sărbătorită în fiecare an pe 29 iulie, este un moment solemn, care ne oferă nouă, cetăţenilor României, prilejul de a ne reafirma ataşamentul faţă de valorile şi principiile care au stat la baza formării statului român modern. (...) 'Deşteaptă-te, române' este un catalizator al coeziunii naţionale, iar prin spiritul mobilizator şi energia transmisă, imnul reprezintă chintesenţa eforturilor depuse pentru atingerea obiectivelor majore ale ţării noastre, de a construi un stat puternic şi prosper în Europa şi în lume. În această zi de sărbătoare, să onorăm imnul nostru naţional şi să îl intonăm cu mândrie. Ziua Imnului Naţional este, în acelaşi timp, şi momentul în care trebuie să privim cu încredere şi optimism către viitorul naţiunii noastre. Fie ca 'Deşteaptă-te, române!' să răsune de cât mai multe ori şi să ne însoţească mereu în tot ceea ce facem pentru ţară", a spus prefectul judeţului Harghita.
Ceremonialul de la Miercurea Ciuc a mai inclus oficierea unei slujbe religioase de către episcopul ortodox al Covasnei şi Harghitei, Andrei Moldovan, împreună cu un sobor de preoţi, dar şi defilarea Gărzii de Onoare.
*** COVASNA
Prefectul judeţului Covasna, Raduly Istvan, a făcut, de Ziua Imnului Naţional, un apel la solidaritate naţională pentru ca România " să iasă mai puternică" din pandemie.
Acesta a declarat, în cadrul ceremoniei militare organizate în faţa grupului statuar "Mihai Viteazul" din centrul municipiului Sfântu Gheorghe că trebuie să facem eforturi comune, trebuie să utilizăm şi "ultimul cent" din fondurile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru a moderniza administraţia, pentru a creşte nivelul sistemului de educaţie şi pentru a construi un viitor sustenabil.
În alocuţiunea sa, el a amintit, printre altele, că versurile imnului naţional i-au animat pe revoluţionarii paşoptişti dornici de libertate, dar şi pe oamenii care au ieşit în stradă în 1989 sătuli de "umilinţa tiraniei", iar datoria noastră este de a munci pentru ca ţara noastră să devină "un loc mai bun, mai fericit, mai prosper".
"Acum ori niciodată - cântau înflăcăraţi de patriotism revoluţionarii în 1848, acum ori niciodată - cântau dornici de libertate şi revoluţionarii în 1989, şi mii şi mii dintre ei au adus chiar sacrificiul suprem pentru aceste idealuri. În zilele noastre - din fericire - nu mai trebuie să murim pentru ţară, trebuie mai degrabă să trăim pentru ţară, să muncim, fiecare la locul lui, pentru a face ca România să devină un loc mai bun, mai fericit, mai prosper. Datoria noastră este ca prin efortul comun, al tuturor, să facem ca ţara să iasă mai puternică, mai rezistentă, mai dinamică din această pandemie, să utilizăm şi ultimul cent din fondurile Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă pentru a moderniza administraţia, pentru a creşte nivelul sistemului educaţional, pentru a construi un viitor verde, sustenabil. Că o putem face acum ori niciodată", a declarat Raduly Istvan.
În cadrul ceremoniei a fost intonat Imnul Naţional, iar după oficierea serviciului religios şi un scurt program artistic susţinut de corul "Voievozii Munţilor" din Vâlcele, a urmat defilarea Gărzii de onoare care a încheiat manifestarea la care au asistat câteva zeci de persoane - oficialităţi, cadre militare şi localnici.
*** IAŞI
Un ceremonial militar şi religios a fost oficiat în faţa imobilului în care funcţionează Instituţia Prefectului Iaşi, pentru a celebra Ziua Imnului Naţional, la eveniment fiind prezenţi reprezentanţi ai autorităţilor locale şi ai Garnizoanei Iaşi.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
"Alături de drapel şi stemă, Imnul este expresia identităţii naţionale cu o valoare simbolică ce se păstrează şi astăzi, mesajul său fiind un îndemn adresat maselor de a menţine starea de veghe necesară păstrării demnităţii naţionale, spiritului de sacrificiu şi solidarităţii civice. Nu e uşor să trezeşti în tineri emoţii faţă de momente de mult trecute, dar sunt convinsă că nimănui nu-i este străină necesitatea îndeplinirii unor îndatoriri cu recunoştinţă, cu valoare educativă pentru tânăra generaţie şi pentru copii", a spus, în alocuţiunea sa, subprefectul Adina Gârjan.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Preşedintele CJ Iaşi, Costel Alexe, a precizat că imnul este un simbol care ne defineşte ca popor, alături de Drapelul tricolor.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
"Sărbătorim astăzi Imnul Naţional, un simbol care ne defineşte ca popor, alături de Drapelul tricolor. Se împlinesc 173 de ani de când 'Deşteaptă-te române' se cânta pentru prima oară şi îi influenţa pe revoluţionarii paşoptişti. A răsunat apoi de fiecare dată când, de-a lungul istoriei României, au trecut prin momente zbuciumate. Versurile sale i-au ridicat pe înaintaşii noştri la luptă, iar nouă ne umplu astăzi inimile de emoţie şi mândrie. Indiferent unde ne-am afla, Imnul Naţional ne duce cu sufletul acasă şi ne apropie de toţi cei care simt şi trăiesc româneşte", a declarat Costel Alexe. AGERPRES/(AS - autori: Luisiana Bîgea, Sebastian Olaru, Gina Ştefan, Oana Mălina Negrea, Dana Malache, editor: Irina Poenaru, editor online: Anda Badea)
Citeşte şi:
29 iulie - Ziua imnului naţional al României
Mureş: De Ziua Imnului, 20 de viitori medici militari au devenit ofiţeri
Bode: Imnul Naţional - un îndemn continuu la unitate şi solidaritate
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Hunedoara: Femeie de 52 de ani, salvată după ce a rămas suspendată cu parapanta pe o stâncă
O femeie de 52 de ani a fost salvată, sâmbătă, după ce a rămas suspendată cu parapanta pe o stâncă de pe Măgura Uroiului, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. 'În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura
Suceava: Un bărbat a murit în urma unui accident rutier produs în Pasul Mestecăniș
Un bărbat a murit în urma unui accident rutier produs în Pasul Mestecăniș, au anunțat, sâmbătă, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava. Potrivit acestora, bărbatul se afla pe o motocicletă, care a intrat în coliziune cu un autoturism. El a murit după ce a intrat în stop cardio-resp
Caraș-Severin: Două elicoptere intervin la Băile Herculane pentru stingerea incendiului de litieră și fond forestier (FOTO/VIDEO)
Două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație (IGAv) intervin la Băile Herculane pentru stingerea incendiului de litieră și fond forestier care afectează o suprafață de aproximativ 25 de hectare, informează sâmbătă Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Caraș-Severin. Conform sursei citate, la nivelul județului sunt acti
Primăria Capitalei modernizează rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord; are aproape 100 de ani (GALERIE FOTO)
Primăria Capitalei a anunțat, sâmbătă, că, odată cu lucrările la șina de tramvai de pe Bulevardul Dinicu Golescu, va fi modernizată și rețeaua de canalizare din zona Gării de Nord, care are aproape 100 de ani. 'Rețeaua de canalizare din
Mureș: Cinci persoane rănite în urma unui accident în care a fost implicat un microbuz
Cinci persoane, dintre care trei sunt minore, au fost rănite în urma unui accident rutier produs, sâmbătă, pe drumul județean DJ 135 din județul Mureș, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș. Potrivit acestora, cele cinci persoane erau pasagere într-un microbuz în care se aflau
VIDEO MApN: Drona căzută în în zona localității Plauru din județul Tulcea - detonată controlat
Drona descoperită vineri, în zona localității Plauru, județul Tulcea, a fost neutralizată în cursul zilei de sâmbătă prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale, informează un comunicat transmis de instituție.
Tulcea: Ziua Marinei Române, pe faleza Ivan Patzaichin (FOTO-VIDEO)
Mii de persoane au asistat, sâmbătă dimineața, la evenimentele organizate pe faleza Ivan Patzaichin din Tulcea cu prilejul Zilei Marinei Române, exercițiile demonstrative ale Forțelor Navale și jocurile marinărești fiind preferatele publicului. Sărbătoarea a început cu ridicarea pavilionului și a marelui pavoaz, momente solem
Constanța: Peste 3.500 de militari români și străini, peste 50 de nave și ambarcațiuni și 15 aeronave la Ziua Marinei (FOTO-VIDEO)
Peste 3.500 de militari români și străini, peste 50 de nave și ambarcațiuni și 15 aeronave au participat, sâmbătă, la evenimentele dedicate Zilei Marine Române care s-au desfășurat în raionul maritim din fața Comandamentului Flotei din Constanța.
Sibiu: Accident cu patru persoane rănite pe Autostrada A1, în apropiere de Săliște
Patru persoane, dintre care două minore, au fost rănite în urma unui accident produs sâmbătă dimineață pe autostrada A1, la kilometrul 272, pe sensul de mers Sebeș- Sibiu, , în apropierea localității Săliște, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu. Potrivit acestora, la fața locului
Cod galben de temperaturi ridicate și disconfort termic, duminică, în șase județe din vestul țării
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă o atenționare Cod galben de caniculă și disconfort termic, valabilă duminică în județele Timiș, Arad, Bihor, Satu Mare, Maramureș și Sălaj. În aceste regiuni vor fi temperaturi deosebit de ridicate, local caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-ume
Centura Bacăului se închide de luni pentru a fi conectată la noul tronson al autostrăzii A7
Circulația pe centura municipiului Bacău va fi închisă începând de luni, pentru legarea acesteia la noul tronson al autostrăzii A7, a informat, sâmbătă, Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Potrivit sursei citate, măsura va intra în vigoare începând de luni, 17 august, ora 07:00, și va fi val
Sector 2: Activități recreative și momente artistice, în trei parcuri, în cadrul programului 'O Vară pentru Toți'
Activități recreative, momente artistice și surprize pentru cei mici se regăsesc în programul 'O Vară pentru Toți', care se va derula, în acest weekend, în Parcul Circului, pe 22-23 august în Parcul Motodrom și pe 5-6 septembrie în Parcul Florilor. Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 2 transmis
MApN: Nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României
Intensificarea confruntărilor din zona Mării Negre și din apropierea frontierei generează efecte colaterale care au determinat, în ultimele zile, creșterea numărului de intervenții ale structurilor de apărare, dar nu există indicii privind o creștere a nivelului de risc pentru populația României, precizează Ministerul Apărării Naționale (MApN).
MApN: Drona căzută în apropierea localității Greci, în Munții Măcinului - detonată controlat
Drona căzută vineri în zona localității Greci, în Munții Măcinului, județul Tulcea, a fost neutralizată la ora 20:13, prin detonare controlată, în condiții de siguranță, de o echipă specializată a Ministerului Apărării Naționale.
REPORTAJ Tulcea: Prima dronă căzută în interiorul Parcului național Munții Măcinului
Exploziile dronelor folosite de Rusia în războiul împotriva Ucrainei care ajung pe teritoriul României nu-i mai sperie pe tulcenii aflați în comunitățile de pe malul Dunării, însă zborul la joasă înălțime al aparatelor îi alertează și sună autoritățile locale, așa cum s-a întâmplat vineri, în comuna Luncavița.












